[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]A[/mkdf_dropcaps]cum cativa ani, calatorind cu avionul, am zarit la cel ce statea langa mine o carte de al carei autor nu mai auzisem, lucru care evident m-a intrigat, mai ales ca respectivul volum purta mentiunea de best-seller. Era vorba de Carlos Ruiz Zafon, al carui nume nu aveam sa-l uit si pe care l-am pandit prin librarii pana cand a fost publicat si la noi.
Primul roman pe care l-am citit din ale sale sapte romane publicate a fost „Marina”, care m-a sedus irecuperabil si care ramane preferatul meu, cel putin pana acum (mi-au mai ramas de citit „Luminile din septembrie” si „Prizonierul cerului”). Probabil in acest roman i-am simtit cel mai pregnant spiritul lui Zafon, care a declarat pentru BookMag ca acest volum ii este cel mai aproape de suflet, motivand ca este o carte pe care o asociaza foarte intens cu amintiri din copilaria sa si cu lucruri pe care le-a pierdut pe drumul spre maturizare.
Mie toate romanele sale mi-au trezit amintiri din copilarie, iar nelipsitele elemente supranaturale din romanele sale au imbracat aceste amintiri intr-o magie in care abia asteptam sa evadez dupa o zi abundand in realitati nu tocmai imbucuratoare.
In copilarie si in adolescenta cautam carti care sa-mi puna mintea la contributie, acum caut carti care sa ma ajute sa evadez din cotidian si care sa-mi dea o stare de bine indeajuns de puternica incat sa nu ma las coplesita de rutina cotidianului. Asa ca i-am citit pe nerasuflate cinci romane si am lasat doua deoparte doar pentru ca am vrut sa am rezerve pentru „zile negre”.
Carlos Ruiz Zafon a debutat cu o carte catalogata a fi pentru adolescenti, Printul din negura. Ca atare, citind-o, am simtit din nou trairile specifice acelei varste, desi am trecut de ceva ani buni de vremea adolescentei. De altfel, fiecare roman al sau citit, fie ca facea parte din seria de volume pentru adolescenti, fie ca facea parte din seria de volume pentru adulti, mi-a creat acelasi sentiment de solidaritate cu personajele sale. M-am imprietenit cu fiecare in parte, fara sa le tradez pe celelalte, si am trait la unison fricile, luptele, sperantele sau bucuriile lor, pentru ca personajele sale erau chiar amintirile mele.
„Uneori, lucrurile cele mai reale se petrec doar in inchipuire, Oscar, mi-a raspuns ea. Nu ne amintim decat ceea ce nu s-a petrecut nicicand” – acest citat din Marina suprinde esentialul scriiturii lui Zafon, o scriitura necomplicata si totusi misterioasa, care iti da pe alocuri palpitatii, rezultatul unei imaginatii debordante in elemente de basm.
Carlos Ruiz Zafon a declarat tot pentru BookMag ca personajele si intrigile din seria volumelor pentru adolescenti („Printul din negura”, „Palatul de la miazanoapte” si „Luminile din septembrie”) au venit din interesul sau profund pentru povestile infricosatoare cu mistere si din ambitia de a se apropia ca scriitura de scoala gotico-victoriana combinata cu o tehnica vizuala moderna, dinamica. A mai adaugat ca povestile vin din sine, din inima, asa ca in timp ce scrii despre fantome si spirite malefice, de fapt incerci sa te lamuresti ce e cu viata ta, cum sa-ti folosesti experientele…
In seria pentru adulti (Umbra vantului, Jocul ingerului si Prizonierul cerului), cartile sunt ridicate la rangul de personaje. Inchei cu un citat din Umbra vantului – „Cartile sunt oglinzi, vezi in ele doar ceea ce ai deja in tine”. In cartile lui Carlos Ruiz Zafon am descoperit ca magia copilariei inca imi apartine si te invit si pe tine sa te descoperi prin prisma basmelor sale pentru oameni mari.
