);
COnecteaza-te cu noi

Personalitati

Un ierarh moldav – Veniamin Costachi

Publicat

pe

Veniamin Costachi

Un ierarh moldav – Veniamin Costachi

   Un constructor. Este cea mai la îndemână definire a păstoririi sale. Un ierarh ce continuă lucrarea înaintașilor săi și, cu înțelepciune, cultivă aptitudinile celor tineri. Nu în ultimul rînd, unul dintre numele pe care nu puțini dintre noi îl considerăm potrivit adăugării în sinaxar. Deoarece întreaga sa viață este cuprinsă în cercul jertfei. Pentru că, într-o lume a relativizării valorilor, vlădica Veniamin amintește de firesc drept unică cale a împlinirii autentice.

Descendentul unor neamuri ilustre

   Provine dintr-un neam de vază al Moldovei. Printre strămoșii paterni din stirpea Costăcheștilor se numără ctitori de sfinte locașuri și ostași, cel mai cunoscut vremii noastre fiind vornicul Boldur, membru al Sfatului Țării sub Sfântul Voievod Ștefan al III -lea Mușat. Mama sa, Maria, este descendentă a neamului Cantacuzino.

   Viitorul mitropolit al Moldovei se naște la 20 decembrie 1768, la Roșiești, în ținutul Vasluiului. La Sfîntul Botez primește numele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Ajunși după peregrinări îndelungate, datorate vitregiei timpurilor, la Iași, părinții se preocupă de educația celor cinci copii. Cele dintâi cunoștiințe Vasile le capătă de la un monah grec. Este înscris apoi la școala de la Trei Ierarhi. De unde fuge spre a deveni… călugăr. Grigore Costache îl află la mănăstirea Neamț, atras fiind de renumele Sfântului Cuvios Paisie. Și, după aspră mustrare și reamintire a îndatoririlor pentru care se cuvine a se pregăti, se află înaintea aceluiași cuvânt al feciorului său – alta nu are a fi decât monah, căci ce ar putea să-i ofere lumea mai mult decât vane amăgiri iar el ce i-ar putea aduce spre îndreptare și mângăiere de nu rugăciunea. Ținând seama de faptul că patru dintre copiii familiei Costachi vor intra în viața monahală, nu este pe deplin un fapt surprinzător. (Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători, 2005, p. 365).

   Așa se face că, la 15 ani, primește tunderea în monahism. Este, în parte, rod al întâlnirii cu episcopul Hușilor, Iacov Stamati. Ardelean din zona Bistriței, dornic a-și închina viața Bisericii, acesta s-a stabilit în tinerețe în Moldova, a fost primit în obștea Neamțului, iar la 25 de ani, în 1774, chemat la Iași de către mitropolitul Moldovei, Gavriil Calimachi, care îi încredințează, în calitate de protosinghel, administrarea veniturilor mitropolitane. (Algeria Simota, Stamati, Iacov, în Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900. Editura Academiei R.S.R., București, 1979, p. 806)

Episcop Hușilor și Romanului

   Devenit episcop de Huși în 1782, în această calitate, se preocupă de dezvoltarea eparhiei. Cunoscut nu doar ca un bun păstor dar și ca unul dintre cei mai erudiți, nu poate surprinde faptul că vlădica Iacov, remarcând calitățile tânărului Veniamin, veghează la continuarea și aprofundarea studiilor sale și la familiarizarea cu activitatea administrativă. Hirotonit diacon, acesta este adus la Iași la chemarea mitropolitului Leon Gheucă, intrând în slujba Mitropoliei (Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 347). Ieromonah în 1788, în același an devine mare eclesiarh apoi, anul următor, egumen al mănăstirii Sfântul Spiridon din Iași, unde organizează activitatea unui spital, după modelul vlădicii Anastasie Crimca.

   În 1792 este ales episcop al Hușilor, vlădica Iacov urcând în scaunul de mitropolit Moldovei. În această calitate, Sfințitul Veniamin cercetează mănăstirile Secu și Neamț, se ocupă de înțeleapta organizare a eparhiei, participă, în noiembrie 1794, la înmormântarea Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski, ca reprezentant al mitropolitului.

   Anul 1796. Părintele Veniamin Costachi devine episcop de Roman. Și aici se preocupă de buna funcționare a unui spital și a unei spițerii, ambele susținute de veniturile sale, neprecupețind a se împrumuta, conștient că nu se poate depărta de îndatoririle de păstor spiritual și, mai ales, de cele ale părintelui celor suferinzi și nevoiași. În martie 1803, în urma mutării la cele veșnice a Părintelui Iacov, ucenicul său duhovnicesc este ales în jilțul mitropolitan de la Iași.

Mitropolit

   Devenit păstor duhovnicesc al Moldovei, cea dintâi preocupare o reprezintă reorganizarea învățământului. Este practic continuarea și aprofundarea eforturilor de la Huși și Roman. Temelia – o nouă programă. Ziduri – școli românești la Galați, Focșani, Bîrlad. Ușa – seminarul de la Socola, înființat în 1803, devenit instituție de învățământ superior. Ferestrele – bursele acordate tinerilor studioși, în rândul cărora se numără Gheorghe Asachi, viitorul părinte al ”Albinei Române”. Acoperișul – tipografia mitropolitană, reorganizată sub păstorirea sa. Stâlpul – apariția lucrărilor necesare Bisericii și școlii, multe dintre titluri fiind traduceri ale ierarhului. Fundația acestei ”case” – smulgerea sprijinului financiar din partea domnitorului Alexandru Moruzi, a hrisoavelor ce îngăduie înfruntarea dominației culturii grecești în Moldova și întemeierea ”Epitropiei învățăturilor publice”, condusă de mitropolit. Grădina – limba română, apărată și promovată de Veniamin Costachi cu neprecupețită râvnă.

   Preocupat este și de viața eparhială. Hirotonește doar absolvenți ai seminarului, iar vizitele în parohii sunt prilej de bună sfat, îndrumare, preocupându-se să fie ocrotite drepturile preoților de către stat. Sub păstorirea sa sunt construite noi lăcașuri. Dar cea mai de seamă calitate a sa rămâne milostenia, căreia Radu Rosetti, în amintirile sale, îi conturează chipul vecinătății cu naivitatea, mulți profitând de dezinteresul ierarhului față de chestiunile financiare și de inepuizabila sa generozitate, dublată de adânca bună credință. (Radu Rosetti, Amintiri. Ce am auzit de la alții. Din copilărie. Din prima tinerețe, Editura Humanitas, București, 2016, p. 184). Ajutorul nu se reducea la spațiul Moldovei, mănăstirea Cocoș din nordul Dobrogei sau monahi greci, chiar Patriarhia constantinopolitană beneficiind de daniile sale (Vasile Vasilache, Mitropolitul Veniamin Costachi, Mănăstirea Neamțu, 1941, p. 265).

Rânduitor al problemelor Bisericii și ale Principatului

   La o sumară privire, nimic excepțional. Dacă nu ignorăm contextul politic. Mai precis, frecventele războaie dintre ruși și otomani, dintre cei din urmă și austrieci, desfășurate pe teritoriul românesc. În vremea confruntării ruso-austro-turce din 1787 – 1792, episcopul Iacov Stamani a preferat să rămână loial Înaltei Porți. Iar credința sa a fost răsplătită de aprecierea gestului de către sultanul Selim al III-lea și cu acordarea scaunului mitropolitan de către Alexandru Moruzi, domnul Moldovei.

   O răsplată echivalând cu încredințarea unui șantier vast. Iar cea dintâi grijă se îndreaptă către organizarea școlii, respingând învățarea mecanică, lucrând pentru introducerea de noi discipline de studiu în programa Academiei Domnești – matematica și geometria practică -, punând accent pe interpretarea textului în spiritul și nu în litera sa, încurajând traducerile din limba greacă – cea mai relevantă fiind Critil și Andronius de Baltasar Gracian y Morales -, tipărind, alături de Liturghie și Psaltire, de lucrările episcopului Amfilohie Hotineanul, manuale de aritmetică și geometrie. Mai precis, premizele operei succesorului său la cârma Mitropoliei Moldovei.

   În 1806, pe fondul izbucnirii unei înfruntări noi între trupele otomane și ruse, după o scurtă perioadă în care exercită atribuțiile de caimacam, Preasfințitul Veniamin se retrage la mănăstirea Neamț, unde întemeiază tipografia, dedicându-se traducerilor din greacă și tipăririi de noi cărți. ”Exarh” al Bisericii ortodoxe din Principate este numit, în 1808, de către autoritățile de ocupație ruse, Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni. Revenit la Iași, în 1812, pe fondul părăsirii Moldovei de către trupele țarului Alexandru I și de către fostul exarh, o încercare nouă se află înaintea noului-vechi ierarh: ocuparea Basarabiei de către Imperiul rus și organizarea arhiepiscopiei de la Chișinău, subordonată Sinodului din Petersburg. Repus în drepturi, Prea Sfințitul Veniamin reia lucrările începute în urmă cu șase ani. Printre ele, nașterea învățământului politehnic românesc, inaugurat de cursul lui Gheorghe Asachi la Academia Domnească. După înființarea școlii pentru monahii la mănăstirea Agapia, încep cursurile celei de cântări bisericești.

   Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 determină retragerea în Rusia a domnitorului Moldovei, Mihai Șuțu, favorabil revoltei, pe fondul tulburărilor provocate de Eterie și a presiunilor otomane. Părintele Veniamin devine, din nou, caimacam. Și, potrivit conștiinței și îndatoririlor sale, se străduiește a cârmui Principatul, protejându-și norodul. Apropierea de Iași a turcilor îl silește să se refugieze la Colencăuți, în apropierea Hotinului. La 1 iulie 1822 are loc restabilirea domniilor pământene, Ioniță Sandu Sturza fiind numit de Poartă domnitor al Moldovei pentru șapte ani. Astfel, întors în capitală în 1823, ierarhul moldav se poate dedica proiectelor sale. În 1824 iau ființă școala elementară de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, o școală normală, un gimnaziu.

   Viața socială și politică nu îi îngăduie să se preocupe doar de dezvoltarea învățământului sau de problemele Bisericii. În 1828, sudul Moldovei este lovit de epidemia de ciumă. În septembrie același an, după cinci luni de înfruntări, se încheie un nou război ruso-otoman. Cei dintâi ocupă ambele Principate române. Petersburgul instituie administrație militară. Conducerea ei îi revine generalului Pavel Kiseleff. Între proiectele majore ale noii administrații se numără Regulamentele Organice, cele dintâi documente românești cu valoare constituțională. Printre cei care contribuie la elaborarea acestora, prin care se afirmau principiile separării puterilor în stat, organizării administrative, modernizarea sistemului fiscal, reinstituirea armatei, se numără, în calitate de membru al Adunării Obștești Extraordinare de la Iași, și vlădica Veniamin. Care folosește, în slujba promovării limbii române în școală, prevederea Regulamentului Organic privind organizarea învățământului pe baze naționale. Expresia acestei libertăți transformă anul 1834 în reper semnificativ al păstoririi lui Veniamin Costachi. În primul rând, prin deschiderea cursurilor Academiei Mihăilene. Două facultăți – de filosofie și drept, cursuri de arte frumoase, inginerie, economie și litere, două internate, bibliotecă, muzeu de științe naturale compun această instituție de învățământ superior aflată sub patronajul domnitorului Mihail Sturdza. Demersul este continuat prin crearea celei dintâi școli publice pentru ”fetele orășenilor”, și debutul funcționării școlilor de ținut, a celor sătești, încununat fiind de începutul cursurilor în întâia școală de arte și meserii din Moldova, la Iași. De asemenea, prin prefața la Dumnezeieștile Liturghii, în care pledează pentru reducerea numărului neologismelor din traduceri, argumentând în favoarea sinonimelor din cronici și limba populară, căutând, de asemenea, să descurajeze excesul de arhaisme și regionalisme, scopul fiind edificarea unei limbi române literare. Propune el însuși echivalente și este drept a-i alătura numele celor ale Sfinților Ierarhi Varlaam și Dosoftei, fie și pentru că mare parte dintre termenii liturgici propuși de Părintele Veniamin Costachi sunt folosiți astăzi în Biserică.

   De altfel, credința sa este aceea că supraviețuirea națională depinde pe deplin de cultivarea limbii, a cărei origine latină nu ezită să o afirme. (Manuela Tănăsescu, Costachi, Veniamin, în Dicționarul scriitorilor români, A-C, vol. I, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 673). De aceea, restaurarea limbii, a purității sale este o prioritate absolută pentru el. (Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget și simțire românească, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 105)

   Lucrarea editorială se realizează la Iași, în tipografia Mitropoliei, și la mănăstirea Neamț. Ca și în cazul părintelui său duhovnicesc, promovarea cărții teologice și a manualelor constituie una dintre preocupările de seamă. Nu doar școlile, tot mai numeroase, sunt preocuparea Preasfințitului Veniamin, ci toate aspectele vieții culturale. Bunăoară, oferă, la 27 decembrie 1816, binecuvântarea pentru prima reprezentație teatrală în limba română la Iași. Piesa este ”Mirtil și Hloe”, jucată de Gheorghe Asachi. ”Albina română”, cea dintâi gazetă din Moldova, condusă de același colaborator al mitropolitului, se bucură de deplinul său sprijin. (www.seminariasi.ro/istoric/viata-si-activitatea-mitropolitului-veniamin-costachi)

În chilia Slatinei

   Încheierea păstoririi sale are loc în ianuarie 1842, ca o consecință a conflictului cu domnitorul Mihail Sturdza. Domnitorul dorește subordonarea veniturilor Mitropoliei, a episcopiilor, mănăstirilor ce nu au fost închinate, statului. Vrerea aceasta este pe deplin inacceptabilă pentru Preasfinția Sa. Își prezintă demisia, solicitând îngăduința retragerii la mănăstirea Slatina ”ca să mă liniștesc în puține zile ce-mi va ierta Dumnezău a fi între cei vii pe pământ”. Insistențele domnului sunt fără de folos. Astfel, Adunarea Obștească ia act de decizie și, la 29 ianuarie 1842, fostul păstor al Mitropoliei Moldovei intră pe poarta ctitoriei lui Vodă Alexandru Lăpușneanu. (www.doxologia.ro/viata-bisericii/biografii-luminoase/retragerea-mitropolitului-veniamin-costachi-din-scaunul//). Anii săi cei din urmă sunt închinați traducerilor și nevoinței monahale. Se mută din această lume cu două zile înainte de a împlini 78 de ani, la 18 decembrie 1846. Locul mormântului, vizibil și astăzi, se află în vecinătatea zidului bisericii. În 1886 îi sunt aduse osemintele la Iași și depuse în catedrala mitropolitană a cărei piatră de temelie a pus-o în 1833 și a cărei finalizare, în 1881 a avut loc sub păstorirea unuia dintre ucecenicii săi, Mitropolitul Iosif Naniescu.

Veniamin Costachi

mănăstirea Slatina I sursa foto: wikimedia.org

Moștenirea ”starețului Moldovei”

   Moștenirea Părintelui Veniamin Costachi ar putea să fie definită de cele 150 de lucrări pe care le-a tipărit, câteva sute, rămase în manuscris, și, mai cu seamă, de cele 30 de prefațe-predici, elaborate ca program național, de șirul credincioșilor pe care i-a sprijinit sau de ucenicii săi, între cei din urmă, numele mitropoliților Moldovei, Calinic Miclescu și Iosif Naniescu sau al lui Gheorghe Asachi impunîndu-se. El însuși, cel definit de vrednicul de bună pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală drept ”ultimul mare luptător pentru limba română” iar de Cuviosul Vasile Vasilache ca fiind ”…nu numai Mitropolitul Moldovei, ci și Starețul Moldovei”, omagiat de Nicolae Iorga, nu a încetat a se considera doar călugăr. Parte a unei Biserici în slujba interesului națiunii, asemenea contemporanului săi, Chesarie Căpățînă, episcopul Buzăului sau a purtătorilor mesajului Școlii Ardelene, parte dintre ei aduși la Iași pentru a preda la Academia Mihăileană. De aceea, de folos are a ne fi la împlinirea a 170 de ani de la adormirea sa cuvântul diatei ce ne-a lăsat-o: ”Totul ce mi-a stat prin putință am făcut, și cu sfatul și cu fapta, ca să sporesc și sufletește și materialicește, înflorirea sfintei Biserici și a Patriei”.

Veniamin Costachi

Iosif Naniescu și Veniamin Costachi, frescă Catedrala Mitropolitană I sursa foto: www.doxologia.ro

______

sursa cover photo: vechi.semmnt.ro

Discutii pe Facebook
Litera.ro

Sunt nascut în Suceava, la 16 noiembrie 1975 . Locuiesc în Constanta. Am urmat doi ani de studiu la Facultatea de Jurnalism a Universitatii Andrei Saguna din Constanta. Sunt licentiat al Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Ovidius si, din decembrie 2012, doctor în Istorie. Din 2000 - profesor de istorie în învatamântul preuniversitar.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

SOUS LE CIEL DE PARIS. EDITH PIAF

Publicat

pe

Edith Piaf

   Intr-o perioada in care teama de razboi devenise o stare permanenta de tensiune cotidiana, pe strada Belleville la numarul 72, arondismentul XX,  lua nastere “sufletul Parisului”, asa cum avea sa i se spuna peste ani. Mai exact in 19 decembrie 1915 se nastea Edith Gassion, fiica unui acrobat, Louis Gassion si a unei “artiste lirice”, Annette Giovanna Maillard. Numita dupa o infirmiera britanica, Edith Gassion avea sa schimbe istoria cabaretelor frantuzesti si sa devina o stea emblematica a Parisului de altadata.

   Copilaria si adolescenta i-au fost presarate de grele incercari. Primii 6 ani din viata si i-a petrecut intr-o casa de toleranta in Normandia sub tutela bunicii paterne care era si matroana casei cu pricina. In ciuda aparentelor, afectiunea si grija primita, atat din partea bunicii cat si a slujnicelor i-au ramas intiparite in amintire de-a lungul timpului ca pe ceva ce nu mai avea sa intalneasca.

Edith Piaf in coliparie

Edith Piaf copil

   Anii ce au urmat si i-a petrecut alaturi de tatal sau, intors din razboi care la momentul respectiv a dorit sa-si continue cariera acrobatica alaturi de circ, iar mai apoi independent, cand pentru prima data Edith a cantat in strada “La Marseillaise” interpretare cu un succes rasunator. Pana la varsta de 15 ani si-a castigat traiul din cantarile de strada, alaturi de Simone Berteaut, “Momone”, care-i va fi prietena pentru urmatorii 30 de ani.

   Un an mai tarziu, Edith se indragosteste de Louis Dupont, “P’tit Louis”, un tanar comisionar, caruia intr-un gest nebunesc ii va darui o fetita, Marcelle Dupont. In incercarile sale disperate de a-si schimba stilul de viata constata ca nu este facuta pentru altceva decat pentru a canta si nu renunta astfel la cantarile din strada, spre disperarea lui Dupont. Bolnava de meningita, fetita acestora moare dupa 2 ani de viata, astfel ca Edith de la 18 ani nu-si va mai cunoaste niciodata latura materna.

Edith Piaf

La Môme Piaf

   O viata plina de excese si de aventuri care se estompeaza in anul 1935, atunci cand il cunoaste pe Louis Leplée, patronul unui cabaret in voga, Gerny’s, ce o propulseaza in aceasta lume artistica si caruia ii va fi recunoscatoare tot restul vietii.

  Odata cu moartea lui Leplée, un alt pion important in cariera lui Edith il reprezinta Raymond Asso, care-i va deveni timp de 2 ani amant, prieten, textier si director artistic. Un om care o educa pe Edith si ii transforma spectacolele in adevarate reprezentatii, de la postura acesteia, gestica, intonatie, mimica, prin severitatea si perseverenta lui o transforma pe Edith din “La Môme Piaf” asa cum i se adresa Leplée, in Edith Piaf, o adevarata prezenta artistica.

   Plecarea lui Asso in razboi in 1938 ii reda lui Edith ocazia de a se intoarce la vechile obiceiuri: alcool in exces si nopti pierdute. Acesta reprezinta momentul in care incepe succesul lui Edith Piaf, dar si declinul. Anii ce vor urma vor fi plini de spectacole, reprezentatii, momente artistice, texte compuse in miez de noapte, auditii in exces, un regim de munca epuizant, presarat cu foarte multe aventuri amoroase asociate cu alcoolul.

Edith Piaf

Edith Piaf

   Si-a trait viata prin muzica, iar aceasta dragoste acerba s-a reflectat si in relatiile sale, se indragostea de cei tineri, de cei nevinovati, de cei pe care putea sa-i formeze si sa-i sustina, tocmai de aceea majoritatea partenerilor ei au fost cu mult mai tineri si au reusit mai apoi sa-si construiasca o cariera tocmai datorita acesteia, iar atunci cand Edith considera ca erau pregatiti, le reda libertatea.

Edith Piaf

Edith Piaf in 1939

   Ar fi mult mai mult de spus. Edith Piaf nu a fost doar o simpla artista, a fost un nume, un moment, o voce, o forta de munca fantastica pana la epuizare atat in muzica cat si in dragoste. O fire capricioasa, cu un simt al umorului si al perfectiunii extrem de dezvoltat.

   SOUS LE CIEL DE PARIS a luat nastere o voce care iti creeaza prin claritatea si gravitatea sa atmosfera pariziana de altadata, te face sa te regasesti pe strazile Parisului si iti transmite o dragoste necontenita pentru viata, muzica si iubire asa cum simtea si ea de altfel. Edith Piaf a fost indragostita de iubire si de viata. “L’espoir fleurit/Au ciel de Paris”

Edith Piaf - Sufletul Parisului

„Sufletul Parisului”

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Personalitati

Alexei Mateevici – 100 de ani de la moarte

Publicat

pe

Alexei Mateevici

   „Înalt si sprinten ca un paltin, pe umerii rotunzi avea chip de Crist blajin, încadrat în plete lungi, castanii, si o barba blonda, despicata în doua. Pe fata-i blânda, cu pistrui mici sub bolta unei frunti înalte si luminoase sclipeau doi ochi caprui, putin înmuiati în lacrimi si de o melancolie nespusa.” (Ion Buzdugan)

Începuturi

   Este portretul pe care fiecare dintre noi îl recunoaste. Mai curând al unei poezii decât al unei persoane. Drept este sa fie astfel, cât timp,timp de decenii, ”Limba noastra” era creatia unui crochiu.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici impreuna cu fiul sau | sursa foto: personalitatibasarabene.info

   Nascut la 16 martie 1888. La Cainari, actualul raion Causeni, la 50 de kilometri sud de Chisinau. Fiul preotului Mihail Mateevici si al Nadejdei, fiica protopopului din Causeni. Scoala primara o urmeaza la Zaim, unde familia se muta în 1893. Acasa, sub îndrumarea tatalui, deprinde alfabetul latin, din textele revistei ”Albina”, din 1867 limba româna fiind interzisa în scoala.

   În 1897 este înscris la Seminarul Duhovnicesc din Chisinau. O alegere fireasca, nu doar ca rod al traditiei familiale – stra-strabunicul, strabunicul, bunicul si un unchi pe linie materna fiind slujitori ai altarului – ci si ca purtare a unei îndatoriri, deslusita treptat, multumita rolul bisericii satului dintr-o gubernie imperiala, care, dincolo de fireasca misiune spirituala, apartine nevoii de nestingere a constiintei nationale. Absolva în 1902 cursurile seminarului, continuând studiile la Seminarul Teologic din Chisinau. Participa la dezbaterile privind proiectele de reforma initiate în domeniul învatamântului. În aceeasi masura, realitatile sociale sunt cu aceeasi atentie cântarite. Cel dintâi prag – moartea, la 42 de ani, a parintelui Mihail Mateevici, la 24 iulie 1906. Nu doar pierderea tatalui ci acerba lupta pentru obtinerea parohiei Zaim îl tulbura. Cu aceasta ocazie, publica primul articol- Chestiunea preotasca în ”Basarabia”, denuntând lacomia, ipocrizia si lipsa de scrupule a unui sistem profund corupt.

Publicistul, poetul, preotul

   Materialul constituie începutul unei activitati publicistice impresionante, nu doar prin numarul materialelor, ci, mai cu seama, prin domeniile abordate, de la viata Bisericii, problematica sociala si culturala, la etnografie, folclor,arheologie, critica de arta, reportaj si traduceri din literatura rusa.

   De asemenea, sustine predici în Catedrala ortodoxa din Chisinau. În 1907 devine membru al redactiei ”Basarabiei”. Începe sa publice cele dintîi poezii. În acelasi an, Nadejda Mateevici se muta la Chisinau. Seminarul se închide, ca masura de coercitie pentru tulburarile elevilor. Este doar prilej pentru dedicarea activitatii publicistice pentru cel care, trei ani mai târziu, absolva seminarul ca sef de promotie. Rezultatul – înmatricularea ca student al Academiei Duhovnicesti din Kiev fara sustinerea examenului de admitere, beneficiar de bursa. La Kiev, activitatea publicistica continua, la ”Luminatorul”. Devine membru al Societatii cultural – nationale ”Desteptarea” a studentilor moldoveni. Principala doleanta – revenirea la folosirea, în scolile primare, a limbii române.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici | sursa foto: wikimedia.org

   În ”Buletinul Eparhiei Chisinaului” publica studii si articole despre traditii basarabene, despre istoria Bisericii ”moldovenesti”. De asemenea, începe colaborarea cu publicatia ”Cuvântul moldovenesc”.

Anul 1914

   Este anul ce lesne poate fi definit ca apogeu al existentei lui Alexei Mateevici. Sustine lucrarea de licenta : ”Conceptia religioasa si filozofica a lui Fechner”, clasându-se al saselea din cei patruzeci si opt de absolventi ai prestigioasei Academii kievene.  O lucrare de peste 800 de pagini, care îi îngaduie sa devina magistru în stiinte fara probe suplimentare. (Ion Nuta, Schita biobliografica în Alexei Mateevici, Versuri, Editura Vicovia, Bacau, 2013, pp. 38 – 39). În acelasi an este hirotonit preot pe seama catedralei Sfânta Sofia din Kiev. Se casatoreste cu Teodosia Novitki, profesoara la Scoala Eparhiala din Kiev. În septembrie, la solicitarea sa, devine profesor de omiletica, liturghie la Seminarul Teologic din Poltava. Nu dupa multa vreme, se transfera la Seminarul Teologic din Chisinau, unde preda limba greaca si Sfânta Scriptura. Este ales membru al ”Societatii Bisericesti de Istorie si Arheologie din Basarabia”.

Amurgul

   Continua sa publice. Sustine discursul de despartire la serbarea de absolvire a promotiei 1915. În vara acestui an este prezent la Causeni, pentru studiul trecutului si a arhitecturii bisericii Sfânta Adormire a Maicii Domnului. Rezultatul – prelegere în sedinta Societatii de Istorie si Arheologie. Demersul relua truda bunicului matern, preotul Ioan Neaga, ce publicase, în 1862, un material despre locas.

   La 16 septembrie, ca preot militar, este mobilizat pe frontul din Galitia, în regimentul 41 infanterie. La 23 decembrie se naste fiica sa, Nina. Un an mai târziu, pe fondul intrarii, la 15 august, a României în razboi, solicita sa fie transferat în România. Este încadrat în brigada 71 rusa de artilerie, pe linia frontului Tecuci – Marasesti. Continua sa trimita materiale pentru Buletinul Eparhial si Societatii de Istorie si Arheologie, al carui membru al comisiei editoriale devenise anul anterior. (ibidem, p. 41).

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici impreuna cu fiica | sursa foto: wikimedia.org

   Prezenta în tara mama este de la început fructuoasa. Atât prin întâlnirile cu oamenii de cultura, cît si pentru colectele de carte pentru Basarabia. Revine frecvent la Chisinau. La 20 mai 1917 participa la Congresul studentilor români din Basarabia. O saptamâna mai târziu – la cel al învatatorilor moldoveni din Basarabia. Ambele, la cea dintâi întrunire.La mijlocul lunii iunie, sustine lectii de istoria literaturii române la cursurile de limba româna pentru învatatori, cursuri prefatate de recitarea ”Limbii noastre”, înaintea unei audiente impresionante. Poezia fusese scrisa pe front,la Marasesti, la 17 iunie 1917. Exista marturii despre drumurile sale în satele Moldovei. Cea a slujirii la Cosmesti si Movileni: Costel Crangan, Cum a murit, la doar 29 de ani, autorul celei mai cunoscute poezii despre limba româna, scrisa pe câmpul de lupta:”Era frumos si blând ca sfintii”, în Adevarul, 26 octombrie 2015.

Alexei Mateevici

Alexei Mateevici | sursa foto: wikimedia.org

   Revenit pe front, contracteaza tifos abdominal. Este internat la Tecuci. Solicita sa revina în Basarabia. Trece la cele vesnice la 13 august 1917. Este înmormîntat, a doua zi, în cimitirul central din Chisinau. În octombrie 1917, Congresul ostasilor moldoveni declara autonomia Basarabiei, alegând, ca organ reprezentativ, Sfatul Tarii. La 27 martie 1918, Sfatul Tarii hotarâste unirea Basarabiei cu România. Se împlineste visul caruia îi închinase, el si bunii sai, întreaga truda si deplina nadejde. Visul, de asemenea, al lui Simeon Murafa si Andrei Hodorogea, luptatori pentru unirea Basarabiei cu România, ucisi la 20 august 1917.

   Comparat cu Mihai Eminescu, caci, ”numai Eminescu a mai stiut sa scoata atâta mireasma din ritmurile poporane” (George Calinescu), cu Nicolae Labis, prin vârsta frageda a muririi si forta talentului (Î.P.S. Antonie Plamadeala), Alexei Mateevici ne este, la un secol de la trecerea sa la Domnul, mai cu seama întrebare. Despre ceea ce simtim, înca a ne defini. Despre idealuri. Despre constientizarea, de catre fiecare dintre noi, a notiunii de patrie.Raspunsul nu ne este dat a-l putea amâna.

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Personalitati

Bogdan al III-lea Musat

Publicat

pe

Bogdan al III-lea Musat

Bogdan al III-lea Mușat

   Mușatin. Și Basarab. Plasat, adesea, în umbra părintelui său. Urmaș vrednic al acestuia întru totul. ”Sfios ca o fată și bărbat viteaz, prieten al virtuților și al oamenilor virtuoși” cum îl descrie Matteo Muriani, unul dintre medicii tatălui său. (Călători străini despre Țările Române, vol. I, București, 1970, p. 149) Ctitor și ostaș. Vrednic de bună amintire la împlinirea a jumătate de mileniu de la trecerea la cele veșnice.

Cei dintâi ani

   Născut la 16 iunie 1479. Părinții – Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Doamna Maria Voichița.

Ștefan cel Mare I sursa foto: epr.ro / Doamna Maria Voichița I sursa foto: ea.md

   Pe linie paternă, cel ce primește, la Sfântul Botez, prenumele bunicilor săi – Bogdan și Vlad, este mlădiță a neamului Mușatinilor. Pe linie maternă – un Basarab. Mai precis, un Drăculesc, mama sa, capturată de viitorul său soț în expediția din noiembrie 1473, fiind fiica lui Radu de la Afumați, cel învelit, încă, în speculații pe marginea unei însemnări a lui Laonic Chalcocondil din ”Expuneri istorice” sau redus la statutul, la fel de discutabil, de frate nevrednic al lui Vlad Țepeș.

   Despre Bogdan Vlad știm că este asociat la domnie în 1498, pe fondul morții fraților săi mai mari. Putem presupune că participă la cele din urmă confruntări cu polonezii din vremea domniei Sfântului Ștefan și că este inițiat în problemele interne ale țării. Ambele componente ale uceniciei, ca și calitatea de unic fiu legitim sunt, în primăvara – vara anului 1504, supuse încercării.

   Fiecare dintre noi își amintește ultima parte a dramei istorice ”Apus de soare”. Domnitorul, pedepsind pe boierii complotiști, ce confundaseră slăbiciunea fizică a lui Ștefan cu libertatea impunerii propriului lor domn. Faptele prezentate de Barbu Ștefănescu Delavrancea nu se depărtează de evenimentele vremii. Doar că taberele sunt cel puțin trei, fiecare susținută de unul dintre vecinii Moldovei (Ungaria, Imperiul Otoman și Polonia), contracandidații lui Bogdan Vlad fiind atât un frate trăitor la Stambul cât și portarul Sucevei, Luca Arbore. (Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, a. 1324 – 1881, vol I, secolele XIV – XVI, București, 2001, p. 549). Pe fondul acestor comploturi, la 30 iunie 1504, Ștefan cel Mare impune pe tronul țării pe Bogdan ca prim născut, dregătorii jurând credință noului domn.

   La 2 iulie, Sfântul Voievod Ștefan se alătură bunilor săi. Urmașul său se dovedește ”puțin dispărțitu de firea tătăne-său…”, înfruntând, încă de la începutul domniei, tentativele de obținere a cârmuirii Moldovei din partea pretendenților, dar și ispita tătarilor de a încerca forța noii domnii. (Constantin Rezachevici, op. cit, p. 550)

Pocuția

   Cel dintâi deziderat al lui Bogdan al III-lea este soluționarea chestiunii Pocuției. Este vorba de un diferend de frontieră cu Polonia ce are ca sursă împrumutul acordat, în 1388, de Petru I Mușat lui Vladislav al II-lea Iagello. 3000 de ruble contra Pocuția ca garanție a returnării sumei. Dacă ținem seama de faptul că cel mai important oraș al regiunii este Colomeea unde, în 1485, Sfântul Voievod Ștefan depusese omagiul regelui Poloniei Cazimir al IV-lea, ca vasal, că bătălia de la Codrii Cosminului, din 1497, a readus în actualitate nu doar caducitatea jurământului de la Colomeea, ci și necesitatea soluționării disputei privind Pocuția. Soluția impusă de predecesorul lui Bogdan Vodă este pragmatică: în 1502 provincia este ocupată de trupele moldovene, sunt impuși conducători și preluate veniturile. Partea polonă devine interesată de negocieri.

   Soluția propusă de noul domn al Moldovei este matrimonială. Prin căsătoria cu Elisabeta, sora regelui Poloniei, Alexandru I Jagello și oferirea ca dar de nuntă a Pocuției, provincia ar fi revenit, în final, Moldovei. Deși acordul de cedare a provinciei este semnat în iunie 1505, opoziția fermă a reginei- mamă Elisabeta de Habsburg, văduva lui Cazimir al IV-lea, impune soluția armată. Incursiunile trupelor moldave conduc la încheierea înțelegerii de la Lublin, din 16 martie 1506, prin care uniunea dinastică este întărită de protejarea frontierei polone de incursiunile tătare, de ridicarea unei biserici romano-catolice, acceptarea unui episcop și încheierea de înțelegeri cu Statul papal. (Jerzy Jan Lersky, Richard J. Kozicki, Historical dictionary of Poland, 966-1945, Greenwood Publishing Group, 1996, p. 9)

   Așa cum moartea Elisabetei de Habsburg redeschisese dialogul dintre cele două părți, cea lui Alexandru I îi pune capăt. Urmașul său, Sigismund I, preocupat de realizarea unei monarhii absolute, silit să afle soluția optimă evitării consolidării pozițiilor nobilimii, în război cu Marele Cnezat al Moscovei, vizând propria alianță matrimonială cu Habsburgii, nu este interesat de proiectul susținut de vecinul său. Urmarea – intervenții armate reciproce în Polonia și Moldova. ”Singur Bogdan vodă cu capul său au lovit cu sulița în poarta Liovului, care lucru și astăzi să cunoaște semnul” (Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, București, 1958, p. 139) constituie cea mai potrivită reflectare a conflictului dintre 1506 și 1509. În 1510 se încheie pacea. Printre intermediari, se pare, papa Iuliu al II-lea. Pocuția aparține Poloniei în schimbul unor avantaje economice oferite Moldovei.

Tătarii

   Înțelegerea de la Camenița nu constituie atât un eșec al politicii externe a lui Bogdan, ci o soluție. Atât Polonia, cât și Moldova sunt expuse amenințării tătare. O primă incursiune a avut loc în 1504. Următoarea, mult mai îngrijorătoare, se produce șase ani mai târziu. În 1511, întreaga Moldovă este trecută prin foc. Atacurile tătare îl determină pe Bogdan vodă să întrevadă posibilitatea unei alianțe moldavo-polono-ruse. În ciuda dorinței sale, neînțelegerile primează în relația dintre Cracovia și Moscova. Singura opțiune viabilă o reprezintă creșterea cuantumului tributului către Înalta Poartă, în 1514, ca principala garanție a menținerii autonomiei interne a Moldovei.

Valahia

   Presiunile sunt departe de a-și avea sursa doar în nord sau în est. Cele din sud amintesc de campaniile muntene ale părintelui său. Doar sensul este diferit. Semnificația rămâne aceeași. Radu cel Mare, în 1507, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, șapte ani mai târziu, se străduiesc să impună la Suceava propriii favoriți. Rezultatul acestor dorințe valahe sunt noi incursiuni reciproce. În cel dintâi caz, medierea Sfântului Ierarh Maxim Brancovici, mitropolitul Țării Românești, pune capăt escaladării conflictului. Relația cu Muntenia nu poate fi redusă la conflict.

    Așa cum observa Nicolae Iorga, pretendentul la mâna Elisabetei Jagello se resemnează cu o ”căsătorie în țară, fără nici-o altă strălucire decât farmecul miresei…” (N. Iorg, Istoria lui Ștefan cel Mare, București, 1978, p. 206). Aleasa – Nastasia, despre care mai nimic nu cunoaștem, cu excepția faptului că, în 1512, se mută la cele nepieritoare. A doua căsătorie este încheiată cu fiica lui Mihnea cel Rău, Ruxandra. Prunci – doar cei nelegitimi sunt știuți. Printre ei – Ștefăniță, Cuviosul Pahomie de la Slatina (cunoscut de mai fiecare ca Alexandru Lăpușneanu) și Aron Emanoil. (sursa)

 Moștenirea

Buna gospodărire a Moldovei, alături de boierii domniei tatălui său, în rândul cărora Luca Arbore se impune, este miezul domniei de treisprezece ani a lui Bogdan al III-lea. Dovezi – locașurile de închinare. Biserica din Reuseni, isprăvită în amintirea bunicului al cărui nume îl poartă, ucis în aceste locuri în octombrie 1451. Începutul înălțării bisericii mitropolitane din Suceava.

   Bogdan al III-lea trece pragul acestei vieți la Huși, la 22 aprilie 1517, la 38 de ani. Este înmormântat la mănăstirea Putna. Îi urmează în jilț fiul său Ștefăniță.

   Cei 500 de ani de la pristăvirea lui Bogdan al III-lea sunt prilej deslușirii trăsăturilor vieții și stăpânirii unui domn aproape necunoscut. În ciuda faptului că reprezentările sale sunt, așa cum remarca Maria Magdalena Szekely (sursa), numeroase, întinzându-se pe o perioadă îndelungată, de la anii dinaintea domniei la frescele zugrăvite postum. În ciuda faptului că întreaga domnie oferă argumente în favoarea celui care, asemenea unui ”strejar în toate părțile priveghiia, ca să nu să știrbească țara ce-i rămăsăse de la tată-său”. (Grigore Ureche, op. cit. p. 143).

______

sursa cover photo: wikimedia.org

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

iulie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X