);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Valsul Hazardului, Teatrul Coquette Bucuresti

Publicat

pe

Valsul Hazardului

Cronica de teatru

   Valsul Hazardului, spectacol al Teatrului Coquette Bucuresti, se danseaza in Germania, in perioada 3-7 noiembrie 2016.

   Se spune ca Judecata de Apoi incepe cu intrebarea: cat ai trait conform propriilor alegeri, urmandu-te, asumandu-te ca fiinta unica, deci cu rostul tau in acest univers.

   Se mai spune si ca pana la Dumnezeu te mananca sfintii. Sau te testeaza ingerii, dupa cum se intampla in “Valsul Hazardului” de Victor Haim, spectacol ce se joaca la Teatrul Coquette, sub regia lui Ingrid Ana Maria Bonta si-n decorul absolut special, elegant si plin de simboluri (se poate spune ca este al treilea personaj al spectacolului) creat de Daniel Divrician. Personajelor le dau viata cu farmec, forta si sensibilitate (sau mai bine spus, le sunt creatori) Ruxandra Balasu si Mihai Capatina.

   Se tot joaca de mai bine de trei ani, acasa, la Bucuresti dar si prin alte orase romanesti, in festivaluri si in cadrul evenimentelor culturale. Iata ca acordurile valsului au fost cerute si de romanii din Germania si spectacolul a plecat in turneu in München, Heidelberg, Stuttgart si Frankfurt. Pentru a-i incanta si pe micii spectatori, echipa Teatrului Coquette va pune in scena si spectacolul pentru copii „Printesa si bobul de mazare”, dupa H. C. Andersen.

   Asadar, primul turneu european Teatrului Coquette se va desfasura in Germania, intre 3 si 7 noiembrie.

   Inainte sa intri la “Valsul Hazardului”, esti invitat sa extragi un cartonas dintr-un set pe care ti-l intind Daniel sau Ingrid. Cartonasul are desenat (chiar de Daniel Divrician) un frumos carusel si un numar. Esti rugat sa retii numarul de pe cartonas, iar alte explicatii nu ti se dau. Simti ca esti implicat intr-un joc ciudat, iti este starnita curiozitatea, ca si cum ar urma un numar de magie si iluzionism.

   In sala, dupa ce toata lumea s-a asezat, fiecare cu propriul cartonas in mana, se lasa linistea, intunericul si misterul, iar deodata, pe scena, lumina se aprinde si dezvaluie un cadru de poveste: un scaun ce pare vechi, din alta lume, o masa foarte inalta, pereche cu un scaun-tron la fel de inalt, care pe spatar are doua aripi imense de inger, si in planul mai indepartat o balanta supradimensionata, toate fiind parca tesute din fire de fier rasucite. Un barbat imbracat in straie negre de piele, cu bucle intunecate ce-i incadreaza chipul, troneaza de la inaltime pe locul ingerului, scrie cu o pana alba intr-o carte mare, groasa, legata intr-o coperta veche de piele si deodata incepe sa strige autoritar numere. Iti creste putin adrenalina, nestiind daca va striga chiar numarul cartonasului tau, si deodata o voce din public raspunde cand se aude “numarul 3”.

   O femeie tanara, atragatoare, imbracata intr-o rochie eleganta de cocktail, urca pe scena entuziasmata, crezand ca este castigatoarea vreunui premiu. Bucuria ii este insa repede inlaturata cand autoritarul inger o intreaba scurt, direct, despre modul cum ajuns aici. Accident, alcool, peste 200 km la ora. Femeia este in purgatoriu. Nici nu ai timp sa asimilezi toate informatiile, te simti ca intr-un carusel. Noroc ca protagonistii isi pastreaza simtul umorului ironic si nu te lasa sa aluneci in starea apasatoare realista specifica unui astfel de moment. Orice intalnire cu lumile celelalte este una grea si asta resimte si tanara femeie, insa se remonteaza imediat, pentru a trece testul ingerului.

Valsul Hazardului

Ruxandra Bălaşu şi Mihai Căpăţînă în Valsul Hazardului de Victor Haim, regia Ingrid Bonţa, scenografia Daniel Divrician, Teatrul Coquette – foto: Iulia Cărnaru

   La finalul sau trebuie sa stranga 100 de puncte pentru a trece in rai sau va cadea in iad. Testul este format din diverse etape, intrebari, stadii si nu are reguli logice. Parca ar fi dupa bunul plac al ingerului, care nu suporta cliseele, minciunile si ipocrizia. Mai degraba puncteaza autenticitatea si sinceritatea cu care femeia raspunde intrebarilor. Paradoxal, desi este un test dur, cu miza importanta, frustrant in modul de punctare (in lipsa unor reguli clare) de foarte multe ori te surprinzi razand ca martor al acestei interactiuni inedite. Femeia incearca orice, de la a se folosi de tertipuri de seductie pana la a recunoaste toate minciunile de care s-a folosit in viata pentru a-si atinge scopurile. In multe momente cedeaza, se enerveaza, se cearta cu ingerul, dar si acesta in cateva momente cade prada farmecului ei autentic.

   Astfel se creeaza aceasta stare de carusel, de dans haotic al hazardului, de lumini si umbre, antipatie si simpatie.

   Un spectacol cu multe sensuri, simboluri, al carui final va invit sa-l descoperiti pe scena Teatrului Coquette, unde se va juca cu siguranta dupa intoarcerea din turneul european.

    Cum de altfel ii invit si pe cei mici la povestea “Printesa si bobul de mazare”, dupa H. C. Andersen, unde vor descoperi personaje multe si diverse, farmec de basm si bineinteles importanta unor valori morale imbracate in straie alese de bal.

Valsul Hazardului

printesa Ruxandra Bălaşu şi Mihai Căpăţînă in Printesa si bobul de mazare”, dupa H. C. Andersen, regia Ingrid Bonţa, foto: Teatrul Coquette

Discutii pe Facebook

Actor visator independent in Bucurestii lui 2016, imi pare foarte bine, bine ne-am gasit! Militez pendru tandrete, armonie si frumos si asta se simte in tot ce sunt, deci si tot ce scriu, cu riscul de a fi siropoasa

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

august, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X