Multumim pentru vizita! Incercam pe cat posibil sa ajutam la crearea de continut din arii precum cultura, educatie, stiinta. literatura si altele. Orice distribuire este binevenita, asadar va invitam cu drag sa folositi butoanele de Social Media.

Nunta lui Figaro Mozart ONB opera

NUNTA LUI FIGARO în programul lunii aprilie de pe scena Operei Nationale Bucuresti

   Opera Nationala Bucuresti prezinta joi, 18 aprilie 2019, începand cu ora 18:30 spectacolul Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poarta semnatura lui Alexander Radulescu, scenografia a fost realizata de catre Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrau. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorascu.

(Video: Opera Nationala Bucuresti)

     Opera Nunta lui Figaro a fost compusa în lunile martie si aprilie ale anului 1786. Ideea unei opere inspirata de piesa lui Pierre Beaumarchais, care crease scandal în Franta, a apartinut atat compozitorului cat si libretistului Lorenzo Da Ponte. Acesta a povestit într-o scrisoare adresata unui prieten: „Nu ispravesc sa scriu cuvintele si Mozart le si concepe muzica”.

    Nunta lui Figaro este prima opera la care au colaborat Mozart cu libretistul Lorenzo Da Ponte. Cei doi au mai realizat împreuna operele „Don Giovanni” si „Così fan tutte”. Mozart a fost cel care i-a adus lui Da Ponte o copie a piesei lui Beaumarchais, iar acesta a transpus-o într-un libret în numai 6 saptamani, traducand textul în italiana, punandu-l în versuri si excluzand toate trimiterile politice. Libretul a primit în final aprobarea Împaratului Joseph al II-lea, iar premiera a avut loc pe 1 Mai 1786 la Burghtheater Wien. În pofida succesului, s-au jucat doar 9 reprezentatii. Acestea aveau o durata de 4 ore, iar publicul entuziasmat solicita deseori bis-uri care dublau acest timp. Se pare ca, Împaratul a emis o hotarare în legatura cu numarul de bis-uri ce puteau fi acordate în cadrul unei reprezentatii cu „Nunta lui Figaro”. În 1789 spectacolul a fost reluat, Mozart si Da Ponte au adus mici modificari muzicale, adaptand partitura pentru interpretarea rolului Susanna. Una dintre marile iubiri ale lui Mozart se spune ca a fost interpreta de la premiera a rolului Susanna din „Nunta lui Figaro”, Nancy Storace.

   Biletele se gasesc pe http://tickets.operanb.ro/ si la casa de bilete a Operei Nationale Bucuresti (program luni – duminica între orele 10:00 – 13:00 si 14:00 – 19:00).

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

Raftul cu idei - cronica de teatru, recenzie de carte, evenimente culturale, educatie, psihologie.

Post a Comment

You don't have permission to register