);
COnecteaza-te cu noi

Cafenea

Ra – Zeul Soare. Mitologie egipteana

Publicat

pe

mitologie egipteana cultura generala educatie Ra

   Din cea de-a Cincea Dinastie – secolele 25 si 24 AD, Ra a devenit un zeu de mare importanta in religia egipteana, fiind identificat cu soarele. In perioada dinastiei egiptene tarzii, Zeul Soare a fuzionat cu Horus ca Ra-Horakhty si se credea ca acesta guverneaza peste toate partile lumii: cerul, pamantul si lumea de dupa. Cand in Noul Regat zeul Amun s-a evidentiat, a fuzionat cu Ra ca Amun-Ra. In timpul Perioadei Amarna, Akhenaten a reprimat cultul lui Ra in favoarea altei zeitati solare, Aten – discul solar, dar dupa moartea lui Akhenaten cultul lui Ra a fost reinstaurat.

Ra - zeul soare. Mitologie egipteana

Imentet si Ra din mormantul lui Nefertari, sec 13 AD

   Toate formele de viata se spune ca ar fi fost create de Ra, care le-a chemat la viata rostindu-le numele secret. Se considera insa ca omul a fost creat din lacrimile si sudoarea Zeului Soare, motiv pentru care egiptenii se autodenumeau “Bovinele lui Ra”. In mitul Vacii Divine este relatat cum omenirea a complotat impotriva Zeului Soare, acesta trimitandu-si ochiul sub forma zeitei Sekhmet pentru a-i pedepsi. Cand aceasta a devenit insetata de sange a putut fi linistita cu un amestec de bere si vopsea rosie.

Reprezentarea in arta

Zeul soare - mitologie egipteana   Ra a fost reprezentat in multe forme. Cea mai uzuala era aceea a unui om cu cap de soim si disc solar deasupra, cu un sarpe in spirala in jurul discului.

   Alte forme il reprezentau ca un om cu cap de gandac sau cu cap de berbec. Zeul Soare mai era ilustrat si integral in forma animal ca berbec, gandac, phoenix, starc, sarpe, pisica sau leu, printer altele.

   In unele scrieri, Zeul Soare este descris ca un rege imbatranit cu carne aurie, oase argintii si parul de culoarea pietrei pretioase lapis lazuli.

Rolurile lui Ra

   Cea mai reprezentativa functie a Zeului Soare a fost, desigur, cea solara. Pentru egipteni, soarele reprezenta lumina, caldura si dezvoltare. Din aceasta cauza zeitatea solara a fost foarte importanta, pentru ca soarele era considerat conducatorul intregii sale creatii. Discul solar era vazut ca trupul sau ochiul Zeului Soare. Ra este tatal mitologic al zeilor Shu – zeul vantului, Tefnut – zeita ploii, si creatorul ochiului lui Ra, Sekhmet, o leoaica feroce.

   Ra a fost adesea corelat si cu lumea de apoi. Se credea ca zeul calatorea in Atet, doua barci solare numite Mandjet sau barca diminetii si Mesektet, barca noptii. Aceste barci il purtau pe Zeul Soare in calatoria sa pe cer si in Duat, lumea de apoi. Cand Ra se afla pe Mesektet era infatisat in forma de barbat cu cap de berbec si cand calatorea in Mandjet era insotit de diferite zeitati printre care Sia – perceptia, Hu – stapanirea si Heka – puterea magiei.

   Cateodata, membri ai panteonului egiptean il ajutau in calatoriile sale, incluzandu-i pe Seth, care l-a rapus pe sarpele Apophis si Mehen, care a aparat barca de monstrii lumii de dincolo.

Zeul soare - mitologie egipteana

Zeul Soarelui in Barca Solara

   Apophis sau Apep, zeul haosului, era un sarpe enorm care incerca sa opreasca calatoria barcii solare in fiecare seara, cu privirea sa hipnotica. Apophis era nascut din cordonul ombilical al lui Ra, indicativ al faptului ca in religia egipteana raul era rezultatul liberului arbitru si nu o forta primordiala. In timpul noptii, egiptenii credeau ca Zeul Soare apune in forma de berbec numita Atum. Barca nocturna il purta prin lumea de apoi si inapoi spre est, pregatindu-si renasterea. Aceste mituri ale Zeului Soare erau reprezentarea rasaritului soarelui si a renasterii acestuia de catre zeita cerului Nut, intarind idea de reinoire si rolul creator al zeului.

   Ra era venerat si ca zeu creator, in randul egiptenilor antici, in special de adeptii cultului sau din Heliopolis. Credinta era ca Zeul Soare a plans si din lacrimile sale ar fi fost creat omul. Adeptii acestui cult mai credeau si ca Zeul Soare s-a creat pe sine insusi, in timp ce adeptii lui Ptah, considerau ca acesta i-ar fi dat viata. In un pasaj din Cartea Mortilor, Ra se taie si sangele sau se transforma in doua personificari intelectuale: Hu – autoritatea si Sia – mintea. Zeului Soare i se mai atribuie si crearea anotimpurilor, a lunilor, a faunei si a florei.

Cultele lui Ra

   Centrul principal al cultului lui Ra era orasul Iunu, mai tarziu cunoscut in cultura greaca ca Heliopolis, localizata astazi in suburbia orasului Cairo. Acesta a fost identificat cu zeul soarelui local, Atum, si era slavit in cadrul sarbatorii “Primirii lui Ra” care corespundea zilei de 26 mai in calendarul Gregorian. Ca Atum sau Atum-Ra, era socotit intaia fiinta si creatorul “Celor Noua” sau Ennead, formata din Shu, Tefnut, Geb, Nut, Osiris, Seth, Isis si Nephthys.

   Cultul local a inceput sa creasca din aproximativ a 2a Dianstie, instituindu-l pe Ra ca zeitate solara. Pana in Dinastia a 4a, faraonii erau considerati manifestarea lui Ra pe pamant, numiti “Fiii lui Ra”. Adorarea lui a crescut enorm in Dinastia a V-a, cand Zeul Soare a devenit zeitate statala si faraonii ordonau construirea de piramide, obeliscuri si temple solare in onoarea lui. Conducatorii celei de-a V-a Dinastii se prezentau alaiului lor ca fii ai Zeului Soare insusi si ai inaltei preotese din Heliopolis, considerata sotia zeului. Acesti faraoni au cheltuit o suma enorma din visteria Egiptului pentru construirea templelor solare. Primele texte piramidale incep sa apara in aceasta perioada, oferindu-i lui Ra din ce in ce mai multa importanta in calatoria faraonului in Lumea de Apoi.

   In timpul perioadei Regatului de Mijloc, Ra era amestecat din ce in ce mai mult cu alte zeitati principale, in special cu Amun si Osiris. Majoritatea formelor de adorare includeau imnuri religioase, rugaciuni si scrieri pentru a-l ajuta pe Ra si barca solara sa-l invinga pe Apep.

Ra si Amum - mitologie egipteana

Ra si Amun, din mormantul lui Ramses IV

   In perioada Noului Regat, venerarea Zeului Soare a devenit mai complicata si grandioasa. Peretii mormintelor erau dedicate unor texte detaliate care descriau calatoria Zeului Soare prin Lumea de Apoi. Credinta generala era ca Ra cara in barca solara rugaciunile si binecuvantarile celor vii pentru sufletele celor morti.

   Ascendenta crestinismului in Imperiul Roman a pus capat adorarii lui Ra de catre poporul egiptean si popularitatea zeului a murit brusc, studiul cultului acestuia devenind interes pur academic, chiar si in randul preotilor egipteni.

   De-a lungul perioadei in care a fost zeitatea principala, asemeni multor zeitati egiptene, identitatea lui Ra a fost des imbinata cu cea a altor zei.

Zeii care s-au unit cu Ra

   Amun era membru al Ogdoad, numele dat celor opt zeitati venerate in Hermopolis, reprezentand impreuna cu Amaunet energiile creatoare. Se credea ca rasuflarea sa dadea viata, astfel ca era indentificat cu vantul si nu cu soarele. Pe masura ce cultele lui Amun si Ra au devenit din ce in ce mai populare in Epitul de Sus si respectiv cel de Jos, acestia au fost amestecati intru crearea lui Amun-Ra, un zeu solar creator. Nu s-a determinat exact cand a avut loc aceasta contopire dar textele piramidale indica aparitia noului zeu din Dinastia a V-a. Cea mai comuna credinta este ca Amun-Ra a fost inventat ca o noua zeitate statala de catre conducatorii Tebei din Noul Regat pentru unificarea adeptilor lui Amun cu cei ai vechiului cult al lui Ra. Amun-Ra a primit titlul oficial de “rege al zeilor” si imaginea sa era aceea a unui barbat cu ochii rosii si cap de leu care avea deasupra discul solar al lui Ra.

cei opt zei ai Ogdoad-ului - mitologie egipteana

Statueta reprezentand cei opt zei ai Ogdoad-ului

   Atum-Ra sau Ra-Atum a fost o alta zeitate compusa din doua zeitati separate, insa in acest caz asemanarea lui Ra cu Atum era mai mare decat cea cu Amun. Atum avea mai multa legatura cu cultul solar si era si unul din zeii creatori ai grupului Ennead. Atat Ra cat si Atum erau considerati parintii zeilor si ai faraonilor, iar adorarea lor se facea pe scara larga. In miturile vechi, Atum era creatorul zeilor Tefnut si Shu, si era nascut din oceanul Nun.

Statueta a lui Ra-Horakhty, 305-200 AD cultura generala educatie mitoligie egipteana

Statueta a lui Ra-Horakhty, 305-200 AD

   In mitologia egipteana tarzie, Ra-Horakhty era mai mult un titlu sau o manifestare, decat un zeu compus. Se traduce ca “Ra cel care este Horus peste cele Doua Orizonturi”, intentia fiind sa coreleze Horakhty – aspectul rasaritului soarelui al lui Horus cu Ra. S-a sugerat ca Ra-Horakhty se refera la calatoria soarelui de la un orizont la celalalt prin zeul Ra sau incercarea de a-l prezenta pe Zeul Soare ca zeitate simbolica a sperantei si renasterii.

   Khepri era un scarabeu care rostogolea soarele dimineata si era cateodata vazut ca o manifestare a Zeului Soare pe perioada diminetii. In mod similar, zeul cu cap de berbec Khnum era vazut ca manifestarea lui Ra din timpul noptii. Ideea diferitelor zeitati sau aspecte ale Zeului Soare care guverneaza asupra diferitelor perioade ale zilei era destul de comuna, dar variabila. Cu Khepri si Khnum in rolul rasaritului si respectiv al apusul soarelui, Ra era deseori reprezentarea mijlocului zilei, cand soarele ajungea in varf la amiaza.

Zeitati create de Ra

   Bastet, cunoscuta ca “pisica lui Ra”, era fiica zeului solar si avea rolul de instrument al razbunarii acestuia sau ochiul lui Ra. Bastet este cunoscuta pentru decapitarea sarpelui Apophis si in anumite mituri apare ca leoaica trimisa de Ra in Nubia.

   Sekhmet este o alta fiica a zeului Ra si este infatisata ca o leoaica, reprezentand tot rabunarea acestuia. Conform unuia dintre mituri, Zeul Soare este fortat sa o transforme in o vaca pentru a nu cauza rau inutil. In un alt mit, Ra o trimite pe Sekhmet sa extermine rasa umana, insa aceasta este pacalita sa bea bere rosiatica si nu reuseste sa duca cerinta la bun sfarsit.

Zeita-razboinca Sekhmet mitologie egipteana educatie cultura generala

Zeita-razboinca Sekhmet, relief de pe Templul Kom Ombo

   Hathor este cea de-a treia zeita cunoscuta ca fiind fiica lui Ra. Unul dintre mituri spune ca Hathor i-a dansat goala lui Ra pana cand acesta a ras, pentru a-l vindeca de suparare. Se mai spune ca atunci cand Ra nu era cu Hathos, acesta cadea intr-o depresie crunta.

Zeii rivali

   Ptah este un alt zeu creator, rareori mentionat in literatura piramidala a Vechiului Regat. Aceasta din cauza faptului ca inscriptiile au fost scrise de adeptii lui Ra din Heliopolis care refuzau sa creada ca Ptah l-ar fi creat pe Ra si ca acesta nu s-a autocreat.

   Isis se crede ca a complotat frecvent impotriva Zeului Soare pentru ca dorea ca fiul ei, Horus, sa detina puterea lui. In unul din mituri, Isis creaza un sarpe care il otraveste pe Ra si nu ii administreaza antitodul pana cand acesta nu ii dezvaluie adevaratul sau nume. Datorita acestei puteri pe care Isis o avea asupra sa, Ra o ajuta pe zeita de teama de a nu fi detronat.

   Apep sau Apophis, zeul haosului, era cel mai mare inamic al lui Ra. Acesta se spune ca statea chiar sub linia orizontului, incerand sa il devoreze pe zeu in momentul descinderii acestuia in lumea de apoi. In timp ce il inghitea pe Zeul Soare si barca sa, avea loc apusul soarelui si cand termina de devorat barca solara, venea noaptea. Apep nu reusea insa niciodata sa il inghita complet pe Zeul Soare si il scuipa inapoi, facand soarele sa rasara din nou.

mitologie egipteana, educatie, cultura generala

Ra, in forma sa de Mare Pisica, il rapune pe Apep

Raet – aspectul feminin al lui Ra

   Rael sau Raet-Tawy este o zeita solara din Egiptul antic sau aspectul feminine al zeului Ra. Numele sau este pur si simplu forma feminina anumelui Ra, iar Raet-Tawy inseamna “Rael din Cele Doua Tinuturi” (Egiptul de Sus si de Jos).

mitologie egipteana, educatie, cultura generala

Statuie reprezentand-o pe Raet, Luvru

   Prima aparitie a zeitei Rael are loc in Dinastia a V-a, considerandu-se ca fiind insotitoarea lui Ra inca de la inceput. Cu toate ca era numita “doamna cerului si a zeilor”, nu a ajuns niciodata la fel de importanta ca Hathor, care era de asemenea considerate sotia lui Ra, si in alte mituri, fiica sa.

   Raet mai era socotita sotia zeului Montu (zeu al razboiului, soarele și vitejiei), impreuna cu care a format o triada alaturi de Harpocrates (zeu al tacerii, secretelor si confidentialitatii in religia elenistica) in asezarile din Egiptul Antic, Karnak si Medamud. Ziua in care era sarbatorita Raet era in luna a patra a sezonului de seceris, conform fragmentelor din imnurile inchinate zeitei datand din peripada romana.

Discutii pe Facebook

Imi place sa dezbat orice, oricat, pun pasiune in tot ceea ce fac si nu fac decat ce-mi place. Cred puternic in libertatea de exprimare si dispretuiesc cenzura.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

Stan Lee is dead. Long live Stan Lee!

Publicat

pe

stan lee omagiu raftul cu idei film benzi desenate marvel

   Stan Lee, arhitectul unei lumi intregi, in semnficatia cea mai serioasa a cuvantului, a murit. Dupa 95 de ani de calatorie in lumea reala, ieri a facut primul pas spre nemurire. A scos penita lui fermecata si a desenat primul lui „panel” despre viata de dupa moarte. Banuiesc ca s-a desenat pe el insusi prezidand o adunare a tuturor spiritelor tinere care au umblat vreodata pamantul, universul Marvel si chiar cel creat de concurenta permanenta, DC Comics. Postura in care l-am vazut exuberant de multe ori si pe care o iubea.

   Prima caramida a imperiului de multe miliarde de dolari a pus-o in 1939 la Timely Comics devenita intre timp Marvel Comics. Prima „bula cu text” semnata de Stanley Martin Lieber (numele sau real) a fost asezata peste desenele lui Joe Simon reprezentandu-l pe Captain America, boy scout ul american cu moralitate si conduita perfecte.

   Nebunia lui contagioasa a reusit sa-i aduca aproape pe Jack Kirby si Steve Ditko, artisti geniali la randul lor, cu ajutorul carora a reusit sa creeze cam toate personajele care isi traiesc acum la cinema sau tv o noua epoca de aur. Geniul milionar playboy filantrop, Tony Stark complex si controvesat, incredibilul Hulk si expertul in radiatii gamma Bruce Banner intr-un joc permanet de-a Jekyll si Hyde, zeul tunetului insusi, Thor cu al sau magic Mjolnir, Doctor Steven Strange vrajitorul suprem, neinfricatul Daredevil sunt doar cateva personaje fabuloase plasmuite de mintile lor extraordinare. Fantastic Four, prima coalitie a eroilor Marvel impotriva unor forte de neimaginat care amenintau insasi existenta speciei, X-Men o metafora a diversitatii etnice, sociale, culturale impotriva stereotipurilor si a discriminarii, Avengers etichetati drept Earth Mightiest Heroes ducand luptele pe care niciun erou nu le putea castiga pe cont propriu. Personaje, titluri, idei care au devenit cultura populara remodeland conceptia de bine si rau, viata si mortalitate, vulnerabilitate si eroism.

   Stan Lee a reinventat superoii. Le-a completat personalitatile cu dificultati ale vietii reale, cu trairi, emotii, griji umane, cu probleme de adaptare in cercuri sociale normale. Ce curaj formidabil sa aduci in prim plan un tanar Peter Parker nesigur si naiv, sa-l descrii in asa fel incat, idiferent de varsta, totii cititorii sa poata empatiza cu el. Spider Man, vecinul nostru prietenos, este cu siguranta copilul cel mai iubit al sau. Prin el viata personala a supereroilor a devenit la fel de interesanta ca cea de lupta impotriva raului. A avut acest fler grozav de a umaniza niste caractere altfel aproape indestructibile. Da, la Superman ma refer, flagship ul DC Comics, care prin invulnerabilitatea sa devenise cel mai banal supererou. Probleme identificata de altfel de cei care-l scriau la momentul respectiv si remediata prin adaugarea unei serii de fragilitati redandu-i exact umanitatea inventata de maestrul Lee. Societatea isi dorea personaje cu care sa se poata identifica, cautam inca asta, iar Stan Lee a livrat intocmai.

stan lee cameos raftul cu idei omagiu benzi desenate supereroi

   Cei care acum scriu si deseneaza fabulos noile povesti ale eroilor inventati de el i-au cautat in permanenta aprobarea, validandu-si astfel munca de creatie si consolidandu-si pozitia in fata cititorilor din ce in ce mai pretentiosi de comic book uri. Kevin Feige, patriarhul Marvel Cinematic Univers, inceput in 2008 si continuat astazi cu succes, a reinventat la randul sau industria cinematografica cu idea de fir narativ interconectat, personaje complicate, eterogene, aduse impreuna pe ecrane, toate spre a noastra incantare. L-a avut  alaturi pe Stan Lee in toate demersurile creative pe care le-a intreprins si s-a bucurat de sfaturile sale pretioase in abordarea actiunilor eroilor nostri preferati. Au nascocit impreuna cele mai haiose si pline de substanta cameo uri din lumea Hollywood ului. Si noi ne-am bucurat de fiecare data sa-l revedem presarand sare si piper peste o masa deja plina de arome eroice.

   Stan Lee isi face iesirea triumfala din viata noastra si intra astazi in legenda. A nascut si a intretinut o vapaie colosala, o lume in care totul este posibil, unde oricine poate deveni un supererou. Un curent putin popular in 1930 si devenit cultura mondiala cu implicatii in vietile tuturor visatorilor din lumea larga. A hranit milioane de minti cu fanteziile sale, a ridicat o stacheta la care scriitorii moderni de comic book urilor pot doar spera. Aici, printre muritori, si-a castigat locul in Hall of Fame. Sunt convins ca va inventa ceva si acolo unde e acum, ceva care sa-l faca la fel de iubit si in stratosfera. Carisma lui va dainui o vesnicie. Creatiile sale ii vor simti lipsa si il vor sarbatori in urmatoarele lor aventuri incredibile.

   Banuiesc ca si o singura persoana poate face diferenta. Asa-i placea sa creada. Pe mine m-a convins. Iti multumesc Stan Lee pentru minunatii fiori, uriasele emotii pe care mi le-ai oferit intre paginile fiecarei reviste citite pe nerasuflate.

Sa te odihnesti in pace!

Excelsior, Maestre!

____

Articol semnat Oli Strimbei

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Cafenea

Viata secreta a marilor scriitori: Lev Tolstoi

Publicat

pe

Lev Tolstoi - Viata secreta a marilor scriitori - Raftul cu idei

Lev Tolstoi: 9 septembrie 1828 – 20 noiembrie 1910
Nationalitate: rusa
Titluri reprezentative: Razboi si pace (1865), Anna Karenina (1875)

Singurul lucru de care ai nevoie in viata, ca si in arta, este sa spui adevarul.

   Pana sa experiementeze transformarea spirituala care avea sa apara pe la mijlocul vietii, Lev Tolstoi traia ca orice alt nobil rus, chiar daca in acelasi timp era cel care a dat omenirii doua dintre titlurile clasice cele mai de pret ale literaturii. In jurnalul lui gasim o descriere a activitatilor sale zilnice:

   „Am ucis oameni in razboi, am luptat in dueluri ca sa-i ucid pe altii, am pierdut la jocuri de carti, mi-am risipit averea facuta din sudoarea taranilor, i-am pedepsit cu cruzime pe acestia din urma, am trait in desfrau cu femei usoare si am amagit oameni. Am mintit, am jefuit, am comis adulter de toate felurile, am luat parte la betii, violenta, crima… Nu exista faradelege pe care sa nu o fi comis.”

   Pare, fara indoiala, o viata plina, bogata si incarcata de satisfactii, dar pentru Tolstoi a fost o greutate care-i strivea constiinta. A cautat sa faca ceva mai mult decat sa tortureze iobagi carora sa le violeze apoi nevestele vaduve. Dar i-a luat aproape jumatate din viata ca sa gaseasca ceea ce cauta.

   Nascut intr-o familie avuta (varul lui de-al patrulea a fost Alexandr Puskin, marele poet rus), Tolstoi nu a fost deloc un elev silitor, iar profesorii considerau ca „nu este nici in stare si nici nu are aplecare catre invatatura”. Isi petrecea timpul dedandu-se jocurilor de noroc si contractand diverse boli venerice, cu toate ca inca din tinerete ii dadea ghes dorinta de a scrie. Pe la douazeci si ceva de ani a publicat cateva dintre scrierile lui importante si si-a trecut in revista toate pacatele intr-un jurnal voluminos pe care il considera un fel de confesiune autobiografica aflata in desfasurare.

   Caietele au scos la iveala un om obsedat de moarte. Veteran al sangerosului asediu de la Sevastopol, din timpul razboiului din Crimeea, Tolstoi oferea descrieri amanuntite ale atrocitatilor de pe campul de lupta si ale executiilor. Era atat de obsedat de moarte, incat uneori il terceau toate transpiratiile, convins ca Doamna Moarte il urmareste, gata sa-l bata pe umar. Disparitia fratelui sau, Nicolai, in 1860, i-a reamintit de propria lui mortalitate. Desi abia trecuse de treizeci de ani, Tolstoi era convins ca era deja prea batran si prea urat ca sa se mai aseze la casa lui si sa se bucure de o viata normala de familie. A ramas uimit cand frumoasa Sofia Andreevna (Sonia) Behrs, fiica de doctor, a acceptat sa se marite cu el in 1862.

   A urmat apoi o perioada de liniste si stabilitate, in care Tolstoi a turnat treisprezece copii si a scris cele doua capodopere: Razboi si pace si Anna Karenina. Desi aceste doua romane l-au facut faimos si i-au crescut averea, l-au si adancit in credinta ca nu ducea o viata virtuoasa. In curand avea sa intre intr-o stare proasta, pe care problemele de sanatate nu au facut decat sa o accentueze. Tolstoi spunea despre sine ca are „muschi de otel si nervi de femeie lesinata”. Suferea de reumatism, enterita, dureri de dinti, lesinuri, malarie, flebita si febra tifoida. Pe langa toate, a mai suferit si cateva atacuri cerebrale fara urmari majore.

   Nu mai avem nici o indoiala ca omul era pregatit din plin pentru criza varstei mijlocii. Si rezultatul a fost o transformare spirituala radicala. Tolstoi a renuntat la sex, bautura, tutun si carne si a imbratisat „anarhismul crestin”. Era dedicat invataturilor lui Iisus, dar nu recunostea autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse. Deloc surprinzator, si-a atras multi prieteni la biserica evanghelica. In 1901 a fost excomunicat. Cu toate acestea, si-a atras adepti printre iobagii pe care i-a eliberat si carora a inceput sa le doneze din vasta lui avere. Aceasta noua forma de altruism nu era deloc pe placul cucoanei.

   Si chiar asa, Tolstoi credea ca a identificat sursa tuturor bolilor sale pamantesti. „Boala mea este Sonia”, a spus candva, referindu-se la sotia sa. Desi a nascut si a crescut o mica turma de copii, si a copiat de mana Razboi si pace de sapte ori, s-a dovedit a fi destul de obositoare, Sonia s-a dovedit a fi destul de obositoare pentru piosul om din ce in ce mai preocupat de spiritualitate. O prezenta constanta a petrecerilor de la Moscova, Sonia s-a vazut indepartata din aceasta lume de apucaturile spritual-crestine ale sotului ei, pe care ea le considera o „boala”. Tot pelerinajul care se desfasura la casa lor de la tara nu facea deloc situatia mai usoara. De asemenea, Sonia era pe buna dreptate deranjata de hotararea lui Tolstoi de a renunta la drepturile de proprietate, inclusiv la drepturile de autor obtinute din vanzarea cartilor si la mostenire. Cand a inceput sa imprastie bani in stanga si-n dreapta, Sonia a pus piciorul in prag.

   Cireasa de pe tort a venit atunci cand un linge-blide, pe nume Certkov, l-a convins pe ramolitul Tolstoi sa-si treaca toata averea pe numele lui. Satula de situatie, Sonia a preluat fraiele. Il urmarea peste tot, spionandu-l prin binoclu. Cand el i-a sugerat ca ar fi bine sa puna capat casniciei, ea l-a amenintat ca se va sinucide. In final, Tolstoi a prins-o tragand cu ochiul in jurnalele lui – era prea de tot. A sters-o in toiul noptii, lasand in urma doar un bilet prin care ii multumea pentru cei patruzeci si opt de ani de casnicie. „Fac ceea ce multi oameni de varsta mea fac”, scria celebrul scriitor in varsta de optzeci si doi de ani. „Renunt la lume si aleg sa-mi petrec ultimele clipe singur si in liniste.”

   Din nefericire pentru Tolstoi, acele ultime zile si le-a petecut in ger intr-o statie de tren, unde a cedat, prada febrei si frisoanelor. Cuprins de delir, cu barba alba acoperita de gheata, a murit pe podeaua biroului sefului de gara pe 20 noiembrie 1910.

Fara coronita

   Tolstoi nu a castigat niciodata Premiul Nobel pentru Literatura. Desi considerat printre favoriti atunci cand a fost decernat pentru prima oara, in 1901, a fost surclasat de poetul francez prea putin cunoscut (si cu un nume ciudat) Sully Prudhomme. Tolstoi nu a primit nici o explicatie oficiala pentru alegerea juriului, dar probabil ca intregul lui comportament nu se plia pe tinuta culturala conservatoare a juriului. Unul dintre membri a spus despre el ca dovedeste „o ostilitate obtuza fata de toate formele de civilizatie”, orice o fi insemnand asta. Macar Tolstoi a avut o companie selecta: Henrik Ibsen si Émile Zola au fost ocoliti din aceleasi motive.

Cu cartile pe masa

   In noaptea nuntii, Tolstoi, in varsta de treizeci si patru de ani, si-a obligat mireasa, de doar optsprezece ani, sa citeasca insemnarile din jurnalul lui in care erau descrise escapadele lui amoroase cu alte femei, inclusiv cu servitoare. Se pare ca asta a fost ideea lui de deschidere si onestitate, dar dupa parerea Soniei a fost totusi „prea multa informatie”. A doua zi avea sa noteze in propriul ei jurnal despre dezgustul pe care l-a simtit de a fi fost expusa unor asemenea „mizerii”.

Pur si simplu spune niet

   Convertirea religioasa a lui Tolstoi nu a fost nicicum o hotarare luata doar pe jumatate. Motivat de gandul ca eliminarea carnii din alimentatie este cheia catre stapanirea dorintelor, scriitorul a devenit un vegetarian riguros, cu o dieta foarte saraca, alcatuita din fulgi de ovaz, paine si supa de legume. De asemenea, a renuntat la alcool si tutun si chiar a incercat sa-i convinga pe taranii de pe mosia lui sa-i urmeze calea. In textul „De ce se cherchelesc barbatii?” Tolstoi a descris ambele substante ca droguri pe care oamenii le folosesc pentru a-si anestezia constiinta incarcata. „Tulburarea si mai ales stupiditatea vietilor noastre”, proclama el, „isi gasesc sursa in principal in starea permanenta de intoxicare in care traiesc majoritatea oamenilor.”

Totul pana la petrecere

   Pentru cineva atat de spiritual, Tolstoi putea fi uneori de-a dreptul meschin. L-a lasat pe fratele lui, Dmitri, sa zaca pe patul de moarte, refuzand chiar sa se uite la el, pentru ca se indepartase de Dumnezeu pentru a duce o viata de dezmat. „Sincer vorbind, cred ca ceea ce m-a deranjat cel mai tare la moartea lui”, scria Tolstoi, „a fost faptul ca m-a impiedicat sa particip la o sarbatoare de la Curte la care fusesem invitat.”

————————

   Transcriere din volumul de exceptie Viata secreta a marilor scriitori, de Robert Schnakenberg, disponibil la editura Art. Pe langa aspectul foarte aranjat al textului, grafica care insoteste relatarile „piperate” din viata mai putin cunoscuta a marilor scriitori este perfect potrivita, intr-o maniera aproape caricaturala. O lectura amuzanta, insa plina de detalii foarte interesante si comice din viata de zi cu zi a scriitorilor pe care-i regasim in toate bibliotecile lumii.

   Viata secreta a marilor scriitori cuprinde informatii picante si amuzante despre William Shakespeare, Lord Byron, Honoré de Balzac, Edgar Allan Poe, Charles Dickens, surorile Brontë, Henry David Thoreau, Lev Tolstoi, Emily Dickinson, Mark Twain, Oscar Wilde, Franz Kafka, Virginia Woolf si inca multi, multi, multi alti scriitori universali!

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Cafenea

Viata secreta a marilor scriitori: Henry David Thoreau

Publicat

pe

Thoreau viata secreta a marilor scriitori

Henry David Thoreau: 12 iulie 1817 – 6 mai 1862
Nationalitate: americana
Titluri reprezentative: O saptamana pe raurile Concord si Merrimack (1849), Nesupunerea civila (1849), Walden (1854)

Sunt un mistic, un trandescentalist, basca un filosof innascut.

   Cu mult timp inainte ca disidentii evrei din Uniunea Sovietica sa popularizeze acest termen, Henry David Thoreau avea sa devina primul refuznic1 al lumii. Intotdeauna refuza un lucru sau altul. Cu alte cuvinte:

   A refuzat sa plateasca o taxa de 5 dolari pentru a se elibera diploma de masterat a Facultatii de Litere de la Harvard. „Nu merita 5 dolari”, a bombanit. „Nu luati pielea de pe oaie!²„.

   Ajuns profesor la Concord Academy, a refuzat sa aplice pedepse corporale elevilor sai. Consiliul scolii l-a concediat pentru insubordonare, pretul platit fiind pierderea uneia dintre cele mai bune ocazii de a avea o cariera.

   In 1847 a devenit de asemenea celebru pentru refuzul de a-si plati impozitul in valoare de 1 dolar, ca forma de protest fata de implicarea Statelor Unite in Razboiul Mexican. Acest act de nesupunere l-a aruncat in inchisoare, de unde (dupa cum spune legenda) l-a dat afara pe protectorul lui, Ralph Waldo Emerson, care venise la puscarie pentru a-i plati cautiunea. „Henry, cum ai ajuns aici?” l-ar fi intrebat Emerson. „Waldo, tu cum de nu esti aici?” a fost raspunsul lui Thoreau. A doua zi dimineata, nu a mai fost nici Thoreau dupa gratii. O matusa i-a platit taxa si acesta si-a parasit celula, numai bine pentru o Sarbatoare a afinelor³.

   Thoreau si-a refuzat chiar si propriul nume, Botezat David Henry Thoreau, a insistat ca toata lumea sa-i spuna Henry David. Da, a fost cel mai incapatanat personaj din traditia literara a Statelor Unite.

   Un lucru insa nu i s-ar fi putut reprosa lui Thoreau: inconsecventa. S-a tinut de planul lui de viata, oricat de ciudat era, chiar si in excentricul Concord din Massachusetts-ul mijlocului de secol al XIX-lea. Printre placerile lui cele mai mari se numarau: trasul matei de coada, comunicarea cu natura, plimbarea cu barca pe rau si scrierile lungi, cu descrieri pline de digresiuni ale experientelor sale. Prietenii il vedeau ca pe un personaj bizar, dar cumva fermecator. Ralph Waldo Emerson practic l-a finantat toata viata lui de adult. Thoreau a fost garda de corp a sotiei lui Emerson si a copiilor acestuia, omul bun la toate si mascariciul de curte, facand expeditii cu copiii in padure, unde ii invata despre flora locala, fauna si cantecul pasarilor. Cand situatia financiara devenea disperata, se intorcea pur si simplu la munca in prospera fabrica de creioane a tatalui sau.

   Cartile lui Thoreau s-au vandut ingrozitor de prost de-a lungul vietii autorului, dar numele lui a devenit cunoscut dupa ce a murit de tuberculoza la 44 de ani. Poate cu exceptia lui Moby Dick de Herman Melville, Walden semnat de Thoreau este cea mai onorabila carte pe care in realitate n-a citit-o nimeni. Pe de alta parte, eseul Nesupunere civila a fost citit, ba chiar de oameni importanti. Gandhi, Tolstoi si Martin Luther King Jr., cu totii l-au citat ca sursa de inspiratie.

   Viata personala a lui Thoreau a avut suisuri si coborasuri. Nu s-a casatorit niciodata, desi s-a straduit din rasputeri sa-si gaseasca o nevasta. Fratele lui, pe care l-a iubit nespus, a murit de tetanos in 1841. In aprilie 1844, Thoreau impreuna cu un prieten au distrus din greseala mai bine de 120 de hectare din padurea care apartinea de Concord, cand focul lor de tabara s-a extins necontrolat. Sfaturile financiare ale lui Emerson l-au bagat pe Thoreau intr-o spirala a datoriilor din care i-a luat ani pana a reusit sa iasa, zdruncinand zdravan prietenia dintre cei doi. Dar chiar si asa, Thoreau si-a trait viata asa cum a vrut. A fost fericit ca nu a devenit „liderul inginerilor din America” cum isi dorea Emerson, preferand sa fie „capitan la o Sarbatoare a afinelor”. Si continua sa fie admirat pana in zilele noastre tocmai pentru aceasta incapatanare a lui de a ramane el insusi.

Henry cel urat

   Dupa cum spun sursele, Thoreau era un mare cuceritor. Dar puterea de atractie nu avea nimic de a face cu modul in care arata sau cu igiena personala. Craiul din Concord era fara doar si poate o aparitie dizgratioasa. Vecinul lui, Nathaniel Hawthorne, il descria ca fiind „urat ca dracu’, nasos, gura-casca, troglodit si cu apucaturi grosolane, desi curtenitoare, in armonie cu intreaga sa aparitie”. E adevarat ca Thoreau arareori isi facea baie sau se deranja sa-si aranjeze claia neingrijita de par, sau sa se schimbe de zdrentele de pe el. Era, de asemenea, binecunoscut pentru obiceiurile ingrozitoare de la masa. Oliver Wendell Holmes s-a plans adesea de obiceiul lui Thoreau de a manca doar cu mainile. Dar oamenii pareau dispusi sa treaca peste toate aceste apucaturi. „Uratenia lui e cumva una sincera si agreabila, si asta il prinde mult mai bine decat frumusetea”, isi incheia Hawthorne descrierea. Louisa May Alcott, care fusese indragostita de Thoreau, scria: „Dincolo de defecte, ochiul lui Dumnezeu a vazut trasaturile marete care aveau sa-i serveasca drept model pentru omul perfect.”

Henry David Thoreau Raftul cu ideiFiecare cu ciuperca lui

   Doar fiindca pentru acele vremuri Thoreau putea fi considerat un spirit liber, nu inseamna ca acesta nu era si putin puritan. Intr-o zi, in toamna lui 1856, in timp ce se plimba prin padure, a fost ingrozit sa descopere o ditamai ciuperca sub forma unui penis uman. „Poate fi impartita in trei parti: gland, corp si radacina – sau scrotul – pentru ca este reprezentarea fidela a unui falus”, scria in jurnalul lui. „Desi in multe privinte este atat de dezgustatoare, este totusi foarte sugestiva… Era o insulta pentru ochi, cat si pentru nas, palaria topindu-se foarte repede si contaminand totul in jur cu o mazga fetida, verzuie si semilichida. Intr-o ora sau doua planta imputise toata casa, incat nu mai putea fi suportata. Mi-a fost teama sa ma culc la mine in camera, acolo unde o tinusem, pana cand nu am aerisit bine. Mirosea a sobolan mort… Dumnezeule, la ce s-a gandit natura cand a creat asa ceva? Aproape ca s-a coborat la acelasi nivel cu cei care folosesc closetul…”

La reduceri

   Cand vine vorba de volum de vanzari, ei bine, sa zicem ca Thoreau nu era tocmai J.K. Rowling. Vazut in zilele noastre ca un clasic minor, marea lui realizare literara din 1849, O saptamana pe raurile Concord si Merrimack s-a vandut atat de prost incat copiii mergeau pana la el acasa ca sa-l vada pe „ciudatul… [care] a scris o carte din care nu s-a vandut vreodata un exemplar”. Asta e o exagerare, fireste, dar nu e departe de adevar. De fapt, editorul i-a scris lui Thoreau si l-a intrebat cum sa procedeze cu stivele de exemplare nevandute din biroul lui. Thoreau a luat un stoc de 706 exemplare, pe care le-a depozitat in pod, incercand sa le vanda oricui trecea pe la el in vizita. „Sunt posesorul unei biblioteci de aproape noua sute de volume”, i-a marturisit la un moment dat cuiva, „dintre care peste sapte sute sunt scrise de mine.”

La stafide inainte

   Daca va place painea cu stafide, ii puteti multumi lui Thoreau. El a inventat-o intr-o zi, cand se framanta aluatul pentru paine la Walden Pond. Se spune ca doamnele din Concord au fost uimite de marea lui inventie culinara.

Seful creioanelor

   Sa presari stafide in aluatul de paine a fost o joaca de copii in comparatie cu inventia lui Thoreau din domeniul pietei instrumentelor de scris. Creionaraia – daca ar exista un astfel de cuvant – era pentru Thoreau o mostenire genetica. Charles Dunbar, unchiul lui, a pus bazele afacerii de familie in 1821, dupa ce a dat peste un depozit de grafit in Bristol, New Hampshire. Tatal lui Thoreau, John, s-a alaturat in scurt timp afacerii si astfel au revolutionat fabricarea de creioane pentru care Societatea Agricola din Massachusetts avea sa-i ofere o diploma de merit. La o varsta destul de frageda, Henry David Thoreau promitea ca el isi va lasa amprenta in lumea fabricantilor de creioane. In 1838 va avea in sfarsit aceasta sansa. Dupa ce s-a dedicat in intregime afacerii cu creioane, curand avea sa dezvolte un model imbunatatit a carui calitate se ridica la standardele modelului fabricat in Germania. O noua moara de macinat grafitul a fost o alta inventie revolutionara a tanarului Thoreau. Daca s-ar fi deranjat sa patenteze aceste idei, ar fi avut sansa sa devina un om bogat.

   Celebritatea l-a facut sa se culce pe-o ureche, jurand sa nu mai faca un creion in viata lui. „Pentru ce-as mai face asta?” le-a spus prietenilor. „Doar n-am sa fac acelasi lucru de doua ori.” Dar, precum cantecul unei sirene, piata creioanelor l-a ispitit din nou; coplesit de datorii, in 1843 a revenit in fabrica plin de forte proaspete. S-a lasat complet absorbit de munca lui, marturisindu-i chiar lui Ralph Waldo Emerson ca visase o noapte intreaga numai masini de facut creioane. Iar roadele muncii nu au intarziat sa apara, pentru ca Thoreau avea sa dezvolte ceea ce compania promova ca fiind „un creion cu totul deosebit, conceput special pentru artisti si cunoscatori”; era mai dur, mai intunecat si mai rezistent decat celelalte creioane aflate pe piata la vremea respectiva. In scurt timp, profesorii de desen insistau ca studentii sa foloseasca numai creioanele fabricate de Thoreau. Numai competitia aflata in dezvoltare, provocata in parte de inovatiile lui Thoreau, a impiedicat afacerea familiei sa domine industria de creioane din America.

Henry David cel Rosu?

   In 1954, cand Panica Rosie4 era in apogeu, blândul singuratic din Concord a devenit, desi pare greu de crezut, o victima a isteriei anticomuniste. Serviciile secrete americane au ordonat ca toate exemplarele din Walden sa fie scoase din bibliotecile ambasadelor americane din intreaga lume. Se spunea despre carte ca ar fi „profund socialista”.

Bâzdâganie

   Thoreau se considera intai de toate un naturalist, asa ca probabil ar fi cat se poate de incantat sa afle ca exista o insecta care ii poarta numele. Entomologul A.A. Girault a denumit o specie de viespe Thoreauia, in onoarea lui.

 

————————

Joc de cuvinte. „Refuznic” are dublu sens: 1. Cetatean sovietic, cu precadere evreu, careia i s-a refuzat dreptul de a emigra din Uniunea Sovietica; 2. Persoana care refuza sa se supuna anumitor legi sau ordine, in special ca actiune de protest.
Aluzie la traditia de a confectiona diplomele din piele subtire de oaie;
Thoreau aminteste acest episod in Civil Disobedience si in Walden, invocand in ambele ocazii afinele. Intr-un elogiu adus lui Thoreau dupa moarte, Emerson avea sa scrie: „he was the captain of a huckleberry-party”;
4 Sintagma „Panica Rosie” denumeste doua perioade dinstincte din istoria Statelor Unite, caracterizate de un anticomunism puternic: prima perioada cuprinsa intre 1917 – 1920 si cea de-a doua de la sfarsitul anilor ’50 pana in anii ’60.

   Transcriere din volumul de exceptie Viata secreta a marilor scriitori, de Robert Schnakenberg, disponibil la editura Art. Pe langa aspectul foarte aranjat al textului, grafica care insoteste relatarile „piperate” din viata mai putin cunoscuta a marilor scriitori este perfect potrivita, intr-o maniera aproape caricaturala. O lectura amuzanta, insa plina de detalii foarte interesante si comice din viata de zi cu zi a scriitorilor pe care-i regasim in toate bibliotecile lumii.

   Viata secreta a marilor scriitori cuprinde informatii picante si amuzante despre William Shakespeare, Lord Byron, Honoré de Balzac, Edgar Allan Poe, Charles Dickens, surorile Brontë, Henry David Thoreau, Lev Tolstoi, Emily Dickinson, Mark Twain, Oscar Wilde, Franz Kafka, Virginia Woolf si inca multi, multi, multi alti scriitori universali!

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X