ANATOMIA MELANCOLIEI, de Robert Burton, editura Herald
Termenul de «anatomie» cu care cei mai multi dintre noi suntem familiarizati cel putin din perioada scolii generale, desemneaza structura unui organism. Asadar, pesemne ca melancolia disecata de Burton, constituie, prin analogie, tot un organism, am conchide intr-o maniera usor ilara. Si nu ar fi o exagerare. Autorul chiar realizeaza o minutioasa disectie a acestei stari cunoscuta la scala mondial, deopotriva coplesitoare, ce guverneaza cotidianul alert – panza de paianjen in care suntem prinsi, infatisand-o asemenea unui flagel de sine statator care ne vitregeste similar unui parazit, de orice capacitate de-a identifica o situatie menita sa ne sustraga psihicul de la o eterna (fie ea si absconsa) indispozitie.
In prima parte a tratatului (intrucat este zugravit aidoma unui veritabil tratat despre depresiunea umana), Burton prefigureaza succint, intr-un stil usor sarcastic, societatea, realizand o analiza pe marginea cusururilor sale de functionare, responsabile de generarea si proliferarea cusururilor omenesti (implicite, in viziunea lui Burton, „omul este rau de la natura”) presarata cu pilde antice de factura filosofica, unele dintre acestea avandu-si fundamentul chiar in Cartea Cartilor (biblice). Invidia, lenea, furia, patima (de orice natura ar fi aceasta) s-ar parea ca sunt doar cateva dintre „pacatele” – radacini ale melancoliei, cele de tip primordial, responsabile de intunecimea tabloului melancolic pe care autorul o descompune parca matematic, intr-un demers pragmatic sustinut schematic analiza-problema-solutie. Marturisesc, insa, ca autorul, desi teolog, surprinde printr-o abordare mizantropica a „problemei” melancolice, care, contrar sentimentului de… sa-i zicem bonitate a situatiei gri prefigurate, amprenteaza eseul c-un iz de nihilism destul de dificil de ignorat, menit parca sa induca cititorului angoasa nimicniciei intr-un context in care afiseaza, paradoxal, solutii deloc contrare anevointei cu pricina, ceea ce imi aminteste de schema de dezintoxicare a dependentilor, conform careia, pacientului ii sunt administrate doze din ce in ce mai mici din drogul respectiv, vindecarea dovedindu-se eficienta doar printr-o dezobisnuire progresva, nicidecum prin privarea brusca si totala de drog. Ca o concluzie putin obraznica, dar nostima, nu ne putem lasa de viata dintr-o data, decat prin moarte si, cumva, cel mai intelept si placut mod de a ne lasa de „viata” (care subsumeaza volens-nolens toate obiceiurile blamate, in lipsa carora, aceasta ar deveni inspida, searbada), este sa o traim, paradoxal. Caci, da, expunerea lui Burton este una satirica, plina de paradoxuri peste care fie sari incruntat, fie de care te impiedici, ca altfel nu ai putea sa „te tavalesti pe jos de ras”.
Trecand peste aspectele umoristice, Burton examineaza cadavrul viu al melancoliei ce se hraneste cu noi si din perspectiva medicala, ce porneste de la ideea echilibrului fizic, potrivit caruia, intre cele patru lichide intracelulare denumite „umori”, sangele, sputa, fierea si bila neagra, potrivit fiziologiei arhaice, trebuie sa existe armonie. Literatura medicala medievala ce insumeaza teorii precum cele ale lui Aristotel, Galenus si Hippocrate, era de parere ca melancolia este o forma a delirului mental, un soi de tulburare psihica, o adevarata afectiune premergatoare nebuniei. De-altfel, din punct de vedere al nosologiei, Robert Burton intrezareste si marcheaza ca si piloni ai melancoliei, religia si amorul.
In timp ce in prima parte a tratatului predomina o serie de explicatii ale elementelor ce alcatuiesc definitia melancoliei, cu tot cu alaiul de simptome si cauze, partea a II-a este dedicata remediilor. Dupa cum am mai precizat, Burton nu neglijeaza nici sectorul amoros, vinovat si el in egala masura ca si confratii lui (patima, lenea, avaritia etc) de maladia melancolica, pe care o intretine chiar si mai spectaculos decat ei, incununat de catre Burton, intr-un stil nararativ magistral, cu exemple ale maretelor povesti de dragoste ale lumii.
Pe de alta parte, Anatomia melancoliei poate fi lesne considerata un manual de self care, de inspiratie psihologica si in special etiologica, judecand dupa abundenta de sfaturi, sugestii si indicatii medicale in ceea ce priveste suma alegerilor noastre in materie de stil de viata (alimentatie, loisir, profesie, program etc) si cea a compromisurilor ce par sa atenteze la sanatatea si bunastarea noastra pe termen lung, ca dobanda „nedreapta” a efemeritatii unor placeri nascute pe caldaramul impulsivitatii.
Stilistic, am fost placut impresionata de colocvialismul autorului, totodata plin de elocinta, remarcabila prin numeroasele aluzii clasice si aforisme latine ce stau marturie a eruditiei sale si intentiei de a construi un studiu filosofic plauzibil desavarsit.
Anatomia melancoliei, distinsa opera intesata de o vasta succesiune de citate artistice si aluzii, precum insasi semnatura sub care se afla – „Democritus Junior” – amintindu-ne de aristotelicul „Rasul lui Democrit”, investigheaza cu acuratete enigma somatizarii puse pe seama abstractei melancolii atat de dispretuite.
____________
Cartea Anatomia melancoliei a fost oferita de editura Herald si poate fi achizitionata cu reducere, de aici.
