[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]Î[/mkdf_dropcaps]n proiectarea unei case un arhitect trebuie sa tina cont de o serie de elemente care vor face din lucrarea sa o constructie fuctionala si valoroasa din punct de vedere estetic in acelasi timp. El trebuie sa cunoasca arhitectura fericirii pentru ca opera pe care o creeaza sa isi atinga scopul.
Alain de Botton ne poarta prin minunata istorie a arhitecturii, prezentandu-ne cateva dintre constructiile emblematice incepand cu Antichitatea care continua sa influenteze si azi stilurile aritecturale si ajungand in prezentul atat de eterogen.
Arhitectura, la fel ca pictura, muzica, filmul sau literatura, nu e altceva decat un tip de limbaj. E un limbaj cu propriile sale coduri si legi, o forma de comunicare ce defineste o comunitate si o cultura.
Calatoria autorului porneste de la formele rigide ale Greciei si Romei antice, trecand prin austeritatea impusa de stilul romanic pe de o parte si maretia celui gotic pe de alta parte, apoi prin exuberanta Renasterii si a Barocului pentru a ajunge in secolul XX, cel al reinterpretarii si al regenerarii. Desi punctul terminus al cartii il reprezinta primul deceniu al secolului XXI, el lasa deschisa fereastra catre panorama arhitecturii.
Centrata mai mult pe relatia individului occidental cu edificiile din orizontul apropiat in care vietuieste zilnic, lucrarea prezinta aceasta interdependenta din mai multe perspective, fara a impune un anumit punct de vedere.
Arhitectura fericirii (link afiliat) e mai mult o meditatie pe tema arhitecturii si nu un compendiu de specialitate, iar stilul sincer si simplu al filosofului ne da impresia ca deschidem propriul jurnal in care am notat constiinciosi impresiile contradictorii lasate de cladirile din jurul nostru.
Nu trebuie sa fim esteti sau ingineri pentru a admira o constructie sau pentru ca un monument arhitectonic sa ne emotioneze si sa ne destabilizeze preconceptiile asupra frumosului.
Dincolo de armonie, de perfectiune si de standardele impuse frumosul e, mai degraba, un concept mult prea personal, care isi schimba semnificatia de la individ la individ.
Notiunea de frumos nu trebuie neaparat sa se alinieze unor prototipuri, ci frumosul poate si nelinisti, promitand in acelasi timp un alt fel de fericire, diferit de cel pe care il cunosteam pana in acel moment.
Mai degraba decat sa imprumute caracteristicile casei in care locuieste, omul convietuieste cu acest spatiu care il separa de colectivitate in timp ce ii si ofera statutul de fiinta sociala. O casa ne poate promite implinirea unui vis, poate fi alter ego-ul nostru, nu doar o simpla carte de vizita.
Arhitectura a insemnat mereu competitivitate, dorinta de progres, necesitate, o cale de evadare sau de a stabili conexiuni intre popoare, intre sacru si profan ori intre indivizi. Faptul ca de-a lungul vremii s-a apelat la ordine si simetrie in arhitectura, reprezinta incercarea omului de a cauta adapost in afara sa atunci cand lumea interioara e cuprinsa de haos. Si totusi, arhitectura a fost influentata si de shimbarile sociale, iar daca s-a renuntat la redoarea si asprimea formelor, a fost pentru a putea raspunde unor noi dorinte si unor noi conceptii.
Cand vorbim despre fericire calcam pe un taram mult prea fragil, iar un concept ca acela de arhitectura a fericirii este, de departe, mult prea restrictiv si arid. Insa ar fi un exercitiu necesar pentru noi toti sa ne lasam, din cand in cand, absorbiti de povestile care se ascund in spatele ferestrelor si arcadelor urbane ori inapoia grinzilor si portilor satesti.
