);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Viata, jocul si moartea lui Lul Mazrek, de Ismail Kadare

Publicat

pe

Viata, Jocul si moartea lui Lul Mazrek - recenzie de carte

     Am amanat foarte mult intalnirea cu Ismail Kadare desi il aveam pe lista de cel putin un an de zile. In momentul in care am asistat anul acesta in cadrul Bookfest la lansarea ultimului sau roman tradus la noi, Viata, jocul si moartea lui Lul Mazrek, planurile mele s-au concretizat in sfarsit si am plecat acasa cu unul din cele cateva exemplare ramase la stand.

Viata, Jocul si moartea lui Lul Mazrek - recenzie de carte

Viata, Jocul si moartea lui Lul Mazrek | recenzie de carte

     Nu sunt foarte familiarizata cu opera lui Kadare, dar, din diversele articole si recenzii pe care le-am citit mai ales pe alte bloguri literare, temele abordate in mare parte de acest scriitor par a fi legate de legendele si traditiile populare ale albanezilor, cat si de regimul totalitar comunist. Romanul de fata nu se abate de la tematica deja cunoscuta, doar ca de retinut ar fi in mod deosebit legaturile dintre personajele care dau viata actiunii pe fundalul ultimilor ani de dictatura.

     Un punct interesant de plecare in discutia despre aceasta carte ar fi insasi poza de pe coperta care este pusa cu susul in jos. La o prima vedere, alegerea editurii ar putea parea ciudata, dar, pe masura ce lectura capata contur realizezi ca nimic nu e ceea ce pare, ca totul se desfasoara conform unui plan ascuns, dejucat in ultimele pagini ale romanului.

     Dupa cum este prefigurat din titlu, Viata, jocul si moartea lui Lul Mazrek prezinta cateva franturi din destinul personajului cu nume omonim. Tanarul, cu valeitati si sperante artistice primeste ordinul de prezentare in armata, moment in care intamplarile iau o turnura interesanta. Unitatea in care isi va face stagiul este la malul marii, in statiunea Saranda, cunoscuta pentru trecerile ilegale in Grecia. In paralel, intra in scena personajul principal feminin, Vjollca Morina, stagiara la o banca, caracterizata mai ales printr-o sexualitate debordanta, trasatura mai rar elogiata la eroinele de roman, chiar si in cele moderne. Ismail Kadare nu se sfieste sa contureze portretul unei tinere de o frumusete ravasitoare, a unei spioane demna de scenariile hollywoodiene, care este angajata de catre stat pentru a intretine legaturi amoroase cu potentialii fugari. Sub soarele arzator al verii, propice iubirilor pasionale de o vara, legatura dintre Vjollca si Lul se desfasoara navalnic: “Nu se spune fara temei ca, in cele mai multe cazuri, exista un scurt moment in care are loc distribuirea inegala a iubirii: unul primeste o parte, pe cea tulbure, din ai carei munti de zgura se naste diamantul, iar celalalt partea luminoasa, diamantul insusi. E acel moment fatal in care se decide cine va fi posesorul si cine cel posedat.”

     De retinut in acest roman este si decorul ales de catre autor, Saranda aflandu-se la o distanta foarte mica de situl arheologic Butrint, un loc ale carui origini, potrivit legendelor, se afla in stransa legatura cu istoria Troiei. In Eneida, Virgil relateaza cum Aeneas descopera la Butrint o Troie in miniatura, condusa de fiul lui Priam, Helenus si de vaduva lui Hector, Andromaca[i].  Asemenea unei tragedii grecesti, nu lipseste din actiunea prezenta punerea in scena a unei fapte dramatice jucata cu maiestrie de catre Lul, corul care isi mentine rolul de observator, legaturile homosexuale din armata (pornind de la ideea ca in Sparta relatiile intre soldati imbunatatesc performantele), cat si rolul nebunului care spune adevarul desi nu este crezut de nimeni (in cazul nostru olandezul care povesteste de mortul care s-a ridicat sa bea apa). Lul isi joaca rolul cu toata dedicatia de care este in stare, invitand-o chiar la “premiera” pe iubita sa Vjollca spunandu-i „vino maine sa ma vezi”, ignorand faptul ca interventia lui face parte dintr-o schema politica cu repercusiuni ce ies la iveala abia peste cativa ani.

     Dincolo de a fi o carte cu iz de tragedie greceasca, Viata, jocul si moartea lui Lul Mazrek vorbeste despre abuzurile sistemului comunist in Albania, despre duritatea vietii de armata, dar exploreaza cu nonsalanta si aspecte legate de instinctul sexual la femei fara a le condamna. Cu o actiune cursiva si rapida, un sfarsit bulversant si o idila romantica de vara, Kadare creaza un roman potrivit pentru mai multe gusturi literare, un roman ce te face sa-ti doresti sa vizitezi Albania si sa-i descoperi frumusetile. Pe mine cel putin m-a facut dornica sa petrec un concediu in Saranda si sa vad Butrintul.

[i] (http://metropotam.ro/Orase/Butrint-art6565834922

Discutii pe Facebook
Nemira

Pasionata de literatura si calatorii, traducatoare de portugheza, imi place sa colectionez documente vechi de familie, scrisori sau alte nimicuri care compun viata unui om. Lectura este pentru mine un refugiu din viata zilnica, dar si o metoda de cunoastere continua. Cand nu scriu la Raftul cu idei, ma gasiti pe www.bookishstyle.ro

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

ianuarie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X