[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]O[/mkdf_dropcaps]bserv ca scriitorii contemporani (precum Elizabeth Strout sau Rachel Joyce) exploreaza in ultima vreme subiecte aparent comune, foarte legate de cotidianul existentei umane, dar mai ales de legaturile de familie, mai mult sau mai putin disfunctionale, iar Busola lui Noe nu se indeparteaza foarte mult de la aceste “tipare moderne”.
Actiunea romanului are loc in orasul Baltimore, pe parcursul unei vacante de vara, cand profesorul de istorie Liam Pennywell, aflat aproape de varsta pensionarii, este dat afara din cauza unor restructurari si se vede nevoit sa-si regandeasca modul de viata. Fire solitara, cu putini prieteni si instrainat de familie, acesta renunta la apartamentul spatios din centrul orasului si se muta undeva la periferie pentru a se acomoda noii etape, fara insa a avea un plan concret pentru viitor.
Banalul situatiei este imediat rasturnat din prima seara petrecuta in noua locuinta, in urma careia Liam se trezeste total amnezic, lovit, intr-un salon de spital. Incepe apoi o tentativa de recuperare a memoriei pierdute, care, sincer ma asteptam sa se concretizeze intr-o revelatie surprinzatoare, dar care isi pierde din elan pe masura ce inaintam in naratiune. Chestiunea amintirilor este doar resortul care pune in miscare adevarata intriga a romanului, care se contureaza atunci cand Liam merge la un control neurologic si este fascinat de povestea miliardarului Ishmael Cope. Acesta a angajat un fel de asistenta sociala pentru a-i aminti toate datele importante, o asa numita pastratoare de amintiri sau amintitoare, pe care Liam isi doreste cu orice pret sa o intalneasca in speranta ca in felul acesta ii vor reveni evenimentele din noaptea atacului. Dar, apropierea dintre cei doi capata dimensiuni neasteptate, iar Liam este atras intr-o legatura amoroasa cu Eunice care il cucereste prin simplitatea sa: Era racoritor de indiferenta fata de aspectele vietii domestice. Asemenea numelui sau biblic care inseamna victorie, Eunice reuseste sa-l scoata pe Liam din banalul existentei sale (“Uneori cred ca viata mea nu face decat… sa se usuce si sa se intareasca, dupa modelul ramasitelor pe care le gasesti sub calorifer.”) si trezeste in el sentimente de mult uitate.
Accidentul serveste drept pretext si pentru reunirea cu familia, dar si pentru rememorarea greselilor din trecut. Vaduv si divortat deopotriva, Liam a fost foarte putin implicat in viata celor trei fiice: Xanthe, fiica cea mare, ii reproseaza abandonul atunci cand a divortat de mama vitrega Barbara, pe cand Louise este mult prea ocupata de propria familie si de cultul religios din care face parte pentru a-i acorda tatalui prea multa atentie. Singura care pare sa faca exceptie de la instrainarea paternala este mezina Kitty, adolescenta de 17 ani, care dealtfel se si hotaraste sa se mute cu el pana ce pleaca la facultate. Intrunirile cu fiicele sale aduc cu sine si revelatia sentimentului de alienare pe care Liam il asociaza in mod eronat cu noaptea incidentului; treptat isi da seama ca sentimentul zace demult inchis in el, de cand prima sotie, Millie, s-a sinucis.
Singurul indiciu pe care Anne Tyler il da cu privire la titlu, este scena usor emotionanta cand Liam se joaca cu nepotul sau, Jonah, si cind, discutand despre niste fapte biblice, ii spune ca: “Dar Noe nu avea nevoie sa afle vreo directie, pentru ca intreaga lume era sub ape si nu exista vreo diferenta.” Asemenea lui Noe, personajul nostru invata sa ia lucrurile asa cum sunt si nu mai cauta explicatii si semne ascunse in pierderea sa de memorie.
Busola lui Noe este o carte mica, dar cuprinzatoare. Desi rezumatul de pe coperta induce oarecum cititorul in eroare si iti creaza mai multe asteptari cu privire la misterul firului epic, pe parcurs, “tradarea” autorului va face loc unei senzatii de acceptare a “trivialului actiunii”, ce culmineaza cu revelarea unui roman despre personaje cat se poate de reale si despre fericirea lucrurilor marunte, un roman in care toti ne putem regasi.
