);
COnecteaza-te cu noi

Teatru

Si veni barbatul la femeie…

Publicat

pe

cronica de teatru si veni barbatul la femeie

Sa tot vina barbatul la femeie….

   Nu stiu daca stiti genul acela de comedii la care actorii se dau peste cap, fac cu ochiul publicului prin fiecare gest scenic, da de, da de vor fi reusind sa smulga publicului un zîmbet, un rîset, un chicotit, genul acela de comedii cu afise urâte în care actorii sunt expusi ca marfa pe galantar numai sa vina publicul, genul acela de comedii care au umplut orasul si de care ni se spune mereu ca e nevoie, ei bine Si veni barbatul la femeie de Semion Zlotnikov  NU este unul din spectacolele acelea, slava lui Dumnezeu! si desigur lui Semion Zlotnikov însusi, lui Bogdan Budes care semneaza regia, Mihaelei Sîrbu si lui Lucian Pavel, care joaca si se joaca unul cu altul si amandoi cu publicul. Pe scurt, e de bine. De foarte bine.

   Acum pe lung, pentru cei care n-au trecut deja la o alta pagina. I-am numit aici desiguri pe hateri, care nu citesc nimic daca e de bine si pe grabiti, care nu citesc nimic ce trece de 100 de semne.

   Acum, ca am ramas intimi, va pot spune asa.

   E teatru.

   Textul este bine articulat, curge, are ritm, creeaza personaje, serveste regia din toate punctele de vedere. Motiv pentru care si regia lui Bogdan Budes îl serveste. E un text despre o relatie dintre un barbat si o femeie, relatie care intervine la o vîrsta cînd niciunul dintre ei nu mai crede prea tare ca viata va mai putea scoate din joben pentru ei un iepure alb dar si-ar dori sa se însele. Motiv pentru care se lasa “aranjati” de niste prieteni si ajung sa se întîlneasca. Odata cu trecerea timpului întâlnirea pare a fi cel mai greu lucru posibil, dar cunoasterea e si mai si! Fiecare are propriile preconceptii, propriile rani de lins si este prizonierul propriilor conditionari mentale. (Asa cum si eu sunt propriul meu inamic si daca mai folosec o data cuvântul propriu, ma propriu zis ridic de la birou si o las balta de cronica, sau ce o mai fi fiind chestia asta la care scriu…) dar pentru ca am stabilit deja ca suntem intimi, trec mai departe.

Regia.

   Regia este facuta si ea “the old fashion way” adicatelea nu îmbatrânita si prafuita (aici a fost capcana pentru ultimul hater, sa plece! sa ne lase sa ne bucuram), ci serioasa, discreta si foarte dornica sa sustina textul si prin el, actorii. Nu vom asista la elucubratiile dementoide ale regizorului, nu fiindca nu le-ar avea (cine stie… voie de la mine ca de la banul Ghika), dar elucubratiile dementoide necesita spatii mari de desfasurare si scenografii la care lumea sa lesine, ori Teatrul de Arta este gîndit de asemenea maniera încît spectatorul este intim cu actul artistic. Din orice punct al salii vezi totul foarte bine. Fiecare muschi de pe fata actorului, fiecare expresie a lui, inclusiv intermediare, de trecere de la o stare la alta, sunt acolo si le vezi!  Am avut senzatia ciudata ca sunt deopotriva la teatru si la cinema. Minunat.

si veni barbatul la femeie, cronica de teatru

   Asta desigur si fiindca Mihaela Sîrbu si Lucian Pavel joaca magistral. Ei joaca si se joaca într-un ludism care genereaza o bucurie careia nu poti sa i te sustragi. Esti acolo, cu ei, în ei, pe lînga ei. Acum am sa va fac o marturisire. Groaznica pentru un om care a facut o facultate de profil. Ma plictisesc înfiorator de usor la teatru. Fiecare fals, fiecare nesinceritate artistica, fie a regizorului, a textului sau a actorilor, ma trimite direct în camara cu monstri si nu mai ies de acolo. Îmi aduc aminte de diverse lucruri pe care le-am învatat si nu se aplica, desi legile teatrului nu s-au schimbat în ultimii ani fiindca nu trebuie sa se schimbe, spre deosebire de leagea teatrului din România care ar trebui sa se schimbe si nu o mai face. Dar asta e alta discutie.

   Ce voiam sa spun este ca acest spectacol nu are cum s-ar zice “burti”. E un iures în care intri si iesi doar aplaudînd si anume îndelung, asa cum a fost si aseara (7 februarie 2016 pentru conformitate si posteritate) asa ca recomandarea mea e sa puneti mîna pe telefon si sa va rezervati bilete la 0737 904 932, 0727 094 612 sau, daca nu vreti sa sunati, faceti rezervare online. Sala e mica, sunt doar 75 de locuri si ieri era plina ochi asa ca nu mai stati pe gînduri.

PS Acest spectacol, din punctul meu de vedere are un singur mare cusur. Nu l-am facut eu.

Discutii pe Facebook
Litera.ro

Sunt îndragostita de limba româna, de pisici, de teatru, de scris, de citit, de tara aceasta, de una , de alta... de cînd ma stiu. Îmi doresc o cruciada împotriva barbarismelor, a romglezei si a tot ceea ce înseamna import neasumat, mecanic, compulsiv. Dar sunt iremediabil optimista si cred ca dupa "a fost odata ca niciodata" urmeaza inevitabil" si au trait fericiti pâna la adânci batrâneti..."

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Recenzii

CURSA DE SOARECI – CRIMA CU PUBLIC. Cronica de teatru

Publicat

pe

   Ce poti sa spui despre o piesa de teatru despre care nu ai voie sa spui nimic? Ce poti sa mai spui despre Agatha Christie al carei nume se suprapune perfect si se confunda cu definitia romanului detectiv?

   Toti cei care vizioneaza Cursa de soareci sunt partasi la crima si la un secret. Cand te asezi in fotoliul din fata scenei iti dai acordul sa iti pastrezi sangele rece si, mai ales, sa iti ascuti simturile.

   Agatha Christie e un scriitor care isi pofteste cititorul sa rezolve misterul crimei impreuna cu personajele, care se dezvaluie nu doar in fata publicului, ci si in fata lor insisi.

   Majoritatea o stim ca romancier, dar in Cursa de soareci ni se dezvaluie ca dramaturg, dovedind inca o data talentul sau de a imagina o scena pana la cele mai mici detalii.

   Erwin Simsensohn este regizorul care isi asuma rolul de a da viata intrigii asternute pe hartie de scriitoarea britanica. Tot el este cel care transmite spectatorului dorinta Agathei Christie ca secretul adevaratului criminal sa ramana in sala de spectacol.

   Locul de intalnire al personajelor este Conacul Monkswell administrat de sotii Ralston. Aici se aduna Christopher Wren, Doamna Boyle (Simona Bondoc), Maiorul Metcalf (Tomi Cristin), Domnisoara Casewell, Domnul Paravicini si Sergentul Trotter. Toti ii trec pragul purtand cu sine un secret care incepe sa fie dezlegat de public pe masura ce actiunea inainteaza.

   Spatiul inchis al conacului, urgia de afara si presiunea de a fi in apropierea unui criminal destabilizeaza relatiile dintre calatorii necunoscuti.

   Cine e personajul principal in Cursa de soareci? Sa fie criminalul? Mollie Ralston (Ileana Olteanu) care intra prima in scena? Conacul care ii aduna pe toti si care scoate la iveala amintiri de care personajele incearca sa fuga?

cursa de soareci - cronica de teatru

imagine din spectacolul Cursa de soareci, TNB | sursa foto: TNB

   Dar nu trebuie sa uitam nici vocea de la radio (Ioan Andrei Ionescu) care poate fi transformata in indiciu de catre un spirit inchizitor.

   Fie ca lui Gilles Ralston ii da viata Dragos Stemate, fie Florin Calbajos, ori ca Lari Georgescu sau Petre Ancuta fac pe simpaticul si neintelesul Christopher Wren, personajele sunt bine construite si reusesc sa intretina misterul.

   Domnul Paravicini este intrigant si cand in costumul lui intra Mihai Calota si cand acesta e purtat de Silviu Biris, iar Sergentul Trotter isi duce la capat misiunea si in persoana lui Gavril Patru si a lui Razvan Oprea.

cursa de soareci - cronica de teatru

imagine din spectacolul Cursa de soareci, TNB | sursa foto: TNB

   I-am promis Agathei Christie ca nu dezvaluim nimic care ar putea spulbera enigma. Dar Cursa de soareci trebuie vazuta. Pentru seriozitatea temei si pentru umorul care razbate de pe scena. Cursa de soareci e ca un rebus dezlegat in societate despre care la final schimbi pareri cu necunoscutul de langa tine.

   Agatha Christie si Erwin Simsensohn invita publicul la Teatrul National Bucuresti sa fie complice nu la o crima, ci la un spectacol de teatru pentru toate varstele si pentru toate gusturile.

   Trei soricei…

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Recenzii

Orchestra Titanic – sacrificiul artistului in fata mortii. Cronica de teatru

Publicat

pe

Orchestra Titanic, cronica de teatru

   Orchestra Titanic – un titlu ce trimite cu gandul la sacrificiul dezinteresat al artistului in fata mortii. Iluzia vietii care transpare din piesa lui Hristo Boicev isi gaseste locul pe scena Teatrului National si urmareste spectatorul chiar si dupa tragerea cortinei. Regizorul Felix Alexa dirijeaza impecabil Orchestra Titanic, iar la finalul spectacolului aplauzele sunt daruite atat artistilor, cat si adevarurilor spuse fara menajamente de catre personajele garii parasite.

   Lumea intreaga e o gara. – iar noi, in loc sa traim, asteptam sa traim.

   Cele patru personaje, fiecare cu cate o poveste in spate, poveste care a dus parca inevitabil la traiul printre cartoane si sticle de bautura, Luko (Mihai Constantin), Meto (Mihai Calin), Doko (Richard Bovnoczki) si Liubka (Tania Popa) sunt uniti intr-un purgatoriu existential incercand, cu totii, sa reziste cum pot pana in momentul “Marii treceri”. O trecere pe care o asteapta sistematic si ritualic; o trecere ce poate fi realizata doar prin oprirea unui tren in gara paraginita. Pentru momentul sacru cei patru fac repetitii, pun in scena o retea de actiuni menite sa ii urce in tren si sa le asigure provizii. In inocenta si in disperarea lor, Luko, Meto, Doko si Liubka iau cate un geamantan, isi netezesc hainele ponosite, isi pun zambetul amar, fortat pe fata si se posteaza ca un pluton de-a lungul caii ferate. Dezamagirea provocata de trenul care niciodata nu opreste devine o obisnuinta, iar cand momentul mult-asteptat soseste, angoasa si frica fac loc fericirii.

orchestra titanic - cronica de teatru

Orchestra Titanic, la TNB | sursa foto: tnb.ro

   Rutina zilelor posomorate e intrerupta intr-o zi de sosirea intempestiva a unui personaj invaluit in mister care destabilizeaza ordinea micii societatii. Prezenta lui Harry (Claudiu Bleont) inseamna punerea la indoiala a vietii insesi.

   Viata este vis, dar visul nu este viata, e refrenul care parcurge piesa de la inceput pana la caderea cortinei.

   Chiar aparitia magicianului Harry e pusa sub semnul intrebarii, iar actiunile sale pot fi doar raspunsuri ale constiintelor frematate si obosite ale personajelor. Teme ca evadarea, viata, moartea sunt tratate cu seriozitate si umor deopotriva, iar la final, cand insusi spectatorul se intreaba ce este si ce nu este real, nu sentimentul singuratatii este cel care persista, ci gandul ca nu evadand vom fi fericiti, ci traind in mijlocul a tot ceea ce ne este familiar.

   Cu un titlu ce face aluzie la orchestra care nu a incetat sa cante chiar cand Titanicul se scufunda, ducand cu el mii de vieti, piesa lui Hristo Boicev aduce un elogiu vietii.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Recenzii

Vivien Leigh. Ultima conferinta de presa. Cum artistii vor mosteni pamantul

Publicat

pe

Vivien Leigh: ultima conferinta de presa - cronica de teatru

   Ca artistii vor mosteni pamantul ne-o spune chiar personajul ca o prevestire, dar si ca o concluzie.

   Stand in public si urmarind jocul Lamiei Beligan ai impresia ca toate intrebarile nerostite legate de Vivien Leigh capata raspuns.

   Teatrul e oglinda lumii, se aude la un moment dat de pe scena. Dar aflat in fata intruchiparii uneia dintre cele mai admirate si mai misterioase actrite ti se pare ca tu esti in fata unei oglinzi.

   Viata tumultoasa, trista, plina de succes si de hotarari greu de inteles sau acceptat a lui Vivien Leigh este interpretata cu originalitate si o deosebita iscusinta de catre Lamia Beligan. Usurinta trecerii de la un timp al vietii la altul, de la o bucurie nemarginita la caderi nervoase sunt cateva dintre atuurile actritei care fac piesa sa fie bine inchegata si usor de urmarit.

   Regizoarea Liana Certechi puncteaza simplu, simbolic toate momentele de turnura din existenta personajului, iar viata lui Vivien Leigh e pusa la picioarele spectatorilor cu toate mastile purtate de actrita pe parcusrul carierei cinematografice si cu trairile autentice ale femeii din spatele decorurilor.

   Cea care o readuce la viata pe extraordinara actrita britanica isi interpreteaza rolul la fel ca cea pe care o omagiaza: cu dedicatie, cu o insufletire dureroasa, inchinandu-se, parca, in fiecare clipa Melpomenei.

   Vivien Leigh raspunde lumii si isi raspunde siesi intampinand intrebarile cu sinceritatea celui care pentru a avea tot ceea ce isi doreste sacrifica tot ceea ce are. Acest spectacol omagial nu poate fi privit decat cu o nemarginita evlavie pentru ca de la primele replici spectatorul isi da seama ca se afla nu in fata unor actori, ci in fata unei icoane teatrale.

   Spre deosebire de Vivien Leigh care nu a putut sa isi cladeasca viata personala si cea publica intr-un tot armonios, triada personaj-actor-public este compacta. Timpul nu curge liniar, nu exista un inceput si un sfarsit al piesei – daca artistii sunt cei care mostenesc pamantul, amintirea lui Vivien Leigh va fi intotdeauna un reper al memoriei colective, iar interpretarea Lamiei Beligan va ramane si ea in galeria reprezentarilor fara precedent despre viata si cariera marii actrite.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

iunie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

09mai(mai 9)17:30:s30iun(iun 30)17:30:sMemory Clouds.Galeria Anca Poterasu, Strada Plantelor nr. 58, Bucuresti Organizator: Institutul Francez din Bucuresti Tip eveniment cultural 2:Expozitie,Vernisaj Etichete eveniment culturalDecebal Scriba,expozitie,Institutul Francez din Bucuresti,Memory Clouds,vernisaj

Facebook

Trending

X