);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Recenzie carte: Femei care alearga cu lupii. Povesti si mituri ale arhetipului femeii salbatice – Dr. Clarissa Pinkola Estes

Publicat

pe

Recenzie carte: Femei care alearga cu lupii

Recenzie carte: Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice – Dr. Clarissa Pinkola Estes

   Clarissa Pinkola Estes este o personalitate feminină autentică și complexă, are afinități artistice, fiind o scriitoare de succes, însă la bază este psihanalist. Dr. Clarissa Pinkola Estes reușește astfel să împletească în scrierile ei povești frumoase, în care ne putem regăsi cu toții, cu interpretări psihologice profunde și revelatoare. Nu e nevoie să fii cunoscător al domeniului pentru a înțelege explicațiile de natură științifică, pentru că acestea sunt transpuse în cuvinte magice, prin metafore, simboluri și semnificații dintre cele mai diverse.

   Devenită bestseller internațional, lucrarea ,,Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice” este una de mare profunzime, care nu poate fi citită decât lent, cu pauze de meditație, cu întreaga minte și întregul suflet dedicate înțelegerii ,,basmelor psihologice” prezentate aici.

   Am spus ,,basme psihologice”, pentru că în acest fel le-am interpretat și, deși autoarea nu le numește neapărat astfel, ele exact asta sunt: niște basme, așa cum au fost transmise din generație în generație, peste tot in lume, unele mai cunoscute, altele mai puțin, dar care sunt interpretate din punct de vedere psihologic, primind conotații spirituale; regăsim aici o perspectivă mai rar întâlnită asupra poveștilor – de regulă, basmele sunt considerate niște ample metafore, dar în această lucrare, Clarissa Pinkola Estes arată că ele sunt mai mult de atât.

   Dincolo de perspectiva metaforică (literară) basmele sunt și niște puternice lecții de viață, ale căror mesaje subliminale nu sunt atât de ușor de însușit cum ar părea la o primă vedere. Iar psihanalista Pinkola Estes exact asta face în cartea ei: descifrează aceste mesaje ascunse din basme

   Abordarea este dublă. Pe de o parte vorbește despre puterea cuvântului, a poveștii prin care omul reușește să supraviețuiască, prin care omul dovedește că este viu, ba, mai mult, prin care devine nemuritor. Pe de cealaltă parte, ajungând acum și la titlul cărții, subiectul central al lucrării este femeia. Prin intermediul poveștilor grăitoare pe care le aduce în prim-plan, autoarea analizează diferitele ipostaze ale femeii, pătrunde în adâncurile sufletești ale acesteia, de ajutor fiindu-i vasta experiență din cabinet și din propria-i viață.

   Punctul de referință în analiza spiritului feminin este ,,femeia lup”, arhetipul femeii sălbatice, adică originile revelatoare ale femeii. Asocierea femeii sălbatice cu lupul vine din caracteristicile esențiale, care stau la baza personalității feminine autentice: ,,o femeie sănătoasă e ca o lupoaică: puternică, viguroasă, plină de viață și de energie, conștientă de teritoriul său, inventivă, loială, dinamică. Desprinsă de natura ei sălbatică, personalitatea femeii devine sărăcăcioasă, ștearsă, fantomatică, spectrală.

   Iată deci tiparul, esența sufletului feminim. Femeia sălbatică ascunsă în toate femeile din lume, dintotdeauna. ,,Unde se află? Unde o putem simți? Unde o putem găsi? Cutreieră pustiurile, pădurile, oceanele, orașele, mahalalele și castelele. O aflăm printre regine sau campesinas, în sala de uzine, în închisori, în munții singurătății, în ghetouri, în universităși și pe străzi.

   Femeia sălbatică își face simțită prezența în orice femeie care este sinceră cu sine, care a învățat să își asculte și să își înțeleagă străfundurile sufletului, care se întoarce, din când în când, la origini, pentru a-și putea continua lupta și pentru a putea oferi lumii toată frumusețea interioară și toată magia ei.

   Prin înțelegerea originii sălbatice, femeia se poate regăsi pe sine și poate trece cu mai multă ușurință peste dramele vieții de zi cu zi. Natura sălbatică înseamnă o altă dimensiune, aceea pe care doar femeia o poate recunoaște în ea însăși și pe care doar ea o poate hrăni. ,,Natura sălbatică nu-i cere femeii să aibă o anumită culoare, o anume educație, un anume stil de viață ori să aparțină unei anume clase sociale. De fapt, ea nu poate înflori într-o atmosferă de forțată corectitudine politică, nici nu poate fi obligată să se conformeze unor vechi paradigme depășite, dar crește frumos în aerul proaspăt al unei noi perspective. Crește prin însăși natura sa.

   Atât de frumos descrie Clarissa Pinkola Estes natura feminină, încât este foarte greu, ca cititoare, să nu vrei să descoperi propria-ți ,,sălbăticie”; prin cuvintele ei, autoarea încurajează introspecția, dorința de a medita la propria natură și de a-ți redescoperi sinele.

   Introducerea în lumea basmului are loc prin prima poveste din carte, ,,Barbă albastră”, foarte cunoscută în multe colțuri ale lumii, dar ale cărei semnificații nu sunt întotdeauna interpretate la fel. Ca în toate celelalte povestiri prezentate aici, personajul principal este o femeie. De fapt, nu este orice femeie, ci reprezintă o parte a psihicului feminin și, la un nivel mai puțin abstract, o situație de viață prin care orice femeie trece la un moment dat. Ca orice metaforă, povestea ,,Barbă albastră” permite analogii multiple; în esență, este vorba despre femeia oprimată (din orice punct de vedere), despre un prădător care atacă spiritul feminin, slăbindu-l, furându-i puterea, energia și strălucirea. Prădătorul poate fi oricine sau orice și nu este întotdeauna vizibil de la bun început. De multe ori, prădătorul face ca femeia să își piardă abilitățile instinctuale, acestea fiindu-i anihilate, motiv pentru care ea nu realizează ce i se întâmplă.

   Psihanalista Estes vorbește tocmai despre aceste situații în care femeia nu este conștientă de pericol, dar totuși, o forță intrinsecă o avertizează că ceva nu este în regulă. Astfel, înțelegem de ce ,,natura sălbatică a femeilor trebuie păstrată și, în unele cazuri, protejată chiar cu mare grijă, ca nu cumva să le fie furată brusc și sugrumată. Trebuie să hrănim această natură instinctuală, să o apărăm, să o stimulăm, întrucât, chiar și în spațiul cultural, familial sau psihic cel mai restrictiv, femeia care a știut să rămână în relație cu natura sa instincutală profundă este în măsură să reacționeze. Femeia captivă și/sau amăgită să rămână naivă și supusă este profund afectată, dar îi mai rămâne totuși destulă energie ca să își învingă temnicerul și să evadeze, iar mai apoi să-i extragă esența și să o întrebuințeze spre a se reconstrui.

   Toate celelalte basme și interpretările lor sunt prezentate în aceeași notă; sunt analizate diverse aspecte ale psihicului și spiritului feminin: intuiția, creativitatea sau libertatea sufletului, iubirea, relația cu celălalt, redescoperirea sinelui, semnificația trupului, furia și iertarea, sexualitatea, întoarcerea acasă sau întoarcerea la profunzimea naturii sălbatice. Toate acestea sunt cuprinse în povestioare mai mult sau mai puțin cunoscute în cultura europeană: ,,Păpușa din buzunar”, ,,Imn bărbatului sălbatic”, ,,Femeia-schelet”, ,,Rățușca cea urâtă”, ,,Pantofiorii roșii”, ,,Ursul cu luna în piept”, ,,Femeia cu părul de aur” ș.a.

   Fiecare basm reprezintă un capitol de sine stătător și corespunde uneia dintre temele enumerate mai sus. Basmul este redat în întregime, în versiuni mai noi sau mai vechi, iar ulterior, în cadrul subcapitolelor, tema-umbrelă este ramificată în alte subiecte, analizate pe îndelete.

   Lucrarea se încheie simbolic cu tema reîntoarcerii acasă care reprezintă, de fapt, redescoperirea propriului spirit și înțelegerea profundă a acestuia. După toate ,,crizele” spirituale sau psihice evocate anterior, ale căror rezolvări posibile ni le arată tot Dr. Clarissa Pinkola Estes, în manieră proprie, se presupune că spiritul este pregătit să se reîntoarcă la origini.

   După ce femeia s-a confruntat cu durerea, frustrarea, furia, paralizia sufletului, este timpul ca aceasta să își umple din nou inima cu frumusețea naturii sale, cu ceea ce este esențial pentru ca sufletul ei să fie complet.

   ,,Căile de întoarcere acasă sunt numeroase. Majoritatea sunt prozaice, dar sunt și unele sublime. Iată câteva activități cât se poate de obișnuite, despre care clientele mele spun că le înlesnesc întoarcerea […]; să recitească un fragment dintr-o carte sau poezie care le-a impresionat, să petreacă chiar și câteva minute pe malul unui râu, al unui pârâiaș, al unui golf, să stea cu omul iubit fără să aibă copiii prin preajmă, să privească răsăritul soarelui, să stea într-un bar, lângă fereastră și să scrie, să planteze flori […].

   ,,Femei care aleargă cu lupii” este o carte atipică. Nu este o carte motivațională, în care cineva trasează direcții exacte pentru atingerea unui scop precis, nu este o carte fondată pe platitudini, nu este o lucrare a clișeelor și nici una a abordărilor superficiale. Este o carte complexă și, citind-o, este foarte ușor de imaginat efortul colosal pe care trebuie să-l fi depus autoarea la redactarea acesteia. Lucrarea de căpătâi a Clarissei Pinkola Estes trebuie citită în liniște, cu mintea deschisă; trebuie citită pe îndelete și cu pauze, trebuie citită exact așa cum simte fiecare.

   ,,Femei care aleargă cu lupii” este cartea reîntoarcerii acasă, la noi înșine, iar ,,Întoarcerea acasă nu este neapărat o lungă și istovitoare călătorie, dar nici nu trebuie să credem că ar fi ceva foarte simplu, întrucât, ușoară sau nu, această reîntoarcere trebuie să învingă o mare rezistență.

________

Lectura a fost oferită de Editura Niculescu. Cartea poate fi comandată aici.

Discutii pe Facebook

Ador cartile, cafeaua, soarele, scriu pentru a ma regasi si pentru a intelege lumea mai bine, fac tot posibilul sa traiesc in prezent si sa ma bucur de oamenii dragi de langa mine.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X