);
COnecteaza-te cu noi

Carte

Recenzie carte: Femei care alearga cu lupii. Povesti si mituri ale arhetipului femeii salbatice – Dr. Clarissa Pinkola Estes

Publicat

pe

Recenzie carte: Femei care alearga cu lupii

Recenzie carte: Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice – Dr. Clarissa Pinkola Estes

   Clarissa Pinkola Estes este o personalitate feminină autentică și complexă, are afinități artistice, fiind o scriitoare de succes, însă la bază este psihanalist. Dr. Clarissa Pinkola Estes reușește astfel să împletească în scrierile ei povești frumoase, în care ne putem regăsi cu toții, cu interpretări psihologice profunde și revelatoare. Nu e nevoie să fii cunoscător al domeniului pentru a înțelege explicațiile de natură științifică, pentru că acestea sunt transpuse în cuvinte magice, prin metafore, simboluri și semnificații dintre cele mai diverse.

   Devenită bestseller internațional, lucrarea ,,Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice” este una de mare profunzime, care nu poate fi citită decât lent, cu pauze de meditație, cu întreaga minte și întregul suflet dedicate înțelegerii ,,basmelor psihologice” prezentate aici.

   Am spus ,,basme psihologice”, pentru că în acest fel le-am interpretat și, deși autoarea nu le numește neapărat astfel, ele exact asta sunt: niște basme, așa cum au fost transmise din generație în generație, peste tot in lume, unele mai cunoscute, altele mai puțin, dar care sunt interpretate din punct de vedere psihologic, primind conotații spirituale; regăsim aici o perspectivă mai rar întâlnită asupra poveștilor – de regulă, basmele sunt considerate niște ample metafore, dar în această lucrare, Clarissa Pinkola Estes arată că ele sunt mai mult de atât.

   Dincolo de perspectiva metaforică (literară) basmele sunt și niște puternice lecții de viață, ale căror mesaje subliminale nu sunt atât de ușor de însușit cum ar părea la o primă vedere. Iar psihanalista Pinkola Estes exact asta face în cartea ei: descifrează aceste mesaje ascunse din basme

   Abordarea este dublă. Pe de o parte vorbește despre puterea cuvântului, a poveștii prin care omul reușește să supraviețuiască, prin care omul dovedește că este viu, ba, mai mult, prin care devine nemuritor. Pe de cealaltă parte, ajungând acum și la titlul cărții, subiectul central al lucrării este femeia. Prin intermediul poveștilor grăitoare pe care le aduce în prim-plan, autoarea analizează diferitele ipostaze ale femeii, pătrunde în adâncurile sufletești ale acesteia, de ajutor fiindu-i vasta experiență din cabinet și din propria-i viață.

   Punctul de referință în analiza spiritului feminin este ,,femeia lup”, arhetipul femeii sălbatice, adică originile revelatoare ale femeii. Asocierea femeii sălbatice cu lupul vine din caracteristicile esențiale, care stau la baza personalității feminine autentice: ,,o femeie sănătoasă e ca o lupoaică: puternică, viguroasă, plină de viață și de energie, conștientă de teritoriul său, inventivă, loială, dinamică. Desprinsă de natura ei sălbatică, personalitatea femeii devine sărăcăcioasă, ștearsă, fantomatică, spectrală.

   Iată deci tiparul, esența sufletului feminim. Femeia sălbatică ascunsă în toate femeile din lume, dintotdeauna. ,,Unde se află? Unde o putem simți? Unde o putem găsi? Cutreieră pustiurile, pădurile, oceanele, orașele, mahalalele și castelele. O aflăm printre regine sau campesinas, în sala de uzine, în închisori, în munții singurătății, în ghetouri, în universităși și pe străzi.

   Femeia sălbatică își face simțită prezența în orice femeie care este sinceră cu sine, care a învățat să își asculte și să își înțeleagă străfundurile sufletului, care se întoarce, din când în când, la origini, pentru a-și putea continua lupta și pentru a putea oferi lumii toată frumusețea interioară și toată magia ei.

   Prin înțelegerea originii sălbatice, femeia se poate regăsi pe sine și poate trece cu mai multă ușurință peste dramele vieții de zi cu zi. Natura sălbatică înseamnă o altă dimensiune, aceea pe care doar femeia o poate recunoaște în ea însăși și pe care doar ea o poate hrăni. ,,Natura sălbatică nu-i cere femeii să aibă o anumită culoare, o anume educație, un anume stil de viață ori să aparțină unei anume clase sociale. De fapt, ea nu poate înflori într-o atmosferă de forțată corectitudine politică, nici nu poate fi obligată să se conformeze unor vechi paradigme depășite, dar crește frumos în aerul proaspăt al unei noi perspective. Crește prin însăși natura sa.

   Atât de frumos descrie Clarissa Pinkola Estes natura feminină, încât este foarte greu, ca cititoare, să nu vrei să descoperi propria-ți ,,sălbăticie”; prin cuvintele ei, autoarea încurajează introspecția, dorința de a medita la propria natură și de a-ți redescoperi sinele.

   Introducerea în lumea basmului are loc prin prima poveste din carte, ,,Barbă albastră”, foarte cunoscută în multe colțuri ale lumii, dar ale cărei semnificații nu sunt întotdeauna interpretate la fel. Ca în toate celelalte povestiri prezentate aici, personajul principal este o femeie. De fapt, nu este orice femeie, ci reprezintă o parte a psihicului feminin și, la un nivel mai puțin abstract, o situație de viață prin care orice femeie trece la un moment dat. Ca orice metaforă, povestea ,,Barbă albastră” permite analogii multiple; în esență, este vorba despre femeia oprimată (din orice punct de vedere), despre un prădător care atacă spiritul feminin, slăbindu-l, furându-i puterea, energia și strălucirea. Prădătorul poate fi oricine sau orice și nu este întotdeauna vizibil de la bun început. De multe ori, prădătorul face ca femeia să își piardă abilitățile instinctuale, acestea fiindu-i anihilate, motiv pentru care ea nu realizează ce i se întâmplă.

   Psihanalista Estes vorbește tocmai despre aceste situații în care femeia nu este conștientă de pericol, dar totuși, o forță intrinsecă o avertizează că ceva nu este în regulă. Astfel, înțelegem de ce ,,natura sălbatică a femeilor trebuie păstrată și, în unele cazuri, protejată chiar cu mare grijă, ca nu cumva să le fie furată brusc și sugrumată. Trebuie să hrănim această natură instinctuală, să o apărăm, să o stimulăm, întrucât, chiar și în spațiul cultural, familial sau psihic cel mai restrictiv, femeia care a știut să rămână în relație cu natura sa instincutală profundă este în măsură să reacționeze. Femeia captivă și/sau amăgită să rămână naivă și supusă este profund afectată, dar îi mai rămâne totuși destulă energie ca să își învingă temnicerul și să evadeze, iar mai apoi să-i extragă esența și să o întrebuințeze spre a se reconstrui.

   Toate celelalte basme și interpretările lor sunt prezentate în aceeași notă; sunt analizate diverse aspecte ale psihicului și spiritului feminin: intuiția, creativitatea sau libertatea sufletului, iubirea, relația cu celălalt, redescoperirea sinelui, semnificația trupului, furia și iertarea, sexualitatea, întoarcerea acasă sau întoarcerea la profunzimea naturii sălbatice. Toate acestea sunt cuprinse în povestioare mai mult sau mai puțin cunoscute în cultura europeană: ,,Păpușa din buzunar”, ,,Imn bărbatului sălbatic”, ,,Femeia-schelet”, ,,Rățușca cea urâtă”, ,,Pantofiorii roșii”, ,,Ursul cu luna în piept”, ,,Femeia cu părul de aur” ș.a.

   Fiecare basm reprezintă un capitol de sine stătător și corespunde uneia dintre temele enumerate mai sus. Basmul este redat în întregime, în versiuni mai noi sau mai vechi, iar ulterior, în cadrul subcapitolelor, tema-umbrelă este ramificată în alte subiecte, analizate pe îndelete.

   Lucrarea se încheie simbolic cu tema reîntoarcerii acasă care reprezintă, de fapt, redescoperirea propriului spirit și înțelegerea profundă a acestuia. După toate ,,crizele” spirituale sau psihice evocate anterior, ale căror rezolvări posibile ni le arată tot Dr. Clarissa Pinkola Estes, în manieră proprie, se presupune că spiritul este pregătit să se reîntoarcă la origini.

   După ce femeia s-a confruntat cu durerea, frustrarea, furia, paralizia sufletului, este timpul ca aceasta să își umple din nou inima cu frumusețea naturii sale, cu ceea ce este esențial pentru ca sufletul ei să fie complet.

   ,,Căile de întoarcere acasă sunt numeroase. Majoritatea sunt prozaice, dar sunt și unele sublime. Iată câteva activități cât se poate de obișnuite, despre care clientele mele spun că le înlesnesc întoarcerea […]; să recitească un fragment dintr-o carte sau poezie care le-a impresionat, să petreacă chiar și câteva minute pe malul unui râu, al unui pârâiaș, al unui golf, să stea cu omul iubit fără să aibă copiii prin preajmă, să privească răsăritul soarelui, să stea într-un bar, lângă fereastră și să scrie, să planteze flori […].

   ,,Femei care aleargă cu lupii” este o carte atipică. Nu este o carte motivațională, în care cineva trasează direcții exacte pentru atingerea unui scop precis, nu este o carte fondată pe platitudini, nu este o lucrare a clișeelor și nici una a abordărilor superficiale. Este o carte complexă și, citind-o, este foarte ușor de imaginat efortul colosal pe care trebuie să-l fi depus autoarea la redactarea acesteia. Lucrarea de căpătâi a Clarissei Pinkola Estes trebuie citită în liniște, cu mintea deschisă; trebuie citită pe îndelete și cu pauze, trebuie citită exact așa cum simte fiecare.

   ,,Femei care aleargă cu lupii” este cartea reîntoarcerii acasă, la noi înșine, iar ,,Întoarcerea acasă nu este neapărat o lungă și istovitoare călătorie, dar nici nu trebuie să credem că ar fi ceva foarte simplu, întrucât, ușoară sau nu, această reîntoarcere trebuie să învingă o mare rezistență.

________

Lectura a fost oferită de Editura Niculescu. Cartea poate fi comandată aici.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

Ador cartile, cafeaua, soarele, scriu pentru a ma regasi si pentru a intelege lumea mai bine, fac tot posibilul sa traiesc in prezent si sa ma bucur de oamenii dragi de langa mine.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

octombrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X