Am descoperit-o pe Isabel Allende întâmplator. Am primit cadou cartea sa “Dragoste”, o compilatie a celor mai reusite scene de dragoste din romanele sale.
Între noi fie vorba, ma asteptam la ceva siropos si chiar nu ma dau în vânt dupa “telenovele”, însa, fiind cadou din partea cuiva drag, am zis sa-i dau o sansa, doar nu era musai sa o citesc cap-coada. Mare mi-a fost mirarea când am descoperit în aceste scene de dragoste o senzualitate literara cum rar mi-a fost dat sa întâlnesc, ca sa nu zic chiar niciodata (dar aici e alta poveste, respectiv o paralela cu Gabriel Garcia Marquez, despre care s-a tot vorbit si n-as vrea sa repet truisme). Si asa se face ca am savurat-o rapid si tot rapid mi-am cumparat si primul sau roman, caci efectiv ma bântuia o pofta nebuna sa-i citesc toate cartile si am zis sa urmez firul cronologic.
Cu alte cuvinte, am fost sedusa de stilul sau de a povesti, iar Casa spiritelor m-a înrobit definitiv. Evitam orice îndatorire zilnica, ca sa ma mai scufund un pic în magia povestirii. Iar aceasta magie era data tocmai de firescul supranaturalului ce domina caracterele feminine ale cartii. Spiritismul, premonitiile si levitatia sunt descrise într-o asemenea maniera încât ai senzatia ca si tu ai experimentat cândva toate acestea, ca toti ceilalti, de altfel. Nu pot sa garantez ca toate doamnele sau domnisoarele se vor regasi în eroinele cartii, dar eu una m-am identificat cu ele în mai multe secvente, iar asta creeaza o intimitate cu personajul feminin, care cu greu mai poate fi dat uitarii. De altfel, eroinele cartii sunt de fapt unul si acelasi caracter, surprinse fiecare în diverse etape, dar însumând aceleasi gene fantastice.
Nu vreau sa va dau indicii privind derularea povestii, asta ar stirbi din farmecul descoperirii sale, vreau doar sa va conving ca este o carte seducatoare, si nu doar în sensul romantic al cuvântului. Si pentru ca am pus accent pe latura feminina a cartii, sa nu va imaginati ca autoarea abordeaza o singura tema. Din contra, tema feminina este pusa în valoare de tema politica si viceversa. Tema politica implica o tema sociala, care la rândul sau e raportata la cea culturala si asa mai departe, conturând o continuitate a povestirii care nu-ti permite sa întrerupi lectura decât abia atunci când povestirea a ajuns la final.
Comments 1