Ce-a patit pasarica ta? Angelica O poveste stranie

3
541
Angelica: o poveste stranie

   Am vazut multe filme bune. Mi-e greu sa spun care este filmul meu preferat pentru ca sunt multe care m-au atins si este extrem de dificil sa aleg unul singur. Ei bine, dupa ce am vazut Angelica O poveste stranie, pot spune cu exactitate si fara absolut niciun dubiu care este cel mai prost film pe care l-am vazut. Ce este, intr-adevar, straniu la acest film, e faptul ca a reusit sa ajunga in cinema. De ce? Cum? Cine? – sunt intrebari care m-au bantuit toata noaptea si nu m-au lasat sa dorm. Din cand in cand, adormeam si visam ca trebuie sa ma uit iar la acest film. Ma trezeam urland, cu o dorinta subita de a ma sinucide.

   Dar sa o luam punctual. In regia lui Manoel de Oliviera, care la momentul aparitiei acestui film implinea venerabila varsta de 102 ani, Angelica O poveste stranie este o enciclopedie. Da, o enciclopedie care inglobeaza tot ce poate fi mai prost, mai penibil si mai sinistru intr-un film. De la jocul actorilor, pana la replici, cadre, regie, decoruri. Nu ma intelegeti gresit, tot respectul meu pentru domnul de Oliviera si pentru ce a facut el de-a lungul timpului. Dar, la varsta de 102 ani, cred ca si Francis Ford Coppola, ar regiza un nas care danseaza step in costum de toreador in timp ce trage cu prastia in alti mafioti.

   M-am dus sa vad acest film pentru ca m-a atras sinopsis-ul. O poveste interesanta, despre un fotograf care este chemat sa pozeze o tanara decedata si, fotografiind-o, se indragosteste de ea. Minunat, mi-am zis. Dramatic, dark and twisted, nevrotic, halucinant. Trebuie sa vad acest film. Ei bine, am fost halucinata. Da, am privit halucinata cum jocul actorilor starneste rasete in toata sala in momentele cele mai dramatice ale filmului. Am privit halucinata cadrele lungi in care nu se intampla absolut nimic si care nu simbolizeaza absolut nimic. La un moment dat, am atipit. Apoi, dupa ce am primit un cot intre coaste, am privit iar halucinata monoloagele interioare exprimate cu voce tare de genul ”ah, aceasta este mama Angelicai”. La fel de halucinata (da, stiu devine laitmotiv) am privit scena in care personajul nostru se ridica din pat, doctorul incearca sa il opreasca, personajul se preface ca atinge doctorul, iar doctorul cade secerat pe podea, parca simuland un fault la fotbal. Credeati, cumva, ca penibilitatea filmului atinge paroxismul aici? Asa am crezut si eu. Pana cand, cateva momente mai tarziu, apare fantoma translucida si sclipicoasa a Angelicai (atat de sclipicioasa incat ar face geloase clientele fidele ale Sarpelui Roz) si, intr-o imbratisare suava, extrage din corpul protagonistului nostru fantoma lui (la fel de sclipicioasa si zambitoare) si pornesc impreuna, zburand deasupra orasului intr-un soi de plutire lina si euforica.

Angelica: o poveste stranie

   Rezumand actiunea filmului, se intampla urmatoarele: baiatul este chemat sa o pozeze pe fata decedata. Baiatul o pozeaza si, in timp ce pozeaza, prin lentila aparatului, o vede cum ii zambeste bovin. Da, da, moarta ii zambeste. Si el se indragosteste. Se duce acasa si developeaza pozele. Intre timp, cam 45 de minute (filmul are o ora si jumatate), il arata cum fotografiaza niste muncitori care dau cu sapa. De ce, va intrebati? Asa se intreaba si proprietara/menajera imobilului in care locuieste baiatul. Raspunsul lui, profund si revelator: pentru ca il intereseaza doar cum se muncea odata, inainte de epoca tehnologizarii. Asa, bun, pozeaza muncitorii, intre timp se duce acasa, mai doarme putin, o mai viseaza putin pe Angelica zambindu-i bovino-dragut. Pe fundal, proprietara vorbeste cu ceilalti locatari, exprimandu-si ingrijorarea in legatura cu fotograful nostru. La un moment dat, intr-o frenezie demna de Forrest Gump, protagonistul nostru se trezeste si o ia la fuga prin oras. Si fuge el si fuge pana cand lesina. Este adus acasa si, cum sta lesinat in pat, are loc scena memorabila cu doctorul faultat. Apoi fantoma lui paraseste trupul si, impreuna cu fantoma Angelicai, pornesc in zborul imperecherii platonice. Final.

Angelica: o poveste stranie

   Momentul in care am decis sa nu parasesc sala si sa stau, totusi, pana la final, a fost scena dramatica in care proprietara descopera ca i-a murit canarul in colivie. In timp ce femeia indurerata tine canarul in mana, protagonistul intra ca un vartej pe usa si, observand ceea ce s-a intamplat, scoate un urlet animalic si ingrozit. Din strafundurile fiintei sale, cu toata durerea lumii intruchipata pe chip, fotograful, aproape plangand, ii striga proprietarei urmatoarea replica: ”Ce a patit pasarica ta?”.

   S-a ras enorm. A ras sala, au ras oamenii de pe strada, au ras copiii pe terenul de joaca, a ras si Putin deasupra unei harti a Europei insemnate cu multe „x”-uri rosii.

   Eu am ras, am plans putin gandindu-ma la cate frunze in copaci puteam sa numar in aceasta ora si jumatate din viata mea, dar, intr-un final, am plecat de acolo avand doua certitudini: ca acum stiu sigur care e cel mai prost film pe care l-am vazut in viata mea si stiu exact cate floricele avea in cutie doamna din fata mea.

Discutii pe Facebook

3 COMMENTS

  1. N-ai vazut prea multe filme, daca acesta ti s-a parut cel mai prost. Nu fac recenzie aici, doar constat ca o pleiada de critici de toate orientarile sunt în dezacord cu tine. Site-ul Metacritic, de exemplu, iî acorda un scor de 75 din 100, ceea ce îl plaseaza printre productiile onorabile. Departe de a fi o capodopera, fisurat pe alocuri, dar nu o catastrofa. Nici macar un film de pus în rama, dar nu ”cel mai prost”.

    • Iar tu daca imi vii cu argumente de genul “criticii au spus ca”, devii irelevant. Da, stiu ce spun alti critici. Nu-mi pasa. Filmul este extrem de prost. In acesta epoca a noastra, cuvantul de baza e snobismul. Daca ni se pare prea prost pentru a fi considerat arta, inseamna ca nu l-am inteles noi si sigur e arta. Eu nu functionez pe baza de snobism, am un aparat critic propriu. Dezvolta-ti unul, vino cu argumente pentru care TIE nu ti s-a parut un film prost si atunci o sa putem purta o discutie. Pe principiul mizeriei aduse la rang de arta functioneaza si Damien Hirst care umple oi moarte cu diamante, iar snobii vin si spun “vai, ce arta senzationala”. Iti recomand La Grande Bellezza, un film fascinant care ironizeaza fix acest snobism al epocii noastre. Vei vedea acolo scene in care “artista”, o fatuca putin sarita, se da cu capul de pereti, iar asta e arta ei. Logodnicul ei orneaza mingi de ping-pong cu confetti. Iar toata critica e in extaz si are orgasm laudand aceasta “arta”. Iar eu refuz sa ma conformez acestui snobism. Da, e cel mai prost film pe care l-am vazut vreodata. Eu, cu setul meu de principii, valori, cunostinte in domeniu si viziune. Daca vrei sa ma contrazici, sunt mai mult decat fericita sa iti vad critica, nu imi arog dreptul de Demiurg al filmelor. Daca vrei sa ma contrazici cu “x a spus ca”, nu numai ca e irelevant, dar nu e o discutie pentru care sa merite sa imi pierd timpul.

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.