Wristcutters: A Love Story (2006), regie Goran Dukic

0
301
Wristcutters

   Wristcutters: A Love Story

   Saptamana trecuta, dupa o zi de miercuri atat de ghinionista de parca era cel putin vineri 13, am zis “sa ma dreg” cu meciul Romaniei. Din nefericire insa, asa cum poate ati vazut si sigur ati auzit, prestatia tricolorilor n-a fost de natura sa-i ridice cuiva nici macar tensiunea, d-apoi moralul.

   Asa ca, intr-o ultima incercare disperata, am ajuns sa ma uit la un film. Total intamplator sustin eu – in timp ce subconstientul meu se tavaleste probabil de ras – acesta a fost: Wristcutters: A Love Story. Si nu pot spune ca mi-a salvat chiar viata, dar ziua s-a incheiat cu siguranta sub auspicii mult mai bune datorita lui, ceea ce va doresc si voua.

   Din start facem cunostinta cu Zia, personajul principal al povestii, un june (nu chiar prim), care locuieste intr-o garsoniera insipida, mobilata “clasic” (cum ar fi caracterizata in anunturile imobiliare de pe la noi) care e absolut vraiste. Inainte sa isi taie venele in baie, insa, face curatenie luna (primele puncte bonus) pe muzica lui Tom Waits (alte puncte bonus). La final, asaza nefiresc o fotografie inramata la loc de cinste, pe un colt de birou.

   Regizorul ne ajuta suplimentar cu un prim plan al pozei cu iubita blonda, sa nu avem vreo umbra de dubiu ca Zia sufera din amor. Ca mai toata lumea, intr-un fel sau altul, intr-un moment sau altul. Dar el e probabil mai sensibil. Asa ca viseaza frumos ca blonda il va regreta si plange pana ii sar ochii din cap. Dupa care, intr-un acces de cinism (sau realism), realizeaza ca, mai probabil, se va consola rapid intr-un pat nou, mai mare si confortabil decat al lui. Sau in mai multe.

   Zis si facut. Dupa ce a bifat partea de wristcutting, personajul nostru nu ajunge nici in rai, nici in iad, ci intr-un fel de purgatoriu al sinucigasilor. In lumea “de dincolo” insa, lucrurile nu stau fundamental diferit fata de fosta lui realitate de zi cu zi. Doar ca totul e ceva mai saracacios, uzat, neingrijit si murdar. Si ceva mai pustiu. Toti locuitorii au o nuanta usor albastruie, buze vinete, si poarta pe corp, mai mult sau mai putin vizibil – in functie de inspiratia pe care au avut-o cand au decis sa se sinucida – urmele ”metodei” folosite.

   Fie ca e viu sau mort, destinul lui Zia pare sa implice “fugarirea” iubitei blonde. Afland intamplator ca si ea a aterizat in purgatoriu, hotaraste sa porneasca in cautarea ei, insotit de noul sau prieten, Eugene. Acesta este un muzician ratat, fiu de imigranti rusi, care locuieste cu parintii, din moment ce tot familionul a decis la un moment dat sa termine cu viata. El este cel care pune la bataie mijlocul de transport: o masina rablagita, care are o gaura neagra sub scaunul dreapta-fata.

   Pe drum o intalnesc pe Mikal, care cauta si ea ceva: autoritatile. De ce? Pentru ca a ajuns aici “din greseala” si nu poate suporta faptul ca nu sunt stele pe cer si oamenii nu zambesc. Asa ca vrea sa ii gaseasca pe cei care o pot trimite inapoi de unde a venit.

   Calatoria celor trei continua intr-un registru suprarealist, usor absurd si foarte amuzant (pentru mine cel putin) – desi nu este vorba de un umor in sensul conventional al termenului. La fel cum, de altfel, s-ar putea spune aproape orice despre acest film, mai putin ca este unul conventional.

    Va las sa descoperiti singuri peripetiile celor 3 personaje, dar nu ma pot abtine sa anunt prezenta unui personaj jucat de Tom Waits si a unui mesia in varianta sinucigasa. Nu vreau sa va spun insa nimic despre “love story-ul” anuntat in titlu.

   Vizionare placuta!

books-express.ro

LEAVE A REPLY