);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Wonderland, de Steven Johnson. Cum a creat jocul lumea moderna

Publicat

pe

   Wonderland. Cum a creat jocul lumea moderna. exploreaza inovatiile revolutionare pe care le-am facut in timp ce ne distram. 

   Cartea lui Steven Johnson, Wonderland. Cum a creat jocul lumea moderna are putin peste 290 de pagini, in care dezvolta istoria inovatiei. Organizata in sase capitole lungi: moda si cumparaturile, Muzica, Gustul, Iluzia, Jocurile si Spatiul public, cartea este scrisa fluid, intr-un limbaj viu, intr-un ton care este deopotriva intelept si meditativ.

   Cand te gandesti la „joc”, te gandesti la sport, teatru, activitati de recreere si la copii. Tinzi sa nu te gandesti la magazine si la moda, sau la importuri si exporturi globale de mirodenii. Aceste capitola adauga o perspectiva proaspata si noi conexiuni vis-a-vis de istoria omenirii, istorie pe care multi o cunosc, insa nu asa cum Johnson o spune. O simpla citire a index-ului acestei carti arata varietatea subiectelor atinse, precum publicitatea, Bagdadul, baseball-ul, cafeina, culorile, barurile pentru homosexuali, medicina, piperul, cauciucul, furtul din magazine si sclavia.

Wonderland. Recenzie de carte. Editura Publica   Ideea principala a cartii este aceea ca nu am avea lumea moderna de acum – cu confortul material de-acum si incredibila diversitate – fara o energie nesfarsita si jucausa care indruma viata omenirii. Johnson doreste sa plaseze caracterul jucaus in inima istoriei umanitatii, in particular in relatia cu istoria globalizarii, in comert, in societatea de consum. Astfel, Wonderland ofera perspective variate, din geografie, economie politica, istoria stiintei, antreprenoriat si sociologie.

   Notiunea de „joaca” a lui Johnson este dificil de definit. Titlul principal, Wonderland [Tara minunilor] este mai evocator decat subtitlul. Adica „aventura”, „explorare” sau „experiment” reprezinta termeni mai buni pentru a caracteriza multe din episoadele spuse de carte, in particular in prima parte a lucrarii. Jocul, in acceptiunea generala, tine de jocuri. Dar jocul reprezinta activitatea unui individ in grupuri restranse, ori poate fi parte dintr-o cultura larga? Ne putem gandi la un oras jucaus, ori la o intreaga natie jucausa? Johnson arata individualismul ca fiind un important principiu activator pentru joaca, deoarece fara inclinatiile puternice ale improvizatiei si ale personalitatii, joaca devine o rutina predictibila si metodologie standard. Johnson se refera frecvent atat la institutii, cat si la indivizi. Deoarece, bineinteles, influentele reciproce sunt evidente.

   Pe subiectul omului versus masina, o „tara a minunilor” plina de jocuri nu este caminul natural al computerelor si al robotilor. Acesta este un mesaj optimist pentru umanitate, intr-o lume care se grabeste din ce in ce mai mult inspre viziuni de determinism tehnologic. Johnson incheie Wonderland spunand:

„[…]Poate ca ne-am inselat temandu-ne de ceea ce se va intampla atunci cand masinile incep sa gandeasca singure. Lucrul de care ar trebui sa fim realmente ingroziti este ceea ce se va intampla atunci cand ele vor incepe sa se joace.”(p. 339).

  O alta modalitate de a privi ideea de joaca este ca o activitate neserioasa si in aceasta acceptiune este „copilareasca”. Insa asta inseamna ca este de asemenea si neascultatoare si libera in spirit. O alta opinie centrala a cartii arata ca joaca este o metoda importanta pentru a raspunde limitelor si regulilor impuse noua in toate ariile vetii. O tema recurenta este aceea ca celor mai jucausi indivizi si celor mai jucause companii le place sa incalce „regulile”. Un fragment memorabil il compune povestea despre inmultirea cafenelelor in Anglia sec. 17. Odata cu cresterea miscarilor politice locale si a opozitiei fata de autoritatea centrala, Charles al II-lea a incercat sa interzica cafenelele printr-o proclamatie, numindu-le „foarte nocive” si o distractie otravitoare de la „chemarile legii”. Proclamatia a atras o agitatie publica si interdictia a durat numai o saptamana. Iata, scriu aceasta recenzie pentru Wonderland dintr-o cafenea, in care sunt in siguranta, in virtutea drepturilor mele civile.

Wonderland Steven Johnson recenzie de carte

Interiorul unei cafenele din sec. XVII sau XVIII

   Problema „seriozitatii” muncii si a vietii difera de la individ la individ, de la institutie la institutie. Insa adesea unele contexte institutionale diminueaza latura jucausa a celor care-si doresc sa gaseasca noi metode de a face lucrurile, de a inova, de a gandi (mai) liber si mai creativ, prin cataloogarea acestora drept „imaturi”, „necopti”, „tineri”, ori alte referinte catre tinerete si copilarie. Se cere o distinctie intre „copilaresc” si „ca un copil”, in acest context. Primul termen este impetuos, vunlerabil si narcisistic; al doilea este neobosit, imaginativ si optimistic. Adevarul incomod pentru aceia care doresc sa opreasca spiritul jucaus este acela ca, tinand cont de supravietuirea umana si nasterea copiilor, starea mentala „de copil” este parte din natura umana. Joaca nu poate fi oprita.

   Pentru elite, joaca este o forta amenintatoare. Ceva ce trebuie oprit, iar acest aspect este adevarat fie de vrei sa organizezi un club local, o intemeiezi o multinationala, ori chiar un stat. Daca ai avut vreodata o pozitie oficiala de leadership sau management intr-o organizatie, ai cunoscut foarte probabil sentimentul iritant, nelinistitor pe care il experimentezi cand aceia pe care incerci sa-i controlezi si sa-i coordonezi ti-au subminat autoritatea prin caracterul lor jucaus si starea de veselie. Ce incepe ca o gluma, un joc de rol, sau satira, adesea se transforma intr-o rutina, o miscare, o noua structura de putere. In acest mod, joaca este probabil cea mai eficace metoda de rezistenta politica – infinit mai puternica in comparatie cu competitia directa si razboiul. Acesta este si motivul pentru care comedia, satira, adesea sunt temute de catre elitele politice si economice.

   Asadar, sa fii uman inseamna sa te joci, dar ce sta in centrul acestei activitati? In concluzia sa, Johnson gaseste o explicatie reductionista: aceea ca oamenii, fiind creaturi ce cautam placerea, dorim sa gasim modalitati prin care sa maximizam eliberarea substantelor responsabile cu placerea, in creierele noastre. Dopamina este asociata cu un „bonus al inovatiei” – recompensa pe care o primim prin experimentarea surprizelor sau a descoperirilor, atractia „noului”. Aceasta explicatie este plauzibila, macar ca si o explicatie pentru non-specialisti. Fara indoiala, este ceva vital si adanc in ceea ce priveste atractia catre nou. Regasim aceasta atractie la bebelusi, la copii, la adulti. Dar explicatia psihologica nu inseamna nimic fara tematicile calatoriilor si a descoperirilor pe care le descoperim in cele sase capitole principale ale Wonderland. Vei citi cu placere si curiozitate capitolele despre jocuri si spatiile publice. Despre inovatiile timpurii din parcurile de distractii, din muzee, din pub-uri. Unele dintre povestile despre jocuri, precum inventarea jocului Monopoly, sunt de asemenea distractive si revelatoare.

   Daca esti interesat de cum au ajuns lucrurile sa existe, daca iti doresti sa intelegi mai mult despre ce ghideaza creativitatea umana si daca vrei sa privesti in ansamblu despre cum joaca a stat la baza multor inventii si sisteme, Wonderland. Cum a creat jocul lumea moderna este o carte demna de a-ti completa cunostintele si biblioteca!

   Wonderland. Cum a creat jocul lumea moderna este disponibila la editura Publica si poate fi achizitionata de aici. Carte din colectia de stiinta.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

septembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X