Misterul anului 1Q84
[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]T[/mkdf_dropcaps]otul incepe ca un mister: o calatorie cu taxiul, un personaj feminin cu nume ciudat – Aomame, o simfonie la radio (Janacek – Sinfonieta).
Trilogia 1Q84 a lui Haruki Murakami esta fascinanta. Impartita in: Cartea 1 Aprilie – Iunie, Cartea 2 Iulie – Septembrie, Cartea 3 Octombrie – Decembrie, actiunea seamana cu desfacerea unui ghem de ata: porneste dintr-un punct si prinde, incetul cu incetul, personaje, momente, trairi, lumi.
Numele trilogiei m-a dus cu gandul la distopia citita in facultate: ”1984″ de George Orwell. Cand am citit acest roman, nu stiam la ce sa ma astept – era, atunci, o lectura obligatorie pentru un curs din facultate. Nimeni nu ma avertizase, nici macar profesorii, ca voi ramane fascinata de viziunea lui Orwell: o lume din viitor, in care oamenii sunt doar roboti buni de munca vegheati de ochiul atotstiutor al „Fratelui cel Mare” (recunoasteti modelul socialist?); totul ordonat, centrat, verificat, sablonat si mistificat pana in cele mai mici detalii ale unei lumi in care totul pare sigur, dar in care, de fapt, nimic nu este adevarat – nici macar anul.
Asa stand lucrurile, cativa ani mai tarziu, deci in zilele noastre, m-am lasat atrasa de titlul lui Murakami: 1Q84. Aveam in minte romanul lui Orwell si mi-am pus intrebarea „Ce ar putea fi nou?”. Am vrut, cumva, sa raspund la intrebare si sa vad, din pura curiozitate, daca ar putea exista ceva in plus fata de primul „1984”. Citisem undeva ca autorii de origine asiatica aduc cu ei, in literatura tarii adoptive, un suflu nou, evident impregnat de originile si trasaturile propriei culturi. Este si cazul lui Murakami. Lumea cartii lui este pur nipona, cu toate ca este moderna (sau nu): dragoste simpla si curata, destine unite din copilarie, elemente fantastice de tip spirite malefice, personaje protectoare, sentimente vindicative – totul intretaiat de trairi puternice, dezvaluite pas cu pas, capitol cu capitol, ca intr-un fir neintrerupt ce leaga si justifica spatiu – timp – actiuni – oameni.
Numai ca trebuie sa ai rabdare: sa afli cine este Aomame, cine e Tengo, care este relatia dintre ei, ce se intampla cu cele doua luni (luna de pe cer, care, se pare, are o sora geamana) si ce reprezinta, de fapt, 1Q84.
Diferenta dintre cele doua romane este clara: romanul lui Orwell cuprinde o lume implacabila: asta e, nu ai ce face, Fratele cel Mare e omniprezent si nu poti scapa de el (ghinion!). Murakami insa iti da speranta – exista speranta – trebuie doar sa ai vointa necesara sa schimbi ceva.
Nu dezvalui nimic… spun doar atat: mi-a luat o saptamana sa citesc trilogia (si nu din lene, ci doar pentru sentimentul acela de placere pe care ti-l da o carte buna), dar la sfarsit am realizat un lucru important: noi toti am trait, la un moment dat, senzatia unei lumi „altfel”. Si „altfel” e legat de senzatia aceea stranie de „am mai trait asta o data” sau, in alte cazuri de „ceva e ciudat astazi si nu stiu ce anume”.
Indiferent de ce motiv alegeti, fie doar si curiozitate sau plictiseala maxima, lumea lui Murakami o sa va fascineze, fie doar si pentru simplul motiv ca seamana, pe alocuri, cu lumea nebuna, de fiecare zi, in care traim toti si al carei inteles ne scapa uneori.
Sa fie luna de vina?
