);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Visatoarea din Ostende, de Eric-Emmanuel Schmitt

Publicat

pe

Visatoarea din Ostende - Eric-Emmanuel Schmitt

Visatoarea din Ostende, de Eric-Emmanuel Schmitt (sau puterea autosugestiei)

   Din cat l-am citit, l-am perceput pe Eric-Emmanuel Schmitt ca fiind sentimental, atent la detalii, inspirat, cu mult umor. Iar acum il descopar ca fiind romantic. Un romantism delicat, discret.

   Si – cu toate ca Eric-Emmanuel Schmitt scrie despre locuri comune si oameni obisnuiti, cu toate ca are un stil simplist, -povestirile lui sunt captivante, facand gandurile si emotiile cititorului sa se agite. Abordand teme diferite, in locuri si cu oameni diversi, toate intamplarile expuse de el sunt caudate. Un singur numitor comun: profunzimea.

   Intr-un stil aparent usurel, cu ironie dar si cu ingaduinta,  Eric-Emmanuel Schmitt nu lasa nimic netaxat, nimic din ce este uman, bun sau rau.

   Volumul de fata contine cinci povestiri fara nici o legatura intre ele. Ca actiune, locuri sau personaje. Ce le uneste in acest volum este tema: imaginatia.

Visatoarea din Ostende - Eric-Emmanuel Schmitt   Visatoarea din Ostende – o batrana doamna ce si-a trait toata viata despicand amintirea unei iubiri secrete. Atat de secreta, incat aristocrata Emma Van A. starneste compatimirea celor din jur pentru viata sa lipsita de iubire. E doar o aparenta bine intretinuta, pentru ca Emma traieste si retraieste in fiecare clipa a multilor ei ani fiecare secunda si fiecare scena impartasita cu misteriosul iubit. Intr-un moment de confesiune, povestea ei pare rupta din cartile siropoase, greu de crezut a fi reala. Un delir emotional ce-ar plasa-o intr-un ospiciu. Nimeni si nimic nu-i confirma povestea, dovezile iubirii au fost arse, distruse, pentru a nu compromite. A ramas doar o manusa, pe care Emma i-o atribuie iubitului, un obiect banal ce-ar fi putut apartine oricui. Realitate sau doar imaginatie? Emma delireaza sau chiar isi povesteste aventura vietii? Nici un semn al adevarului pana cand ea moare. Iar in ziua inmormantarii apare un necunoscut cu a doua manusa. Semnul ca ceea ce parea ireal si perfect, a fost trait si n-a fost uitat. Si ca o iubire puternica nu-i doar o poveste imaginara.

   Crima perfecta, pare o poveste rupta dintr-un roman psihologic. Dupa 30 de ani de casnicie, Gabrielle si Gabriel sunt inca un cuplu reusit, demn de invidia carcotasilor. Doar ca brusc, pe Gabrielle o loveste obsesia ca sotul are secrete bine pazite si, impotriva oricaror evidente, isi imagineaza ca e inselata, pacalita, ridiculizata. Dandu-i branci de pe o stanca, il omoara pe Gabriel, se apara convingator intr-un proces dificil in urma caruia este achitata. Usurata si libera, scormonind in secretele defunctului sot, afla ceva neasteptat.

   Vindecarea este, probabil, povestirea in care se pot regasi multe cititoare. Tanara asistenta medicala Stéphanie, apasata de complexe de tot felul, lipsita de o viata personala, traieste  dedicata muncii din spital. Un pacient orb (orbit intr-un accident), spunandu-I zilnic ca e frumoasa – simtitnd acea frumusete care nu se vede, o trezeste pe Stéphanie la viata. Din dorinta de a deveni cea pe care si-o imagineaza Carl, ea se metamorfozeaza din omida in fluture, descoperindu-si feminitatea si puterea de seductie. Asta-i povestea prin care Schmitt ne spune ca iubirea poate vindeca si-i face pe oameni frumosi.

   Lecturi proaste mi-a placut tare mult! Infatuatul super-intelectual care trateaza de sus o anumita categorie de scrieri. Si-i catalogheaza dezaprobator pe cititorii de fictiune pentru naivitatea de a-si pierde vremea cititnd minciuni inventate. Imprejurarile ii arunca in brate o astfel de lectura si arogantul profesoras pica in capcana. O lectie despre ipocrizie.

   Femeia cu buchetul de flori mi-a parut cea mai bizara povestire. Gara din Zurich o gazduieste zilnic pe doamna care de 15 ani asteapta pe cineva. Cei din jur, care remarca aceasta rutina, isi dau cu parerea despre persoana asteptata – fiecare, pe cine ar astepta. Fiecare dezvaluind, involuntar, persoana care-i lipseste cel mai mult in viata. Si totusi, Femeia cu buchetul de flori nu-i nebuna, cum s-ar crede. Intr-o zi  ofera buchetul de flori cuiva….

Visatoarea din Ostende - Eric Emmanuel Schmidt

Eric Emmanuel Schmidt

   Si uite-asa, Eric-Emmanuel Schmitt, in 200 de pagini, ne ofera cinci lectii de viata. Cum sa visam fara a ne pierde simtul realitatii, cum sa iubim si sa toleram, cum sa (ne) acceptam. Meritul autorului este acela de a privi dincolo de tabieturile, actiunile sau gesturile aparent banale, sau penibile, sau plictisitoare. El ne arata ca “nu exista oameni simpli, ci doar spectatori fara simtul detaliului”.

Discutii pe Facebook
books-express.ro

În loc sa stau la cratita, buchisesc literatura, absorb filme, schingiuiesc sudoku si detest televiziunea. Între o omleta si un sandvis, scriu. Pentru ca n-am talent de scriitor, scriu despre ce-au scris altii, cu talent. Si dupa ce-mi obosesc capul, trec la picioare: dansez salsa.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

februarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X