);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Suflete moarte (Dead Souls), Nikolai Gogol: suflete de vanzare

Publicat

pe

Dead Souls, Nikolai Gogol

   Nu stiu cum se face ca, in ultima vreme, imi tot apare în cale clasicul scriitor rus de origine ucraineana, Nikolai Gogol. Fie ca sunt adaptari cinematografice ale povestilor sale, fragmente pierdute si gasite sau compozitii muzicale semnate de Tchaikovsky, figura lui Gogol isi face loc printre diverse aventuri cotidiene, in mod neasteptat daca ne uitam in calendar, motiv pentru care m-am gandit sa scriu cateva randuri despre autor. Si cum altfel decat prin concentrarea pe o carte ce-i poarta semnatura, iar cum Suflete moarte (Dead Souls) a fost cea mai recenta opera citita, iata de fapt subiectul acestui text.

Suflete moarte Dead Souls - Nikolai Gogol

Suflete moarte – Nikolai Gogol

   Ce se intampla cu sufletele moarte? Cred ca daca nu esti familiarizat cu literatura lui Gogol, un astfel de titlu ar putea trimite la o dezbatere de tip metafizic, sau la un scenariu horror bazat pe ideea de bantuire, dar in realitate lucrurile sunt mai simple, dar si mai complicate in acelasi timp. E vorba despre Rusia inainte de emanciparea sclavilor, cand fiecare mosier avea dreptul sa aiba slugi care sa-i lucreze pamantul si toate cele necesare, slugi pe care le putea cumpara, vinde sau amaneta. In limba rusa, cuvantul „suflet” intervenea atunci cand se ajungea la numaratul lor, folosindu-se expresii de genul „detin optzeci de suflete de sclavi”. In acest decor al anilor 1840 intervine Pavel Ivanovich Chichikov, eroul romanului, un personaj apartinand clasei mijlocii care apare intr-un mic oras si, imediat se face cunoscut oficialilor, prezentandu-se ca un adevarat domn. Scopul lui ascuns este sa achizitioneze cat mai multe „suflete moarte”, mai precis, sa aiba in posesiune cat mai multe nume de slugi care au murit, dar care inca mai figureaza pe listele de recensamant si necesita in continuare plata taxelor din partea proprietarilor. Chichikov abordeaza astfel diferiti proprietari, oferindu-se sa-i ajute in a scapa de beleaua impozitelor, dar intentia malefica sta in planul acestuia de a reusi ipotecarea acestor „suflete” fictive, pentru a-si cumpara o mosie si a deveni o persoana influenta. Aventura se naste cand scopul lui Chichikov este aflat, dar in acelasi timp practica lui devine de-a dreptul oculta din pricina barfelor si inventiilor celor din jur, ale caror atitudini nu fac decat sa izoleze toate personajele intr-un taram al confuziei.

   Pe firul acestei intrigi, Gogol portretizeaza cu lux de amanunte o societate degradata si pierduta totalmente in imensa groapa a materialismului si falsitatii, in care cea mai mare fericire se leaga de activitatea de a manca, bineinteles alaturi de satisfactia de a vedea o masa cat mai bogata in alimente, despre care trebuie sa afle cat mai multa lume, iar aceasta satisfactie este foarte des asociata cu valorile nationale. O alta preocupare importanta este data de jocurile de carti, activitati prielnice pentru impartasirea parerilor despre oameni cu diverse statuturi sociale. Insa aspectul si mai interesant al acestei critici indreptate catre anumite grupuri din Rusia sta in metoda pe care autorul o desfasoara, un mod sistematic de observare a detaliilor inconjuratoare, transpus intr-un accent umoristic. Autorul isi urmareste eroul, dar nu va lasa vreun personaj nedescoperit, asa ca nu ezita sa descrie prin numeroase detalii viata oricarui caracter care interfereaza mai mult sau mai putin cu Pavel Chichikov. Felul in care detaliaza orice configuratie, fie ca tine de personalitatea personajelor, de infatisarea lor, sau de habitatul acestora este cu siguranta o valoare de care nu multi autori se bucura, chiar daca aceasta tehnica descriptiva este foarte raspandita in literatura artistica. Dar Nikolai Gogol impune o diferenta gigantica intre descrierea ca mijloc de a contura o atmosfera care sa sustina actiunea si descrierea ca intermediere a unei realitati socio-culturale. Tot aici se adauga si transparenta de care scriitorul da dovada in ilustrarea personajelor, sa nu mai mentionam rasturnarile de situatii pe care le creeaza intr-un mod demn de spectacol.

   Nikolai Gogol este fascinat de contraste, de ordine si dezordine sau dreptate si nedreptate. Eroul pe care acesta l-a creat se zbate intre doua extreme plasmuite de propria existenta. Pe de-o parte Pavel Ivanovich este infatisat ca un gentleman disciplinat, care acorda o deosebita atentie aspectului fizic si gesturilor care fac impresii pozitive in societate, dar pe de alta parte, personalitatea lui este predispusa la indisciplina totala, fapt care-l trimite dintr-o incurcatura in alta. Daca in copilare si in primii ani ai maturitatii, Chichikov este nevoit sa se abtina de la orice moft lumesc, ulterior el se va rasfata pe sine prin mici capricii materiale, trasand-se astfel o evolutie comica a acestui personaj, care isi transforma insusirile de persoana cumpatata in caracteristici prostesti. Unul dintre cele mai amuzante episoade ale romanului Suflete moarte (Dead Souls) se petrece in contextul in care Pavel Chichikov era deja pe lista neagra a autoritatilor din cauza metodei de a procura suflete, dar grija lui primara era sa-si cumpere un nemaipomenit costum, cu care s-a pozat apoi in oglinda pentru un timp considerabil, intrebandu-se oare cine va fi prima persoana care ii va admira infatisarea nobila. Intamplarea a facut ca acea persoana sa fie tocmai jandarmul care l-a condus pe drumul catre inchisoare, moment care a marcat cea mai mare tragedie din viata eroului.

   Chichikov reprezinta stereotipul celui care, odata supus unor nedreptati inlantuite, va gasi ca remediu abordarea injustitiei la randul sau. Dar in acest taram al contrastelor, Gogol portretizeaza nu numai personaje care raman blocate in viziuni ordinare, ci si frumoase exemple de oameni care parcurg o cale descoperita prin propriile instincte, o cale care ii duce catre un scop ce nu implica nici pe departe vreun factor negativ, dar este de specificat ca aceste ipostaze apar doar ca simple exceptii ale societatii respective.

Suflete moarte - Nikolai Gogol

Statuia lui Nikolai Gogol, Moscova

   In acest roman, Nikolai Gogol ne plimba printr-o buna parte a Rusiei, in timp ce-si urmareste personajul in calatoriile realizate in interesul de a cumpara suflete moarte. Expunerea cadrelor naturale si a formelor de relief din aceste tinuturi sunt fragmentele care semnifica insusirile magice ale acestei opere. Eu am citit editia in limba engleza, publicata sub Wordsworth Classics, editie pe care o recomand tuturor, deoarece traducerea lui Isabel F. Hapgood reuseste sa mentina retorica rusa intr-un fel magistral, de aceea nu e de mirare ca sunt pastrate atatea cuvinte din limba rusa in corpul textului si explicate in notele de subsol, iar astfel, calitatile poetice ale operei raman nealterate. Finalul romanului Dead Souls nu a fost niciodata pus la dispozitia cititorilor, fiindca autorul a distrus continuarea acestuia, asa ca nu a ajuns niciodata in tipar. In editia pe care am prezentat-o exista o continuare a povestii, care ii apartine lui Vaschenko Zakharchenko si care a fost publicata in 1857, insa daca nu doriti sa fiti martorii unei perspective artificiale, sugerez ca acest capitol sa fie ignorat, fiindca plaseaza actiunea intr-o dimensiune total opusa naratiunii lui Gogol.

Discutii pe Facebook

Descrierea de sine nu face parte din vreun domeniu care sa ma fascineze. Daca ma gandesc la propriile orientari, acestea s-au legat intotdeauna de imagini statice sau dinamice, ori mentale. Ele pot apartine oricui, nu doar mie.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X