);
COnecteaza-te cu noi

Recenzii

Sapte (7↓) – spectacolul teatrului Andrei Muresanu

Publicat

pe

Spectacolul Sapte

Cronica teatru: Sapte (7↓) , regie Sebastian Marina

   Aseara, la Sfantu’ s-a jucat Sapte. Am fost acolo, desi nu aseara. Ci cat de repede am putut, dupa ce am aflat ca la teatrul Andrei Muresanu a fost montat un spectacol inspirat de nuvela „7 etaje” a lui Dino Buzzati.

   Mi-am dorit mult sa vad aceasta transpunere si reinterpretare care trece dincolo de cuvinte. Desi cuvintele imi sunt cele mai dragi. Dar nici provocarile nu ma lasa indiferenta, iar dramatizarea acestui text mi se parea una demna de atentie si curiozitate.

   Daca nu ati citit nuvela, trebuie sa aflati, pe (foarte) scurt, ca este povestea unui pacient care se interneaza intr-un sanatoriu cu 7 etaje, fiecare dintre ele corespunzand unui anumit nivel de gravitate a bolii: la etajul 7 sunt cei mai „sanatosi”, in timp ce la etajul 1 „numai preotul mai munceste”.

   Si daca nu cunosti povestea insa, ajungi sa intuiesti destul de repede ce urmeaza sa se intample. Printr-o serie de conjuncturi aparent inofensive, dar extrem de inoportune – prea multi pacienti, greseli administrative, inchiderea temporara a unui etaj, aparitia unei probleme de sanatate secundare – pacientul ajunge sa fie permanent „retrogradat” la etajul inferior. In paralel si, aparent din cauza acestor „greseli” succesive, starea lui psihica si fizica ajung sa se degradeze din ce in ce mai mult.

   Empatizezi cu personajul (jucat de Ion Fiscuteanu JR), iti doresti ca inevitabilul sa nu se produca, dar ramane evident ca traseul lui (descendent) este deja determinat. Cu alte cuvinte nu finalul, nu destinatia este cea care ne mentine alaturi de personaj, ci drumul – modalitatile prin care ajungem la producerea inevitabilului.

   Iar aici imaginatia nu a lipsit in niciun caz. Fiecare nou etaj pe care ajunge personajul, fara voie, ba chiar in ciuda opozitiei sale din ce in ce mai ferme, este o lume in sine. Cu propriul personal, propriile reguli si propriile… bizarerii.

   La fiecare etaj avem aceeasi „distributie”: medicul secondat de 2 „majorete” care il insotesc pretutindeni si suspina consecvent dupa el, asistentul si asistenta sefa. Aceiasi (actori), dar totusi sensibil diferiti atat ca discurs, atitudine, cat si ca infatisare.

   Asistenta sefa (Claudia Ardelean) „se transforma” prin peruci vibrante coloristic (si absolut superbe), asistentul (Daniel Rizea) are ca apanaj diferite obiecte, doctorul – expresivitatea faciala si gestica – ca doar Attila Veres Nagy nu este numai actor, ci si coregraf.

   Iar in timp ce pacientul trece prin toate reactiile posibile (disperare, resemnare, revolta, soc) noi asistam la: o poveste de dragoste intre asistent si asistenta; un party nebun in care doctorul devine pilot, iar „majoretele”– stewardese; o cantare de inspiratie comunista combinata excelent cu discursul „dictatorului” (care foloseste un alt personaj pe post de pupitru). Si asta pentru a enumera doar cateva dintre ele.

   Intalnim, in aparitii episodice, si cativa (alti) pacienti: gemenii separati de boala la etaje diferite, femeia disperata care cauta permanent pe cineva (aici am vazut o intepretare cam melodramatica pentru gustul meu), femeia care a suferit deja 5 operatii, cu scopul de a fi vindecata de… teama de anestezie.

   Iar deasupra tuturor troneaza autoritatea demiurgica a „nevazutului” doctor Schroder, directorul clinicii. Ca o paranteza (si o mica serie de curiozitati): numele directorului este schimbat fata de nuvela (se numea Dati), iar Schroder este personajul unei alte nuvele marca Buzzati (al carei titlu contine de asemenea un numar – „Un lucru care incepe cu 1”), personaj care devine, ca si pacientul nostru, victima nevinovata a unei intamplari care ii va schimba viata pentru totdeauna.

   Trecand in revista solutiile „tactice” ale transformarii textului intr-un adevarat spectacol pentru ochii, mintea si sufletul publicului, trebuie sa remarc si modalitatea „tehnica” de transpunere in spatiu a acestui drum pluri-etajat.

   Solutiile simple sunt cele mai elegante, se spune pe buna dreptate. In scenografia inspirata a lui Laszlo Wegrozta, cele 7 etaje sunt marcate de cortine semitransparente, succesive, care limiteaza din ce in ce mai mult spatiul de actiune al actorilor, apropiindu-i si, la final, aproape lipindu-i de public.

   Trecerea de la un etaj la altul este marcata si sonor de muzica si vocea live a Luizei Zan. Care, mie cel putin, mi-a dat fiori. Si nici (re)interpretarea nuvelei lui Buzzati nu m-a dus departe de aceasta senzatie.

   Scriam ca spectacolul este numai „inspirat” de nuvela pentru ca regizorul (Sebastian Marina) (re)structureaza povestea si o ramifica atat in prezentul de pe scena, cat si in trecutul, necunoscut noua, al personajului. Si ne pregateste inca de la inceput, desi ne ofera abia la final (si tot spre deosebire de nuvela), raspunsurile. Cheia de interpretare.

   Ne conduc spre ea doua personaje – un barbat si o fetita – criptice si distonante. Cei doi sunt unicii purtatori de haine „laice” si de… baloane, in timp ce restul costumelor, atat cele ale pacientilor cat si ale personajului medical sunt uniforme gri. Dar nu este aceasta nici singura, nici cea mai relevanta deosebire.

   Ar mai fi multe, foarte multe de spus despre acest spectacol. Dar, in ciuda micilor scapari pe care le-am strecurat in text, si in buna traditie „buzattiana”, nu vreau sa divulg mai mult. Si in niciun caz esenta.

   Pentru ca cel putin uneori, si nu rareori, „drumul” nu poate fi altfel decat unul personal. Si solitar.

Discutii pe Facebook
Nemira
Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Film

Bohemian Rhapsody – filmul anului. Probabil. Cronica de film.

Publicat

pe

recomandari filme Bohemian Rhapsody Raftul cu idei

   Bohemian Rhapsody (sau in romana Rapsodia boema) reprezinta pelicula cea mai asteptata in Romania de catre fanii fomatiei rock Queen. Si nu numai de catre acestia, cu siguranta. Bohemian Rhapsody este un film excelent pentru toata lumea, fan sau nu. Coloana sonora a peliculei este fabuloasa! [n.r]

   O gasca de patru neadaptati, aparent fara nimic in comun, cu un mesaj zgomotos care se adreseaza altor neadaptati. Celor care stau ascunsi in umbra din spatele salii de concert. Sau pe un scaun in coltul intunecat al unei unei petreceri. Sau celor care-si treiesc vietile in anonimitate autoimpusa. De teama expunerii in fata prejudecatilor, preconceptiilor, etichetelor superficiale ale societatii.

   Modul in care Freddie Mercury, imbracat ca o “soparla furioasa” pentru a face impresie, i-a prezentat intentiile nou nascutei Queen lui John Reid, unul dintre cei mai mari producatori muzicali ai vremii, este exact mesajul pe care Bohemian Rhapsody il transmite publicului larg. E in regula sa fii tu, nu-ti fie teama sa-ti expui gandurile, sentimentele, fii creativ si impetuos, simte-te bine in pielea ta. In anii 70 societatea inca se lupta cu probleme de acceptare a deviatiilor de la normalitate in orice forma se manifestau ele, asa ca muzica, satira, autoironia, metafora iscusita era cel mai simplu mod de a te destainui echivoc fara a agita apele sociale si media intr-o maniera evidenta.

 

 

   Nu asteptati un documentar autobiografic. Veti fi dezamagiti. Cu toate ca prezenta pe platou la fiecare scena filmata a lui Brian May si Roger Taylor ofera veridicitate fiecarui moment ce se deruleaza pe ecrane. Scenariul a primit in prelabil si binecuvantarea lui Mary Austin, femeia cea mai importanta din viata lui Freddie Mercury, confidenta si cea care i-a alinat de atatea ori sufletul sfasiat, marea dragoste a vietii sale. Chiar si pentru cei mai traditionalisti dintre noi ar trebui sa fie suficient pentru credibilitatea peliculei.
Demersul creativ apartine regizorului Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men: First Class, X-Men: Days of Future Past, X-Men: Apocalypse). Relatia dintre el si casa de productie se adauga listei de controverse pe care acest film le-a generat, fiind concediat pe finalul productiei si inlocuit de Dexter Fletcher (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Kick-Ass, Rocketman).
Ramy Malek este fabulos in rolul “to date” al vietii sale, Gwilym Lee este imaginea absolut perfecta a lui Brian May, Roger Taylor si John Deacon pot fi mandri de reprezentarea lor artistica a lui Ben Hardy si Joseph Mazzello.

   Rapsodia boema vuieste acum in cinematografe. Si este exact asa cum ti-ai dori sa fie un omagiu adus unor monstri sacri. Filmul atinge toate aspectele importante din viata formatiei si ale vietii personale a liderului ei incontestabil. Inclusiv momente in care se ilustreaza homosexualitatea lui Freddie si petrecerile desucheate pe care le organiza. Acordurile cantecelor legendare, de la momentele tensionate ale creatiei lor pana la reprezentatia epica din 1985 de la concertul caritabil mamut LiveAid, iti vor toci sosonii, iti vor incanta urechile, iti vor starni lacrimi si iti vor rascoli sufletul. Patru oameni diferiti cu o chimie comuna formidabila, cu o forta creativa teribila, cu o atitudine exuberanta, cu o poveste despre dragoste, drame personale, bucurie si entuziasm. Vieti tumultoase, versuri sfasietoare, ritmuri vulcanice, muzica supranaturala.

   Va recomand, evident, acest film. Risc sa spun ca este productia anului sub rezerva subiectivismului unui om cu muzica rock in sange. Mergeti la cinematograf, vedeti-l IMAX daca va este la indemana. La finalul lui veti fi castigat doua ore de incantare pentru minte si exaltare a sufletului.

Oli Strimbei

*Aceasta cronica a peliculei care tocmai a avut premiera in Romania – Bohemian Rhapsody – ne-a fost oferita prin intermediul adresei de e-mail, de la Oli Strimbei, care ne-a permis publicarea randurilor de mai sus. Ii multumim pe aceasta cale.

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X