);
COnecteaza-te cu noi

Film

Ce-a patit pasarica ta? Angelica O poveste stranie

Publicat

pe

Angelica: o poveste stranie

   Am vazut multe filme bune. Mi-e greu sa spun care este filmul meu preferat pentru ca sunt multe care m-au atins si este extrem de dificil sa aleg unul singur. Ei bine, dupa ce am vazut Angelica O poveste stranie, pot spune cu exactitate si fara absolut niciun dubiu care este cel mai prost film pe care l-am vazut. Ce este, intr-adevar, straniu la acest film, e faptul ca a reusit sa ajunga in cinema. De ce? Cum? Cine? – sunt intrebari care m-au bantuit toata noaptea si nu m-au lasat sa dorm. Din cand in cand, adormeam si visam ca trebuie sa ma uit iar la acest film. Ma trezeam urland, cu o dorinta subita de a ma sinucide.

   Dar sa o luam punctual. In regia lui Manoel de Oliviera, care la momentul aparitiei acestui film implinea venerabila varsta de 102 ani, Angelica O poveste stranie este o enciclopedie. Da, o enciclopedie care inglobeaza tot ce poate fi mai prost, mai penibil si mai sinistru intr-un film. De la jocul actorilor, pana la replici, cadre, regie, decoruri. Nu ma intelegeti gresit, tot respectul meu pentru domnul de Oliviera si pentru ce a facut el de-a lungul timpului. Dar, la varsta de 102 ani, cred ca si Francis Ford Coppola, ar regiza un nas care danseaza step in costum de toreador in timp ce trage cu prastia in alti mafioti.

   M-am dus sa vad acest film pentru ca m-a atras sinopsis-ul. O poveste interesanta, despre un fotograf care este chemat sa pozeze o tanara decedata si, fotografiind-o, se indragosteste de ea. Minunat, mi-am zis. Dramatic, dark and twisted, nevrotic, halucinant. Trebuie sa vad acest film. Ei bine, am fost halucinata. Da, am privit halucinata cum jocul actorilor starneste rasete in toata sala in momentele cele mai dramatice ale filmului. Am privit halucinata cadrele lungi in care nu se intampla absolut nimic si care nu simbolizeaza absolut nimic. La un moment dat, am atipit. Apoi, dupa ce am primit un cot intre coaste, am privit iar halucinata monoloagele interioare exprimate cu voce tare de genul ”ah, aceasta este mama Angelicai”. La fel de halucinata (da, stiu devine laitmotiv) am privit scena in care personajul nostru se ridica din pat, doctorul incearca sa il opreasca, personajul se preface ca atinge doctorul, iar doctorul cade secerat pe podea, parca simuland un fault la fotbal. Credeati, cumva, ca penibilitatea filmului atinge paroxismul aici? Asa am crezut si eu. Pana cand, cateva momente mai tarziu, apare fantoma translucida si sclipicoasa a Angelicai (atat de sclipicioasa incat ar face geloase clientele fidele ale Sarpelui Roz) si, intr-o imbratisare suava, extrage din corpul protagonistului nostru fantoma lui (la fel de sclipicioasa si zambitoare) si pornesc impreuna, zburand deasupra orasului intr-un soi de plutire lina si euforica.

Angelica: o poveste stranie

   Rezumand actiunea filmului, se intampla urmatoarele: baiatul este chemat sa o pozeze pe fata decedata. Baiatul o pozeaza si, in timp ce pozeaza, prin lentila aparatului, o vede cum ii zambeste bovin. Da, da, moarta ii zambeste. Si el se indragosteste. Se duce acasa si developeaza pozele. Intre timp, cam 45 de minute (filmul are o ora si jumatate), il arata cum fotografiaza niste muncitori care dau cu sapa. De ce, va intrebati? Asa se intreaba si proprietara/menajera imobilului in care locuieste baiatul. Raspunsul lui, profund si revelator: pentru ca il intereseaza doar cum se muncea odata, inainte de epoca tehnologizarii. Asa, bun, pozeaza muncitorii, intre timp se duce acasa, mai doarme putin, o mai viseaza putin pe Angelica zambindu-i bovino-dragut. Pe fundal, proprietara vorbeste cu ceilalti locatari, exprimandu-si ingrijorarea in legatura cu fotograful nostru. La un moment dat, intr-o frenezie demna de Forrest Gump, protagonistul nostru se trezeste si o ia la fuga prin oras. Si fuge el si fuge pana cand lesina. Este adus acasa si, cum sta lesinat in pat, are loc scena memorabila cu doctorul faultat. Apoi fantoma lui paraseste trupul si, impreuna cu fantoma Angelicai, pornesc in zborul imperecherii platonice. Final.

Angelica: o poveste stranie

   Momentul in care am decis sa nu parasesc sala si sa stau, totusi, pana la final, a fost scena dramatica in care proprietara descopera ca i-a murit canarul in colivie. In timp ce femeia indurerata tine canarul in mana, protagonistul intra ca un vartej pe usa si, observand ceea ce s-a intamplat, scoate un urlet animalic si ingrozit. Din strafundurile fiintei sale, cu toata durerea lumii intruchipata pe chip, fotograful, aproape plangand, ii striga proprietarei urmatoarea replica: ”Ce a patit pasarica ta?”.

   S-a ras enorm. A ras sala, au ras oamenii de pe strada, au ras copiii pe terenul de joaca, a ras si Putin deasupra unei harti a Europei insemnate cu multe „x”-uri rosii.

   Eu am ras, am plans putin gandindu-ma la cate frunze in copaci puteam sa numar in aceasta ora si jumatate din viata mea, dar, intr-un final, am plecat de acolo avand doua certitudini: ca acum stiu sigur care e cel mai prost film pe care l-am vazut in viata mea si stiu exact cate floricele avea in cutie doamna din fata mea.

Discutii pe Facebook

Iubitoare de carti, teatru si filme, vin rosu, cheesecake, jeleuri, mare, fulgere, Scorpions si luna plina. Intotdeauna cu chef de contrazis si de dezbateri, rebela cu prea multe cauze si posesoare a unui amalgam de credinte ciudate: magie, OZN-uri, puteri supranaturale, lumi paralele.

3 comentarii

3 Comments

  1. ComiCultural

    18 mai, 2014 at 08:28:31

    N-ai vazut prea multe filme, daca acesta ti s-a parut cel mai prost. Nu fac recenzie aici, doar constat ca o pleiada de critici de toate orientarile sunt în dezacord cu tine. Site-ul Metacritic, de exemplu, iî acorda un scor de 75 din 100, ceea ce îl plaseaza printre productiile onorabile. Departe de a fi o capodopera, fisurat pe alocuri, dar nu o catastrofa. Nici macar un film de pus în rama, dar nu ”cel mai prost”.

    • Ruxandra Burcescu

      18 mai, 2014 at 15:09:43

      Iar tu daca imi vii cu argumente de genul „criticii au spus ca”, devii irelevant. Da, stiu ce spun alti critici. Nu-mi pasa. Filmul este extrem de prost. In acesta epoca a noastra, cuvantul de baza e snobismul. Daca ni se pare prea prost pentru a fi considerat arta, inseamna ca nu l-am inteles noi si sigur e arta. Eu nu functionez pe baza de snobism, am un aparat critic propriu. Dezvolta-ti unul, vino cu argumente pentru care TIE nu ti s-a parut un film prost si atunci o sa putem purta o discutie. Pe principiul mizeriei aduse la rang de arta functioneaza si Damien Hirst care umple oi moarte cu diamante, iar snobii vin si spun „vai, ce arta senzationala”. Iti recomand La Grande Bellezza, un film fascinant care ironizeaza fix acest snobism al epocii noastre. Vei vedea acolo scene in care „artista”, o fatuca putin sarita, se da cu capul de pereti, iar asta e arta ei. Logodnicul ei orneaza mingi de ping-pong cu confetti. Iar toata critica e in extaz si are orgasm laudand aceasta „arta”. Iar eu refuz sa ma conformez acestui snobism. Da, e cel mai prost film pe care l-am vazut vreodata. Eu, cu setul meu de principii, valori, cunostinte in domeniu si viziune. Daca vrei sa ma contrazici, sunt mai mult decat fericita sa iti vad critica, nu imi arog dreptul de Demiurg al filmelor. Daca vrei sa ma contrazici cu „x a spus ca”, nu numai ca e irelevant, dar nu e o discutie pentru care sa merite sa imi pierd timpul.

  2. ComiCultural

    18 mai, 2014 at 08:30:15

    Ha! Uitasem ca site-ul nu suporta diacriticele. Dar macar suporta criticile…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Film

Molly’s Game. Despre cea mai puternica femeie din lumea pokerului ilegal – cronica de film

Publicat

pe

molly's game cronica de film recomandare

   Molly’s Game (Jocul lui Molly) este un film bazat pe autobiografia notoriei Molly Bloom, o antreprenoare care reuseste intr-un timp foarte scurt sa conduca un adevarat imperiu al pokerului ilegal din Los Angeles si New York.

   Provenind din o familie de perfectionisti, Molly ajunge sa fie pe locul 3 in clasamentul celor mai buni schiori din America de Nord, insa la etapa de calificare din 2002 a Olimpiadei de Iarna aceasta se accidenteaza grav, punand capat carierei de schioare. In ciuda dorintei tatalui ei de a urma facultatea de drept, Molly decide sa isi ia un an liber si se muta in Los Angeles. Se angajeaza ca ospatarita in un club de lux, unde il intalneste pe Dean, un dezvoltator imobiliar falit. Acesta o angajeaza ca asistenta personala si o introduce in lumea pokerului ilegal.

   Molly reuseste sa castige sume mari de bani din bacsisul lasat de jucatorii pe care ii aduna Dean la masa sa, si odata ce intelege cum functioneaza jocul, incepe sa aduca din ce in ce mai multi jucatori. Dean insa, devine gelos pe adaptabilitatea si capacitatea lui Molly de a relationa cu ceilalti jucatori si o concediaza. In momentul in care majoritatea ar fii fugit cu coada intre picioare, Molly se foloseste de relatiile create si incepe sa organizeze seri de poker pe cont propriu.

   In cateva luni, devine cea mai cunoscuta organizatoare de poker ilegal din Los Angeles, statut pe care si-l pastreaza timp de 7 ani, fiind apoi fortata sa isi mute afacerea in New York, unde continua timp de inca 2 ani. Masa acesteia era frecventata de o multime de celebritati (Leonardo DiCaprio, Macaulay Culkin, Ben Affleck), dar si membri ai mafiei rusesti din Brooklyn.

   Pe 16 aprilie 2013, Molly este arestata si acuzata impreuna cu alte 33 de persoane pentru o operatiune de spalare de bani si jocuri de noroc ilegale in valoare de 100 de milioane de dolari. In 2014 Molly scrie un roman autobibliografic unde descrie experienta traita in aceasta lume periculoasa, numit “Jocul lui Molly: Adevarata poveste a femeii de 26 de ani din spatele celui mai exclusivist, joc de poker ilegal cu mize mari din lume” (titlu original – Molly’s Game: The True Story of the 26-Year-Old Woman Behind the Most Exclusive, High-Stakes Underground Poker Game in the World).

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Film

Horace si Pete – un serial tragicomic de Louis C. K.

Publicat

pe

Horace si Pete - cronica film, serial de comedie

   Louis C.K. este cunoscut pentru cariera sa de comediant, pe care ulterior a transformat-o in actorie cu serialul Louie, produs in 2010. De data aceasta Louis surprinde cu o productie dramatica, filmata ca o piesa de teatru, in care dezvolta in cel mai realist mod o serie de subiecte diverse de la familie, abuz, relatii, politica si sexualitate.

   Horace si Pete (Horace and Pete’s) este un serial despre doi frati, introvertitul Horace (Louis C. K.) si fratele sau bolnav psihic Pete (Steve Buscemi), actualii proprietari ai barului irlandez „Horace and Pete’s”. Barul este mosternire de familie si dateaza din 1916, trecut din generatie in generatie, mereu condus de un Horace si un Pete. Condus traditional, barul nu serveste bauturi mixte, iar pretul este variabil in functie de clienti.

Steve Buscemi si Louis C. K.

   Produs din banii proprii, fara niciun fel de promovare, Horace si Pete este un serial facut de Louis C. K. in stilul lui Eugene O’Neill, difuzat pe site-ul propriu. Alaturi de Steve Buscemi, Louis C. K. i-a ales personal pentru a juca in serialul sau pe Alan Alda, Edie Falco, Laurie Metcalf si Jessica Lange. Primit foarte bine de critici, serialul a fost nominalizat la doua premii Emmy si a castigat Premiul Peabody, care onoreaza povestile cele mai puternice, luminante și revigorante din televiziune, radio și mediul online.

   Una dintre scenele mele favorite este momentul in care fosta sotie a lui Horace vine in vizita la bar si acestia reusesc sa comunice dupa o lunga perioada de tensiune, iar schimbul de replici dintre acestia este absolut genial prin profunzimea simplismului:

Horace: – Nu mai pari sa fii suparata.
Sarah: – Nu. Am fost atat de suparata pe tine, ma plimbam toata ziua cu niste sentimente negative, despre ce ai facut si ma gandeam ca intr-o zi ceva se va schimba, ca voi fi coplesita de un val de bunatate, sau ca o sa reusesc sa gasesc un alt mod de a privi lucrurile si ca te voi ierta si ma voi simti mai bine, dar in schimb, ce se intampla e ca timpul face ca sentimentele sa dispara, se diminueaza cu trecerea timpului, dispar si nu poti sa iti dai seama. E destul de trist daca te gandesti.

   Horace si Pete este o productie originala, care reuseste in cele 10 episoade sa treaca dincolo de film si sa isi provoace telespectatorii sa se gandeasca la dramele personajelor, sa le asimileze si sa le traiasca totodata impreuna cu acestea. Este surprinzator sa descopar ca un comediant pe care l-am urmarit de ani de zile luand in deradere mondenitatile vietii, poate produce ceva de o asemenea profunzime si cu o seriozitate care lipseste din multe productii moderne.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Film

Gunpowder – o miniserie istorica bazata pe “Tradarea Iezuita” din 1605

Publicat

pe

Gunpowder serial istoric cronica film

   Gunpowder este o productie britanica de televiziune ce-l are drept co-fondator pe Kit Harington, cunoscut pentru rolul sau din Game of Thrones (Jon Snow). Miniseria are in centru faimoasa tentativa esuata de asasinare a regelui Iacob I al Angliei din 1605, cunoscuta ca si “Complotul Prafului de pusca” sau “Tradarea Iezuita”.

   Serialul produs de HBO pentru BBC One ii aduce in rolurile principale pe Harington, care este un descendent direct al personajului jucat Robert Catesby, Liv Tyler in rolul lui Anne Vaux, Peter Mullan intepretandu-l pe Henry Garnet si Mark Gatiss ca Sir Robert Cecil.

Dupa moartea reginei Elisabeta I din 1603, regele Iacob al IV-lea al Scotiei ii urmeaza pe tronul Angliei si urmeaza o perioada intensa de persecutie a catolicilor. Personajul principal este Robert Catesby, un rebel al vremurilor inca din vremea Elisabetei, scapa doar cu amenzi datorita apartenentei sale la o familie cu prestigiu. Satul de lipsa tolerantei religioase, Catesby conduce un grup de catolici englezi, printre care notoriul Guy Fawkes, intr-un complot de asasinare a regelui. Acestia planuiesc sa arunce in aer Camera Lorzilor, folosindu-se de 36 de butoaie cu praf de pusca.

   Miniseria reuseste sa redea o imagine extreme de realista a vremurilor, asa cum ne-am obisnuit de la productiile HBO bazate pe fapte istorice. Atrocitatea torturilor vremii folosite pentru obtinerea marturisirilor si metodele de executare infioratoare sunt ilustrate explicit pe parcursul celor trei parti ale seriei, reusind sa aduca in prim plan cruzimea si neinduplecarea guvernarii perioadei. Totodata, productia scoate in evidenta curajul extraordinar si pasiunea pentru dreptate a celor cativa care au incercat cu pretul propriei vieti sa schimbe sistemul.

   Gunpowder ne aduce aminte ca exista o perioada cand loialitatea, iubirea, vitejia si solemnitatea erau cele mai de pret avutii, pentru care merita sa sacrifici orice. Iubitorii filmelor istorice, asemeni mie, vor indragi cavalerismul personajelor masculine si puterea acestora de a lupta neinfricati, chiar si atunci cand inaintea lor nu mai exista altceva decat moartea sigura.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

octombrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X