Vietile altora – Ofiterul STASI care a dat un dosar pe o carte

1
527
vietile altora

Ofiterul Stasi care a dat un dosar pe o carte

    “1984, Berlinul de Est, la orizont nici urma de Glasnost. Populatia RDG-ului este tinuta sub un control strict de catre Stasi, politia secreta est-germana”. Asa incepe Vietile altora, in original “Das Leben der Anderen”, scris si regizat de Florian Henckel-Donnersmarck.

vietile altora
sursa foto: www.ottavalife.com

   Ideea filmului i-a venit lui Donnersmarck in iarna lui 1997. Asculta Beethoven intins pe podea, cand si-a amintit ce ii spusese Lenin lui Gorki: de ce nu mai putea sa asculte “Appassionata” lui Beethoven. Daca ar fi facut-o, n-ar mai fi fost in stare sa termine revolutia. Muzica aceea il facea sa vrea sa-i mangaie pe crestet pe oameni, in loc sa le sparga capetele fara mila.

   In timp ce se gandea cum ar fi fost sa-l fi putut sili pe Lenin sa asculte “Appassionata”, in minte i-a aparut o imagine. Un om cu casti la urechi care, pe cand spioneaza vietile altora, este nevoit sa asculte muzica frumoasa.

   In jurul acestei imagini puternice a construit Donnersmarck povestea ofiterului Stasi Gerd Wiesler. O poveste plina de adevar, desi doar o fictiune.

   De ce este fictiunea filmului mai adevarata decat o poveste adevarata? Milan Kundera, in “Arta romanului”, afirma ca intr-un roman, scriitorul exploreaza existenta umana, nu realitatea. Iar existenta este domeniul posibilitatilor umane, tot ceea ce un om poate deveni.

   Ofiterul Stasi, Hauptmann Gerd Wiesler (Ulrich Muhe, extraordinar in rol) intruchipeaza aceasta explorare curajoasa a posibilitatilor de devenire a unei existente. O existenta care se preschimba in viata, prin vietile altora.

   Pentru partitura pe care o canta la pian Dreyman (Sebastian Koch) in imaginea centrala a filmului, Florian Henckel-Donnersmarck l-a vrut neaparat pe Gabriel Yared (ii remarcase muzica compusa pentru “Talentatul domn Ripley”).

   I-a cerut compozitorului sa isi inchipuie ca ar fi putut, prin muzica sa, sa-l convinga pe Hitler sa renunte la grozaviile din viitor. Piesa pe care i-a compus-o Yared l-a bulversat initial : stranie, frumoasa, cu ceva obsedant si furios.

   Avea sa realizeze apoi ca muzica exprima de fapt perfect despre ce era vorba in filmul sau: nu cat de frumoasa este lumea, ci ca oamenii, viata, sentimentele sunt reale.

   Realizarea acestui adevar, concentrat in acea muzica, il face pe Wiesler, incetul cu incetul, sa iasa din carapacea sa ideologica.

   El este expus, fara sa se poata sustrage, realului. Pentru ca Dreyman, scriitorul pe care il spioneaza, are ceva intact, sanatos, necorupt de nebunia vremurilor. Pe nesimtite, Wiesler, un robot perfect in masinaria Stasi, incepe sa simta, sa admire; se imprieteneste cu cel pe care il spioneaza.

   Ajunge chiar sa faca ceea ce ii era de neinchipuit inainte. Sa transforme un dosar de supraveghere, dintr-o arma perfecta de zdrobire a capetelor, intr-un scut cu care apara vietile altora.

   Wiesler il salveaza pe Dreyman de la ceea ce i se pregatea : inchisoare cu izolare completa, pentru ca asta reducea la tacere tipul sau de artist ( dupa eliberare n-ar mai fi fost in stare sa scrie un rand).

   Dupa caderea zidului Berlinului, timp de doi ani, Dreyman nu scrie nimic. Intr-un mod semnificativ, Wiesler il salveaza a doua oara. Pentru ca dupa ce afla ceea ce se intamplase de fapt cu sapte ani in urma, scrie o carte – “Sonata pentru oameni buni”, pe care i-o dedica lui, agentului HGW XX / 7, “cu recunostinta”.

   Filmul se incheie cu un stop-cadru pe chipul lui Wiesler care intelege ca acea carte este intr-adevar pentru el. Este chipul unui om bun, care a dat un dosar pe o carte.

Discutii pe Facebook
books-express.ro

1 COMMENT

  1. DA! Film-reper. Si recenzia e foarte echilibrata si inspirata. Declar raftulcuidei fratele spiritual mai mare al blogului meu. Cu tristetea ca nu gasesc suficient timp pentru mai multe asemenea experiente.

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.