);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Recenzie carte: Indurabile, de Andrei Craciun

Publicat

pe

Indurabile

Recenzie carte: Indurabile, de Andrei Craciun

Ce vreau să vă povestesc astăzi este cum a început totul. Iubeam o femeie, bineînțeles. Așa începe totul. Sunt de părere că însuși Dumnezeu nu are cum să existe în afara unei perechi. E o șarlatanie ipoteza clasică – din Biblie. Lumea e făcută cu siguranță pentru a impresiona o femeie, care, la fel de sigur, nu a fost foarte impresionată.

   L-am descoperit pe Andrei Crăciun citind Baricadele; de atunci, am început să îl urmăresc în mediul online și mi-am dat seama că face parte din categoria scriitorilor pe care îi admir cel mai mult; acest lucru nu se datorează numai cărților publicate, ci și articolelor (este jurnalist la bază) și, în egală măsură, perspectivei lui asupra vieții și a felului în care reușește să exprime diverse ipostaze ale naturii umane și ale condiției lumii actuale.

   Apoi am citit Aleea Zorilor, una dintre cele mai recent lansate cărți ale lui (și a cărei recenzie am scris-o aici,  și m-am convins că vreau să citesc tot ce a scris și va mai scrie Andrei Crăciun în viața aceasta. Drept urmare, am cumpărat și cea de-a doua cea mai recentă carte publicată, Îndurabile. După cum mă așteptam, m-a lăsat constant fără cuvinte și nu a făcut decât să îmi întărească tot mai mult convingerile.

   Îndurabile este exact despre situațiile de viață nici plăcute, nici doborâtoare, ci, pur și simplu, îndurabile. Este o colecție de nuvele foarte reușite, originale și, de fiecare dată, extrem de bine scrise.

   Pe cât de simple sunt ipostazele în care regăsim personajele, pe atât de tare ne pot atinge sufletește, pentru că talentul scriitorului face cuvintele să transmită mai mult decât se vede pe hârtie și să trezească în cititori emoție, strângeri de inimă, dar și zâmbete.

   Firește că nu am putut să o las ușor și am citit-o pe nerăsuflate; fiecare povestire mă făcea să îmi doresc să o descopăr pe următoarea, iar ultima pagină m-a întristat, pentru că nu voiam să se termine… pentru că aș fi putut continua să citesc încă 52 și tot nu mi-ar fi ajuns.

   Fiecare povestire aduce un personaj nou, căruia îi cunoaștem doar numele și de care nu apucăm să ne atașăm prea tare (cel puțin așa s-ar spune la prima vedere). Tot ce aflăm este povestea lui dintr-un anumit moment, nu trecutul, nu sentimentele sau perspectiva lui asupra vieții. Totuși, acel moment unic pare să fie suficient, pentru că reprezintă însăși esența prezentului respectiv și simțim că știm totul despre personaj și că îl putem înțelege cu adevărat.

   Prin simplitatea scriiturii, prin lipsa de cuvinte nefolositoare și detalii irelevante, scriitorul ne permite să ducem noi, ca cititori, fiecare poveste și fiecare personaj mai departe – fie pentru a-l privi de la distanță, fie pentru a-l transpune în noi sau de a ne regăsi, măcar într-o frântură de poveste, pe noi înșine. Tocmai în asta constă frumusețea lecturii – nu aflăm povestea în întregime, ci doar exact atât cât este nevoie să știm.

   Astfel, fie că citim povestea unui corporatist care nu mai reușește să iasă din zona de confort, plafonându-se în comoditatea unei vieți mediocre, cu sentimente anihilate și, uneori, incapabil să demonstreze un dram de umanitate, fie că aflăm povestea unei prostituate care își practică meseria pentru a-și putea crește fiica în condiții decente sau citim o nuvelă despre trecerea neîndurabilă a timpului, toate acestea devin fermecătoare prin autenticitatea de care dau dovadă, prin realismul lor; ne putem da seama cu toții că personajele acestea sunt personaje doar în cartea lui Andrei Crăciun, pentru că, în realitate, sunt oameni în carne și oase, confruntându-se cu provocările lansate de viață, care își trăiesc zilele cum pot, încercând să găsească din când în când o fărâmă de bucurie în tumultul din sufletele lor.

   Iată încă un motiv pentru care cartea mi-a plăcut atât de mult – pentru că aș putea spune că este lipsită de ficțiune (nu știu care este sursa de inspirație a scriitorului, dar pot să bănuiesc că este exact realitatea înconjurătoare), este mai degrabă un soi de lucrare de cercetare într-o manieră artistică, un veritabil observator al vieții omului modern; este ca și când ai bate din ușă în ușă și ai așterne pe hârtie ce vezi înăuntru, în casele oamenilor, cum își duc zilele și ce îți spun ei.

   Cu alte cuvinte, scriitorul Andrei Crăciun m-a cucerit iremediabil și aș reciti oricând cu același entuziasm cărțile lui, iar cele pe care nu le-am citit încă și-au făcut loc deja în topul listei de lecturi viitoare.

Marius își dădu seama că primăvara este anotimpul său preferat. De ce?, vă veți întreba pe bună dreptate. Răspunsul este mai simplu decât l-ați bănui: pentru că primăvara era anotimpul în care oamenii mai făceau, cât de cât, curățenie în viețile și garderobele lor. Scăpau de boarfe, zdrențe, de ștoarfe și odârlituri.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

Ador cartile, cafeaua, soarele, scriu pentru a ma regasi si pentru a intelege lumea mai bine, fac tot posibilul sa traiesc in prezent si sa ma bucur de oamenii dragi de langa mine.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

noiembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X