);
COnecteaza-te cu noi

Personalitati

Un preot si învatator dobrogean – Dimitrie Chirescu

Publicat

pe

   Dobrogea pare definita precis în imaginarul colectiv. Din punct de vedere geografic, istoric, etnografic, cultural, ofera încredintarea ca cele închipuite sau banuite, ori chiar aflate din surse diverse, sunt suficiente pentru a fi folosite la croirea verdictelor, a cliseelor, câteodata chiar si a unor prejudecati.

   Se trece cu vederea ca, mai curând decât Marea cea mare, Delta mirifica, Muntii cei vechi, Dobrogea este expresia vietii locuitorilor ei. Iar existenta, luptele si victoria impresionanta a unui preot din Podisul Dobrogei de Sud este pledoarie în acest sens.

Radacinile

dimitrie chirescu

Dimitrie Chirescu – preot si invatator dobrogean – n.1842 – m.1890 | sursa foto: black-sea.travel

   Parintele Dimitrie Chirescu se naste în 1842, la Rasova, cel dintâi din cei cinci copii ai familiei lui Iorga Chirea. Tatal este venit din partile Ialomitei în Dobrogea, pe la 1830 – 1835. Potrivit marturiilor urmasilor, era stiutor de carte si iscusit în cântarea bisericeasca. Exista posibilitatea ca înaintasii lui sa se fi bajenit din Dobrogea iar descendentul lor sa fi revenit la matca. Cu siguranta, la scurt timp dupa stabilirea în Rasova, se impune drept pilda comunitatii. Initial drept psalt al bisericii satului. Apoi ca înaltator al scolii românesti. Conform opiniei învatatorului Vasile Helegiu, era fost elev al uneia dintre scolile întemeiate de vestitul Macarie Ieromonahul în Valahia. (Vasile Helegiu, Scoala româneasca dobrogeana de la înfiintare pâna la 1938, p. 61)

 

   Drept corolar neodihnei, ca semn de apreciere a consatenilor, ale caror gospodarii si familii le apara de atacurile cerchezilor, a pretuirii câstigate din partea autoritatilor otomane, este numit ciorbagiu (primar) al Rasovei. Cel numit, cu admiratie, de catre turci, Deli-Iorga, pentru virtutile morale si îndrazneala afirmarii drepturilor românilor dobrogeni, pentru încapatanarea ce frânge ezitarile orientale si ambiguitatile mai marilor unei provincii de margine a Imperiului Otoman, demonstrând ca loialitatea nu înseamna acceptarea ascunderii identitatii nationale ci asumarea ei în mode deschis, ca mijloc de dezvoltare a comunitatii încredinteaza fiului sau, ca mostenire, continuarea muncii. Pentru aceasta, îi este, alaturi de cumnatul sau, preotul Encica, îndrumator nu lipsit de asprime iar, dupa absolvirea scolii primare, aflat sub îndrumarea mitropolitului Grigore de Silistra, care, potrivit cercetarilor profesorului Gheorghe Dumitrascu, ”îl remarcase în biserica din Rasova, tinându-i isonul la cântarile slujbei” (Gheorghe Dumitrascu, Preotul si Învatatorul Dimitrie Chirescu [1842 – 1890] – lider al miscarii de afirmare si eliberare nationala a românilor din Dobrogea pâna la 1878 , în Tiberiu Birda, op. cit., p. 25), elev al Seminarului din Silistra. Grija parinteasca rodeste, deoarece potrivit Parintelui Niculae M. Popescu, „baiatul întrecea în virtuti pe tatal sau” nu doar în privinta cunostiintelor – stapânind limba fiecarei natii locuitoare Dobrogei, pe lânga latina, elina, engleza, franceza – dar si în viziunea asupra croirii viitorului provinciei.

Înaltarea ramurilor

   Primii pasi proiectului sau – contactul cu lumea. Profesorii, colegii – parte dintre ei cei dintâi elevi ai lui Dimitrie în cadrul pregatirii la disciplinele studiate, cunoscutii, bulgarii, evreii, grecii, armenii, turcii, tatarii, cerchezii, negustorii, bijutierii, tîrcovnicii, mica burghezie, nobilii scapatati sunt piesele caleidoscopului care ofera imaginea ingredientelor aflate la dispozitia sa. Întors la Rasova, multora pare doar succesor parintelui sau. Obtinerea calitatii de cântaret al bisericii se constituie, la prima vedere, drept reazem acestei opinii. De asemenea, statutul de învatator la Alimanu, din 1862.

   Se casatoreste cu Gherghina Dragusin, fiica primarului satului. Uciderea, în 1864, a tatalui sau, determina revenirea lui Dimitrie la Rasova, ca învatator.

   De fapt, catedra si strana sunt laborator. Ajuns în satele din vecinatate, pâna la Cernavoda, asculta, învata, se straduieste a îndrepta erori prin sporirea renumelui sau ce se desprinde, treptat, de faima tatalui sau. Si, multumita drumurilor parcurse, limpede îi este ca Biserica si Scoala sunt raspuns efervescentei ce la Stambul purta numele proiectelor reformiste ale Tanzimatului iar în vecinatatile Rasovei a rostirii limpezi a drepturilor românilor. (Eugen Dragoi).

   Coagularea demersurilor izolate se realizeaza prin constituirea, în 1870, a Societatii Române de Limba si Cultura al carei tel dintâi este cultivarea limbii române. Patronajul mitropolitului Silistrei îngaduie inspectarea de catre Dimitrie a scolilor dintre Silistra si Tulcea.

Cele dintâi roade

   Sârguinta este rasplatita de hirotonirea în 1871, ca preot al bisericii din Rasova, ca urmas al unchiului sau. Predica devine noua unealta modelarii constiintelor. Adica, a vremurilor. În 1872, mutat la Cernavoda, construieste casa parohiala, una dintre camere devenind scoala. Reface biserica Sfântul Ierarh Nicolae. Si devine nou Solomon caci, o singura biserica ortodoxa existând în vechiul Axiopolis, fiecare dintre semintiile drept crestine considera ca are dreptul a participa la Sfânta Liturghie savârsita în limba sa. Cunoscator a fiecareia dintre acestea, noul paroh se impune drept slujitorul potrivit.

Dimitrie Chirescu - personalitati romanesti, istorie

Biserica din Rasova | sursa foto: fototecaortodoxiei.ro

   Eforturile constituirii unei parohii unite prin credinta si prin slujirea unui scop comun se reflecta în numarul sporit de enoriasi. Si – firesc – de elevi. O odaie este insuficienta. Cum si obtinerea de manuale, din România, nu este chiar usoara. Cucernicul Parinte Dimitrie pune temelie unei cladiri corespunzatoare unui spatiu de învatamânt demn de inscriptia strajuind camera – scoala Studiul român 1875. Dupa patru ani, în 1879, noua scoala, construita cu sprijinul noilor autoritati, este inaugurata.

   Însa, asa cum mentiona fiul sau, Ion D. Chirescu, nu este doar preot ci si revizor scolar. Multumita râvnei sale, „a împânzit malul drept al Dunarii cu scoli românesti”. (Niculae M. Popescu, Preoti de mir adormiti în Domnul, Basilica, Bucuresti, 2015, p. 177). La Cochirleni si Topalu. La Seimeni si Ivrinezu. Cladiri modeste în care se învata carte româneasca. Cautarea învatatorilor. Convingerea familiilor ce afla în munca celor carora le-au dat nastere folos sporit fata de învatatura. Înfruntarea ostilitatii autoritatilor, tematoare de aparitia focarelor de razvratire fata de stapânirea otomana – organizatiile subversive grecesti si bulgaresti nefiind putine.

   Aceste preocupari sunt completate de dobândirea de însarcinari noi de catre fostul paroh din Rasova, devenit, în 1875, protopop al judetului Silistra Noua, subprotoiereu al judetului Constanta, în 1879. Ultima ascultare transcende conotatiile administrative reflectând pretuirea stradaniei unui bun român de catre autoritatile instalate, în noiembrie 1878, în Dobrogea, dupa revenirea provinciei la România. O revenire la care contributia Parintelui Dimitrie Chirescu este nepretuita. Pentru ca, înfruntând adversitati, riscându-si -nu în rare ocazii- viata, sfidând cutume si sensibilitati, pastreaza vie românitatea între Dunare si Mare, sfidând credinta unora dintre cercurile bucurestene care defineau Dobrogea drept ilustrarea unei terra deserta, încredintând prefectului Ion Banescu scolile îndrumate. Deoarece, pe durata razboiului ruso-româno-turc din 1877 – 1878, se preocupa de protejarea turmei sale, facilitând trecerea pe malul stâng al Dunarii, iar, pe perioada administratiei ruse în Dobrogea, intermediind între autoritati si populatie.

   Dupa 1878, multumit de înaltarea celor doua scoli din Cernavoda, se dedica misiunii duhovnicesti. În 1882 este pusa piatra de temelie unei noi biserici. Ca în situatiile similare, implicarea este deplina.

   La slujba Sfântului Maslu participa, ca si în anii interiori, musulmani, siguri ca ar putea datora tamaduire suferintelor prin rugaciunea preotului. Ca si înainte, este prezent la manastirea de la Celic Dere de hramul sfântului locas.

   Predicile, odinioara în româna, turca ,bulgara, rusa, continua sa tâlcuiasca universalitatea mesajului Sfintei Scripturi si folosul nefrângerii credintei. Strabaterea localitatilor dobrogene odrasleste culegerea de folclor. Cunoasterea pamânturilor fostei Scitii Minor îl transforma în consilier masuratorilor topografice si cercetarilor arheologice. Viata de familie completeaza, prin cei doisprezece copii, imaginea unuia dintre preotii ce au devenit model de împlinire.

Amurgul

   Toate au pret. Pasii, luptele, jertfa aflata la temelia ctitoriilor rodesc întetirea slabiciunii. Însa rasplata este si ea pe masura. La 9 octombrie 1890, la Cernavoda, este pusa piatra de temelie a podului peste Dunare proiectat de Anghel Saligny. Slujitorul serviciului religios – Parintele Dimitrie Chirescu. Cel felicitat, la sfârsitul cuvântului duhovnicesc, de însusi suveranul tarii, Carol I.

   Sanatatea îi devine tot mai fragila. Este internat la Spitalul Brâncovenesc din Bucuresti. Paraseste aceasta viata la 13 decembrie 1890.

Dimitrie Chirescu - personalitati romanesti, istorie

Podul de la Cernavoda | sursa foto: ziarulzidul.ro

   Regele pune la dispozitie un vagon pentru aducerea trupului vrednicului preot la Cernavoda. Este înmormântat în cimitirul ortodox. O cruce alba. O lespede amintind de cea de la Curtea de Arges a lui Radu de la Afumati. Asemenea aceleia, si cea a Parintelui Dimitrie cuprinde fiecare dintre luptele purtate. Biruinta cea mai de seama nu difera de cea a lui Deli-Iorga. Cinci dintre copii au continuat slujirea la catedra. Unul a urmat cariera armelor. Altul a devenit avocat. Cât despre faima înaintasilor, aceasta pare a fi revenit compozitorului I. D. Chirescu, compozitor de muzica corala de prima marime, cel care, în memoriul din noiembrie 1972, prin care solicita acordarea numelui parintelui sau uneia dintre strazile orasului Cernavoda, mentiona –„nu este alta persoana care sa fi activat ca Preotul Învatator Dimitrie Chirescu pe teren cultural, national si religios în Dobrogea, în timpul stapânirii turcesti. […] Preotul Dimitrie Chirescu are pentru Dobrogea aceleasi merite pentru învatamânt, credinta si românism, pe care le-a avut Gheorghe Lazar în Muntenia (…)” (Memoriu relativ la redarea numelui tatalui nostru Preot – Învatator Dimitrie Chirescu, 1842 – 1890 unei strazi în orasul Cernavoda- asa cum a existat înainte de 1945, în Tiberiu Birda, 125 de ani de scoala cernovodeana, Editura Mondograf, Constanta, 2001)

Discutii pe Facebook

Sunt nascut în Suceava, la 16 noiembrie 1975 . Locuiesc în Constanta. Am urmat doi ani de studiu la Facultatea de Jurnalism a Universitatii Andrei Saguna din Constanta. Sunt licentiat al Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Ovidius si, din decembrie 2012, doctor în Istorie. Din 2000 - profesor de istorie în învatamântul preuniversitar.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

SOUS LE CIEL DE PARIS. EDITH PIAF

Publicat

pe

Edith Piaf

   Intr-o perioada in care teama de razboi devenise o stare permanenta de tensiune cotidiana, pe strada Belleville la numarul 72, arondismentul XX,  lua nastere “sufletul Parisului”, asa cum avea sa i se spuna peste ani. Mai exact in 19 decembrie 1915 se nastea Edith Gassion, fiica unui acrobat, Louis Gassion si a unei “artiste lirice”, Annette Giovanna Maillard. Numita dupa o infirmiera britanica, Edith Gassion avea sa schimbe istoria cabaretelor frantuzesti si sa devina o stea emblematica a Parisului de altadata.

   Copilaria si adolescenta i-au fost presarate de grele incercari. Primii 6 ani din viata si i-a petrecut intr-o casa de toleranta in Normandia sub tutela bunicii paterne care era si matroana casei cu pricina. In ciuda aparentelor, afectiunea si grija primita, atat din partea bunicii cat si a slujnicelor i-au ramas intiparite in amintire de-a lungul timpului ca pe ceva ce nu mai avea sa intalneasca.

Edith Piaf in coliparie

Edith Piaf copil

   Anii ce au urmat si i-a petrecut alaturi de tatal sau, intors din razboi care la momentul respectiv a dorit sa-si continue cariera acrobatica alaturi de circ, iar mai apoi independent, cand pentru prima data Edith a cantat in strada “La Marseillaise” interpretare cu un succes rasunator. Pana la varsta de 15 ani si-a castigat traiul din cantarile de strada, alaturi de Simone Berteaut, “Momone”, care-i va fi prietena pentru urmatorii 30 de ani.

   Un an mai tarziu, Edith se indragosteste de Louis Dupont, “P’tit Louis”, un tanar comisionar, caruia intr-un gest nebunesc ii va darui o fetita, Marcelle Dupont. In incercarile sale disperate de a-si schimba stilul de viata constata ca nu este facuta pentru altceva decat pentru a canta si nu renunta astfel la cantarile din strada, spre disperarea lui Dupont. Bolnava de meningita, fetita acestora moare dupa 2 ani de viata, astfel ca Edith de la 18 ani nu-si va mai cunoaste niciodata latura materna.

Edith Piaf

La Môme Piaf

   O viata plina de excese si de aventuri care se estompeaza in anul 1935, atunci cand il cunoaste pe Louis Leplée, patronul unui cabaret in voga, Gerny’s, ce o propulseaza in aceasta lume artistica si caruia ii va fi recunoscatoare tot restul vietii.

  Odata cu moartea lui Leplée, un alt pion important in cariera lui Edith il reprezinta Raymond Asso, care-i va deveni timp de 2 ani amant, prieten, textier si director artistic. Un om care o educa pe Edith si ii transforma spectacolele in adevarate reprezentatii, de la postura acesteia, gestica, intonatie, mimica, prin severitatea si perseverenta lui o transforma pe Edith din “La Môme Piaf” asa cum i se adresa Leplée, in Edith Piaf, o adevarata prezenta artistica.

   Plecarea lui Asso in razboi in 1938 ii reda lui Edith ocazia de a se intoarce la vechile obiceiuri: alcool in exces si nopti pierdute. Acesta reprezinta momentul in care incepe succesul lui Edith Piaf, dar si declinul. Anii ce vor urma vor fi plini de spectacole, reprezentatii, momente artistice, texte compuse in miez de noapte, auditii in exces, un regim de munca epuizant, presarat cu foarte multe aventuri amoroase asociate cu alcoolul.

Edith Piaf

Edith Piaf

   Si-a trait viata prin muzica, iar aceasta dragoste acerba s-a reflectat si in relatiile sale, se indragostea de cei tineri, de cei nevinovati, de cei pe care putea sa-i formeze si sa-i sustina, tocmai de aceea majoritatea partenerilor ei au fost cu mult mai tineri si au reusit mai apoi sa-si construiasca o cariera tocmai datorita acesteia, iar atunci cand Edith considera ca erau pregatiti, le reda libertatea.

Edith Piaf

Edith Piaf in 1939

   Ar fi mult mai mult de spus. Edith Piaf nu a fost doar o simpla artista, a fost un nume, un moment, o voce, o forta de munca fantastica pana la epuizare atat in muzica cat si in dragoste. O fire capricioasa, cu un simt al umorului si al perfectiunii extrem de dezvoltat.

   SOUS LE CIEL DE PARIS a luat nastere o voce care iti creeaza prin claritatea si gravitatea sa atmosfera pariziana de altadata, te face sa te regasesti pe strazile Parisului si iti transmite o dragoste necontenita pentru viata, muzica si iubire asa cum simtea si ea de altfel. Edith Piaf a fost indragostita de iubire si de viata. “L’espoir fleurit/Au ciel de Paris”

Edith Piaf - Sufletul Parisului

„Sufletul Parisului”

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Personalitati

Alexei Mateevici – 100 de ani de la moarte

Publicat

pe

Alexei Mateevici

   „Înalt si sprinten ca un paltin, pe umerii rotunzi avea chip de Crist blajin, încadrat în plete lungi, castanii, si o barba blonda, despicata în doua. Pe fata-i blânda, cu pistrui mici sub bolta unei frunti înalte si luminoase sclipeau doi ochi caprui, putin înmuiati în lacrimi si de o melancolie nespusa.” (Ion Buzdugan)

Începuturi

   Este portretul pe care fiecare dintre noi îl recunoaste. Mai curând al unei poezii decât al unei persoane. Drept este sa fie astfel, cât timp,timp de decenii, ”Limba noastra” era creatia unui crochiu.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici impreuna cu fiul sau | sursa foto: personalitatibasarabene.info

   Nascut la 16 martie 1888. La Cainari, actualul raion Causeni, la 50 de kilometri sud de Chisinau. Fiul preotului Mihail Mateevici si al Nadejdei, fiica protopopului din Causeni. Scoala primara o urmeaza la Zaim, unde familia se muta în 1893. Acasa, sub îndrumarea tatalui, deprinde alfabetul latin, din textele revistei ”Albina”, din 1867 limba româna fiind interzisa în scoala.

   În 1897 este înscris la Seminarul Duhovnicesc din Chisinau. O alegere fireasca, nu doar ca rod al traditiei familiale – stra-strabunicul, strabunicul, bunicul si un unchi pe linie materna fiind slujitori ai altarului – ci si ca purtare a unei îndatoriri, deslusita treptat, multumita rolul bisericii satului dintr-o gubernie imperiala, care, dincolo de fireasca misiune spirituala, apartine nevoii de nestingere a constiintei nationale. Absolva în 1902 cursurile seminarului, continuând studiile la Seminarul Teologic din Chisinau. Participa la dezbaterile privind proiectele de reforma initiate în domeniul învatamântului. În aceeasi masura, realitatile sociale sunt cu aceeasi atentie cântarite. Cel dintâi prag – moartea, la 42 de ani, a parintelui Mihail Mateevici, la 24 iulie 1906. Nu doar pierderea tatalui ci acerba lupta pentru obtinerea parohiei Zaim îl tulbura. Cu aceasta ocazie, publica primul articol- Chestiunea preotasca în ”Basarabia”, denuntând lacomia, ipocrizia si lipsa de scrupule a unui sistem profund corupt.

Publicistul, poetul, preotul

   Materialul constituie începutul unei activitati publicistice impresionante, nu doar prin numarul materialelor, ci, mai cu seama, prin domeniile abordate, de la viata Bisericii, problematica sociala si culturala, la etnografie, folclor,arheologie, critica de arta, reportaj si traduceri din literatura rusa.

   De asemenea, sustine predici în Catedrala ortodoxa din Chisinau. În 1907 devine membru al redactiei ”Basarabiei”. Începe sa publice cele dintîi poezii. În acelasi an, Nadejda Mateevici se muta la Chisinau. Seminarul se închide, ca masura de coercitie pentru tulburarile elevilor. Este doar prilej pentru dedicarea activitatii publicistice pentru cel care, trei ani mai târziu, absolva seminarul ca sef de promotie. Rezultatul – înmatricularea ca student al Academiei Duhovnicesti din Kiev fara sustinerea examenului de admitere, beneficiar de bursa. La Kiev, activitatea publicistica continua, la ”Luminatorul”. Devine membru al Societatii cultural – nationale ”Desteptarea” a studentilor moldoveni. Principala doleanta – revenirea la folosirea, în scolile primare, a limbii române.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici | sursa foto: wikimedia.org

   În ”Buletinul Eparhiei Chisinaului” publica studii si articole despre traditii basarabene, despre istoria Bisericii ”moldovenesti”. De asemenea, începe colaborarea cu publicatia ”Cuvântul moldovenesc”.

Anul 1914

   Este anul ce lesne poate fi definit ca apogeu al existentei lui Alexei Mateevici. Sustine lucrarea de licenta : ”Conceptia religioasa si filozofica a lui Fechner”, clasându-se al saselea din cei patruzeci si opt de absolventi ai prestigioasei Academii kievene.  O lucrare de peste 800 de pagini, care îi îngaduie sa devina magistru în stiinte fara probe suplimentare. (Ion Nuta, Schita biobliografica în Alexei Mateevici, Versuri, Editura Vicovia, Bacau, 2013, pp. 38 – 39). În acelasi an este hirotonit preot pe seama catedralei Sfânta Sofia din Kiev. Se casatoreste cu Teodosia Novitki, profesoara la Scoala Eparhiala din Kiev. În septembrie, la solicitarea sa, devine profesor de omiletica, liturghie la Seminarul Teologic din Poltava. Nu dupa multa vreme, se transfera la Seminarul Teologic din Chisinau, unde preda limba greaca si Sfânta Scriptura. Este ales membru al ”Societatii Bisericesti de Istorie si Arheologie din Basarabia”.

Amurgul

   Continua sa publice. Sustine discursul de despartire la serbarea de absolvire a promotiei 1915. În vara acestui an este prezent la Causeni, pentru studiul trecutului si a arhitecturii bisericii Sfânta Adormire a Maicii Domnului. Rezultatul – prelegere în sedinta Societatii de Istorie si Arheologie. Demersul relua truda bunicului matern, preotul Ioan Neaga, ce publicase, în 1862, un material despre locas.

   La 16 septembrie, ca preot militar, este mobilizat pe frontul din Galitia, în regimentul 41 infanterie. La 23 decembrie se naste fiica sa, Nina. Un an mai târziu, pe fondul intrarii, la 15 august, a României în razboi, solicita sa fie transferat în România. Este încadrat în brigada 71 rusa de artilerie, pe linia frontului Tecuci – Marasesti. Continua sa trimita materiale pentru Buletinul Eparhial si Societatii de Istorie si Arheologie, al carui membru al comisiei editoriale devenise anul anterior. (ibidem, p. 41).

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici impreuna cu fiica | sursa foto: wikimedia.org

   Prezenta în tara mama este de la început fructuoasa. Atât prin întâlnirile cu oamenii de cultura, cît si pentru colectele de carte pentru Basarabia. Revine frecvent la Chisinau. La 20 mai 1917 participa la Congresul studentilor români din Basarabia. O saptamâna mai târziu – la cel al învatatorilor moldoveni din Basarabia. Ambele, la cea dintâi întrunire.La mijlocul lunii iunie, sustine lectii de istoria literaturii române la cursurile de limba româna pentru învatatori, cursuri prefatate de recitarea ”Limbii noastre”, înaintea unei audiente impresionante. Poezia fusese scrisa pe front,la Marasesti, la 17 iunie 1917. Exista marturii despre drumurile sale în satele Moldovei. Cea a slujirii la Cosmesti si Movileni: Costel Crangan, Cum a murit, la doar 29 de ani, autorul celei mai cunoscute poezii despre limba româna, scrisa pe câmpul de lupta:”Era frumos si blând ca sfintii”, în Adevarul, 26 octombrie 2015.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici | sursa foto: wikimedia.org

   Revenit pe front, contracteaza tifos abdominal. Este internat la Tecuci. Solicita sa revina în Basarabia. Trece la cele vesnice la 13 august 1917. Este înmormîntat, a doua zi, în cimitirul central din Chisinau. În octombrie 1917, Congresul ostasilor moldoveni declara autonomia Basarabiei, alegând, ca organ reprezentativ, Sfatul Tarii. La 27 martie 1918, Sfatul Tarii hotarâste unirea Basarabiei cu România. Se împlineste visul caruia îi închinase, el si bunii sai, întreaga truda si deplina nadejde. Visul, de asemenea, al lui Simeon Murafa si Andrei Hodorogea, luptatori pentru unirea Basarabiei cu România, ucisi la 20 august 1917.

   Comparat cu Mihai Eminescu, caci, ”numai Eminescu a mai stiut sa scoata atâta mireasma din ritmurile poporane” (George Calinescu), cu Nicolae Labis, prin vârsta frageda a muririi si forta talentului (Î.P.S. Antonie Plamadeala), Alexei Mateevici ne este, la un secol de la trecerea sa la Domnul, mai cu seama întrebare. Despre ceea ce simtim, înca a ne defini. Despre idealuri. Despre constientizarea, de catre fiecare dintre noi, a notiunii de patrie.Raspunsul nu ne este dat a-l putea amâna.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Personalitati

Bogdan al III-lea Musat

Publicat

pe

Bogdan al III-lea Musat

Bogdan al III-lea Mușat

   Mușatin. Și Basarab. Plasat, adesea, în umbra părintelui său. Urmaș vrednic al acestuia întru totul. ”Sfios ca o fată și bărbat viteaz, prieten al virtuților și al oamenilor virtuoși” cum îl descrie Matteo Muriani, unul dintre medicii tatălui său. (Călători străini despre Țările Române, vol. I, București, 1970, p. 149) Ctitor și ostaș. Vrednic de bună amintire la împlinirea a jumătate de mileniu de la trecerea la cele veșnice.

Cei dintâi ani

   Născut la 16 iunie 1479. Părinții – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Doamna Maria Voichița.

Ștefan cel Mare I sursa foto: epr.ro / Doamna Maria Voichița I sursa foto: ea.md

   Pe linie paternă, cel ce primește, la Sfântul Botez, prenumele bunicilor săi – Bogdan și Vlad, este mlădiță a neamului Mușatinilor. Pe linie maternă – un Basarab. Mai precis, un Drăculesc, mama sa, capturată de viitorul său soț în expediția din noiembrie 1473, fiind fiica lui Radu de la Afumați, cel învelit, încă, în speculații pe marginea unei însemnări a lui Laonic Chalcocondil din ”Expuneri istorice” sau redus la statutul, la fel de discutabil, de frate nevrednic al lui Vlad Țepeș.

   Despre Bogdan Vlad știm că este asociat la domnie în 1498, pe fondul morții fraților săi mai mari. Putem presupune că participă la cele din urmă confruntări cu polonezii din vremea domniei Sfântului Ștefan și că este inițiat în problemele interne ale țării. Ambele componente ale uceniciei, ca și calitatea de unic fiu legitim sunt, în primăvara – vara anului 1504, supuse încercării.

   Fiecare dintre noi își amintește ultima parte a dramei istorice ”Apus de soare”. Domnitorul, pedepsind pe boierii complotiști, ce confundaseră slăbiciunea fizică a lui Ștefan cu libertatea impunerii propriului lor domn. Faptele prezentate de Barbu Ștefănescu Delavrancea nu se depărtează de evenimentele vremii. Doar că taberele sunt cel puțin trei, fiecare susținută de unul dintre vecinii Moldovei (Ungaria, Imperiul Otoman și Polonia), contracandidații lui Bogdan Vlad fiind atât un frate trăitor la Stambul cât și portarul Sucevei, Luca Arbore. (Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, a. 1324 – 1881, vol I, secolele XIV – XVI, București, 2001, p. 549). Pe fondul acestor comploturi, la 30 iunie 1504, Ștefan cel Mare impune pe tronul țării pe Bogdan ca prim născut, dregătorii jurând credință noului domn.

   La 2 iulie, Sfântul Voievod Ștefan se alătură bunilor săi. Urmașul său se dovedește ”puțin dispărțitu de firea tătăne-său…”, înfruntând, încă de la începutul domniei, tentativele de obținere a cârmuirii Moldovei din partea pretendenților, dar și ispita tătarilor de a încerca forța noii domnii. (Constantin Rezachevici, op. cit, p. 550)

Pocuția

   Cel dintâi deziderat al lui Bogdan al III-lea este soluționarea chestiunii Pocuției. Este vorba de un diferend de frontieră cu Polonia ce are ca sursă împrumutul acordat, în 1388, de Petru I Mușat lui Vladislav al II-lea Iagello. 3000 de ruble contra Pocuția ca garanție a returnării sumei. Dacă ținem seama de faptul că cel mai important oraș al regiunii este Colomeea unde, în 1485, Sfântul Voievod Ștefan depusese omagiul regelui Poloniei Cazimir al IV-lea, ca vasal, că bătălia de la Codrii Cosminului, din 1497, a readus în actualitate nu doar caducitatea jurământului de la Colomeea, ci și necesitatea soluționării disputei privind Pocuția. Soluția impusă de predecesorul lui Bogdan Vodă este pragmatică: în 1502 provincia este ocupată de trupele moldovene, sunt impuși conducători și preluate veniturile. Partea polonă devine interesată de negocieri.

   Soluția propusă de noul domn al Moldovei este matrimonială. Prin căsătoria cu Elisabeta, sora regelui Poloniei, Alexandru I Jagello și oferirea ca dar de nuntă a Pocuției, provincia ar fi revenit, în final, Moldovei. Deși acordul de cedare a provinciei este semnat în iunie 1505, opoziția fermă a reginei- mamă Elisabeta de Habsburg, văduva lui Cazimir al IV-lea, impune soluția armată. Incursiunile trupelor moldave conduc la încheierea înțelegerii de la Lublin, din 16 martie 1506, prin care uniunea dinastică este întărită de protejarea frontierei polone de incursiunile tătare, de ridicarea unei biserici romano-catolice, acceptarea unui episcop și încheierea de înțelegeri cu Statul papal. (Jerzy Jan Lersky, Richard J. Kozicki, Historical dictionary of Poland, 966-1945, Greenwood Publishing Group, 1996, p. 9)

   Așa cum moartea Elisabetei de Habsburg redeschisese dialogul dintre cele două părți, cea lui Alexandru I îi pune capăt. Urmașul său, Sigismund I, preocupat de realizarea unei monarhii absolute, silit să afle soluția optimă evitării consolidării pozițiilor nobilimii, în război cu Marele Cnezat al Moscovei, vizând propria alianță matrimonială cu Habsburgii, nu este interesat de proiectul susținut de vecinul său. Urmarea – intervenții armate reciproce în Polonia și Moldova. ”Singur Bogdan vodă cu capul său au lovit cu sulița în poarta Liovului, care lucru și astăzi să cunoaște semnul” (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, București, 1958, p. 139) constituie cea mai potrivită reflectare a conflictului dintre 1506 și 1509. În 1510 se încheie pacea. Printre intermediari, se pare, papa Iuliu al II-lea. Pocuția aparține Poloniei în schimbul unor avantaje economice oferite Moldovei.

Tătarii

   Înțelegerea de la Camenița nu constituie atât un eșec al politicii externe a lui Bogdan, ci o soluție. Atât Polonia, cât și Moldova sunt expuse amenințării tătare. O primă incursiune a avut loc în 1504. Următoarea, mult mai îngrijorătoare, se produce șase ani mai târziu. În 1511, întreaga Moldovă este trecută prin foc. Atacurile tătare îl determină pe Bogdan vodă să întrevadă posibilitatea unei alianțe moldavo-polono-ruse. În ciuda dorinței sale, neînțelegerile primează în relația dintre Cracovia și Moscova. Singura opțiune viabilă o reprezintă creșterea cuantumului tributului către Înalta Poartă, în 1514, ca principala garanție a menținerii autonomiei interne a Moldovei.

Valahia

   Presiunile sunt departe de a-și avea sursa doar în nord sau în est. Cele din sud amintesc de campaniile muntene ale părintelui său. Doar sensul este diferit. Semnificația rămâne aceeași. Radu cel Mare, în 1507, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, șapte ani mai târziu, se străduiesc să impună la Suceava propriii favoriți. Rezultatul acestor dorințe valahe sunt noi incursiuni reciproce. În cel dintâi caz, medierea Sfântului Ierarh Maxim Brancovici, mitropolitul Țării Românești, pune capăt escaladării conflictului. Relația cu Muntenia nu poate fi redusă la conflict.

    Așa cum observa Nicolae Iorga, pretendentul la mâna Elisabetei Jagello se resemnează cu o ”căsătorie în țară, fără nici-o altă strălucire decât farmecul miresei…” (N. Iorg, Istoria lui Ștefan cel Mare, București, 1978, p. 206). Aleasa – Nastasia, despre care mai nimic nu cunoaștem, cu excepția faptului că, în 1512, se mută la cele nepieritoare. A doua căsătorie este încheiată cu fiica lui Mihnea cel Rău, Ruxandra. Prunci – doar cei nelegitimi sunt știuți. Printre ei – Ștefăniță, Cuviosul Pahomie de la Slatina (cunoscut de mai fiecare ca Alexandru Lăpușneanu) și Aron Emanoil. (sursa)

 Moștenirea

Buna gospodărire a Moldovei, alături de boierii domniei tatălui său, în rândul cărora Luca Arbore se impune, este miezul domniei de treisprezece ani a lui Bogdan al III-lea. Dovezi – locașurile de închinare. Biserica din Reuseni, isprăvită în amintirea bunicului al cărui nume îl poartă, ucis în aceste locuri în octombrie 1451. Începutul înălțării bisericii mitropolitane din Suceava.

   Bogdan al III-lea trece pragul acestei vieți la Huși, la 22 aprilie 1517, la 38 de ani. Este înmormântat la mănăstirea Putna. Îi urmează în jilț fiul său Ștefăniță.

   Cei 500 de ani de la pristăvirea lui Bogdan al III-lea sunt prilej deslușirii trăsăturilor vieții și stăpânirii unui domn aproape necunoscut. În ciuda faptului că reprezentările sale sunt, așa cum remarca Maria Magdalena Szekely (sursa), numeroase, întinzându-se pe o perioadă îndelungată, de la anii dinaintea domniei la frescele zugrăvite postum. În ciuda faptului că întreaga domnie oferă argumente în favoarea celui care, asemenea unui ”strejar în toate părțile priveghiia, ca să nu să știrbească țara ce-i rămăsăse de la tată-său”. (Grigore Ureche, op. cit. p. 143).

______

sursa cover photo: wikimedia.org

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

iunie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

09mai(mai 9)17:30:s30iun(iun 30)17:30:sMemory Clouds.Galeria Anca Poterasu, Strada Plantelor nr. 58, Bucuresti Organizator: Institutul Francez din Bucuresti Tip eveniment cultural 2:Expozitie,Vernisaj Etichete eveniment culturalDecebal Scriba,expozitie,Institutul Francez din Bucuresti,Memory Clouds,vernisaj

Facebook

Trending

X