[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]C[/mkdf_dropcaps]ati dintre noi, cei pasionati de lectura, nu si-au ales macar o data in iarna, in viata, o carte pe care sa o citeasca in perioada de amortire a naturii si a oamenilor, o carte de care sa se simta legati in serile in care afara ninge si nu iesim in oras si nici nu mergem in vizite pe la rude sau prieteni?
Da, stiu, a nins foarte putin in Bucuresti pana acum, dar la momentul acesta tocmai ce s-a schimbat situatia in partea de sud-est a tarii, inclusiv in Capitala.
Prin urmare, este o vreme tocmai buna pentru citit o carte de mari dimensiuni, captivanta, pentru serile de-acasa, de dupa job, de dupa culcat copiii, inlocuitor perfect al stirilor catastrofale sau al emisiunilor „murdare”.
Pe considerentele de mai sus, va recomand romanul Castelul palarierului al lui A.J. Cronin, o carte care va va purta pe la sfarsitul anilor 1800, in Levenford, un targ din sudul Scotiei si care va va ajuta sa va faceti o idee de ansamblu despre lumea de atunci, lume pe care noi ne-o imaginam calda, calma si mai simpla.
Ei bine, eu am aflat cu parere de rau ca si pe atunci, si pe la ei existau tati abuzivi, mame dezinteresate de soarta propriilor copii, fete devenite mame inainte de vreme, sinucideri, angajatori duri, accidente, falimente.
Stiu ca nu suna prea optimist fraza de mai sus, si tocmai de aceea vreau sa va spun si ca, pe de alta parte, si pe atunci exista dragoste la prima vedere, copii ambitiosi, medici devotati, angajatori cu standarde inalte de functionare si de dezvoltare.
Nu voi intra prea mult in amanunte, va las pe voi sa descoperiti totul: personaje, tipurile de relatii dintre acestea, desfasurarea actiunii.
Pot sa va spun numai ca veti ramane cu siguranta in minte cu imaginea clara a personajului la care face referire titlul, a Palarierului, adica a vanzatorului de palarii, a posesorului unei locuinte cel putin ciudate, din punctul meu de vedere denumita in sens ironic “Castel”.
Personajul despre care va spuneam in paragraful anterior ne apare in paginile cartii ca un om extrem de dur, de inflexibil, incapabil sa iasa din limitarile propriei mentalitati. Poate ca pe parcursul lecturii se umanizeaza pentru scurt timp, dar fondul, esenta, raman neschimbate. Pana la final va aparea ca tata si sot abuziv, angajator predispus la faliment inca de la deschiderea afacerii.
De ce am citi Castelul palarierului? Pentru ca putem vedea reflectat in ea ca si azi, ca si pe la 1800, relatiile familiale pot fi extrem de dificil de gestionat atunci cand membrii ei nu se bazeaza pe temelii traditionale puternice: parinti constienti de propriul rol, dar si de propria umanitate.
Cea mai mare bucurie pe care am resimtit-o in urma citirii cartii a fost legata de faptul ca dragostea este cea care ajuta unul dintre personaje sa triumfe in fata omului blocat in propriul mecanism de gandire, de relationare.
Chiar si asa, ma simt datoare sa va spun sa nu va asteptati la un final fericit sub toate aspectele, ca in filmele americane, ci la un final meritat de unele personaje, dar tragic pentru un personaj-victima nevinovata.
Nu va intristati, ci reflectati cu atentie asupra consecintelor faptelor personajelor.
Lectura placuta!
