Cel mai mic sarut pomenit vreodata, nu e altceva decat denumirea unui sortiment de bomboane, un paliativ pentru un sarut al indragostitilor, sarut care desi e o manifestare a iubirii lor, poate sa duca la disparitia celui care are mai multe temeri.
Non-saruturi, iubiri invizibile, inimi tinute in cutii depantofi, centrale de visuri, sunt cateva din ce putem gasi in romanul lui Mathias Malzieu, un roman care ne poarta printr-o realitate metamorfozata, pe un taram al sentimentelor trainice si fragile in acelasi timp, al temerilor si al cautarii de sine.
O femeie care devine invizibila atunci cand e sarutata de cel de care se indragosteste, un barbat care pune la cale planuri incalcite si inventeaza surogate de saruturi, un papagal spion si veverite viclene se intalnesc in aceast clasor cu minunatii. Ceea ce face Malzieu e sa reinventeze, sa repovesteasca intr-o maniera unica si tandra intamplari cotidiene, experiente pe care fiecare le-a avut la un moment dat, ca sa demonstreze in final, ca nu exista raspunsuri corecte, decizii potrivite sau stari definitive. La fel ca in Mecanica inimii, o poveste de dragoste este centrul de gravitatie al intregii naratiuni. O dragoste fulgeratoare pune in miscare intreaga mecanica a romanului in care un inventator cu un “buncar in loc de inima” porneste in cautarea unei fete invizibile. Indragostindu-se de ea dupa numai un sarut, apeleaza la detectivii faimosi si farmacisti priceputi pentru a-l ajuta in misiunea sa.
Literatura scriitorului francez e o arta patafizica adresata oricarui tip de cititor si care aduce pe taramul fragil al cotidianului magia si farmecul unor valori si cunostinte universale metamorfozate in adevarate experiente regeneratoare. “Nu ma gandeam decat la un lucru: sa gasesc un alt timp. Cel dinainte sa explodeze centrala cu vise.”[1] Isi spune inventatorul indragostit in timp ce se trudeste cu inima grea cat o ghiulea sa gaseasca un antidot pentru Sobralia, femeia pe care un sarut o transforma in non-fiinta.
Malzieu are darul aparte de a duce experientele si indoielile umane intr-un laborator “dreampunk” pentru a decanta acolo toate framantarile launtrice si a crea noi visuri. El readuce la viata ecourile iubirilor pierdute, ale tristetilor si refularilor insa le costumeaza in fiinte si fenomene supranaturale tocmai pentru a demasca futilitatea exsitentei noastre. Si totusi, proza sa este una plina de optimism, care trezeste zambete si daruieste sperante. Joaca sa de-a demiurgul lucrurilor non-reale, a non-iubirilor si non-saruturilor o putem gasi atat in scrierile lui, cat si in operele cinemtografice sau in muzica sa.
Personajul principal, un “Frankenstein al dragostei”[2] este fiecare dintre noi cei care, desi electrocutati de cateva ori dragoste, ne avantam mereu spre alte povesti de iubire. Oricat de frivole si comune ar fi alinturile si purtarile indragostitilor, iubirea nu are paliativ si oricat am incerca sa nu o lasam sa intre in vietile noastre, va gasi intotdeauna o portita prin care sa patrunda. Ceea ce subliniaza Malzieu in Cel mai mic sarut pomenit vreodata este ca dragostea e un joc de noroc pe care, fara cutezanta, nu doar ca nu il poti castiga, dar nici nu il poti juca.
[1] Malzieu, M., Cel mai mic sarut pomenit vreodata (2014), Ed. Nemira, Bucuresti, p. 55
[2] Malzieu, M., Cel mai mic sarut pomenit vreodata (2014), Ed. Nemira, Bucuresti, p. 69
