Sticletele, de Donna Tartt

0
428
Sticletele, de Donna Tartt

Sticletele, de Donna Tartt

   Mi-a placut! N-as putea spune ca m-a tinut lipita de paginile lui, dar Sticletele este un roman bun. Aparut recent pe piata noastra, deja e controversat – asta inseamna ca a fost citit, nu trecut cu vederea – in ciuda celor peste 1100 de pagini ale sale.

Sticletele, de Donna Tartt
Sticletele, de Donna Tartt | recenzie de carte

   Sticletele este un roman despre multe. Multe emotii, trairi, multe incercari nefericite ale unui copil de 13 ani ce creste in paginile cartii. Si mai este romanul in care gasim obsesii. Chiar daca ele sunt descrise subtil si se desfasoara in timp – pana la maturitatea lui Theo – obsesiile sunt cele care insotesc personajul principal pe tot parcursul povestii.

   Pentru ca isi pierde mama intr-o explozie la muzeul pe care il vizitau impreuna – la doar cativa metri de el, Theo este urmarit de imaginea ei, simtindu-se vinovat de moartea ei prematura. In fiecare zi a vietii ce va urma, Theo se va intreba “de ce?”, “de ce acolo si atunci?”, “de ce ea?”, “cum ar fi fost daca?…” Legatura dintre mama si fiu a fost profunda in viata si continua sa fie profunda si dupa disparitia mamei, gratie amintirilor lui. Obsesive, as zice.

   Obsesia pentru arta si frumos. Cultivat de mic de catre mama sa, in Theo se dezvolta simtul estetic care-l va ajuta mai tarziu sa se asocieze cu Hobie – restauratorul de antichitati pe langa care se aciueaza ca orfan. Obsesia pentru un mic si extrem de valoros tablou (Sticletele, pictat de olandezul Fabritius in anul 1678). Tablou pe care si-l insuseste in haosul exploziei si pe care-l va purta ascuns, cu sine si in sine, toata viata. Sau cel putin asa crede el…

   Pentru ca romanul are si partea lui de aventura. Si aventura incepe cu aparitia in viata lui Theo a lui Boris – mic derbedeu simpatic ajuns afacerist in cercuri dubioase. Chiar daca total diferiti, pe cei doi ii uneste o prietenie profunda, nealterata in ani, insotita mai mereu de actiuni nebunesti si droguri ametitoare. Au un singur lucru in comun: dorinta de a uita cat sunt de singuri, parasiti de parinti si greu de integrat intr-un social normal.

   In ciuda necazurilor sale, Theo creste frumos, isi dezvolta un caracter decent, iubeste si este iubit, sufera si se bucura, dar nici in dragoste nu scapa de obsesii. Pippa este iubirea sa platonica – prezenta sau absenta. Kitsey este un interludiu binevenit in viata lui, insa Pippa… mica si grea obsesie.

   Dar ce se intampla cu Sticletele? Tabloul disparut din muzeu, cautat de toata lumea: de F.B.I., de muzeografi si colectionari, de escroci si afaceristi.

   Asta e ceea ce mi-a placut la acest roman. In aventura tabloului furat, ascuns, disparut, reaparut, plimbat si recuperat, se desfasoara viata de zi cu zi a unor personaje ce graviteaza in jurul lui. Datorita sau din cauza Sticletelui, Theo si apoi Boris au un anume tip de comportament, traiesc si simt intr-un anume fel, actioneaza in anumite directii. Fara Sticletele, cum ar fi fost viata lor?…

Sticletele, de Donna Tartt
Scriitoarea Donna Tartt I sursa foto: britannica.com
Discutii pe Facebook
Litera.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.