);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Spectacol de licenta: Servieta de doc

Publicat

pe

servieta de doc

   Au trecut multi ani de cand am mers prima oara la un spectacol de licenta al absolventilor de teatru. La piesa ”Cele doua orfeline” jucata pe scena Studioului Casandra am ajuns intr-o seara impreuna cu o prietena. Ne doream sa mergem la teatru, nu aveam bani pentru asta iar aici intrarea era gratuita. Am asteptat iar atunci cand s-au deschis usile ne-am inghesuit si noi sa prindem un loc in sala. Si bine am facut! A fost o seara atat de placuta incat nu dupa mult timp am revenit pentru a vedea alta piesa.

   Astazi Studioul Casandra nu mai exista. Puteti urmari insa spectacolele de licenta in alte locuri. Palatul National al Copiilor este doar unul dintre ele. Aici am vazut, cu mai bine de o luna in urma, Servieta de doc. Piesa scrisa de Mihail Zoscenko a fost jucata de elevii prof. univ. dr. Florin Zamfirescu pe scena Salii Octavian Cotescu, o sala micuta cu gradenele asezate pe trei din cele patru laturi.

Servieta de doc

   Dupa ce o voce severa a unui personaj invizibil ni s-a adresat: “Tovarasi, va rugam sa va ocupati locurile in sala”, ”Tovarasi, va rugam sa va inchideti telefoanele mobile”, smulgand deja primele zambete celor prezenti in sala, piesa a inceput.

   Despre actiune o sa va spun numai ca, dupa un mic dejun tensionat alaturi de sotie, fiica si soacra, Alexei ajunge la serviciu. In timp ce sotia sa, Zoia, ramasa singura acasa, primeste vizita neasteptata a unui tanar, Alexei se confrunta cu tot felul de probleme care fac ca incordarea sa sa atinga punctul maxim. Vazand aceasta, subalternii ii propun sa iasa in seara aceea la teatru insotit de una dintre secretare, propunere pe care Alexei o accepta. Aceasta decizie schimba neasteptat cursul actiunii care incepe sa se desfasoare din ce in ce mai rapid, incurcarea repetata a servietelor facand ca starea de tensiune sa se transmita curand celorlalte personaje, fiecare escaladand-o in propriul sau mod. Finalul fericit vine ca un mult asteptat moment de destindere atat pentru personaje cat si pentru spectatorii care, timp de cateva zeci de minute, au fost prinsi in vartejul evenimentelor.

   Ce mi-a placut la aceasta piesa? Povestea si jocul actorilor. Costumele. Spatiul de joc. Totul.

   Povestea si jocul actorilor: De mult nu mi s-a mai intamplat ca o piesa sa ma prinda atat de tare. Actorii si-au asumat foarte bine rolurile si au transmis, nuantat, starile personajelor. Au fost dinamici, expresivi si au reusit sa se adapteze foarte usor situatiilor neprevazute improvizand. Imi amintesc ca, la reprezentatia la care am asistat, cei care au rearanjat, la un moment dat, scena au uitat sa inlature unul dintre obiecte. Confruntati cu aceasta situatie, actorii nu au ales sa il ignore ci l-au reintegrat  firesc in piesa.

   Costumele: Marca Lo Spaccio, costumele au contribuit la sublinierea caracterului distinct al fiecarui personaj oferindu-le, in acelsi timp, o nota unitara.

   Spatiul de joc: Destul de mica, scena a fost atent impartita pentru a permite desfasurarea fireasca a actiuni. Cadrul metalic al unei usi –  situat in mijlocul ei –  a delimitat doua incaperi mobilate sumar care, prin rearanjarea obiectelor, s-au transformat pe parcursul piesei din camerele unui apartament in birouri apoi in camerele altui apartament. Jocul actorilor a reusit atat sa confere note particulare acestor spatii cat si sa permita spectatorului sa insoteasca imaginar personajele in locurile inaccesibile privirii.

servieta de doc

Servieta de doc | sursa foto: www.facebook.com/SERVIETAdeDOC

   Totul: Ca spectator am avut senzatia ca in aceasta interpretare a piesei toate se imbina foarte armonios, nelasand loc niciunei note stridente.

   Daca vreti sa petreceti o seara foarte placuta la teatru nu ezitati sa mergeti sa vedeti spectacolul de licenta Servieta de doc!

Discutii pe Facebook

La un moment dat am incetat sa mai fug dupa himere si, ca un copil, am inceput sa descopar lumea din jurul meu. Voua o sa va povestesc doar despre cele ce, gasindu-le, m-au bucurat. Luati tot ceea ce va spun ca fiind pareri personale. De veti fi sau nu de acord cu mine, simtiti-va liberi sa va exprimati.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

septembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X