[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]R[/mkdf_dropcaps]ecunosc – am o pasiune pentru lumea orientala, implicit pentru Istanbul, primul oras oriental pe care l-am vizitat, pe care nu l-am putut uita si pe care-l voi vizita ori de cate ori voi avea ocazia, savurandu-l cu un din ce in ce mai mare nesat. Evident, cartea in cauza mi-a atras atentia deoarece continea in titlu fascinantul cuvant Istanbul. Cu Bastarda Istanbulului am descoperit-o pe Elif Shafak, pe al carei talent l-am adorat de la prima pagina citita.
Am savurat aceasta carte pe-ndelete, pierzandu-ma in liantul de traditii turcesti si armenesti ce o domina, si pun ramasag ca cei care n-au vizitat Istanbulul inainte sa fi citit cartea s-au indragostit de Istanbul doar visand la aromele sale. Fiecare titlu al “Bastardei Istanbulului” poarta numele unui ingredient culinar, care mai de care mai aromat.
Dar, mai presus de toate, fiecare din aceste arome constituie un reper in povestea personajelor feminine, predominante de altfel (chiar orasul Istanbul este prezentat de autoare ca o entitate feminina, ai carei urmasi oscileaza intre traditie si modernitate), pentru momentul in care acestea se-ntorc in cautarea timpului pierdut, doar ca madlena din cazul lui Proust aici ia infatisarea rodiilor, scortisoarei, vaniliei, zaharului, precum si a altor ingrediente specifice atat bucatariei turcesti, cat si armenesti.
Toate aceste repere tes o intriga pe care nu vreau sa o dezvalui, pentru ca nu cred ca acesta este rostul unei recenzii, respectiv sa-ti ofere povestea pe tava, ci sa-ti “gadile” curiozitatea. Recunosc ca inainte de a scrie aceste randuri, am citit si recenziile altora (nu de alta, dar n-as vrea sa ma trezesc apoi acuzata de plagiat), insa, fara a critica pe nimeni, am descoperit in mai toate rezumatele povestii un iz telenovelistic, ceea ce nu prea m-a incantat.
Adevarul este ca-i cam greu sa redai traiectoria pleiadei de personaje ce contureaza povestea cu acel farmec autentic cu care o face Elif Shafak si tocmai de accea ma abtin sa dau astfel de detalii. Un rezumat nu doar ca ar stirbi din frumusetea povestii, dar e imposibil sa comprimi aceasta poveste intr-un rezumat. Insa, pot sa va dezvalui ca aceasta carte este o lectie de istorie, tratand conflictul dintre turci si armeni intr-o maniera atat de franca incat autoarea si-a atras oprobriul insusi statului turc, ca este o lectie de simbolistica, superstitiile si traditiile pandind la tot coltul, precum si o lectie de sociologie, in prim plan fiind radacinile pe care ti le da familia si identitatea pe care ti-o da o natiune, dar si pierderea acestora o data sustras din sanul lor.
Pentru gurmanzi, poate fi chiar o lectie de gastronomie, Istanbulul fiind deja vestit pentru deliciile sale culinare, asa ca va doresc o lectura cat mai savuroasa!
