A doua serie de lecturi performative în liceele bucureștene, TEATRUL DIN MANUAL, debutează mâine, 9 martie, ora 10:00, la Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”.
TEATRUL DIN MANUAL – lecturi performative în liceele bucureștene este un proiect de intervenție culturală conceput de Teatrul Mic în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Centrul de Teatru Educațional REPLIKA, prin care ne propunem să familiarizăm liceenii cu conținutul textelor care alcătuiesc programa de Bacalaureat la disciplina Limba și Literatura Română.
Artiști profesioniști se pun în slujba procesului de educare și formare al liceenilor, venind în întâmpinarea dificultății de a stârni curiozitatea și interesul tinerilor pentru lectură, pentru studiul literaturii române, aspecte pe care publicul larg le conștientizează din ce în ce mai des, de la an la an, în momentul în care statisticile reflectă faptul că un număr tot mai mare de elevi nu reușesc să promoveze Examenul de Bacalaureat.
„O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale
Proiectul TEATRUL DIN MANUAL – lecturi performative în liceeele bucureștene a debutat în luna decembrie a anului trecut cu piesa „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regizată de Radu Apostol.
În jur de 400 de elevi au fost angrenați în proiect, iar prima serie de lecturi performative s-a bucurat și ea de 3 reprezentații.
Cel de-al doilea text ales din programa școlară, romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, dramatizat de către dramaturgul Mihaela Michailov, va fi prezentat marți, 13 martie, ora 14:30 și elevilor din clasele a X-a și a XI-a ai Liceului Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, iar miercuri, 14 martie, ora 13:00, Cristi Iacob, Gabriela Iacob, Claudiu Istodor, Ionuț Vișan și Radu Apostol – care semnează și regia spectacolului – vor întâlni elevii Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu”.
de Camil Petrescu
Regia: Radu Apostol
Dramatizarea: Mihaela MichailovDistribuția:
Ștefan Gheorghidiu – Cristi Iacob
Ela – Gabriela Iacob
Căpitanul Dimiu, Predescu – Claudiu Istodor
Locotenent Orișan, Călător – Ionuț Vișan
Căpitan Corabu, Călător – Radu Apostol
Coordonarea sesiunii de Q&A: Mihaela Michailov și Radu Apostol