Amalia, de Liza Karan. Dragoste de la prima pana la cea de-a 230-a pagina! Iar Amalia este fata care traieste intens fiecare clipa a iubirii ei, din adolescenta pana la maturitate. Pana aici, poate nimic special. Ceea ce face din romanul Amalia o lectura interesanta si captivanta este intensitatea trairilor, a emotiilor si complexitatea celor doua personaje: Amalia si Zain.
Diferenta de varsta dintre protagonistii unei iubiri a starnit dintotdeauna comentarii, suspiciuni si intrebari incomode. Numai ca, in acest roman, diferenta de varsta dintre Amalia si Zain este cea mai insignifianta problema a personajelor. Tumultuoasa lor poveste de dragoste este tulburata de alti factori: orgolii, gelozie, intelegerea eronata a situatiilor, departarea. La care se adauga culturile diferite ale celor doi eroi – ea romanca, el irakian. Si, bomboana de pe tort: cand el e insurat cu alta femeie, si cele mai simple situatii devin complicate.
Naratiunea cartii este palpitanta. Un roman usor de citit, dar deloc “usurel”. Un scris curat, direct, elegant, peste care adie o briza usoara de intimitate. Citind Amalia, am trait alaturi de personaje trecand prin emotiile lor si uitand de cotidian. Totusi, in cotidianul nostru mioritic intalnim frecvent astfel de cupluri, le judecam din exterior fara sa stim nimic din zbuciumul lor interior. Liza Karan ne ofera o radiografie a unei astfel de iubiri “imposibile”.
Liza Karan a avut mult curaj trimitandu-mi spre citire romanul ei Amalia. Mie – o necunoscuta, cu un oarecare blog despre carti. Mie, cea care nu prea “alearga” dupa scriitori autohtoni si nici dupa romane de dragoste. Poate pentru ca demult am citit atat de multe, incat mi-am facut plinul…
Ii multumesc Lizei Karan ca a avut acest curaj. Altfel, poate n-as fi citit niciodata Amalia si-ar fi fost pacat. Pentru ca romanul este bun, este palpitant si are un final neasteptat. Un roman cu pasaje inteligente, calde si cu puternice accente spirituale. Redau aici un fragment:
“Nu ma mai simteam iubita si asta era cumplit. […] A iubi de unul singur nu este de ajuns. E un sentiment incomplet. Iubirea inseamna sa iubesti si sa fii iubit. Asta iti da cu adevarat aripi. Si cand ajungi sa nu te mai simti iubit, inseamna ca iubirea ti-a fost furata. Si nimic nu poate fi mai trist pe lume…”
Amalia, de Liza Karan – de citit!
