);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Wonderland, de Steven Johnson. Cum a creat jocul lumea moderna

Publicat

pe

   Wonderland. Cum a creat jocul lumea moderna. exploreaza inovatiile revolutionare pe care le-am facut in timp ce ne distram. 

   Cartea lui Steven Johnson, Wonderland. Cum a creat jocul lumea moderna are putin peste 290 de pagini, in care dezvolta istoria inovatiei. Organizata in sase capitole lungi: moda si cumparaturile, Muzica, Gustul, Iluzia, Jocurile si Spatiul public, cartea este scrisa fluid, intr-un limbaj viu, intr-un ton care este deopotriva intelept si meditativ.

   Cand te gandesti la „joc”, te gandesti la sport, teatru, activitati de recreere si la copii. Tinzi sa nu te gandesti la magazine si la moda, sau la importuri si exporturi globale de mirodenii. Aceste capitola adauga o perspectiva proaspata si noi conexiuni vis-a-vis de istoria omenirii, istorie pe care multi o cunosc, insa nu asa cum Johnson o spune. O simpla citire a index-ului acestei carti arata varietatea subiectelor atinse, precum publicitatea, Bagdadul, baseball-ul, cafeina, culorile, barurile pentru homosexuali, medicina, piperul, cauciucul, furtul din magazine si sclavia.

Wonderland. Recenzie de carte. Editura Publica   Ideea principala a cartii este aceea ca nu am avea lumea moderna de acum – cu confortul material de-acum si incredibila diversitate – fara o energie nesfarsita si jucausa care indruma viata omenirii. Johnson doreste sa plaseze caracterul jucaus in inima istoriei umanitatii, in particular in relatia cu istoria globalizarii, in comert, in societatea de consum. Astfel, Wonderland ofera perspective variate, din geografie, economie politica, istoria stiintei, antreprenoriat si sociologie.

   Notiunea de „joaca” a lui Johnson este dificil de definit. Titlul principal, Wonderland [Tara minunilor] este mai evocator decat subtitlul. Adica „aventura”, „explorare” sau „experiment” reprezinta termeni mai buni pentru a caracteriza multe din episoadele spuse de carte, in particular in prima parte a lucrarii. Jocul, in acceptiunea generala, tine de jocuri. Dar jocul reprezinta activitatea unui individ in grupuri restranse, ori poate fi parte dintr-o cultura larga? Ne putem gandi la un oras jucaus, ori la o intreaga natie jucausa? Johnson arata individualismul ca fiind un important principiu activator pentru joaca, deoarece fara inclinatiile puternice ale improvizatiei si ale personalitatii, joaca devine o rutina predictibila si metodologie standard. Johnson se refera frecvent atat la institutii, cat si la indivizi. Deoarece, bineinteles, influentele reciproce sunt evidente.

   Pe subiectul omului versus masina, o „tara a minunilor” plina de jocuri nu este caminul natural al computerelor si al robotilor. Acesta este un mesaj optimist pentru umanitate, intr-o lume care se grabeste din ce in ce mai mult inspre viziuni de determinism tehnologic. Johnson incheie Wonderland spunand:

„[…]Poate ca ne-am inselat temandu-ne de ceea ce se va intampla atunci cand masinile incep sa gandeasca singure. Lucrul de care ar trebui sa fim realmente ingroziti este ceea ce se va intampla atunci cand ele vor incepe sa se joace.”(p. 339).

  O alta modalitate de a privi ideea de joaca este ca o activitate neserioasa si in aceasta acceptiune este „copilareasca”. Insa asta inseamna ca este de asemenea si neascultatoare si libera in spirit. O alta opinie centrala a cartii arata ca joaca este o metoda importanta pentru a raspunde limitelor si regulilor impuse noua in toate ariile vetii. O tema recurenta este aceea ca celor mai jucausi indivizi si celor mai jucause companii le place sa incalce „regulile”. Un fragment memorabil il compune povestea despre inmultirea cafenelelor in Anglia sec. 17. Odata cu cresterea miscarilor politice locale si a opozitiei fata de autoritatea centrala, Charles al II-lea a incercat sa interzica cafenelele printr-o proclamatie, numindu-le „foarte nocive” si o distractie otravitoare de la „chemarile legii”. Proclamatia a atras o agitatie publica si interdictia a durat numai o saptamana. Iata, scriu aceasta recenzie pentru Wonderland dintr-o cafenea, in care sunt in siguranta, in virtutea drepturilor mele civile.

Wonderland Steven Johnson recenzie de carte

Interiorul unei cafenele din sec. XVII sau XVIII

   Problema „seriozitatii” muncii si a vietii difera de la individ la individ, de la institutie la institutie. Insa adesea unele contexte institutionale diminueaza latura jucausa a celor care-si doresc sa gaseasca noi metode de a face lucrurile, de a inova, de a gandi (mai) liber si mai creativ, prin cataloogarea acestora drept „imaturi”, „necopti”, „tineri”, ori alte referinte catre tinerete si copilarie. Se cere o distinctie intre „copilaresc” si „ca un copil”, in acest context. Primul termen este impetuos, vunlerabil si narcisistic; al doilea este neobosit, imaginativ si optimistic. Adevarul incomod pentru aceia care doresc sa opreasca spiritul jucaus este acela ca, tinand cont de supravietuirea umana si nasterea copiilor, starea mentala „de copil” este parte din natura umana. Joaca nu poate fi oprita.

   Pentru elite, joaca este o forta amenintatoare. Ceva ce trebuie oprit, iar acest aspect este adevarat fie de vrei sa organizezi un club local, o intemeiezi o multinationala, ori chiar un stat. Daca ai avut vreodata o pozitie oficiala de leadership sau management intr-o organizatie, ai cunoscut foarte probabil sentimentul iritant, nelinistitor pe care il experimentezi cand aceia pe care incerci sa-i controlezi si sa-i coordonezi ti-au subminat autoritatea prin caracterul lor jucaus si starea de veselie. Ce incepe ca o gluma, un joc de rol, sau satira, adesea se transforma intr-o rutina, o miscare, o noua structura de putere. In acest mod, joaca este probabil cea mai eficace metoda de rezistenta politica – infinit mai puternica in comparatie cu competitia directa si razboiul. Acesta este si motivul pentru care comedia, satira, adesea sunt temute de catre elitele politice si economice.

   Asadar, sa fii uman inseamna sa te joci, dar ce sta in centrul acestei activitati? In concluzia sa, Johnson gaseste o explicatie reductionista: aceea ca oamenii, fiind creaturi ce cautam placerea, dorim sa gasim modalitati prin care sa maximizam eliberarea substantelor responsabile cu placerea, in creierele noastre. Dopamina este asociata cu un „bonus al inovatiei” – recompensa pe care o primim prin experimentarea surprizelor sau a descoperirilor, atractia „noului”. Aceasta explicatie este plauzibila, macar ca si o explicatie pentru non-specialisti. Fara indoiala, este ceva vital si adanc in ceea ce priveste atractia catre nou. Regasim aceasta atractie la bebelusi, la copii, la adulti. Dar explicatia psihologica nu inseamna nimic fara tematicile calatoriilor si a descoperirilor pe care le descoperim in cele sase capitole principale ale Wonderland. Vei citi cu placere si curiozitate capitolele despre jocuri si spatiile publice. Despre inovatiile timpurii din parcurile de distractii, din muzee, din pub-uri. Unele dintre povestile despre jocuri, precum inventarea jocului Monopoly, sunt de asemenea distractive si revelatoare.

   Daca esti interesat de cum au ajuns lucrurile sa existe, daca iti doresti sa intelegi mai mult despre ce ghideaza creativitatea umana si daca vrei sa privesti in ansamblu despre cum joaca a stat la baza multor inventii si sisteme, Wonderland. Cum a creat jocul lumea moderna este o carte demna de a-ti completa cunostintele si biblioteca!

   Wonderland. Cum a creat jocul lumea moderna este disponibila la editura Publica si poate fi achizitionata de aici. Carte din colectia de stiinta.

Discutii pe Facebook
books-express.ro

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X