);
COnecteaza-te cu noi

Profil de artist

Profil de artist: IV-IN

Publicat

pe

IV-IN profil de artist

“Cred ca prima impresie in muzica e la fel de importanta ca in socializare”

   ”Raw, distorsionata si emotionala”, asa descrie IV-IN muzica sa aflata la confluenta dintre techno, deep-tech si experimental. IV-IN (Lorand Marton in afara scenei) si-a descoperit pasiunea pentru productia muzicala inca de timpuriu. In ultimii ani, a interpretat in cadrul unor festivaluri de renume precum Electric Castle sau Delahoya. Pentru IV-IN, muzica are un efect catartic si este puternic conectata cu emotiile umane. In 2015 a lansat primul sau EP, Aerian, un testimonial al copilariei sale.

Cand si cum au fost primele tale contacte cu productia muzicala?

   Am inceput productia muzicala electronica atunci cand aveam 17 – 18 ani. Inainte de asta cantam la chitara si compuneam melodii cu versuri care nu au vazut niciodata lumina zilei. Mi-am descarcat Fruityloops si am inceput sa fac beat-uri. De atunci nu m-am mai oprit, am schimbat programele intre timp si am invatat foarte multe lucruri despre muzica. Am invatat sa pun 100% suflet si 100% distractie in ceea ce fac.

Cu ce incepi atunci cand iti pregatesti un set? In functie de ce criterii construiesti setul?

   Atunci cand am un live set, incep cu o piesa proprie care sa dea tonul la tot set-ul respectiv, ceva ce caracterizeaza toata atmosfera, ca si cum ai face cunostinta cu un om. Cred ca prima impresie in muzica e la fel de importanta ca in socializare.

Adesea, in muzica, emotiile sunt provocate de versuri, nu doar de sunet. In ce masura este o provocare pentru tine sa spui o poveste fara cuvinte?

   Aici cred ca intervine efectul de cum te “atinge” o anumita piesa sau ce amintiri sau sentimente iti trezeste. Difera la fiecare om in parte. Apreciez mult daca cineva are o interpretare proprie a unei melodii, apreciez si mai mult daca reusesc sa trezesc in cineva aceleasi sentimente pe care le simt si eu cand ascult aceeasi melodie.

Daca ar fi sa descrii misiunea unui creator de muzica intr-o singura fraza, cum ar suna?

Creeaza sunete care iti trezesc stari de spirit.

Ce artisti romani sau internationali te inspira si cum iti influenteaza stilul muzical?

   Incerc sa nu ma las influentat de alti artisti. Daca ar fi sa mentionez niste artisti romani pe care ii respect ar fi: Dual Shaman, Cosmin TRG, Quidbop, Sentiment, Ethylen, Ada Kaleh, Vesnic, SIT, Mihai Popoviciu, Adrian Enescu, Rodion Rosca. Iar cei internationali ar fi: SNTS, Ben Klock, Legowelt, Marcel Dettman, Palms Trax.

Crezi ca oamenii inteleg si apreciaza complexitatea muncii tale, in masura in care nu stiu ce se petrece in spatele platanelor?

   Pentru mine, faptul ca cineva isi ridica mainile, striga, este prezent, da like sau share pe Facebook, inseamna apreciere. Nici nu ar trebui sa stie ce se petrece in spatele platanelor, e asemenea unui truc de magie, in momentul in care afli cum se face, nu te mai uimeste. Aprecierea are multe forme, trebuie doar sa iti deschizi ochii.

Muzica live are si o puternica functie sociala. Oamenii se aduna si pentru cateva ore impartasesc o stare si o experienta comuna, fara sa poata interveni in selectia muzicala. Cum profiti de aceasta libertate si cum simti rolul de „generator” de buna dispozitie?

   Incerc mereu sa transmit o stare de spirit, tristete, fericire sau agresivitate (nu in sensul rau). Intotdeauna transmit ceva unic in timpul unui set live, doar cei care participa o pot auzi si asta va fi doar o singura data, nu iese la fel si a doua oara. Faptul ca lumea se aduna si socializeaza pe muzica mea mi se pare un lucru uimitor, cumva simt ca ajut oamenii sa creeze conexiuni intre ei.

In ce masura te influenteaza spatiul in care interpretezi? Prin ce este diferita experienta dintr-un club, fata de cea de la un festival?

   La un festival simti ca ai mai multa libertate, mai ales daca spatiul e mare, altfel se umple locul si sunt altfel de oameni. Unii ajung la tine din intamplare si s-ar putea sa le placa ceea ce aud. In schimb, clubul mi se pare mult mai intim si te poti conecta mult mai repede cu oamenii. Imi place cand nu este o scena ci sunt la aceasi inaltime cu publicul: you have fun, they have fun.

Cum percepi relatia dintre avansurile tehnologice, muzica si arta unui producator? Conteaza instrumentul sau doar ceea ce iese din difuzoare?

   Nu cred ca instrumentul conteaza atat de mult. In plus, instrumentele din ziua de azi sunt foarte scumpe. Producatorii care sunt la inceput de drum nu isi permit poate nici un laptop mai performant. Dar asta NU e o scuza pentru a face muzica ce nu este de calitate. Eu momentan incerc sa ma “intorc in timp” si sa imi achizitionez sintetizatoare mai vechi sau care suna mai ciudat, mai “stricat”. Imi place sa experimentez si imi place sa descopar lucruri noi care tin de muzica. Momentan fac un research pe sintetizatoare rusesti, lumea ar trebui sa stie de ele, au o culoare a sunetului mai altfel, mai frumos in felul lor.

Daca ar fi sa ramai blocat in scena muzicala a unui anumit an, ce an ar fi si de ce?

   Asta e o intrebare grea. Imi plac foarte multe genuri muzicale, fiecare are era lui. Dar cred ca sunt destul de bine plasat in secolul XXI, am acces la foarte multe informatii si muzica poate ajunge mult mai departe, spre deosebire de deceniile sau secolele trecute.

Ce proiecte muzicale pregatesti in acest moment? Este ceva ce iti ocupa mai mult timpul si ai putea sa impartasesti cu cititorii nostri?

   Momentan lucrez la proiectul personal si pe asta pun cel mai mare accent.  Totodata,  pregatesc ceva nou, care va fi o casa de discuri. Deocamdata nu spun mai multe, sper sa surprind lumea cu un roaster interesant si cu un concept nou (cel putin pentru Romania).

IV-IN profil de artist   Il puteti asculta pe IV-IN pe SoundCloud https://soundcloud.com/iv-in si ii puteti urmari activitatea pe Facebook https://www.facebook.com/ivinofficial/

Discutii pe Facebook
Nemira

Iubesc teatrul, cartea, filosofia, oamenii, locurile si lucrurile frumoase. Cred in cunoastere si activitate, ca modalitati de a pune lumea in miscare.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Profil de artist

Dorian Dron – Autoportret in cuvinte

Publicat

pe

Dorian Dron profil de artist scriitor

Dorian Dron este omul aflat la raspantia dintre cuvinte si muzica. Nu stii exact ce anume il defineste mai bine, pasiunea pentru scris sau cea pentru muzica.

   Ceea ce insa este important, este bogatia de inteligenta si suflet pe care o imparte si altora. Fie ca alege sa imparta muzica, fie ca isi imparte cu noi universul prin scris.

   La Bookfest 2018 editura Fractalia va lansa romanul sau Scara (AB4) dar nu am mai avut rabdare si am vrut sa  va impartasesc cateva din gandurile sale.

Sa ne imaginam ca ai terminat facultatea si nu exista masterul de scriere creativa.

Cum ar fi aratat drumul tau?

Crezi ca scrisul are o reteta? Un know-how?

   Nu stiu cum ar fi aratat drumul meu, dar mai mult ca sigur ar fi fost unul cu multe gropi asteptând o asfaltare ce nu avea sa vina curând. Da, fara masterul de scriere creativa si fara Musina, as fi aratat probabil ca un absolvent al filologiei, trezit peste noapte la orele facultatii de mate-info. Nu spun ca nu as fi învatat, dar procesul în sine ar fi durat mult mai mult. 

   Cât despre scrisul meu, daca are sau nu o reteta, as raspunde sincer ca nu si nici n-as cauta-o. Din moment ce ti-ai gasit o reteta, din punctul meu de vedere nu te mai poti numi un scriitor „liber” (cu toate ca libertatea e doar un concept si nu o realitate), pentru ca nu ai mai lua în considerare actul creator, ci te-ai uita ori în urma la ce ai facut, ori la limitele în care te încadrezi sau te-a încadrat acel cineva care te-a urcat în barca si ti-a dat drumul pe val. Cât despre scriitura, în general, categoric raspunsul este afirmativ. Exista, sa le spunem, retete de public sau trend. Iei prima carte Sandra Brown si o pui lânga toate cele scrise de-a lungul timpului si vei observa similitudini. O scriitura lejera, cu o actiune de tip telenovelistic, o pupatura, o iubire, o înselatorie si happy end. Iei toate aceste imagini, le combini între ele si ai mai scos una. Plus putina drama si niscaiva lacrimi de crocodil. Sau fantasy-ul care respecta patternul basmului, daca ne raportam la celebra clasificare a lui Propp. Ne zicea Musina la curs despre telenovele deja intrate în istoria moderna, ca si ele nu sunt altceva decât resemantizari ale basmului. Asa se explica si succesul lor la public, pentru ca publicul are nevoie de povesti. Eroul e un Jose Armando, care are nevoie de niste ajutoare pentru a o salva pe Esmeralda din ghearele unei casatorii nedorite si el înfrunta cele n situatii ce îi pun la încercare iubirea. Daca ne referim la ele, da, confirm aceste retete. 

   În plus, scrisul în sine poate capata un „know-how” dupa ce a ajuns în mâinile cititorilor. Ei sunt în masura sa spuna: da, frate, cartea asta are ceva în care m-am regasit, ceva din mine si din experienta mea. Pâna la urma e un joc dublu, pentru ca tu, ca scriitor, îti pui pe foaie imaginarul si cititorul vine cu experienta lui de viata si de lectura. La interactiunea dintre cele doua medii se formeaza o realitate unica, în care simti ca te-ai connectat cu mintea autorului, ca iei parte la jocul lui. Îi accepti conventia si devii partas la întâmplari, limbaj si gesturi. Traiesti o noua realitate. D-asta si dupa ce ai terminat o carte buna ai senzatia ca scriitorul ti-a luat înapoi ceea ce ti-a dat. Parca ai vrea ca acel „know-how” sa nu se termine si viata ta sa învete ceva de la el.

   “Îmi place sa scriu, dar nu sa scriu pentru ca mi se cere ori pentru bucuria altora. Scriu gândindu-ma ca nu sunt singur, sunt eu si pagina din fata mea”.  – asta spuneai in 2010.

   “Sunt un om simplu cu idei la fel de simple, dar care cauta sa le lege într-o forma. Ma învârt în jurul axului propriu în doua teme dragi mie: literatura si muzica si evadez, nu atât de mult pe cât mi-as dori, în scris.”-  iar asta acum, in 2018.

Scrii pentru ca simti ca nu esti singur sau pentru ca doresti sa evadezi din realitate?

   Uitându-ma peste cele doua raspunsuri de-ale mele, la o distanta de 8 ani, as spune ca ma regasesc în amândoua în masuri echivalente. Când spuneam ca scriu pentru ca în momentele acelea nu sunt singur, ma gândeam la experienta creativa. Particular, sa luam orice om de pe strada, cu siguranta a avut momente când s-a simtit singur, fie chiar si într-o relatie de prietenie sau într-o casnicie. Ei, bine, scrisul îmi da posibilitatea de a ma regasi în multiple spatii, cu multiple trairi. E ca si cum ti-ai trai viata la capacitate maxima împreuna cu personajele tale. Stii ca sunt create de tine, dar de multe ori ele ajung sa te agate în mintea lor sau, de ce nu, în actiunea lor, de parca ar avea o identitate de la sine înteleasa. Ajungi sa te dedublezi si sa constientizezi ca nu mai esti singur. Si nu este vorba de vreun prieten imaginar sau de vreo urma de schizofrenie, cu toate ca ar putea fi foarte usor de interpretat o astfel de stare (râde). Dupa ce am aruncat stiloul sau tastaura, ma reconectez la realitate si continui sa ma bucur de fiecare moment, tocmai pentru a actualiza baza de date. În plus, dupa ce cartea ta a iesit de la tine din sertar sau din calculator, sa fii sigur ca nu vei mai fi singur. Te multiplici în mâinile fiecarui cititor.

   “Îmi place o carte buna pe care sa o am la capul patului si cu care sa ma trezesc dimineata.”

Care este cartea alaturi de care ai vrea sa te trezesti în fiecare dimineata? Crezi ca a fost scrisa?

Acea carte buna cu care sa te trezesti dimineata ar fi, de fapt, o generalitate pentru cartile care au facut parte din lectura noastra sau urmeaza a o face. Sintagma în sine ar deveni un prezent continuu, pentru alte imaginare cuprinse în diferite forme, texturi, modele si senzatii. Daca as avea diminetile libere sau daca viata de scriitor ar fi ca cea din afara, cu contracte onorate si cu salariu constant, as aprecia fiecare dimineata pentru momentele de tipul celor mentionate. Si, da, cartea de pe noptiera ar contribui la pornirea motorului. Gândeste-te ca ai trece din „realitatea” visului, în realitatea propriu-zisa pentru câteva minute, cât sa te duci la toaleta, sa manânci ceva si apoi sa te trântesti pe un fotoliu, sa intri în alta „realitate”, cea a cartii. Îti dai seama cât de câstigati am fi?

   Ca sa îti raspund punctual la o denumire de carte, as alege una de Karl Ove, categoric. E cea apropiata de realitatea mea. Dar vezi tu, e si un risc aici, pentru ca, trezindu-te în fiecare zi cu una dintre cartile unui scriitor, ajungi sa le epuizezi si, cu timpul, ele nu vor mai deveni placere, ci un iad dantesc.

   “Vreau sa devin profesor, sa predau limba româna cu metodele mele proprii, astfel încât copiii sa nu vina de teama la scoala sau sa deteste materia. Daca nu e sa fie sa devin profesor voi îmbratisa o cariera în mass-media.”

Cariera îmbratisata, dupa câte se pare este cea de scriitor. Esti pe noul val sau cauti un drum propriu?

   Raspundeam mai sus în legatura cu valul, dar voi dezvolta acum. „A fi pe val” devine o sintagma care îti poate aduce satisfactie, dar si o presiune enorma. E ca în muzica, sa-i spunem. Azi ai spart topurile si esti pe radio iar daca mâine sau peste o scurta perioada de timp nu mai scoti un nou hit pentru multime, devii rebut si te uita la fel de repede cum te-au apreciat la început. Din aceasta cauza valul este periculos, ca are si un titlu predictibil. Te ridica deasupra lumii, îti arata o noua perspectiva asupra ei, pe care probabil doar ti-o imaginai, ca mai apoi sa te trânteasca de prima stânca. Daca dupa aceasta izbitura te ridici ca sa fii tu, cel autentic, atunci te poti numi un scriitor. Pentru ca, dupa parerea mea, a fi scriitor înseamna a fi credibil si autentic. Nu poti minti publicul, nu poti sa îi oferi jumatati de masura. Da totul din tine, chiar si într-o imagine pe care o creezi, fa-o în asa fel încât cel care va lua cartea ta sa se integreze în ea sau sa spuna la sfârsit: „ba, cartea asta nu a fost wow, dar am ramas cu imaginea aia si aia.” Chiar si asa vei câstiga ceva, faptul ca ai lasat o idee în mintea celui care ti-a acordat privilegiul de a i te dezvalui.

   Sincer vorbind, nu caut nici drumul, nici valul, eu scriu asa cum simt ca trebuie sa o fac,  asa cum consider eu ca ar trebui sa ma prezint în fata mea. Pentru ca dupa ce termin un fragment sau un roman îl citesc si rascitesc pâna când as simti ca este demn sa ma reprezinte. Însa niciodata un scriitor nu va fi multumit 100% de ceea ce a produs, el va cauta întotdeauna perfectiunea de moment. Daca azi el se trezeste într-o stare buna, va încerca sa modifice anumite parti în functie de acea stare si invers. Asa, pe parcursul revizuirilor, ar iesi o ciorba când amara, când dulce. Ceea ce nu e chiar ok, decât daca vrei sa te joci cu mintea cititorului, lucru cu care  m-as identifica într-o oarecare masura.

  “Oamenii au nevoie de ceva care apartine prezentului, au nevoie de niste repere pe care sa le poata identifica, sa le poata asimila. Repet, asta nu înseamna ca nu poti scrie despre perioada romantica, spre exemplu, sau despre o epoca data uitarii! Dar resemantizeaz-o, gaseste acea formula eliberata de toate canoanele pe care celelalte epoci literare le-au avut !”

Care este formula pe care ai descoperit-o ?

   Credibilitatea, asta ar fi formula. Fii credibil si nu te pierde în tipare deja construite de altii. Daca eu spun în 2018 ca: „cerul ca un topaz îmi dezgheata sufletul încarcat de promoroaca, în timp ce inima îmi pompeaza dulceata amarului”, n-as spune nimic. Ai arunca foaia la gunoi si m-ai si înjura pe deasupra. Nu mai ai timp sa stai, sa îti imaginezi ce a vrut sa spuna scriitorul printre dulcegariile metaforice si personificate. Nu mai avem timpul ala sa stam pe o pagina un veac sa ne „îmbatam” cu ambrozia cuvintelor bine tâlcuite. Fii, frate, sincer cu tine. Noi nu gândim în metafore si personificari. În mintea noastra imaginile sunt clare, limbajul este simplu. De ce sa fie scriitura codificata? Spune-o cum îti vine, dar ai grija cum o formulezi. Lasa melopoeea sa fie acolo, sa-ti încânte urechea. Nu alambica frazele si fii cât mai direct. Cucereste-i sinapsele, joaca-te cu mintea cititorului, dar într-un mod placut.

   Cam asta ar fi o formula de autenticitate care face diferenta între publicatii de cartier, ce vor ajunge cu siguranta maculatura, de dragul unor editori care vor vinde pe unde apuca exemplarele mirobolante, extraordinare, mult apreciate de criticii mondiali s.a.m.d si cei care sunt sinceri cu ei însisi, înaintea publicului. Nu fi marioneta, fii papusar!

   Ii multumesc lui Dorian Dron pentru interviu si ii doresc mult succes la lansarea romanului si astept sa aflam ce „spectacol” de muzica si cuvinte ne-a pregatit in romanul sau Scara AB4.

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Personalitati

Cine e pentru noi Mircea Ivanescu?

Publicat

pe

Cine e pentru noi Mircea Ivanescu?

   Aducand vorba, acum mai bine de patru ani, de moartea lui Mircea Ivanescu, am fost intrebata de ce un poet no name pare sa fie dintr-o data atat de apreciat. Daca se intampla sa fii student la Litere, Mircea Ivanescu era fix opusul unui poet no name. Totusi, mi-am dat seama ca, pe cat il apreciau criticii si poetii, pe atat il ignorau manualele, ceea ce e un non-sens, pentru ca teoretic criticii fac canonul. Incoltita, mi-a venit in minte un raspuns simplu, aproape didactic: daca nu-l citesti pe Ivanescu (propun un singur poem: poezia e altceva?), e cam greu sa intelegi poezia romaneasca din anii ’80 pana azi. Cum se explica totusi ca Mircea Ivanescu este inca ocolit de canonul mainstream?

 nu trebuie sa povestesti in poezie – am citit

un sfat catre un tinar poet – deci sa nu povestesc

cum, foarte devreme, ea se scula dimineata, si asezindu-se pe pat astepta sa i se linisteasca respiratia, cu fata in miini

                                                                           versuri din Poezia e altceva? de Mircea Ivanescu

   Desi contemporan cu poetii generatiei ’60, Mircea Ivanescu nu-si gaseste locul, estetic si stilistic, printre marii poeti ai acestei perioade, numiti mai tarziu de Ioan Bogdan Lefter „neomodernisti”, poezia lui depasind „neomodernismul” ca inovatie si repere culturale. Prin regasirea autonomiei esteticului si prin depolitizarea literaturii, poetii generatiei ’60 au ajuns sa fie extrem de indragiti de contemporanii lor, nascandu-se astfel adevarate star-uri literare. Pana in ziua de azi, Nichita Stanescu este vazut ca Poetul cu p mare al intregii perioade postbelice, popularitatea lui in epoca fiind greu de imaginat astazi. Talentat, vulcanic, carismatic si nu foarte inaccesibil, Nichita a fost in ochii publicului larg un lider de generatie, de talia unui star rock local. Platind un anume pret ideologic, saizecistii, in frunte cu Nichita, au fost continuatorii unei traditii literare bruiate de venirea comunistilor la putere, in speta a modernismului intrebelic. Meritul lor principal era ca nu scriau poezie realist-socialista si ca unii dintre ei aveau si talent. Era deja destul in contextul epocii, dar nu suficient in ochii posteritatii, cum se va dovedi curand.

   Astazi, lumea buna literara tinde sa-l vada pe Mircea Ivanescu drept Poetul postbelic numarul 1, contributia esentiala in aceasta schimbare de perspectiva avand-o optzecistii, simpatizand tot ce era livresc, ludic, non-metafizic, (auto)biografic si autoreferential in poemele lui Ivanescu. De fapt, chiar dupa publicarea primului volum in 1968 si in anii ce vor urma, Ivanescu se bucura totusi de aprecierea oniristilor (in frunte cu Dimov), a membrilor Scolii de la Targoviste si, mai tarziu, a optzecistilor. Critici si teoreticieni ai literaturii (Matei Calinescu, Virgil Nemoianu Toma Pavel), care vor face mai tarziu cariera in Occident, au fost nu numai prieteni de pahar cu Ivanescu, dar si sustinatori ai poeziei lui.

   Chiar in ultimii ani au aparut cateva carti de „popularizare” si de promovare a imaginii poetului, cum ar fi interviul luat de Gabriel Liiceanu, aparut in 2012 la Humanitas, Mastile lui M.I. Incongruenta delectabila dintre caracterele celor doi participanti la dialog spune multe despre originalitatea personajului Mircea Ivanescu: bucurestean „autoexilat” la Sibiu, insensibil la istorie (cel putin prin comparatie cu Liiceanu), iubitor de pisici si mare alcoolic, Ivanescu nu pare foarte miscat de legendele care circula in jurul lui. Are suficient umor pentru a-l aiuri si apoi a-l amuza pe cititor si pe Liiceanu insusi cu afirmatia ca ar fi fost implicat politic inainte de 1989 in postura de ofiter sub acoperire in necunostinta de cauza. Toate aceste detalii sunt mostre ale personalitatii unui poet, care nu doar prin textele scrise (esentiale pentru poezia romana postmoderna), ci si prin detasarea fata de sine si relativa nepasare fata de propria celebritate are toate sansele de a castiga cat mai mult loc nu in istoria literaturii (il are deja), ci in imaginarul nostru sastisit de cultul eminescian, exaltat de revarsarile metafizice si de poezia de dragoste a lui Nichita si, in plus, violentat de efuziunile lirice ale unui Adrian Paunescu, care a avut (si inca are) o mare priza la publicul larg. Ne-am putea intreba de ce, in imaginarul nostru, Poetul este cineva visator, sublim aproape, melancolic, rupt de lume, Luceafarul neinteles si de ce acest tipar refuza sa moara?

   Demersul impunerii lui Ivanescu drept Poetul-postbelic-ce-a-schimbat-paradigma rateaza deocamdata recunoasterea marelui public. Critici mai tineri, precum Paul Cernat sau Radu Vancu, continua incercarea de a-l plasa pe Ivanescu in fruntea canonului postbelic, insa o istorie monumentala a literaturii romane, ca cea a lui Manolescu, il expediaza rapid in trei pagini pline de citate, din care reiese ca Ivanescu este un importator al modelelor poetice anglo-saxone la noi si atat. Problema de a-l impune unui public larg tine de negocierea imaginii noastre de „poet” (ca sa imprumut expresia lui Iulian Costache). Mitul eminescian cultivat in continuare prosteste (dincolo de incercari de demistificare celebre) si la scara larga duce in final la dezinteres total si lehamite fata de poezie. Mitul Nichita Stanescu, este in fond, unul de factura eminesciana. A impune maselor ne-avide de poezie imaginea unui poet de tip Ivanescu drept Poet cu p mare, inseamna a sparge un mare cliseu cultivat decenii de-a randul in scolile romanesti.

Cine e pentru noi Mircea Ivanescu?

poetul Mircea Ivanescu I sursa foto: mesmeeacuttita.wordpress.com

_______________________________________

cover photo: Mircea Ivanescu I ziarulmetropolis.ro

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Profil de artist

Octavian Cotescu – 30

Publicat

pe

OCTAVIAN COTESCU - 30

   Octavian Cotescu. Un mare actor. Eticheta care acopera, decent in aparenta, o biografie. Daca se observa degradarea etichetei, este asociata prompt amintirea sa cu numele Cuviosului Daniil de la Sfanta Manastire Vatopedu sau cu cel al Valeriei Seciu. Difuzarea unei pelicule dinainte de 1990 completeaza imaginea. Obscurizand-o. Pentru ca fiecare dintre aceste definiri reprezinta doar chipul din urma al unei vieti animate de o forma aparte de luciditate, ea insasi amprenta unui sir de experiente.

Inceputuri

   Nascut la 14 februarie 1931, la Dorohoi, fiul Anastasiei si al lui Ilie Cotet. Tatal – maistru ceferist. Mama – casnica. In 1934 familia se muta la Iasi. La 29 august se naste al doilea copil – Maria. In 1938 incepe cursurile scolii primare. In 1942 este admis la Liceul National din Iasi. Vacantele le petrece la Botosani, la bunicii materni.

   1943 – Parintii divorteaza, iar Anastasia si copiii se muta la Timisoara. Vreme de un an (1944 – 1945), pana la defiintare, Octavian urmeaza cursurile Liceului Militar. Dupa 1945 revine la Liceul National, in vreme ce mama si sora sa se muta la Botosani.

   Mai importanta decat mutarile, razboiul, desfiintarea Liceului Militar este calitatea de spectator al Teatrului National din Iasi. Actorul pe care il admira – Stefan Dancinescu. Multumita acestei intalniri se croieste rostuirea cautarilor. Confirmarea vine in 1945, la serbarea de sfarsit de an cand, pe scena Ateneului Popular din Tatarasi, rosteste monologul „Cucoana Chirita in voiaj”. Un debut nu dintre cele de rand, costumul fiind cel purtat pe scena, seara de seara, de un interpret de seama al personajului alecsandrian, simbol al Iasilor, Miluta Gheorghiu. Inceputul este mai mult decat promitator. Face parte din colectivul de teatru al organizatiei „Apararea patriotica”.

   In 1946, elev in anul IV al Liceului National, este admis la Conservatorul de de muzica si arta dramatica. Urca pe scena Teatrului National din Iasi in 1948, in cadrul unui program ce contine ”Doctor fara voie” de Moliere. Absolveste liceul in 1949 si Conservatorul – devenit Institutul de Teatru „Matei Millo”, un an mai tarziu.

Parasirea Iasilor…

   Aprecierile profesorilor, succesul spectacolelor s-ar fi cuvenit a-l multumi. Insa lor le datoreaza ceea ce nu putea parea decat o nedreptate dintre cele mai crunte – repartitia la Teatrul Municipal din Bucuresti. Pentru fiecare dintre cei care au fost spectatori ai creatiilor montate pe scena sa, semnificatia Teatrului National din Iasi nu poate fi coborata la nivelul vorbelor. Cu atat mai mult pentru cel care detinea credinta ca destinul sau artistic este legat indisolubil de aceasta scena. Iar dezamagirea obtine o confirmare initiala in capitala, prin primirea suficient de glaciala a absolventului de catre directoarea teatrului, Lucia Sturdza-Bulandra, cea care, in spiritul vremurilor de odinioara, considera ca este indreptatita a-si alege ea insasi actorii. Dincolo de departarea de Iasi, de cautarea gazdei, de adaptarea la ritmul unei lumi nu intru totul confortabile, esentiala este increderea unuia dintre fauritorii iscusiti de spectacole si nume ale teatrului romanesc – regizorul Moni Ghelerter. Increderea in „tanarul inalt si subtirel” are urmari curande; cea dintai – schimbarea numelui, caci „vei face teatru si vei ajunge mare”. Octavian Cotet devine Octavian Cotescu.

… si afirmarea

   Apoi, debutul, la 12 mai 1951, in rolul lui Piotr Vosmibratov din „Padurea” de Nikolai Ostrovski, parteneri fiindu-i Lucia Sturdza- Bulandra, Ileana Predescu, Emil Botta, Stefan Ciubotarasu, Jules Cazaban. Gratie interpretarii, doamna Bulandra ii devine protector. Un an mai tarziu obtine cel dintai rol principal – doctor Murgu, in piesa „Oameni de azi” de Lucia Demetrius, dramaturg in voga al perioadei, una dintre piesele ei,” Cumpana”, fiind cea cu care sustinuse examenul de diploma in rolul Mircea Vadu.

   Anul 1958 deschide o noua dimensiune a biografiei – cea de cadru didactic, fiind angajat cu jumatate de norma la catedra Arta actorului a Scolii Populare de Arte. Doi ani mai tarziu, cariera profesorala este continuata la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, al carui rector va fi ales in mai 1981.

Teatru, film, catedra

   Urmeaza spectacole, turnee, distinctii, debutul pe marele ecran – rolul sublocotenentului Dragu in unul dintre primele pelicule politiste romanesti, „Portretul unui necunoscut”, in regia lui Gheorghe Turcu, in 1961. Iau fiinta noi inceputuri. Gogu din „Prostii sub clar de luna”, in 1962, in regia lui Lucian Pintilie, se impune drept cheie a deslusirii lumii lui Tudor Mazilu. Nae Girimea din „D’ale carnavalului” ofera acces spre nuante noi ale personajului caragelian. Rolul titular in „Macbeth”, in regia lui Liviu Ciulei, constituie redescoperire a personajului shakespearian, „prin accentul pe calitatea de sinteza a unor personalitati si atitudini cu destine si intelesuri apropiate” (Liviu Ciulei). Este cel care exploreaza, cu precizie si condescendenta, universul propus de Ion Baiesu. Ofera un Catavencu pe deplin original si un Pilat din Pont impresionant in adaptarea dupa Maestrul si Margareta de Mihail Bulgakov.

   Pentru o intreaga generatie ramane interpretul inegalabil al rolului titular din piesa „Minetti” de Thomas Bernhardt si tulburatorul Tartuffe din „Cabala bigotilor” de Mihail Bulgakov. Pentru o alta – una dintre vocile Teatrului radiofonic si Marcelloni din peliculele Elisabetei Bostan inspirate de „Fram, ursul polar” al lui Cezar Petrescu. Viata personala pare absorbita de teatru, film si catedra. Si totusi, este doar parte a unui demers ce isi intemeiaza fiecare secventa pe onestitatea deplina. O probeaza nu doar creatia artistica, ci si absolventii Institutului carora le-a fost profesor.

Octavian Cotescu - 30

Octavian Cotescu si Marin Moraru I sursa foto: etimpu.com

Dupa treizeci de ani

   La trei decenii de la mutarea sa la cele vesnice, in mod firesc, amintirile sunt subiective. Ferparul din Romania Libera lui august 1985, anuntand decesul sau, in noaptea de 22 spre 23 august. Specularea detaliului biografic, cu speranta consolidarii audientei. Pastrarea urmei glasului sau aprecierile despre actorul de comedie. Compatimirea si folosirea scenelor din pelicule cu rol de plute pentru inchipuirea contururilor varstelor pe care le-am pierdut. Trasatura cea mai de pret ramane, dincolo de acestea, luciditatea. Cea inaltata pe observarea limpede a celui de alaturi. Cea vitala mentinerii valorilor intr-un regim totalitar. Cea smulsa faptului divers pentru a fi lut construirii personajului devenit el insusi materie prima desprinderii de parelnicie.

   Descoperirea sa, dincolo de chipul comedianului, este posibila. Ca inceput unei redeslusiri a valorilor care nu au a se frange inaintea incercarilor. Care ofera speranta. Folositoare pentru a deslusi dincolo de formule generale si dincolo de 30 de ani de la „trecerea in nefiinta”. Spre a intelege nu o persoana, ci o lume. Care, dincolo de detalii de circumstanta, dincolo de tusele subiective ale unui portret, inchipuie un mod de a trai autentic, in afara subterfugiilor si a abdicarii.

   Asa se face ca astazi, nu arta unui actor este cea inaintea careia ne aflam, ci un mod intelept de zidire a fiecaruia dintre noi. Doar astfel avem putinta departarii de risipire. Deoarece, asa cum marturisea intr-un interviu, „n-ar fi bine oare ca, din cand in cand, sa stam si sa privim mai profund dedesubtul cuvintelor-rutina, cuvintelor-reflex, miezul expresiilor asa-zis uzuale, incercand sa ne intoarcem la adevarurile adanci si grave, sufocate, deseori, de atata… uzualitate?” („Octavian Cotescu”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1993, p. 64).

__________________________

Sursa cover photo: cinemagia.ro

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

septembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Trending

X