Suntem asa de dependenti de cele cinci simturi ale noastre incat uitam cat de inselatoare pot fi cateodata. Realitatea noastra ia nastere din diferite parti ale creierului, ce lucreaza impreuna, cateodata asemeni unei camere de conferinta plina de colegi putin cooperanti. De fapt, creierul nostru se pricepe cel mai bine in a ne face sa credem ca functioneaza asa cum trebuie.
Insa nu e prea greu sa identificam micile imperfectiuni din materia noastra cenusie. Spre exemplu…
5. Ochii ne pot face sa auzim cuvinte diferite
Cand auzi pe cineva vorbind, intregul proces pare destul de normal si transparent, nu-i asa? Sunetele ies din gura persoanei respective, ajung la urechea ta si voila! – tocmai ai auzit ce-au spus. Felicitari. Daca auzul tau functioneaza cum trebuie, ce-ar putea merge rau?
Raspunsul: ochii tai. Se pot amesteca in ecuatie si sa dea totul peste cap. Vazul este cel mai dominant simt, la om si asta inseamna ca ceea ce ochii tai vad, ar putea cateodata sa infuenteze ceea ce urechile tale aud. Daca vrei sa te convingi de asta chiar acum, vizioneaza video-ul de mai jos:
In acest clip video, vezi (si auzi) un tip ce tot repeta „bah bah bah”. Dupa aceasta, isi schimba „discursul” in „fah fah fah” … sau cel putin asa vor sa te faca ochii tai sa crezi. In realitate, mesajul audio nu s-a schimbat, ci doar imaginea. Adica, vocea inca repeta „bah”, insa cum sunetul se aude acum peste imaginea aceleiasi persoane ce spune „fah”, creierul tau realmente schimba ceea ce auzi, pentru a elimina conflictul intre ceea ce vezi si ceea ce auzi. Daca inchizi ochii sau te uiti in alta parte, „fah” se va auzi, asa cum trebuie, „bah.”
Iluzia aceasta se numeste „efectul McGurk” si cea mai ciudata parte e ca, desi stii ce se intampla, nu-ti poti determina urechile sa auda sunetul corect.
Efectul McGurk tinde sa fie minimizat atunci cand interactionam cu figuri familiare, insa se acutizeaza daca aveam de-a face cu straini. Detalii precum vestimentatia persoanei in cauza, sau ceea ce poarta in maini, pot influenta perceptia cuvintelor pe care crezi ca le rostesc. De exemplu, intr-un studiu, oamenii au confundat fraza „He’s got your boot” cu „He’s gonna shoot” [pastrat in lb. engleza pentru asemanarea fonetica], in timp ce urmareau un video regizat in care un barbat fugarea o femeie. Acest experiment a dovedit ca e mult mai probabil sa auzi (sau sa crezi ca auzi) pe cineva ca spune „boot” [ro. cizma, pantof], daca tin in maini o cizma si sa auzi (sau sa crezi ca auzi) pe cineva ca spune „shoot” [ro. a impusca, a trage cu arma], daca tin in mana o arma de foc.
Asadar, gandeste-te la toate simturile tale ca „angajati” ai directorului reprezentat de ochii tai. Chiar si atunci cand urechile sunt sigure ca ochii se inseala, sunt prea timide sa protesteze si se vor complace cu orice dicteaza tiranicii ochi.
Insa cazul de mai sus nu e singular in ceea ce priveste dictatorialismul ochilor…
4. Creierul nostru sterge obiecte din fata ochilor… chiar si cand conducem
Cu totii am vazut iluzii optice in scoala („Vezi o vaza, sau doi barbati grasi si goi, ce se tin in brate?”), insa aceste iluzii sunt doar mici trucuri nesemnificative, nu e ca si cum creierul ar putea vreodata sa zica „hai sa sterg luminile stopurilor unei masini ce ruleaza langa tine, pe o strada intunecata, noaptea”. Stai… nu… Chiar poate sa faca asta. Ca sa te convingi, uita-te la punctul verde, intermitent, din mijlocul figurii de mai jos, pentru 10 secunde:
Observi punctele galbene de pe margini? Nu, nu le observi, pentru ca dupa cateva secunde de privit punctul verde, incep sa dispara si sa apara. Pot chiar sa dispara si pentru cateva secunde – stii ca acele puncte sunt acolo, insa ochii se incapataneaza sa nu le vada. OK, acum imagineaza-ti ca punctul verde reprezinta soseaua pe care ai fixat-o cu privirea pentru o ora, iar punctele galbene ce dispar sunt alte masini. De cate ori ai auzit justificari precum „A aparut de nicaieri!”, sau „Nu l-am vazut venind!”, de la oameni implicati in accidente rutiere?
Deci, ce naiba, mai creier?! De ce faci una ca asta? Oamenii de stiinta au numit acest fenomen „orbire indusa prin miscare” si sunt de parere ca este rezultatul procesului in care creierul elimina informatii pe care le considera a nu fi importante. Cum lumea inconjuratoare ne bombardeaza cu stimuli (imagini, sunete, mirosuri, TIR-uri ce se apropie vertiginos), creierul nu mai poate face fata daca ar procesa absolut tot. Asa ca invata sa „perie” detaliile inutile. De-aceea oamenii ce merg alaturi de tine pe strada, la metrou, in mall-uri, nu te tin minte – si nici tu pe ei.
Problema aici? Creierul nu ia intotdeauna cea mai buna decizie. In iluzia de mai sus, creierul decide ca simbolurile albastre sunt importante, pentru ca se misca si ignora punctele galbene, pentru ca sunt statice – dar daca te afli intr-o situatie in care un obiect doar pare a fi static, pentru ca si tu si respectivul obiect sunteti in miscare? Si, oricat de monotona ar putea fi o autostrada, e si mai rau atunci cand pilotezi un avion la mii de metri deasupra pamantului, unde esti doar tu si norii pufosi. Acesta este si motivul pentru care pilotii de avion sunt instruiti sa scruteze in mod constant orizontul si sa nu isi fixeze privirea asupra unui punct mai mult de 2 – 3 secunde, atunci cand sunt in cabina de pilotaj.
3. Ochii schimba gustul mancarii
Cu exceptia cazului in care suferi de o boala a creierului sau faci abuz de ierburi, probabil nu te gandesti prea mult la „ce gust au culorile?” si „cum arata aromele?”. Probabil ar trebui. Oricat de imposibil ar suna, ochii au puterea de a determina perceptia gustului… si nu numai in sensul ca ti se face pofta dupa ceva ce vezi ca arata apetisant. E mult mai ciudat decat atat…
De exemplu, daca stii cate ceva despre vin, stii si cum diversi experti recomanda servirea vinului alb si vinului rosu – sortimentele sunt servite in pahare diferite, mancarea e diferita pentru fiecare soi, fiecare sortiment are temperatura de pastrare si servire diferita. Intr-un studiu, specialisti culinari au invitat membrii unui club al pasionatilor de vin si i-au rugat sa descrie aroma unui pahar de vin alb. La inceput, aromele descrise au fost cele obisnuite pentru vinul alb. Cu toate acestea, cand cercetatorii au colorat acelasi vin alb in rosu, degustatorii au descris aromele specifice vinului rosu, desi bautura era aceeasi ca mai inainte, cu aceleasi proprietati, nealterate, singura diferenta fiind culoarea.
Dar, poate, clubul pasionatilor de vin de mai sus era plin de amatori, sau erau beti toti, de la atata degustat… Insa acelasi experiment a fost repetat de cateva ori, intotdeauna cu experti ai vinului si intotdeauna cu acelasi rezultat ilar.
Consumatorii pretentiosi de vin nu sunt singurii pacaliti de acest efect. Culoarea unui pahar poate afecta perceptia temperaturii lichidului ce-l contine. Intr-un alt studiu, oamenii au descris ciocolata calda ca avand o aroma mai puternica, atunci cand a fost servita pe o farfurie portocalie sau crem. Acelasi lucru este valabil si pentru mancare: oamenii au descris crema de capsune ca fiind mai dulce, daca a fost servita pe o farfurie alba, sau mai putin dulce, servita pe o farfurie neagra.
Iata, deci, cat de neserios e simtul vazului: e capabil sa-ti arunce cat colo simtul gustului si sa-ti sopteasca „Nuuu, aia nu-i apa galbena cu arome, aia-i o delicioasa limonada naturala!”
2. Creierul schimba dimensiunile obiectelor din jurul nostru
Ochii ne mint chiar si in acest moment despre chestii simple precum dimensiunile lucrurilor pe care le privim. Priveste fotografia de mai jos si spune care dintre cele doua linii verticale este mai lunga, pe monitorul tau:
Daca ai raspuns „cea din dreapta”, felicitari! Esti absolut normal si, totodata, eronat. Iata cele doua linii, una langa cealalta:
Au aceeasi marime. Insa de ce creierul ar incerca sa te pacaleasca in a crede ca una dintre linii este mai mare decat cealalta? Cu ce-ai gresit sa meriti asa o tradare? Pai, creierul de fapt incearca doar sa aiba grija de tine – se intampla exact din acelasi motiv pentru care nu o sa crezi niciodata ca o persoana ce se indeparteaza de tine se transforma subit intr-un pitic. Totul tine de cum abordeaza creierul notiunea de perspectiva.
Fotografia de mai jos este un exemplu al „iluziei Ponzo”, ce se naste atunci cand contextul imaginii pacaleste creierul si-i arata diferente ale dimensiunilor. Cum linia din stanga se presupune a fi in prim plan si cea din dreapta in fundal, creierul insista ca linia din stanga trebuie sa fie mai scurta. Iata alt exemplu, numit „iluzia Muller-Lyer” – in acest caz, linia din stanga este in fapt putin mai scurta decat cealalta, insa chiar si asa, tot pare mai lunga:
Asadar, unde am vazut acest tip de iluzie in viata reala? Pai, sa privim cerul noaptea. Cand luna apare la orizont, pare enorma, insa se micsoreaza gradual in decursul urmatoarelor ore, pana cand cand pare o chestie batrana si patetica ce atarna in mijlocul cerului la miezul noptii. Asta nu inseamna ca luna s-a mutat dintr-o data mai departe de Pamant – arata doar mai mare la orizont, deoarece obientele din fata ei, precum copacii sau cladirile, creaza o iluzie de perspectiva.
Urmeaza partea cea mai ciudata: Deoarece aceste iluzii sunt bazate pe context, cat de mult te pot pacali depinde de ceea ce esti obisnuit sa vezi… insemnand ca locuitorii oraselor sunt mai vulnerabili la astfel de „pacaleli”. Pe de alta parte, daca traiesti undeva putin mai departe de civilizatie, creierul tau nu va contine prea mult imagini ale obiectelor mari, rectangulare, create de om, deci nu vei fi asa usor de pacalit de aceste iluzii. Insa, in acest caz, ai putea la fel de usor sa crezi ca luna e o fiinta divina ce traieste pe cer, deci, probabil, nu e cu mult mai bine.
1. Poti uita cu usurinta unde ti se afla membrele
Daca cineva ti-ar pune o mana de cauciuc langa mana ta adevarata si te-ar intreba care-i care, probabil ti-ar lua mai putin de o secunda ca sa raspunzi corect. Pana la urma, ce idiot ar incurca mana sa cu una facuta din cauciuc?
Raspunsul este: oricine. Oricine poate fi acel idiot. Din cauza modalitatii in care lucreaza creierele noastre, e mai usor decat credem sa ne pacalim in a ne identifica membrele, asa cum demonstreaza „Trucul Mainii de Cauciuc” (care, socant, nu este o manevra sexuala). Iata-l:
Partea infricosatoare este ca, odata ce creierul adopta mana de cauciuc drept parte din tine, „uita” de mana reala – temperatura mainii reale va scadea perceptibil, ceea ce indica restrictii asupra circulatiei sangelui. Cu alte cuvinte, creierul incepe sa nege existenta mainii reale la un nivel fiziologic real.
Aceasta iluzie arata cum ochii joaca un rol urias in perceptia noastra asupra propriilor parti ale corpului, ceea ce poarta denumirea de proprioceptie. Proprioceptia este cea care iti permite sa desfasori activitati precum condusul fara sa te uiti la picioare, sau sa tastezi fara sa te uiti la maini. Exista un numar de iluzii care-ti permit sa te joci cu proprioceptia, insa cea mai comuna se numeste „sa bei alcool ca porcu’ (sau vaca, dupa gen)” – cand te imbeti, creierul e asa de zapacit, ca uita pentru moment si unde ti-e nasul. De-aceea unele teste pentru alcool ale politiei iti cer sa-ti atingi nasul.
Tot aici gasim si motivul pentru care adolescentii se pricep atat de bine in a se ciocni de diverse lucruri – nu sunt sunt inca obisnuiti cu trupurile lor, ce-abia ajung la maturitate, asa ca interpreteaza gresit indiciile vizuale si-ajung sa se loveasca de coltul mesei. Insa exista si o parte buna: Acest fenomen este folosit pentru tratarea durerilor membrelor amputate „fantoma”, prin simpla utilizare a unei oglinzi pentru a-i „pacali” ca membrul lipsa este inca acolo unde ar trebui. Constientul nu va fi pacalit de acest truc, insa, inca o data, creierul va manca momeala cu tot cu ac.
[via]
