Laura Marin a copilarit în Drumul Taberei, iar în liceu avea parul foarte, foarte lung. Caracterizata în trei cuvinte prietenii spun ca este misterioasa (din felul în care-ti vorbeste, din felul în care se misca…), aventuroasa (s-a plimbat prin mai multe tari cu rucsacul în spate) si foarte amuzanta (cine nu a vazut-o în Spectatorul condamnat la moarte trebuie neaparat sa îsi faca rezervare). Din când în când puteti sa-i spuneti Rita (din Scrisori catre Rita). Asculta muzica interesanta si am putea sa spunem ca este hipsterita din Culise pentru ca merge în diverse locuri hipsteresti
Laura are 25 de ani, este din Bucuresti si a terminat UNATC „I.L. Caragiale”
Am prins-o putin libera pe Laura si am rugat-o sa ne raspunda la cateva intrebari:
Raftul cu idei: Ce te-a determinat sa alegi actoria/regia?
Laura Marin: Chestia asta e undeva în ceata, mi-as dori foarte tare sa îmi amintesc primele imbolduri si gânduri care m-au condus catre actorie, poate asa îmi dau si eu seama ce naiba caut pe aici. Nu cred totusi ca a fost un moment clar în care sa zic ”Asta vreau sa fac!”.Stiu ca a fost curiozitatea la început si un sentiment ca acolo m-as simti mai în largul meu, iar apoi a venit firesc sa continui.
Rci: Ce mentor/persoana te-a motivat în calea aleasa?
L. M.: Înca nu simt ca am întâlnit un mentor în adevaratul sens al cuvântului. Dar au fost de-a lungul timpului multe persoane care m-au sustinut, inspirat, încurajat si motivat sa fac ce-mi doresc. Unul dintre cei mai importanti si apropiati, alaturi de care am crescut, învatat si visat e Cristi Bajora.
Rci: Ce pasiuni ai (în afara de teatru)?
L. M.: Muzica. Sunt un cautator aproape obsesiv de muzica. Petrec foarte mult timp ascultând sau cautând muzica, vorbind cu alti oameni despre muzica. E ca o terapie. Si e incredibil cât de multa muzica exista în lume. Nu-ti ajunge o viata sa cuprinzi tot.
Rci: Daca ai alege un alt domeniu de activitate, care ar fi acela?
L.M.: Mi-ar fi placut sa stiu si sa pot sa cânt. Oricum as fi ales ceva legat de muzica; la un moment dat cochetam cu ideea de a avea un mic magazin de discuri, ca un loc de relaxare.
Rci: Cum percepi deschiderea oamenilor cu privire la teatru (în general) si la meseria de actor (în particular)? (mai exact – cum reactioneaza cineva când le spui ca esti actor – te privesc cu entuziasm/ îti pun multe întrebari/ sunt indiferenti etc. etc.)
L. M.: Cred ca în România la ora actuala se merge la teatru pentru numele de pe afis. Exista o deschidere evidenta catre teatrul independent, catre numele mai putin sonore, dar cred ca momentan atrage doar prin exotism sau prin pretul mai mic al biletelor. Dar e bine si asa, atâta timp cât spectacolele sunt bune. Exista nenumarate ateliere si cursuri de teatru, deschise pentru toata lumea si cred ca se dezvolta si ideea ca oricine ar putea face asta, ca nu mai exista niste ”alesi”, si ca problemele sunt de fapt altele odata ce realizezi ca vrei sa te apuci de asta.
Primele întrebari legate de meserie sunt întotdeauna ”Cum reusesti sa înveti textul?” si ”Pe unde te-am vazut?”.
Rci: În ce alte domenii/activitati te-au ajutat veleitatile de actor?
L. M.: În viata! Sunt extrem de fragila de fapt în interiorul meu, si aproape fiecare interactiune sociala îmi provoaca o groaza de gânduri si frici. Asta pentru mine e foarte trist, pentru ca ma consider o persoana sociala. De multe ori îmi imaginez ca ma aflu într-o situatie dintr-o scena de teatru sau film, si ca trebuie sa o duc pâna la capat, iar asta îmi da încredere sa nu ma pierd. Ideea unui spatiu sigur. Teatrul m-a ajutat sa dau la o parte frica si sa-mi asum tot ceea ce sunt, spun si fac.
Rci: Mai exista urme de trac si emotii atunci când te urci pe scena? Sau e la fel de confortabil ca o discutie cu prietenii?
L. M.: Da, normal ca exista. Si asa si trebuie. Când începi sa treci pe pilot automat e o problema, înseamna ca s-au pierdut niste motivatii interioare.
Rci: Care sunt spectacolele tale preferate din cele în care ai jucat? Ce alte spectacole te-au impresionat si ai vrea sa le recomanzi cititorilor?
L. M.: Bucata mea si a Mariei Popovici din Conversatii cu Mafia îmi e foarte draga. Ne stim de vreo zece ani si împartim numeroase amintiri, dar pe scena ne-am întâlnit doar în bucata asta, care are si un umor demential din text.
Iar ca recomandare, am mai facut-o si o voi face cât pot de mult: Kordonsky, Îngropati-ma pe dupa plinta, la Bulandra. Si dintre independenti, Imagineaza-ti ca esti Dumnezeu, la În Culise.
Rci: Cu ce actor ”din vechea garda” ti-ar placea sa joci pe scena? În ce spectacol?
L. M.: Aa, aici e o lista lunga, dar o sa-i mentionez pe câtiva; Mariana Mihut în Plinta, cu Razvan Vasilescu în Scaunele, cu Vlad Ivanov, cu doamna Olga Tudorache….
Rci: Care este animalul tau preferat? De ce?
L. M.: Slow loris. :)
Din portofoliul actritei Laura Marin mai fac parte si Spectatorul Condamnat la Moarte, Conversatii cu Mafia, A true nice fuckin’ love story, Prostii sub clar de luna.
