Anubis (sau Anpu) este numele grecesc al zeului asociat cu mumificarea si viata de dupa moarte in religia egipteana antica. Acesta este in general reprezentat sub forma canina sau ca un barbat cu cap de caine. Cel mai des, zeul este pictat purtand o panglica si tinand un imblaciu numit nekhakha in mana.
La fel ca multe zeitati egiptene, si acesta a avut varii roluri in context diferite. In Dinastia I (aprox. 3100 – 2890 AD), Anubis era considerat protectorul mormintelor si avea rolul de imbalsamator. In jurul periadei Regatului de Mijloc (aprox. 2055 – 1650 AD) acesta este inlocuit de Osiris in rolul de stapanitor al lumii de dincolo.
Unu dintre rolurile cele mai importante a fost acela de zeu care conducea mortii pe lumea celalata. El participa la judecata din timpul ceremoniei de “Cantarire a Inimii”, in care era determinat daca sufletului celui mort ii este permisa intrarea in taramul mortilor. In pofida faptului ca este unul dintre cei mai antici si “unul dintre cei mai frecvent mentionati zei” din panteonul egiptean, Anubis nu a avut aproape nicio implicare in miturile egiptene.
Reprezentare
Anubis era reprezentat in negru, culoare care simbolizeaza atat renasterea, culoarea fertile a Nilului, cat si decolorarea corpurilor dupa ritualul de imbalsamare. Anubis este des asociat cu Wepwawet, un alt zeu egiptean infatisat cu cap de caine sau in forma canina, dar cu blana gri sau alba. Echivalentul feminin al lui Anubis este Anput, zeita ritualurilor funerare si a mumificarii.
In perioada Dinastiei Timpurii (aprox. 3100 – 2686 AD), Anubis era portretizat in intregime in forma animala, in general de sacal. Din Egiptul predinastic, cand mortii erau ingropati in morminte superficiale, sacalii erau puternic asociati cu cimitirele pentru ca dezgropau trupurile umane si le mancau. Astfel, sacalul a fost ales ca protector al mortilor.
Cea mai veche mentiune textuala a lui Anubis este in textele Piramidelor din Regatul Vechi (aprox. 2686 – 2181 AD), unde este asociat cu inmormantarea faraonului.
In Vechiul Regat, Anubis era cel mai important zeu al mortilor, insa in Regatul de Mjloc este inlocuit de Osiris in acest rol. In perioada romana, incepand din anul 30 AD, picturile din morminte il ilustreaza tinand mana persoanelor decedata si ghidandu-le la Osiris.
In partea de final a Regatului de Mijloc, zeul este des infatisat de un barbat cu cap de lup, si foarte foarte rar in forma umana completa, cum este in mormantul lui Ramses al II-lea din Abydos.
In context funerar, acest zeu este reprezentat ingrijindu-se de mumia unei persoane decedate sau la capul mormantului, protejandu-l. In Noul Regat sigiliile mormintelor au desenate un Anubis aflat deasupra celor noua arce care simbolizeaza dominatia asupra inamicilor Egiptului.
Relatia cu alte zeitati
Descendenta lui Anubis variaza in functie de mituri, perioade si surse. In mitologia timpurie, era considerat fiul zeului Ra. In Textele Mormantului, scrise in Prima Perioada Intermediara (aprox. 2181 – 2055 AD), Anubis este ori fiul zeitei in forma de vaca, Hesat, sau al celei cu cap de pisica, Bastet. Grecul Plutarh (aprox. 40 – 120) afirma ca Anubis ar fi fiul ilegitim al lui Nephthys cu Osiris, adoptat de sotia acestuia, Isis. O variatiune a acestui mit este ca Nephthys, sora geamana a zeitei Isis, il seduce pe Seth, din a caror uniune rezultand Anubis. De teama zeului rabunarii, Nephthys isi convinge sora sa ii infieze fiul si sa il prezinte ca fiul sau cu Osiris.
In perioada ptolemeica (350 – 30 AD), cand Egiptul devenise un regat elenistic condus de faraoni greci, Anubis s-a contopit cu zeul grec Hermes, devenind Hermanubis. Cei doi zei erau considerati similari pentru ca ambii ghidau sufletele in lumea de apoi. Dovezile atesta ca zeul rezultat a fost venerat in continuare pana in aproximativ in secolul 2, in Roma. Hermanubis apare de asemenea in literatura alchimica si ermetica din Evul Mediu si perioada renasterii.
Cu toate ca grecii si romanii considerau in general zeii egipteni cu capete de animale bizari si primitivi, Anubis era cateodata asociat cu Sirius din ceruri si Cerberus si Hades din infern. In dialogurile sale, Plato ii facea des juramite lui Socrate folosind fraze precum “in numele cainelui”, “in numele cainelui Egiptului” sau “in numele cainelui, zeul egiptenilor”, atat pentru accentuare cat si pentru a apela la Anubis ca arbitru al adevarului in infern.
Rolul de protector al mormintelor
In contrast cu lupii reali, Anubis era protectorul mormintelor si cimitirelor, conform epitetelor associate numelui sau in texte si inscriptii egiptene. Khenty-imentiu, care se traduce cu “Cel dintai al vesticilor”, face aluzie la functia sa protectoare pentru ca mortii erau in general inmormantati pe malul vestic al Nilului. A avut si alte nume prin prisma rolului funerar, precum “Cel care este pe muntele sau” (tepy-dju-ef) – pazind mormintele de deasupra, sau “Stapanul taramului sacru” (neb-ta-djeser), care il desemna ca zeul necropolei desertului.
Papirusul Jumilhac povesteste mitul conform caruia Anubis protejeaza trupul lui Osiris de Seth. Acesta din urma incearca sa ii atace cadavrul lui Osiris, transformadu-se in un leopard. Zeul il opreste pe Seth si il subjuga arzandu-l cu un fier incins. Mitul spune ca apoi Anubis il jupoaie pe Seth si ii poarta blana ca avertizare impotriva profanatorilor de morminte. Preotii care ingrijeau mortii purtau blana de leopard pentru a comemora victoria lui Anubis in lupta cu Seth.
Rolul de imbalsamator
Anubis era asociat cu mumificare, fiind supranumit imy-ut – “Cel care este in locul imbalsamarii”. Mai era numit si “Cel care prezida asupra pavilionului zeului” (khanty-she-netjer), in care pavilion se putea referi la locul unde avea loc imbalasamarea sau camera de inmormantare a faraonului.
In mitul lui Osiris, Anubis este cel care o ajuta pe Isis sa-l imbalsameze pe Osiris. Mai mult decat atata, mitul spune ca in momentul in care Seth il ucide pe Osiris, organelle acestuia ar fi fost daruite lui Anubis. Astfel, Anubis devine zeul protector al imbalsamatorilor – in timpul ritualurilor de mumificare, ilustratii din Cartea Mortilor prezinta adesea un preot cu masca de lup suportand mumia.
Ghidul sufletelor
Pana la sfarsitul perioadei faraonice (664 – 332 AD), zeul era adesea descris ca cel care ghida indivizii din lumea celor vii in cea de dupa. Cu toate ca un rol similar era indeplinit de zeita cu cap de vaca Hathor, Anubis era mai frecvent ales pentru a indeplini acest rol. Scriitorii greci din perioada romana a istoriei Egiptene i-au atribuit acest rol psihopomp, ei avandu-l pe Hermes care indeplinea acelasi rol. Arta funerara a perioadei il infatiseaza ghidand femei si barbati imbracati in haine grecesti, in prezenta lui Osiris, care il inlocuise demult pe Anubis in rolul de conducator al lumii de apoi.
Rolul in procesul de “Cantarire a Inimii”
Unul din rolurile zeului este acela de “Gardian al cantarului”. In scena critica care descrie cantarirea inimii in Cartea Mortilor, aces zeu este cel care face masuratorile pentru a determina daca o persoana este acceptat in lumea de apoi, numita Duat. Prin cantarirea inimii unei personae decedate in fata zeitei Ma’at, zeita adevarului, Anubis dicta soarta sufletelor. Procesul se desfasura prin transformarea zeitei in o pana de strut si cantarirea sufletului celui decedat in comparative cu aceasta. Daca sufletul era mai greu decat pana, acesta era devorat de Ammit, iar cele mai usoare urcau la existenta cereasca.
