);
COnecteaza-te cu noi

Fotografie

Proiectul fotografic INTERSECTIONS

Publicat

pe

Proiectul fotografic INTERSECTIONS

   Fotograful suedez Bertil Nilsson a initiat un proiect fotografic, Intersections, prin care  isi propune sa redefineasca spatii arhitecturale urbane.

   Bertil Nilsson sustine ca locuri ce par intamplatoare sau “pur functionale” au, de multe ori, linii, forme, texturi aparte, ce pot fi dezvaluite doar de aparatul de fotografiat. Intersectiile se creeaza atunci cand geometria acestor spatii se intalneste cu gratia corpului uman aflat in miscare. Artistul apare in ipostaza de “sculptura vie”, ce anima locul si ii ofera un sens.

   De altfel, in proiectele sale (atat Intersections, cat si Luminescence si Naturally), Bertil este interesat de anatomia corpului uman, in contrast cu natura si obiectul. Senzualitatea, eleganta, sunt puse pe un fond minimalist, rigid, care creeaza un joc al formelor.

   Fotograful lucreaza in proiectele sale cu artisti de circ si dansatori, pentru a surprinde cel mai bine esenta miscarii.

   Mai multe fotografii si informatii despre proiectele in desfasurare pot fi gasite pe website-ul lui Bertil Nilsson http://www.bertil.uk/

Image credits: Imaginile sunt utilizate cu permisiunea fotografului Bertil Nilsson.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

Iubesc teatrul, cartea, filosofia, oamenii, locurile si lucrurile frumoase. Cred in cunoastere si activitate, ca modalitati de a pune lumea in miscare.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Cafenea

Gheisele japoneze neintelese: artistele pe care vestul le-a confundat cu prostituatele

Publicat

pe

Gheisele japoneze - cultura japoneza - Raftul cu idei

   O incursiune in lumea misterioasa si neinteleasa a gheiselor japoneze, artisti respectati, muzicieni, dansatori si poeti, pe care vestul i-a confundat cu prostituatele dupa ocupatia americana a Japoniei, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

   „Vrem fete gisha!”

   In 1945, un astfel de racnet umplea aerul noptilor in Japonia ocupata de americani, nascut din gurile soldatilor americani beti crita, ce duhneau a sake si stalceau cuvinte japoneze.

   Ceea ce acesti barbati cunosteau drept gheise nu erau altceva decat prostituate. Din momentele in care primii americani au aterizat in Japonia, femeile care isi vindeau trupul soldatilor se autointitulau „gheise” (pronuntat gresit de americani „gisha”). Dupa ani de razboi, oamenii cautau cu disperare de lucru orice ar fi adus bani. Si daca o femeie era dispusa sa-si ofere trupul, soldatii americani erau dispusi sa-si ofere banii.

   Desigur, soldatii americani nu aveau nici cea mai mica idee despre ce era cu adevarat o gheisa. Nu stiau ca prostituatele cu fetele vopsite in alb nu aveau nimic de-a face cu traditia japoneza seculara a mandrelor artiste si interprete japoneze care erau adevaratele gheise.

   Si-atat prostituatele cat si clientii acestora nu aveau nici o idee ca, prin exploatarea acestei traditii, o vor si distruge, totodata. Insa adevarata istorie a gheiselor in Japonia este mult mai bogata si mai complexa decat ar fi realizat oricine dintre cei care au exploatat-o.

Despre gheisele japoneze

O gheisa ajuta la aranjarea elaborata a parului altei femei. Gheisele si maiko adesea dormeau cu gatul sprijinit pe suporti mici in loc de perne, pentru a se asigura ca nu isi strica coafura in timpul somnului. Circa 1900-1940 | sursa foto: Biblioteca Publica din New York

Originea gheisei

   „Fictiunea a servit pentru a propaga ideea … ca [gheisele] isi petrec noptile cu clientii lor”, s-a plans o data fosta gheisa Iwasaki Mineko. „Odata ce o idee ca aceasta este plantata in cultura generala, capata o viata proprie.”

   In ciuda felului in care oamenii privesc acum termenul, gheisa nu inseamna „prostituata”; inseamna „artist”. Cand primele gheisa moderne au aparut in orasele mari ale Japoniei in secolul 17, acestea nu-si vindeau trupul pentru sex. Gheisele erau interpreti – si barbati!

   Acesti barbati erau dansatori, cantareti si muzicieni. Erau interpreti, insa nu cu totul separati de lucratorii din industria sexului. Barbatii gheisa isi stabileau un chiosc in bordeluri si intretineau clientii care isi asteptau randul la cele mai scumpe curtezane (oiran).

   Pe la inceputul secolului 19, femeile au inceput sa preia rolul gheisei masculine si – bineinteles – nici acestea nu se culcau cu clientii lor. Treaba lor era sa intretina barbatii care asteptau intalnirea cu oiranele. Daca se culcau cu clientii lor, ar fi luat, practic, din clientela propriului angajator. Asadar, aceste femei nu numai ca nu au ales sa se prostitueze, ci le era chiar interzis sa faca asta.

   Ca sa fim corecti, unele gheise (precum si unele femei care isi spuneau asa, indiferent daca era adevarat sau nu) si-au oferit trupul pentru sex, oricum, iar delimitarea dintre artiste si prostituate era neclara, cateodata. Cu toate acestea, rolul gheisei asa cum a fost conceput original si practicat la scara larga avea de a face in principal cu artele si spectacolul, nu cu sexul.

gheisele japoneze neintelese

Cateva gheise dansând. Circa 1914-1918 | sursa foto: Wikimedia Commons

Viata unui artist

   Antrenamentul unei gheise incepea inca de la varsta de sase ani. Aceasta avea sa petreaca cinci ani sau mai mult pregatindu-se – cu cheltuieli deloc mici – intr-o casa de antrenament (okiya), stabiliment care ii oferea o camera, mancare si aprovizionare cu toate cele necesare. Pentru a-si plati datoriile rezultante, tanara gheisa putea chiar sa lucreze pentru acea casa de antrenament, pentru o buna parte din viata.

   Aceste „eleve” erau numite maiko si aveau sa petreaca ani in care invatau cum sa cante la diverse instrumente, precum koto sau shamisen. Maiko invatau dansuri complexe, in care cele mai mici gesturi erau incarcate cu simbolistica profunda. Si mai presus de toate, invatau cum sa lumineze o incapere, asa cum i-a spus un profesor unei maiko: „O gheisa este ca soarele. Cand aceasta paseste intr-o camera, camera devine mai stralucitoare.”

   In continuare, aceste femei aveau sa reprezinte culminarea feminitatii. Invatau sa paseasca cu cea mai rafinata eleganta, imbracate in kimono si in echilibru perfect pe incaltaminte cu platforma. Aveau sa invete cum sa incante barbatii prin evocarea unui aer misterios si fascinant. Si maiko aveau sa invete sa scrie poezii si cantece superbe, pline de melancolie.

   Toate fiind spuse, antrenamentul acestora dura ani buni, fara sa se termine vreodata cu adevarat. Chiar si atunci cand o femeie trecea complet prin procesul de invatare si se apropia de anii batranetii, se astepta de la ea sa petreaca ore in activitati care tin de arta sau de muzica.

Gheisele - Raftul cu idei - cultura japoneza

Un grup de maiko, ucenicele gheiselor. Circa 1900-1940 | sursa foto: Biblioteca Publica din New York

Primele „fete gisha”

   Totusi, lumea artistica a gheiselor nu a stat separata de prostitutie pentru totdeauna. Curtezanele in cele din urma au inceput sa copieze elemente de la gheise, precum stilul vestimentar, manierele, abilitatile de conversare si – intr-un final – machiajul specific.

   Aceasta s-a intamplat in mare parte din cauza atractiei pe care o resimteau barbatii in preajma gheiselor, atractie care rivaliza cu cea pentru curtezane. Gheisele erau artisti, adevarat, insa aveau de asemenea abilitatea de a stimula imaginatia barbatilor cu tentatia unei femei pe care acestia din urma stiau ca nu pot sa o aiba.

   Unele prostituate, asadar, au inceput sa se imbrace precum gheisele, au inceput sa le cante clientilor, in nadejdea de a le oferi acestora o versiune mai accesibila a ceea ce erau barbatii obisnuiti sa aprecieze in palatele placerii scumpe ale marilor orase, unde lucrau si gheise.

   Pentru gheisele originale, aceste prostituate care au copiat stilul lor erau o jignire. „Eram acolo sa intretinem si niciodata nu ne-am vandut pe noi insine, trupurile noastre, pentru bani,” spune Iwasaki Mineko. „Acesta nu era scopul pentru care existam; acesta [sexul pe bani] era scopul femeilor care ne-au copiat.”

Oiran: curtezane japoneze

Doua oiran, curtezanele aristocrate la care aveau acees barbatii dupa ce erau intretinuti de gheise. 1917 | sursa foto: Wikimedia Commons

Ocupatia americana din Japonia

   Cand soldatii americani au inaintat pe teritoriul japonez, in urma infrangerii Japoniei in cel de-al doilea razboi mondial, sensul cuvantului „gheisa” s-a schimbat pentru totdeauna. Protituatele care imitau ghisele au inceput sa vaneze soldatii, imbracate in costume elaborate, de gheisa, fara sa ofere mai mult decat placere sexuala.

   Pentru soldatii insingurati, la mai mult de 8.000 de kilometri de casa, ispita unui trup cald cu care sa imparta patul era cu siguranta una greu de refuzat. Soldatii americani vizitau aceste „fete gisha” in grupuri. Mai mult de 80 de procente din fortele de ocupatie din Japonia au luat o amanta, intr-un fel sau altul, si multe dintre acestea erau inchiriate cu ora.

   Sute de mii de femei japoneze faceau bani culcandu-se cu barbati americani, multe dintre acestea erijandu-se in gheise, ca un mijloc de ademenire. Curand, pentru lumea vestica, cuvantul „gheisa” avea sa fie sinonim cu „prostituata”.

O efigie a unui trecut ce moare

   „Lumea gheiselor”, spune Iwasaki Mineko, „este o societate foarte separata, imbracata in mister. Miturile care au fost create de profani si de straini despre mediul si stilul de viata al universului gheiselor au fost lasate sa ia amploare fara a fi verificate, corectate sau tinute sub control.”

   Gheisele s-au mandrit intotdeauna cu tinerea in viata a misterului. Nu au luat atitudine si nici nu au organizat proteste de amploare atunci cand perceptia despre profesia lor a ajuns de la cea de artiste si inteprete la cea de prostituate. O declaratie indrazneata de protest ar fi fost lipsita de demnitate, pentru ele. Asa ca majoritatea gheiselor au asistat tacit cum lumea lor dispare.

   Si astazi exista gheise veritabile – insa un numar foarte mic. Totalul estimat in Japonia a scazut de la 80.000 de gheise la doar cateva mii, in decursul secolului 20. Dar pentru putinele gheise ramase, profesia acestora s-a reintors la puritatea relativa pre-razboi si nu are nimic de-a face cu prostitutia. Ceainarii moderne conduse de gheise sunt acum locatii de distractie, de socializare si de delectare artistica. Dar si acestea, cateva, cate sunt, dispar. „Artele traditionale si cultura costa foarte multi bani pentru a fi mentinute,” declara in 2017 o gheisa care facea eforturi sa-si mentina afacerea in viata. Astazi, multe dintre afaceri sunt abia profitabile. Insa cele care raman active continua multumita femeilor care au o pasiune reala pentru aceasta ocupatie. „Apuc sa port un kimono, sa-mi practic dansul”, explica o gheisa moderna, intrebata de ce se agata de o traditie care sta sa moara. „Mai presus de toate”, spune aceasta, „am sansa sa traiesc in aceasta lume a frumusetii.”


Pentru mai multe detalii despre lumea gheiselor, astazi, va invit sa vizionati acest video de la National Geographic:

 

 

 

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Fotografie

Jocuri de lumina si umbra in fotografia stradala a lui Dimitri Keungueu. Proiectul fotografic „8am / 8pm”

Publicat

pe

Jocuri de lumina si umbra in fotografia stradala a lui Dimitri Keungueu. Proiectul fotografic „8am / 8pm”

Jocuri de lumina si umbra in fotografia stradala a lui Dimitri Keungueu. Proiect fotografic „8am / 8pm”

   Dimitri Keungueu este un inginer software de origine franceza, care si-a descoperit interesul pentru fotografie in urma cu doi ani, odata cu mutarea sa in New York. Atmosfera si ritmul vietii din Midtown l-au inspirat sa inceapa proiectul fotografic „8am / 8pm”, in care surprinde scene din realitatea cotidiana a oamenilor care merg la munca sau se intorc acasa.

   Intre timpul alocat slujbei sale solicitante si familie, Dimitri se dedica pasiunii sale pentru fotografie. Majoritatea fotografiilor sunt alb-negru, puternic contrastante si ilustreaza un amestec de lumini si umbre, despre care Dimitri spune ca este o parte esentiala a stilului sau fotografic.

   „Fotografia stradala este, pentru mine, arta de a oferi emotii prin imagini. Fericirea, tristetea, compasiunea, ura, bucuria, teama. Toate acestea pot fi gasite intr-o singura imagine”, spune Keungueu. „Ma atrag povestea si emotiile pe care le simti in spatele unui cadru, dar si unicitatea. Indiferent de momentul in care faci fotografia, ea este unica: nu poti avea aceeasi lumina, aceiasi oameni, acelasi unghi. Acest moment, aceasta poveste, aceasta emotie, toate sunt pieritoare, dar ele pot trai vesnic prin fotografie”.

   Dimitri spune ca apreciaza si isi gaseste inspiratia in munca fotografilor Eliot Erwitt, Daido Moriyama si, din generatia mai tanara, Marie Laigneau.

   Puteti gasi mai jos o selectie a fotografiilor, din proiectul 8 am. Mai multe fotografii si informatii despre proiectele in desfasurare pot fi gasite pe website-ul 500px, unde Dimitri publica cea mai mare parte a muncii sale, sau pe Instagram.

Jocuri de lumina si umbra in fotografia stradala a lui Dimitri Keungueu. Proiectul fotografic „8am / 8pm”

A determined eye I Dimitri Keungueu

Jocuri de lumina si umbra in fotografia stradala a lui Dimitri Keungueu. Proiectul fotografic „8am / 8pm”

Door of light I Dimitri Keungueu

 

From bus to work I Dimitri Keungueu

From bus to work I Dimitri Keungueu

Jocuri de lumina si umbra in fotografia stradala a lui Dimitri Keungueu. Proiectul fotografic „8am / 8pm”

King of the hill? I Dimitri Keungueu

Morning challenge I Dimitri Keungueu

Morning challenge I Dimitri Keungueu

Morning Starbuck I Dimitri Keungueu

Morning Starbuck I Dimitri Keungueu

 

Running to work I Dimitri Keungueu

Running to work I Dimitri Keungueu

Jocuri de lumina si umbra in fotografia stradala a lui Dimitri Keungueu. Proiectul fotografic „8am / 8pm”

The city wanderer I Dimitri Keungueu

 

The first step out I Dimitri Keungueu

The first step out I Dimitri Keungueu

Unwavering stare I Dimitri Keungueu

Unwavering stare I Dimitri Keungueu

Image credits: Imaginile sunt utilizate cu permisiunea fotografului Dimitri Keungueu

Cover photo: City Bird – Dimitri Keungueu

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Fotografie

Minunile din Carpati – un timelapse superb al vajnicilor munti

Publicat

pe

minunile din Carpati timelapse fotografie

   Arta fotografica ce poarta numele de Timelapse a prins un avânt foarte mare în ultimii ani, tot mai multi fotografi vrând sa experimenteze aceasta tehnica. Probabil ca popularitatea a venit odată cu inovatiile recente în domeniul aparatelor foto pentru amatori. Practic oricine are o camera foto si un trepied stabil se poate apuca de timelapse. Pentru secventele mai complexe trebuie sa ne înarmam cu multa rabdare deoarece toate componentele de care ne vom ajuta sunt încă în faza de experiment.

Mihai Doarna, creatorul minunatului filmulet pe care il prezentam aici, ne vorbeste despre proiectul sau, in care a investit atata pasiune:

   „Pe mine m-au atras initial provocarile tehnice pe care le presupune timelapse-ul. Am început prin a-mi construi propriul controller pentru aparatul foto si motorasul sinei. Am dezvoltat controller-ul pe platforma Raspberry Pi, comunicarea cu camera foto facându-se prin wifi de pe orice telefon mobil smart. Dupa câteva experimente mi-am dat seama ca se poate construi o poveste folosind doar acest procedeu. Asa ca am început sa ma gândesc la subiecte si moduri prin care as putea transmite ideile mele si chiar emotie.

   Wonders of Carpathia (Minunile din Carpati) este al doilea proiect timelapse la care am lucrat. Stiam deja ca pot realiza imagini bune din punct de vedere tehnic, asa încât am început prin a ma gândi la o poveste. Ideea mea a fost sa redau frumusetea si salbaticia muntilor Carpati în toate momentele dintr-o zi obisnuita de vara. Am vrut sa arat maretia crestelor si puterea naturii de a modela acesti munti, dar si detalii din paduri, pârâuri repezi sau monumente precum Sfinxul din Bucegi.

   Am colindat 18 zile prin munti întorcându-ma din drumetiile mele cu 55 de secvente timelapse. De fiecare data aveam planul facut de acasa cu ce urma sa fotografiez. Urmaream frecvent prognoza meteo si încercam sa profit de fiecare situatie. În caz ca era cer senin ma focusam pe surpinderea cerului înstelat, daca aveam vizibilitate buna încercam panorame de pe creste, iar daca cerul era acoperit cu nori ma concentram pe detalii din padure.

   În toate drumetiile am avut un rucsac destul de greu, iar de multe ori am fost singur pe munte petrecându-mi noaptea in mijlocul naturii în cort. Echipamentul foto complet are 12 kg, dar de putine ori am avut totul la mine. Planuiam de acasa ce sa iau în functie de locatia aleasa si de imaginile pe care doream sa le obtin. Am încercat sa nu includ prezenta omului fotografiind doar în locuri salbatice departe de drumuri, cabane si statiuni turistice.

Wonders of Carpathia from Mihai Doarna on Vimeo.

 

   În concluzie sunt destul de multumit de rezultatul obtinut. Am reusit sa-mi perfectionez tehnica fotografiei timelapse, sa descopar locuri deosebite din muntii nostri, dar si sa cunosc mai bine natura si sa-i anticipez unele momente. Planuiesc sa mai lucrez si la alte asemenea proiecte deoarece aceste filmulete sunt o metoda foarte buna de a promova turismul în România.”

   Ii dorim si noi lui Mihai mult succes in viitoarele proiecte pe care le va demara si ii multumim pentru materialul pe care ni l-a pus la dispozitie. Si il lmai asteptam la Raftul cu idei. Pe Mihai il gasiti la http://mihaid.ro si pe Facebook, aici: https://www.facebook.com/mihai.doarna

minunile din Carpati timelapse fotografie

sursa foto: Mihai Doarna

minunile din Carpati timelapse fotografie

sursa foto: Mihai Doarna

minunile din Carpati timelapse fotografie

sursa foto: Mihai Doarna

minunile din Carpati timelapse fotografie

sursa foto: Mihai Doarna

 

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X