Octavian Cotescu. Un mare actor. Eticheta care acopera, decent in aparenta, o biografie. Daca se observa degradarea etichetei, este asociata prompt amintirea sa cu numele Cuviosului Daniil de la Sfanta Manastire Vatopedu sau cu cel al Valeriei Seciu. Difuzarea unei pelicule dinainte de 1990 completeaza imaginea. Obscurizand-o. Pentru ca fiecare dintre aceste definiri reprezinta doar chipul din urma al unei vieti animate de o forma aparte de luciditate, ea insasi amprenta unui sir de experiente.
Inceputuri
Nascut la 14 februarie 1931, la Dorohoi, fiul Anastasiei si al lui Ilie Cotet. Tatal – maistru ceferist. Mama – casnica. In 1934 familia se muta la Iasi. La 29 august se naste al doilea copil – Maria. In 1938 incepe cursurile scolii primare. In 1942 este admis la Liceul National din Iasi. Vacantele le petrece la Botosani, la bunicii materni.
1943 – Parintii divorteaza, iar Anastasia si copiii se muta la Timisoara. Vreme de un an (1944 – 1945), pana la defiintare, Octavian urmeaza cursurile Liceului Militar. Dupa 1945 revine la Liceul National, in vreme ce mama si sora sa se muta la Botosani.
Mai importanta decat mutarile, razboiul, desfiintarea Liceului Militar este calitatea de spectator al Teatrului National din Iasi. Actorul pe care il admira – Stefan Dancinescu. Multumita acestei intalniri se croieste rostuirea cautarilor. Confirmarea vine in 1945, la serbarea de sfarsit de an cand, pe scena Ateneului Popular din Tatarasi, rosteste monologul „Cucoana Chirita in voiaj”. Un debut nu dintre cele de rand, costumul fiind cel purtat pe scena, seara de seara, de un interpret de seama al personajului alecsandrian, simbol al Iasilor, Miluta Gheorghiu. Inceputul este mai mult decat promitator. Face parte din colectivul de teatru al organizatiei „Apararea patriotica”.
In 1946, elev in anul IV al Liceului National, este admis la Conservatorul de de muzica si arta dramatica. Urca pe scena Teatrului National din Iasi in 1948, in cadrul unui program ce contine ”Doctor fara voie” de Moliere. Absolveste liceul in 1949 si Conservatorul – devenit Institutul de Teatru „Matei Millo”, un an mai tarziu.
Parasirea Iasilor…
Aprecierile profesorilor, succesul spectacolelor s-ar fi cuvenit a-l multumi. Insa lor le datoreaza ceea ce nu putea parea decat o nedreptate dintre cele mai crunte – repartitia la Teatrul Municipal din Bucuresti. Pentru fiecare dintre cei care au fost spectatori ai creatiilor montate pe scena sa, semnificatia Teatrului National din Iasi nu poate fi coborata la nivelul vorbelor. Cu atat mai mult pentru cel care detinea credinta ca destinul sau artistic este legat indisolubil de aceasta scena. Iar dezamagirea obtine o confirmare initiala in capitala, prin primirea suficient de glaciala a absolventului de catre directoarea teatrului, Lucia Sturdza-Bulandra, cea care, in spiritul vremurilor de odinioara, considera ca este indreptatita a-si alege ea insasi actorii. Dincolo de departarea de Iasi, de cautarea gazdei, de adaptarea la ritmul unei lumi nu intru totul confortabile, esentiala este increderea unuia dintre fauritorii iscusiti de spectacole si nume ale teatrului romanesc – regizorul Moni Ghelerter. Increderea in „tanarul inalt si subtirel” are urmari curande; cea dintai – schimbarea numelui, caci „vei face teatru si vei ajunge mare”. Octavian Cotet devine Octavian Cotescu.
… si afirmarea
Apoi, debutul, la 12 mai 1951, in rolul lui Piotr Vosmibratov din „Padurea” de Nikolai Ostrovski, parteneri fiindu-i Lucia Sturdza- Bulandra, Ileana Predescu, Emil Botta, Stefan Ciubotarasu, Jules Cazaban. Gratie interpretarii, doamna Bulandra ii devine protector. Un an mai tarziu obtine cel dintai rol principal – doctor Murgu, in piesa „Oameni de azi” de Lucia Demetrius, dramaturg in voga al perioadei, una dintre piesele ei,” Cumpana”, fiind cea cu care sustinuse examenul de diploma in rolul Mircea Vadu.
Anul 1958 deschide o noua dimensiune a biografiei – cea de cadru didactic, fiind angajat cu jumatate de norma la catedra Arta actorului a Scolii Populare de Arte. Doi ani mai tarziu, cariera profesorala este continuata la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, al carui rector va fi ales in mai 1981.
Teatru, film, catedra
Urmeaza spectacole, turnee, distinctii, debutul pe marele ecran – rolul sublocotenentului Dragu in unul dintre primele pelicule politiste romanesti, „Portretul unui necunoscut”, in regia lui Gheorghe Turcu, in 1961. Iau fiinta noi inceputuri. Gogu din „Prostii sub clar de luna”, in 1962, in regia lui Lucian Pintilie, se impune drept cheie a deslusirii lumii lui Tudor Mazilu. Nae Girimea din „D’ale carnavalului” ofera acces spre nuante noi ale personajului caragelian. Rolul titular in „Macbeth”, in regia lui Liviu Ciulei, constituie redescoperire a personajului shakespearian, „prin accentul pe calitatea de sinteza a unor personalitati si atitudini cu destine si intelesuri apropiate” (Liviu Ciulei). Este cel care exploreaza, cu precizie si condescendenta, universul propus de Ion Baiesu. Ofera un Catavencu pe deplin original si un Pilat din Pont impresionant in adaptarea dupa Maestrul si Margareta de Mihail Bulgakov.
Pentru o intreaga generatie ramane interpretul inegalabil al rolului titular din piesa „Minetti” de Thomas Bernhardt si tulburatorul Tartuffe din „Cabala bigotilor” de Mihail Bulgakov. Pentru o alta – una dintre vocile Teatrului radiofonic si Marcelloni din peliculele Elisabetei Bostan inspirate de „Fram, ursul polar” al lui Cezar Petrescu. Viata personala pare absorbita de teatru, film si catedra. Si totusi, este doar parte a unui demers ce isi intemeiaza fiecare secventa pe onestitatea deplina. O probeaza nu doar creatia artistica, ci si absolventii Institutului carora le-a fost profesor.
Dupa treizeci de ani
La trei decenii de la mutarea sa la cele vesnice, in mod firesc, amintirile sunt subiective. Ferparul din Romania Libera lui august 1985, anuntand decesul sau, in noaptea de 22 spre 23 august. Specularea detaliului biografic, cu speranta consolidarii audientei. Pastrarea urmei glasului sau aprecierile despre actorul de comedie. Compatimirea si folosirea scenelor din pelicule cu rol de plute pentru inchipuirea contururilor varstelor pe care le-am pierdut. Trasatura cea mai de pret ramane, dincolo de acestea, luciditatea. Cea inaltata pe observarea limpede a celui de alaturi. Cea vitala mentinerii valorilor intr-un regim totalitar. Cea smulsa faptului divers pentru a fi lut construirii personajului devenit el insusi materie prima desprinderii de parelnicie.
Descoperirea sa, dincolo de chipul comedianului, este posibila. Ca inceput unei redeslusiri a valorilor care nu au a se frange inaintea incercarilor. Care ofera speranta. Folositoare pentru a deslusi dincolo de formule generale si dincolo de 30 de ani de la „trecerea in nefiinta”. Spre a intelege nu o persoana, ci o lume. Care, dincolo de detalii de circumstanta, dincolo de tusele subiective ale unui portret, inchipuie un mod de a trai autentic, in afara subterfugiilor si a abdicarii.
Asa se face ca astazi, nu arta unui actor este cea inaintea careia ne aflam, ci un mod intelept de zidire a fiecaruia dintre noi. Doar astfel avem putinta departarii de risipire. Deoarece, asa cum marturisea intr-un interviu, „n-ar fi bine oare ca, din cand in cand, sa stam si sa privim mai profund dedesubtul cuvintelor-rutina, cuvintelor-reflex, miezul expresiilor asa-zis uzuale, incercand sa ne intoarcem la adevarurile adanci si grave, sufocate, deseori, de atata… uzualitate?” („Octavian Cotescu”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1993, p. 64).
__________________________
Sursa cover photo: cinemagia.ro
