Recenzie carte: O singuratate prea zgomotoasa, de Bohumil Hrabal

0
103
O singuratate prea zgomotoasa

Recenzie carte: O singurătate prea zgomotoasă, de Bohumil Hrabal

Cerurile nu sunt umane, dar există ceva mai uman decât cerurile, compasiunea și dragostea, pe care le-am uitat și le-am rătăcit.

   Cerurile nu sunt umane este o frază care devine laitmotiv în cartea lui Hrabal – o carte despre cărți, de altfel.

   Suntem invitați să pătrundem în lumea din subteran, în lumea bătrânului Hanta, să-i cunoaștem povestea tristă, dar frumoasă. Timp de 35 de ani, Hanta a presat hârtie veche într-un beci, în compania a sute sau mii de cărți pe care le-a salvat și a fantomelor personajelor preferate: De treizeci și cinci de ani presez hârtie veche și cărți – așa începe fiecare capitol.

   Este o poveste neobișnuită; încă de la început, avem în față condiția derizorie a unui om care își trăiește viața într-o pivniță. Din cauza regimului totalitar la care Cehia este condamnată, mii de cărți valoroase, personaje, suflete de scriitori mor în același beci în care Hanta își petrece majoritatea timpului. Totuși, bătrânul iubitor de cărți își depășește, cumva, condiția, pentru că, dincolo de presarea hârtiei, activitatea lui cea mai dragă este salvarea celor mai importante cărți ale umanității.

   În singurătatea lui prea zgomotoasă, Hanta trăiește alături de fantomele personajelor, care îl transpun într-o altă lume, fiind singurele care mai dau un sens vieții lui. Din aceeași dragoste, dar și din respect pentru cărțile pe care le salvează, ajunge să fie înconjurat, la propriu, de ele: ,,Am privit în sus la baldachinul de cărți de deasupra patului, constatând că mă încovoiasem, și asta deoarece am mereu în spate două tone de paradis – de cărți și de cărțulii”.

   Departe de a semăna cu o bibliotecă fastuoasă, casa lui Hanta devine totuși un lăcaș sacru, plin până la refuz de cărți; spațiul intim poate fi văzut astfel ca un templu personal, în care Hanta se poate detașa de restul lumii, de munca lui (inclusiv de șeful care îi adresează diverse injurii), așa cum se întâmplă cu noi toți, de altfel, atunci când ne cufundăm în lectură.

   Hanta face și o incursiune în tinerețea lui, amintindu-și cu melancolie prima lui iubire, Mancika, pe care a revăzut-o pe parcursul vieții, dar care, aparent, nu i-a fost predestinată. Pe lângă Mancika, Hanta mai este înconjurat, la un moment dat, de o altă prezență feminină – o țigancă; ea este percepută ca o prezență caldă și ,,confortabilă”, nu cere niciodată nimic de la Hanta, iar la sfârșitul zilei, cei doi se regăsesc în camera bătrânului – ea fascinată de foc, el fascinat de cărțile lui.

   Firul narativ este unul simplu, în aparență, ușor de parcurs și de înțeles, dar povestea denotă o sensibilitate aparte, tocmai prin prisma bătrânului care presează hârtie veche dar, paradoxal, iubește cărțile. Este trist momentul în care Hanta află că tehnologia îl va lăsa, mai devreme sau mai târziu, fără slujba pe care a practicat-o timp de peste 30 de ani; rămâne apăsat de regret și cu un gust amar atunci când vede o mașinărie imensă, gata să îi ia locul. Firește că se întreabă cine va mai salva în continuare capodoperele literare, căci mașinăria cu siguranță nu se va arăta interesată de literatură; privește neputincios cum ,,iubirile” lui cele mai de preț, rămase fără niciun ajutor, sunt sfâșiate și distruse.

   Ceea ce descoperim în cartea lui Hrabal este povestea unei vieți trăite în întunericul unui beci, dar și în lumina unora dintre cele mai frumoase gânduri, idei și sentimente așternute vreodată pe hârtie.

books-express.ro

LEAVE A REPLY