Mi se intampla rar sa raman socata … dupa ce am vazut un spectacol de teatru! De obicei sunt incantata si bucuroasa. Dar daca vezi “Bucuresti. Instalatie Umana”, ramai un pic socat … si bulversat.
Piesa asta se joaca ca un manifest. Ca o razvratire impotriva a tot ceea ce inseamna un oras in zilele noastre, impotriva problemelor urbane, a descriminarii urbane, a tot ceea ce inseamna “a fi, a exista, a trai, a gandi, a respira, a vorbi, a vota” … intr-o urbe.
Noua actori iti arata, intr-o inlantuire zbuciumata, problemele actuale (si nu numai) ale Bucurestiului. Si nu uita nimic: gropi si gunoaie, Catedrala Neamului, obtinerea de fonduri pentru proiecte, afacerile si viata de corporatist, tiganii si discriminarea, cutremurul din ’77, iminenta altuia si posibile abordari, viata de noapte, siguranta in parcuri si oriunde. Aproape ca nu este uitat nimic. Nici macar “problema” LTGB.
Spectacolul e facut de oameni, pentru oameni. Pentru ca lucrurile sa fie schimbate. In bine. In mai bine. Pentru ca tu, spectatorule, sa auzi urletul revoltei si al indignarii unor alti “oraseni” ce s-au saturat sa stea pasivi si inerti.
Spectacolul este bulversant. Iti da doua peste ochi, un sut in fund, si te lasa uimit si fara aparare in fata unei realitati enuntate corect si cu voce tare. Urlata, fara menajamente.
Caci poate asa se va face simtita trezirea la realitate! Pentru ca se mizeaza pe o schimbare a oamenilor, a atitudinii lor. Gata! Ajunge! Destul!
Nu faceti greseala de a va aduce copiii la spectacol. Am vazut reactii de genul: “mama, deja ma sperie!” Ce-i poti explica copilitei de nici 10 ani? Nimic. Iar parintii ce o flancasera pe micuta nici macar nu s-au straduit prea tare. Pentru ca-i o piesa grea, dura, care poate fi vizionata doar de catre adolescenti (in cel mai fericit caz) si adulti.
“Tu ce-ai facut astazi?”
“Tu ce mai stai?”
Veniti, vedeti, judecati singuri. Si haideti sa schimbam ceva!
P.S. Felicitari actorilor pentru interpretare, multumiri ARCUB!
