);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Spovedanie, de Lev Tolstoi

Publicat

pe

Spovedanie, de Lev Tolstoi

Spovedanie, de Lev Tolstoi

   Am terminat de mult timp aceasta cartulie numita Spovedanie si pe cuvant daca stiu sa spun despre ea ceva ce sa-mi asum, suta la suta sub semnatura.

   Spovedanie este o radiografie a unui om care pare ca si-a trait viata pe o cumpana, sau un Hopa Mitica daca vreti, care nu stie ce inseamna sa simti pamantul sub picioare. Ale carui verbe constante sunt cele dubitative. Optativul conditional pare sa fie starea mintii lui. Stiu ca spun asta despre „corifeul” literaturii ruse, dar orice altceva as spune, as gresi. Precizez ca ma refer strict la aceasta lucrare numita „Spovedanie”.

Spovedanie, de Lev Tolstoi   De fapt, ca sa fiu sincera, daca in loc de spovedanie i-ar fi pus titlul „Cautari” sau „Marturisiri” sau oricum altcumva, ar fi fost mai usor de abordat. Dar cand tu numesti cartea „Spovedanie”, deci un titlu cu o conotatie religioasa puternica, e imposibil sa nu o citesti in acest registru. Spovedania presupune un spoveditor, adica preotul, unul care se spovedeste fiindca se caieste de cele facute si se pocaieste, adica doreste sa isi schimbe mintea si sa nu mai repete greselile si, cel mai important, un Dumnezeu, in cazul de fata Iisus Hristos, (spovedania fiind exclusiv in spatiul crestin), Iisus fiind cel singurul care are puterea sa ierte si El o deleaga preotilor.

   Ei bine, in cazul lui Tolstoi nu avem nimic din toate acestea. Preotul si Biserica sunt scoase din start:  „Si minciuna si adevarul erau transmise de ceea ce numim Biserica. Si minciuna si adevarul sunt incluse in traditie, in asa numita traditie sacra si in Scriptura”. S-a dus traditia, s-a dus Scriptura, ce spovedanie citim noi aici?

   Scriitorul nu pare deloc sa regrete ceva, din contra, pare dispus sa judece pe toata lumea si sa se justifice pe sine. Iar eu ca cititor ma intreb, ce rol imi revine. Cel de preot, fiindca ascult? Dar eu nu am puterea sa absolv pe nimeni de nimic, nici sa decid nimic. Nu mai stiu la cine, cred ca la Antonie de Suroj am citit ca preotul este in taina spovedaniei cel care sta la usa camerei unde spoveditul se inchide cu Iisus Hristos, si ca preotul are doar rolul de a sta strajer la usa, sa nu vina cineva sa intrerupa discutia dintre spovedit si Hristos. Dar eu cititor, nu pot face asta. Eu pot doar sa urmaresc aceste baleieri si deraieri in cautarea lui Dumnezeu. Dar pare mai degraba un soi de v-ati ascunselea, de-a soarecele si pisica, hotii si vardistii, numiti voi ce jocuri din copilarie va vin in minte, si puneti-i in ecuatie pe Tolstoi si Dumnezeu. Toate aceste framantari ar putea deveni hilare daca nu ti-ai da seama cat dezechilibru, cata ruptura interioara tradeaza.

   E o carte dureroasa. Este din punctul meu de vedere de trecut la rubrica „asa nu”. Practic e un ghid cu ce trebuie sa faci ca sa fii anxios, nemultumit, frustrat, obosit, tensionat, din cauza, sau poate tocmai datorita faptului ca esti unul dintre cei mai bogati oameni ai timpurilor tale, ai o opera impresionanta, talent cu nemiluita si o familie care te iubeste.

   E de remarcat ca Tolstoi a murit intr-o gara. Si in cazul in care colegu’ Shakespeare are dreptate, ca felul in care moare personajul arunca adevarata lumina asupra vietii lui, atunci putem spune ca Tolstoi a murit asa cum a trait, a deraiat intre doua gari. Una fiind el, cealalta Dumnezeu.

   „De cat ori i-am invidiat pe mujici fiindca erau analfabeti si neinvatati! Din acele principii ale credintei din care pentru mine rezultau absurditati clare, pentru ei nu reiesea nimic fals, ei puteau sa le accepte si sa creada in adevar, in acelasi adevar in care credeam si eu. Numai ca pentru tine, nefericitu, era clar ca de fapt sunt intretesute fire subtiri de minciuna si nu puteam sa-l accept in acest fel” scrie la pagina 141, dupa ce la pagina 133 scrisese „Savarsind ritualurile Bisericii, imi infrangeam ratiunea si ma supuneam traditiei pe care o respecta intreaga omenire. Ma uneam cu stramosii mei, cu cei dragi mie, cu tata, cu mama, cu bunicii si bunicile. Toti inaintasii crezusera si traisera si ma adusesera pe mine pe lume.”

   Daca vreti un moutain rousse pe teme religioase, Spovedanie de Lev Tolstoi e cartea voastra. Doar ca la sfarsit s-ar putea sa fiti doar tristi, obositi si cu o vaga senzatie de ameteala. Cred insa ca datorita acestei carti Tolstoi poate deveni din nou iconic pentru cei care se lupta sa scoata religia din scoli, si Biserica din cetate. El spune mestesugit si prin cuvinte frumoase ceea ce societatea civila doar articuleaza vulgar si violent.

   Cand un mestesugar al cuvantului se pune impotriva Cuvantului ramai fara cuvinte. Un lucru e clar. Intre el si Dostoievski, eu personal, raman la Dostoievski. Pentru ca nu pot avea amandoi dreptate.

__________________________________________________________________

Lectura a fost oferita de editura Herald. Cartea poate fi comandata cu reducere aici.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

Sunt îndragostita de limba româna, de pisici, de teatru, de scris, de citit, de tara aceasta, de una , de alta... de cînd ma stiu. Îmi doresc o cruciada împotriva barbarismelor, a romglezei si a tot ceea ce înseamna import neasumat, mecanic, compulsiv. Dar sunt iremediabil optimista si cred ca dupa "a fost odata ca niciodata" urmeaza inevitabil" si au trait fericiti pâna la adânci batrâneti..."

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

septembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X