);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Tango, monsieur? de Aldo Lo Castro la Teatrul Nottara

Publicat

pe

Tango, monsieur?

Festin pe Bulevard in pasi de tango

Cronica de teatru

   Suntem deja in cea de-a doua saptamana de Festin pe Bulevard, festival international de teatru, organizat si produs de Teatrul Nottara. Editia din acest an (a IV-a) este dedicata tuturor celor care au ajutat ca Teatrul Nottara sa-si reia activitatea in binecunoscutul spatiu de pe Bulevardul Magheru nr 20.

   Festivalul cuprinde doua sectiuni principale: una ne descreteste fruntile prin comedie, cealalta trateaza subiecte mai acute, crize, in acest an fiind abordate cele de familie.

   Festin pe Bulevard 2016 cuprinde 31 de reprezentatii desfasurate in 13 zile de festival (apartinand teatrelor partenere sau invitate din Bucuresti, din alte orase ale tarii, dar si din strainatate) dar si un eveniment stradal, lansari de carte si colocvii, despre care gasiti detalii pe site-ul festivalului.

   Un adevarat festin intr-adevar!

   Si cum muzica si dansul sunt esentiale intr-un asemenea eveniment, mi-am facut si eu intrarea in Festin in pasi pasionali de tango, intrerupti de cate o poticneala de la un hohot de ras.

   “Tango, Monsieur?” de Aldo Lo Castro este o comedie bulevardiera, dar spectacolul putea fi incadrat si la sectiunea “crize de familie”. Pana la urma asta-i farmecul comediei, trateaza situatii de criza, prin prisma umorului.

   Patru femei foarte diferite ca tipologie si caracter (in urma unor telegrame primite de fiecare in parte, prin care erau invitate la aceeasi zi, ora, in acelasi loc), se intalnesc in casa lui Marco Anselmi, iubitul lor. Iubitul lor, da, al tuturor. Nu, ele nu stiu acest mic “detaliu” atunci cand se intalnesc, dar il descopera intr-un crescendo furios de tango.

Tango, monsieur?

Filip Ristovski, Raluca Gheorghiu, Andreea Măcelaru Şofron, Luminiţa Erga, Daniela Minoiu in Tango, monsieur?, Teatrul Nottara, Festin pe Bulevard, foto: Marcel State

   Fiecare femeie se considera, la inceputul spectacoului, aleasa lui Marco. Si pe buna dreptate. Marco a trait cu fiecare cate o poveste de dragoste puternica, fiecareia i-a facut promisiuni. Numai ca le-a trait simultan, fara ca aceste femei sa-si dea seama. Ba mai mult, cu doua dintre ele este si casatorit, iar cu o alta este logodit.

   Desigur ca sensibilitatea barbatului pentru fiecare femeie in parte este de inteles, dar nu este o scuza pentru minciunile si situatia pe care a creat-o. Fiecare dintre ele este remarcabila, cele patru personaje fiind foarte bine conturate si diferentiate:

  • Stefania (Luminita Erga) este “prima sotie” (devenita dna Anselmi in urma cu aproximativ un an), o femeie cu clasa, educata si blanda
  • Amanda este a doua Dna Anselmi (Andreea Macelaru Sofron), proaspat casatorita de o saptamana, o femeie inteligenta, care-si stapaneste impulsurile furioase gandind la rece situatiile si solutiile
  • logodnica patimasa, Clelia (Raluca Gheorghiu), este tipologia femeii tinere temperamentale, pasionale, care isi da frau liber reactiilor, o “furtuna” greu de oprit odata pornita
  • si iubita Marisa (Daniela Minoiu), jucausa, calda, femeia glumeata, mereu copilaroasa, dar in acelasi timp materna cu barbatul iubit

   Asadar, fiecare cu latura ei, l-a cucerit pe Marco, insa el, vesnicul barbat copil, rasfatat, iresponsabil si imatur, neputand alege intre ele, s-a lasat purtat de val si le-a dorit pe toate.

Tango, monsieur?

Filip Ristovski, Mihai Marinescu, Raluca Gheorghiu, Andreea Macelaru Sofron, Luminita Erga, Daniela Minoiu in Tango, monsieur?, Teatrul Nottara, Festin pe Bulevard, foto: Marcel State

   In toata nebunia asta, Carlito (Filip Ristovski), majordomul fidel al lui Marco, este cel in capul caruia se sparg toate supararile femeilor tradate, spre amuzamentul spectatorilor.

   Momentele in care femeile pun cap la cap povestile sunt savurose, comice si escaladeaza intr-o situatie incinsa, in care, la unison, jura razbunare cu orice pret! Si hotarasc, dupa ce-si calmeaza instinctele brutale, sa-l ucida cu tandrete pe Don Juan-ul care si-a batut joc de ele.

   Te astepti in acest moment sa-l cunosti si pe el, deja ti-ai conturat ca spectator un portret al unui barbat sarmant, fermecator, cuceritor. Cu atat mai mult creste doza de ras in momentul in care Marco Anselmi (Mihai Marinescu) isi face intrarea. Este total opus a ceea ce credeai, dar cu totul si cu totul potrivit in acest context: penibil, exagerat, arogant, tipic barbatilor de bani gata opulenti, reprezentanti ai kitch-ului suprem.

   Notele ingrosate in care sunt conturate personajele sporesc comicul si efervescenta spectacolului. Desi isi sustin rolurile foarte bine, simti o complicitate jucausa in a rade de penibilul situatiilor in care se arunca curajosi, permitandu-ti sa te amuzi liber.

   Femeile, atat de diferite, dar legate prin aceeasi tradare, se unesc in planul razbunarii feminine, se tin de el si raman o echipa pana la capat. Iubirea devine un camp de lupta in care se foloseste tot arsenalul utilizat in seductie, iar Marco va fi invins prin propriile slabiciuni. Dar, inainte de asta, si el va avea grija sa dea o ultima lovitura.

Tango, monsieur?

Cristian Nicolaie, Raluca Gheorghiu, Andreea Macelaru Sofron, Luminita Erga, Daniela Minoiu si Filip Ristovski, in Tango, monsieur?, Teatrul Nottara, Festin pe Bulevard, foto: Marcel State

   Lasand gluma la o parte, spectacolul (regizat de Anca Maria Colteanu) este plin de subtext, de tipologii in care vrei – nu vrei te regasesti, de situatii reprezentative atat pentru femei cat si pentru barbati, pentru slabiciunile dar si pentru atuurile fiecarei parti. Umorul ajuta pentru a spune lucrurilor pe nume, liber si firesc.

   Momentele coregrafice (coregrafia este semnata de Roxana Colceag) si muzica spectacolului (o combinatie intre ritmuri de tango clasic cu ritmuri moderne, puternice, mix ce aduce povestea in prezent si-ti da sentimentul de “aceleasi situatii si probleme indiferent de era” compusa de Ovidiu Savu Ionita) sunt surprinzator de senzuale, antrenante si comice in unele situatii.

    Un spectacol de la care am iesit cu foarte multa energie si buna dispozitie, datorita actorilor care joaca in plin, cu energie, cu bucurie si placere, dar si datorita faptului ca nu mi-a fugit nicio clipa gandul la altceva in timpul piesei, fiind un spectacol cu un ritm alert, intens, exact ca un tango. Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara este foarte primitoare, eleganta, spatioasa si, desi am prins locuri la balcon, am vazut si auzit foarte bine tot ce se intampla in sufrgeria Casei Anselmi (scenografia apartine Ioanei Pashca).

Discutii pe Facebook
Nemira

Actor visator independent in Bucurestii lui 2016, imi pare foarte bine, bine ne-am gasit! Militez pendru tandrete, armonie si frumos si asta se simte in tot ce sunt, deci si tot ce scriu, cu riscul de a fi siropoasa

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Recenzii

Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim. v. 2.0 – cronica de teatru

Publicat

pe

Cronica de teatru - Padurea spanzuratilor

   Din Sala Mare a Teatrului National lumea iese tacuta, ostenita, garbovita de incarcatura emotionala care timp de aproape trei ore a emanat palpaitor de pe scena. Toti poarta cu ei o vina ascunsa, o culpa istorica spre care Radu Afrim a scormonit cu a lui Padure a spanzuratilor.

   Din prima clipa si pana la lasarea cortinei piesa intriga, instiga si inchieteaza. Esti invitat inca de la inceput intr-un club – The Hanged – si te intrebi daca noul Apostol Bologa e pustanul cu sapca de firma si smartphone. Dupa ce orizontul de asteptare iti e iar testat cu un joc de cuvinte perfid, realizezi ca totul a fost doar un “apero”. In fata spectatorului care sta cuminte, curios, nerabdator sa vada prinzand viata un roman care pentru multi este doar “lectura obligatorie pentru BAC”, personajul lui Afrim isi ia constiinta de mana si ne duce la razboi.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Refrenul care-l insufleteste pe Apostol Bologa – razboiul e adevaratul izvor de viata – devine pana la final, un izvor de moarte. Razboiul insusi e o piesa de teatru in care fiecare joaca un rol absurd, este o mise-en-scene de trupuri si constiinte care nu mai apartini individului, ci sunt sacrificate colectiv, in numele unor idei al caror izvor nu este dragostea pentru celalalt.

   Radu Afrim nu ne lasa sa ne pierdem prea mult in textul lui Rebreanu si sa ratacim in nebuloasa faptelor istorice. El aduce totul pe taramul familiar al spectatorului, silindu-l sa nu lase, sub nicio forma, garda jos. Mizand pe un instrumentar de efecte si simboluri vizuale, regizorul complementeaza cu sonoritatile particulare razboiului, dar si cu un element folcloric neprevazut. Pe scena mare a Teatrului National s-a alaturat tezaurului literar si teatral si o comoara vie prin cantecul fara asemanare al familei Purja, din care transpare toata durerea si frumusetea meleagurilor care l-au sfasiat launtric pe Apostol Bologa.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Harta unei tari e agatata-n cui, dar nu e batuta-n cuie ne reamintesc personajele si constiinta ne este tinuta in alerta de insertiile video – martorii unui razboi care inca deseneaza contururile hartilor noastre identitare.

   Alexandru Potocean si Marius Manole fac un cuplu remarcabil pentru a face sa razbata mesajul profund al acestei opere atat de complexe si rascolitoare.

    Avand ca moneda de schimb materia carnala a omului, Padurea spanzuratilor pledeaza pentru salvarea sufletului. Lumina din ochii celor care sunt deja cu un pas in lumea de dincolo, este speranta care ii leagana pe cei cu sufletul zdrobit de ororile razboiului.

fotografie din spectacolul de teatru Padurea spanzuratilor, de Radu Afrim, pe scena TNB | fotografie de Florin Ghioca

   Turnura sufleteasca a lui Apostol Bologa il va duce si pe acesa pe drumul alunecos al dezertarii. Pretul platit pentru ca isi iubeste fratii este sacrificarea dragostei pentru Ilona insa nici aceasta renuntare nu este atat de dureroasa. Apostol Bologa se alatura celor cu ochii luminati si cu sufletul netulburat, nu mai este un copac fara radacini. El se intoarce acasa. Un acasa care nu e doar o halca de pamant din care se hraneste un imperiu subred, tarat pe scena doar de amintirea a ceea ce a fost candva glorios.

   Intreaga piesa e o pendulare intre inlauntru si in afara, intre sufletul si constiinta omului sincer si datoria soldatului zelos: Sufletul are nevoie de o merinde vesnica […] Dar merindea aceasta in zadar o cauti pe afara, în lumea simturilor.

   Padurea spanzuratilor “updated” este versiunea pentru noi toti cei care am ramas sa ne intrebam, asemeni lui Apostol, ce cautam aici. Padurea spanzuratilor te anima, te sageteaza cu metafore si cu scene depline care se agata cu inversunare de memorie. Iesind din sala nu poti sa lasi tot ce s-a intamplat acolo, pe scena. Iei cu tine tot spectacolul si toate intrebarile pentru a mai domoli culpa istorica a uitarii.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X