Traian Popovici si evreii din Cernăuți

0
466
Traian Popovici Schindler Romania

   O istorie din urmă cu 75 de ani. Care continuă, prin perpetuarea provocărilor, prin oferirea răspunsurilor să ne fie contemporană. Similitudinile cu acţiunile întreprinse, în aceeaşi perioadă, de Sfânta Muceniță Maria Skobțova, regina-mamă Elena, Viorica Agarici sau Dimităr Peşev consolidează statutul aparte al poziţiei lui Traian Popovici.

Strănepotul Părintelui Andrei din Udeşti

Traian Popovici salvatorul evreilor din Cernauti
Traian Popovici

     Născut la 17 octombrie 1892, în Udeştii Sucevei. Fiul Părintelui Ioan Popovici. Copilăria – croită în jurul siluetei bisericii, înălţată pe mărturii despre trecut, fireşti ţinând seama de vecinătatea ctitoriei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare de la Reuseni şi de faptul că Udeştii sunt, potrivit tradiţiei, atestaţi din a doua parte a secolului al XV-lea. Studiile medii – la Gimnaziul superior din Suceava. Cele universitare – la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Cernăuţi, Alma Mater unde îşi va susţine, în 1919, teza de doctorat. În 1914, renunţă la studii şi trece frontiera austro-ungară pentru a se înrola în armata română. Un gest deloc surprinzător. În noaptea de 11 spre 12 octombrie 1777, udeştenii, în frunte cu preotul lor, Părintele Andrei, străbunicul lui Traian, singurul preot bucovinean care a refuzat să depună jurământ de credință faţă de autorităţile cezaro-crăieşti, trec apa Sucevei în Moldova. (Niculae M. Popescu, Preoți de mir adormiți în Domnul, Editura Basilica, București, 2015, p. 114 – 118). O pildă pe care Traian Popovici o va îmbogăţi cu noi nuanţe.

   La sfârşitul războiului, după obţinerea titlului de doctor în Drept, se stabileşte la Chişinău, implicându-se în soluţionarea problemei funciare în Basarabia. Revine, ulterior, la Cernăuţi. Afirmându-se, în scurt timp,  printre cei mai de vază avocaţi.

   28 iunie 1940. România acceptă cedarea către Uniunea Sovietică a Basarabiei, ţinutului Herţa şi Nordului Bucovinei. Potrivit ultimatumului guvernului de la Moscova, în decurs de patru zile are loc evacuarea teritoriilor cedate.

   Printre cei care părăsesc Cernăuţii – familia Traian Popovici. Se stabilesc la Bucureşti.  Din 22 iunie 1941, România se afla în război. Alături de Germania. Cu repercursiunile evidente asupra vieţii din spatele frontului.

Cernăuţi, iulie 1941

   Pe fondul campaniei din Răsărit, doctorului Traian Popescu i se propune funcţia de primar al municipiului Cernăuţi. Refuză, conştient că atribuţiile administrative ar fi subordonate celor politice. Peste trei zile este numit Octavian Lupu, fostul şef al serviciului sanitar al Cernăuţilor. Însă ministrul de interne revine asupra numelui avocatului Popovici. Pentru funcţia de prim-ajutor de primar. Acceptă, în final, la presiunea autorităţilor, dar şi a prietenilor, care îl consideră garant al menţinerii vieţii fireşti a locuitorilor municipiului. Se implică în proiectele urbane. Este revoltat de birocraţia greoaie La mai puţin de o lună,la 1 august, primarul Cernăuţilor este demis. Succesorul său este numit, pentru două zile, colonelul de jandarmi, Brăiescu. Doctorului Traian Popovici îi revine sarcina interimatului de facto, pe fondul tensiunilor dintre Guvernământul Bucovinei şi Ministerul de Interne. La 1 august 1941, colonelul Alexandru Rioşanu, guvernatorul militar al Bucovinei, îl numeşte primar al Cernăuţilor.

   O poziţie ingrată, care impune strânsa colaborare dintre cei doi. Cu atât mai mult cu cât activitatea guvernatorului este dublată de cea a unui cabinet militar, cel care elabora dispoziţiile privind minorităţile etnice din provincie. Mai precis, cea a evreilor. Purtarea stelei lui David, interdicţia de a desfăşura activităţi comerciale şi de a se deplasa în ţară sunt impuse din timpul când municipiul era condus de Octavian Lupu. Provocarea pentru succesorul său este crearea ghetoului. În întrevederea cu guvernatorul Rioşanu, opoziţia doctorului Popovici este virulentă. Ghetoul ar constitui un atentat la istoria şi la prestigiul municipiului. Singura soluţie – amânarea aplicării măsurii prin organizarea deplasării unei comisii în Germania pentru „a studia modul de organizare a ghetoului”. Primarul solicită, în egală măsură, renunţarea la purtarea stelei galbene de către evreii cernăuţeni, însemn degradant şi sursă umilirii concetăţenilor săi. Guvernatorul se arată deschis, promiţând renunţarea la stigmat imediat ce va fi posibil.

   Din păcate, la 30 august 1941 colonelul Rioşanu moare. Urmaşul său – generalul Corneliu Calotescu, vechi colaborator al mareşalului Ion Antonescu. Pentru Traian Popovici, după o primă întrevedere cu noul guvernator, prioritară rămâne soluţionarea problemei locative a celor care, cu speranţa unui trai mai bun, se stabilesc în Cernăuţi. O problemă cu atât mai puţin uşoară cu cât urmează să fie organizată şi revenirea refugiaţilor.

„Poporul lui Traian„

   Provocarea majoră este înăsprirea măsurilor antisemite. Etnicilor evrei sunt împiedicaţi să îşi exercite profesia, li se interzice participarea la cultul divin, li se confiscă bunuri, copiilor nu le este îngăduită frecventarea şcolilor publice sunt doar câteva. Stranii şi revoltătoare într-un oraş renumit pentru toleranţă. Singurul refugiu pentru cei persecutaţi, alungaţi din spitale şi sanatorii, obligaţi la muncă în industrie, fără drept la cartelă, este primăria.

   Tensiunile dintre primar şi guvernator devin inevitabile. Cel dintâi, în faţa incapacităţii de a stopa expresiile politicii anti-evreieşti, îşi prezintă demisia. Respinsă pentru că „nu am domnule cu cine să te înlocuiesc”. Evreii devin „ poporul lui Traian”. Revine proiectul ghetoului. Pe care Traian Popovici îl acceptă, oferind propria variantă pentru organizarea lui, conştient fiind că, în noul context, în urma presiunilor germane, răul major din vară devenise, la finalul lui septembrie, soluţia de compromis. Căci urma punerea în practică a deportării. În Transnistria.

   9 octombrie 1941. Zvonul evacuării evreilor din Nordul Bucovinei după ce avusese loc cea a celor din Sudul provinciei. 10 octombrie. Guvernatorul solicită primarului Cernăuţilor cooperarea în vederea pregătirii deportării. Indignarea, evocarea erorilor trecute, apelul la verdictul posterităţii se izbesc de ordinele primite de la Bucureşti. (Traian Popovici, Spovedania Testimony, Editura Fundaţiei Wilhelm Fieldermann, 2002, p. 23-24)

   Singura modalitate de ajutorare a concetăţenilor – oferirea de alimente, prin aducerea acestora în gheto, care urma să fie ocupat de 50.000 de persoane, deşi spaţiul disponibil era suficient cel mult pentru 10.000. Sârmă ghimpată, porţi de lemn, pază militară. Un ţarc în care condiţiile de igienă sunt lamentabile.

Autorizate de sedere a unui evreu in Cernauti oferita de Traian Popovici sub Antonescu
Autorizate de sedere a unui evreu in Cernauti oferita de Traian Popovici sub Antonescu | sursa foto ziaristionline.ro

Izbânda

   12 octombrie 1941. Conferinţa la care participă Traian Popovici îi îngăduie smulgerea dreptului de a propune, pentru exceptarea de la deportare, 100-200 de persoane (convertiţi la creştinism, personalităţi ale urbei, veterani, muncitori şi specialişti necesari economiei locale). Organizează şedinţă la primărie cu colaboratorii apropiaţi şi cu fruntaşii comunităţii mozaice, solicitându-le realizarea unei prime selecţii. Şi reuşeşte să influenţeze decizia Conducătorului Statului. În urma convorbirii dintre Ion Antonescu şi generalul Calotescu, la 15 octombrie, cei 200 de evrei exceptaţi de la evacuare devin… 20.000. Nouă selecţie şi triere. Timp de patru zile, trenurile spre Transnistria sunt oprite în gară. Vizita primarului în gheto constituie unul dintre cele mai tulburătoare episoane ale „Spovedaniei„ sale. Miezul ei – recunoştiinţa rabinilor, a femeilor şi copiilor şi apăsarea unei misiuni copleşitoare. Timpul scurt, necesitatea argumentării alegerii fiecărei persoane, emiterea de autorizaţii, descurajarea traficanţilor de bunuri ale familiilor din ghetou reprezintă câteva dintre provocări. Depăşite prin transparenţa activităţilor comisiei de triere. Şi, mai cu seamă, prin prelungirea ei până la 15 noiembrie când, prin ordinul lui Ion Antonescu, evreii rămaşi în Cernăuţi sunt excluşi de la deportare. 19.689 din 49.000. Cifre aproximative, desigur. Care nu pot oferi decât crochiul unei lupte dramatice pe deplin. În iunie 1942, Traian Popovici este demis prin constatarea emiterii certificatelor care au îngăduit evitarea deportării. Succesorul său reia evacuările în Transnistria a evreilor.

   După război, fostul primar al Cernăuţilor se stabileşte în satul Colacu din judeţul Suceava. Se mută la cele veşnice la 4 iunie 1946. Este înmormântat în curtea bisericii.

   1989 – I se acordă medalia şi diploma Drept între popoare. Mărturia sa, volumul Spovedanii, este publicat în anul 2002. Se înalţă un bust la Tel Aviv şi unul la Colacu. O stradă din Bucureşti îi poartă numele, pe zidul locuinţei din Cernăuţi este montată o placă comemorativă. Fiecare – omagiu firescului jertfei.

   Sfântul Mucenic Dimitri Klepinin, Arhiepiscopul Atenei, Damaschin Papandreou, Mitropolitul Hrisostom de Zakynthos, Mitropolitul Ioachim de Volos, Părintele Alexei Glagolev, diplomatul nipon Chiune Sugihara, ofițerul de poliție Anghelos Evert. Personalități ortodoxe. Ocrotitori, în vreme de prigoană, ai evreilor. Ghidați de aceleaşi principii. Atâta timp cât nu salvarea unei persoane reprezintă miza ci afirmarea credinţei în umanitate, în vremuri în care este uşor de trecut cu vederea. Asemenea lor, un erou poate fi considerat Traian Popovici. Dar, mai cu seamă, chipul unui îndemn Acela de a nu îndrăzni să fim altceva decât expresii ale credinţei pe care ne-o afirmăm.

LEAVE A REPLY