CALATORIND SPRE BABADAG – SINE INITIO ET FINE
Calatorind spre Babadag, romanul – jurnal despre care se poate spune in grai latinesc ca este sine initio et fine e o compozitie sinestezica despre spatiul balcanic destinata atat marilor culturi, cat si microvietii unui simplu cititor.
Prefata semnata de Cristina Godun se numeste “Calator intr-o Europa second-hand”. De ce este Europa lui Andrzej Stasiuk una la mana a doua? Pentru ca e vorba de Europa de Est, strabatuta la putin timp dupa caderea regimurilor comuniste? Pentru ca el nu ne prezinta doar un itinerar din punctul A pana in punctul B? Pentru ca aceasta calatorie nu e numai una personala ci merge dincolo de un simplu sejur explorand suflete si mentalitati?
Intr-un punct al calatoriei sale, Stasiuk afirma:
Spania isi are Madridul ei, Franta – Parisul, Elvetia – Zürichul, Austria – Viena etc. La sud si est de Praga si Budapesta incepe ceva de genul terra incognita: statele nu mai au capitala, iar unele pur si simplu nu exista.1
Se refera desigur la tari precum Slovacia, Ucraina, Romania, Albania, Bulgaria.
Pentru cititorul roman, paginile despre drumurile prin muntii Bihorului, la Sibiu, Cluj, Suceava, Galati si pana in punctul terminus, Babadag sunt lucruri atat de familare si descrise cu atata simplitate si precizie incat dau impresia ca evoca intamplari pe care fiecare le-a trait intr-o zona sau alta a tarii.
Dragostea pentru Cioran il poarta la Rasinari:
Niciodata nu am putut sa ma impac cu ideea ca un gand este o existenta abstracta, asa ca a trebuit sa plec la Rasinari.2
Stasiuk se indragosteste de locurile pe care le viziteaza, ii place sa stea de vorba cu oamenii, sa cunoasca locurile nu ca un turist, ci ca un autohton.
Nu exista mijloc de locomotie mai bun intr-o tara straina decat un tren personal obisnuit. Oamenii suie, coboara si isi joaca viata atat de lent, incat ea incepe sa ne aminteasca de propria noastra viata.3
Cu toate ca vede frumusetile si tot ceea ce e ascuns calatorului occidental, nu isi pierde nicio clipa simtul critic, neuitand sa atraga atentia asupra lipsurilor sociale si a hibelor politice. Dar toate meditatiile lui au menirea de a grava o cronica a realitatilor unui colt al Europei care isi bandajeaza ranile capatate in ultima jumatate de secol.
O calatorie e intotdeauna o poveste. O calatorie e o poveste sortita sa inavuteasca geografia launtrica printr-o explorare a celei exterioare. Iar aceasta inseamna automat o continua pendulare intre prezent si trecut. Dar daca scriitorul polonez crede ca “lumea intreaga ii este tributara prezentului si nu-i pasa de povestiri”4, atunci putem ghici cu usurinta de ce acest periplu al singuratatii.
O calatorie initiatica si mantuitoare inchinata istoriei si memoriei are ca destinatie fizica Babadagul, care pare a fi un fel de finis terrae dezolant si condamnat. Si totusi, aceasta carte nu este una didactica, fiind fara initio et fine. Dar cea mai buna definitie a ei se poate extrage chiar din cuvintele autorului:
N-am ce-i face – pur si simplu iubesc haosul asta balcanic.5
_______________________________________________
1 Stasiuk, A., Calatorind spre Babadag, Ed. Rao, Bucuresti, 2007, p. 113;
2 Idem, p.42;
3 Ibidem, p. 82.
4 Stasiuk, A., Calatorind spre Babadag, Ed. Rao, Bucuresti, 2007, p. 224;
5 Idem, p. 271.
