Multumim pentru vizita! Incercam pe cat posibil sa ajutam la crearea de continut din arii precum cultura, educatie, stiinta. literatura si altele. Orice distribuire este binevenita, asadar va invitam cu drag sa folositi butoanele de Social Media.

Die Wand - The Wall - cronica de film

Die Wand – un altfel de zid

   M-am declarat deja fana a cinematografiei de limba germana, asa ca incerc sa nu ratez nici o productie a genului, indiferent de anul aparitiei. Die Wand este o adaptare din anul 2012 a romanului omonim al scriitoarei austriece Marlen Haushofer (din anul 1963), in regia lui Julian Poelser, cu Martina Gedeck in rolul principal (cel mai probabil o stiti din Das Leben den Anderen).

Die Wand - The Wall - cronica de film

   Amatorii filmelor de actiune pot renunta din start la a da vreo sansa acestui film. Filmul ne-o prezinta pe Martina Gedeck in rolul unei femei al carei nume nu-l vom afla si care, dupa ce petrece singura o noapte intr-o cabana de munte a unor prieteni, descopera ca perimetrul in care este nevoita sa-si continue existenta este strict delimitat de un zid invizibil, dar tangibil, evident. Cu alte cuvinte, filmul ne dezvaluie cum se va confrunta personajul principal cu izolarea/singuratatea impusa de zidul in cauza, ce nu-i va mai permite contactul cu alti oameni.

   Talentul Martinei Gedeck m-a impiedicat sa ma plictisesc, dar recunosc ca pana si cei mai rabdatori pot fi pusi la incercare de multele cadre statice si predominanta unui singur personaj.

   Insa pentru cei ce vor reusi sa treaca pentru aceste “pietre de incercare”, pelicula va fi, paradoxal, o revelatie a libertatii. Tinand cont ca Marlen Haushofer a scris “Zidul” la doi ani dupa ce Germania a fost divizata de Zidul Berlinului, eu am perceput opera sa ca pe o metafora a izolarii impuse de comunism si, totodata, ca pe un manual de supravietuire intr-un astfel de regim.

   Un caine, o pisica si o vaca vor fi singurii tovarasi ai personajului nostru. Banuiesc ca nu intamplator autoarea a ales drept tovarasi niste fiinte necuvantatoare, tocmai in  idea ca regimul comunist iti impunea sa nu poti comunica verbal decat cu tine insuti, uneori poate nici cu tine, uneori fiind de preferat sa-ti cenzurezi si propriile ganduri.

   La un moment dat, personajul nostru va intalni un alt personaj, ceea ce va starni un episod dramatic, pe care eu l-am catalogat drept o analogie a luptei de supravietuire si a nedreptatilor suferite in comunism.

   Dar, in acelasi timp, exista lucruri pe care nimeni nu ti le poate lua. Cei carora le-am starnit interesul sunt invitati sa vizioneze filmul si sa comenteze pe aceasta tema, eu zic ca subiectul este mai mult decat ofertant si ca n-ar strica un pic de interactivitate. :)

 

die wand - the wall - cronica de film

regizorul Julian Polsler

Discutii pe Facebook
libris.ro

Pentru ca lucrez in domeniul juridic, un domeniu mult prea pragmatic pentru firea mea romantica, evadez cat de des pot in lumea artelor: citesc neaparat inainte de culcare, ador cinematografia non-hollywoodiana si fotografiez secvente de frumos. In lumea pianului evadez prea rar, din pacate, pianul ramanand in casa parinteasca, dar muzica ma insoteste non-stop. Sufletul mi-e ca o carte deschisa, dar scrisa codificat, cu coperte frumoase si scriitura melodioasa.

Comments
Post a Comment

You don't have permission to register