);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Viata elfilor, de Muriel Barbery

Publicat

pe

Viata elfilor

Viata elfilor, de Muriel Barbery

   Daca ati citit Eleganta ariciului, v-a placut la nebunie si sperati ca Viata elfilor este o continuare sau o poveste similara, e bine sa stiti de la inceput ca cele 2 carti, aparute la 7 ani distanta, nu au nicio legatura. Deci incepeti lectura fara astfel de asteptari si bucurati-va de carte in sine. Veti descoperi o noua fateta a scrisului lui Muriel Barbery, pentru ca Viata elfilor reprezinta o schimbare de registru atat de dramatica, incat aproape ca mi-a fost greu sa accept ca au fost scrise de aceeasi autoare.

   Viata elfilor s-ar fi numit Viata oamenilor, daca ar fi fost (sa fie) dupa mine. Mai exact viata oamenilor dintr-un satuc retras si anonim din Franta. Aceasta a fost partea din carte pe care am savurat-o cel mai mult, care ramane pentru mine cea mai valoroasa si cea mai buna expresie a talentului lui Muriel Barbery.

   Mi s-a parut extraordinar de frumos scrisa. Cu lirism, fluenta si naturalete, cu un nivel al detaliului si o tonalitate care te fac sa te simti acolo. Sau sa iti doresti sa fii acolo, in satul idilic, aproape atemporal, in care viata pura si asezata este in deplina armonie cu natura, cu legile si anotimpurile ei.:

“Era o seara de toamna blanda cum nu se mai vazuse demult. Pusul merelor si perelor la uscat pe rafturile de lemn din camara intarziase, si o ploaie de gaze imbatate de recolta livezilor cadea din cer cat e ziua de lunga. Si mai plutea in aer ca o melancolie blanda, ca un suspin lenes, o incredere tihnita ca lucrurile nu se vor termina niciodata, iar oamenii munceau asa cum erau obisnuiti, fara ragaz si fara sa se planga, si se bucurau tainic de aceasta toamna nesfarsita, care le spunea sa nu uite sa iubeasca.”

   Aceasta lume plina de poezie si frumusete o gazduieste, o protejeaza si o ascunde pe Maria – prima dintre cele doua “copile de noiembrie”, orfanele fermecate care fac legatura intre lumea oamenilor si cea a elfilor.

   Pe cea de-a doua, Clara, o gasim la poalele masivului Sasso, in Alpii italieni, in casa unui preot varstnic, crescand in ritmurile povestilor mestesugite ale doicii. Dar muzica – magia si destinul ei – este cea care o va duce la Roma, sa studieze pianul in casa enigmaticului Maestro.

   Puterea Mariei provine din stabilitatea si forta de nestavilit a naturii. A Clarei, din emotia si creativitatea specific umana. Impletind cele doua forme de energie, copilele trebuie sa restabileasca echilibrul celor doua lumi: a elfilor si a oamenilor. Clasica infruntare dintre bine si rau are loc de aceasta data nu intre doua rase, ci intre o alianta mixta, formata din oameni si elfi si o factiune elfa care urmareste anihilarea rasei umane.

   Trecand de la “viata oamenilor” la “viata elfilor”, trebuie sa remarc din pacate o discrepanta foarte mare. Pe cat de mult m-a fermecat prima, pe atat de eliptica si arida am gasit-o pe cea de-a doua. Aceasta parte a povestii nu a fost construita cu aceeasi maiestrie si rafinament, pare sa nu aiba vigoare, este marcata de o doza prea mare de ambiguitate. Misterul pare mentinut artificial la cote prea inalte, iar intriga propriu-zisa treneaza, ramanand permanent in plan secundar fata de povestea locurilor, a vietii de zi cu zi si a abilitatilor celor 2 copile.

   In ciuda acestor minusuri insa, Viata elfilor ramane o poveste minunata, un omagiu plin de emotie adus eternitatii naturii, artei, si mai ales iubirii:

“Iata venind timpul oamenilor si sunt sigur: nici moartea, nici viata, nici duhurile, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, nici stelele, nici haurile, nici vreo creatura, nimic nu ne poate separa de iubirea care exista in si prin pamantul nostru. Iata venind timpul oamenilor care cunosc nobletea codrilor batrani si farmecul crangurilor, timpul oamenilor care stiu sa culeaga si sa ingrijeasca, si, in sfarsit, sa iubeasca.”

_________________________________________________________________________

Lectura a fost oferita de editura Nemira. Cartea poate fi comandata aici, cu o reducere substantiala de 45%.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
2 comentarii

2 Comments

  1. Alexandra Anamaria on Facebook

    18 aug., 2016 at 22:30:46

    Adaugata pe lista. Cu tot cu arici ;). Thanks!

  2. Pingback: Prin blogosfera literar? (15 – 21 august 2016) | Recenzii filme si carti

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

octombrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X