Poate in lumea marketingului AFERIM! este un „A film” (un film care incepe cu litera “a” – ceea ce-l face mult mai vizibil pentru promovare), dar este, fara indoiala, si un a-film. Un film atipic pentru cinematografia romaneasca, cel putin din ultimii douazeci si cinci de ani.
Au inceput sa curga cronicile despre film chiar inainte de a fi lansat in tara, iar “Ursul de Argint” a atras si mai mult atentia, devenind un adevarat stup plin cu miere dulce. Si pe buna dreptate este AFERIM! considerat o curiozitate in bazarul cinematografic romanesc.
Cu o preferinta pentru planul american si cel de ansamblu (specifice westernurilor americane), cu un vocabular cules din izvoarele de acum doua secole dar si cu vorbe de duh inca folosite in anumite regiuni, dres cu niste cantece de voie buna si o portie de dragoste neaosa in fan, Radu Jude ne proiecteaza pe marele ecran o adevarata literatura vizuala.
AFERIM! e un colaj insufletit de versuri, dialoguri, monologuri, arhaisme si regionalisme, care se citeste urmarind un fir simplu al evenimentelor si care dezvaluie viata locuitorilor spatiului romanesc cu bune si cu rele.
Autenticitate si artificialitate sunt doua cuvinte care definesc si care completeaza AFERIM! Documentarea istorica serioasa, costumele, vorbele desantate si caracterul personajelor sunt dublate de jocul actorilor cu o umbra de ironie si de cumulul de replici preluate ad literam din literatura secolului al XIX-lea.
Un aspect deosebit de care regizorul nu se dezminte este ca pelicula e doar un concept, o samanta a interesului pentru o epoca indepartata, dar vie, pe care acesta spera sa il trezeasca in constiinta publicului larg.
Regasim in aceasta opera cinematografica simboluri si imagini familiare din traditia si cultura noastra care ne definesc si care si-au lasat amprenta asupra a ceea ce suntem astazi. AFERIM! ne poarta la pas prin campiile Tarii Romanesti, dandu-ne ragazul sa privim pe indelete decorul prezentului si sa ne supunem, intr-adevar, unui interogatoriu interior.
Cu toata starea de buna dispozitie care razbate din cantecele de pahar si din cugetarile zapciului, filmul lasa o dara de tristete in sala de cinema, nu atat pentru problemele pe care le ridica, ci pentru frumusetea si armonia scenelor pe care le evidentiaza.
La sfarsitul unei astfel de proiectii nu poti spune decat “Aferim!” regizorului pentru curajul si inspiratia de a crea un a-film care sa raneasca si sa vindece deopotriva.
