Profil de artist: Felicia Ionescu

1
550
felicia ionescu

   Felicia Ionescu s-a nascut în 5 sept 1987 în Bucuresti. În anul 2008 a absolvit Universitatea de Arte,  clasa de Grafica a Dl. Profesor Nistor Coita, iar în 2010 Masterul la Dl. Profesor Nicolae Alexi. În prezent, Felicia lucreaza full time ca grafician texturare modele 3D la o firma de jocuri pentru mobile. Timpul liber, spune ea, si-l ocupa lucrând ca ilustrator sau animator pe proiecte personale sau comisionate.

   Felicia si-a gasit, cu bunatate, cateva clipe din timpul ei, pentru a ne raspunde la cateva intrebari.

Ce te-a determinat sa imbratisezi forma de arta pe care o stapanesti?

   Mai degraba formele de arta. La job lucrez texturare si s-a lipit de mine; tuturor ideilor le vad rezolvarea prin animatie; continua sa ma fascineze manualitatea gravurii, linogravura, chiar daca anii de facultate au trecut de mult.

Ce greutati si satisfactii ai intampinat pe parcurs?

   Satisfactiile vin aproape non-stop, mai ales daca ai sansa si timpul sa lucrezi, sa creezi ce-ti place. Partile frumoase sunt procesul crearii, dedicatia si intimitatea – si  apoi expunerea lucrarii, când astepti timid laude sau critici.

   Greutati sunt, dar prefer sa le uit repede.  Ma autofinantez pentru ca momentan functioneaza. Exista teama ca atunci când trimiti un proiect spre aprobare ti se impun niste modificari de cel care finanteaza si daca proiectul ajunge sa nu mai fie al tau prin ceea ce vrei sa transmiti, ce rost mai are? Pe de alta parte, o finantare reala majora, te ajuta sa-ti dezvolti proiectul cu mai multi oameni talentati, materiale mai bune, deci o crestere considerabila în calitate.

Ce modele inspirationale ai?

   În animatie – Headless Productions, BirdBoxStudio, Richard Williams, iar la partea de grafica – Otto Dix, Saul Steinberg, Alphonse Mucha, Gustave Dore, Honore Daumier.

Ce doresti sa comunici prin arta pe care o creezi?

   Fac o forma de terapie proprie prin desen. De asemenea, vreau sa ridic niste intrebari societatii si sa fac publicul sa fie constient de starea lumii din care face parte. Vreau sa oblig privitorul sa adopte mai întâi o atitudine ironica în timp ce îi prezint realitati incomode, apoi sa constientizeze ca nu mai este cazul sa traiasca nepasator.

Care e cea mai mare realizare cu care te mandresti?

   În luna octombrie am avut prima expozitie personala: “Vis Vândut” – linogravura si proiectie video la cafeneaua Vernissage în Bucuresti.  Este o expozitie despre influenta pe care o exercita publicitatea asupra noastra. (http://visvandut.blogspot.ro)

VisVandut from Felicia Ionescu on Vimeo.

   Trebuie sa amintesc si de cele 2 scurtmetraje de animatie care au fost proiectate în cinematografe:  primul, o poveste cu o floare – stop motion, realizata în cadrul Animation Worksheep 2012 cu Andreea Floreanu si al doilea, anul acesta, la Animation Worksheep Session; s-au adunat cei mai buni 10 participanti din toate editiile AW si în decursul a 5 zile (simultan festivalului Anim’est) am lucrat la un short, tehnica mixta: 2D, 3D.


Cateva lucrari din portofoliul Feliciei Ionescu:

felicia ionescu

 

felicia ionescu

 

felicia ionescu

 

Discutii pe Facebook
Litera.ro

1 COMMENT

  1. Talent nu doar ca arta, ci ca arma. Talentul folosit impotriva manipularii, indiferentei si nepasarii. Si iarasi talent nu doar ca arta, ci ca panaceu, folosit pentru reparare de suflete si vise. Talent pentru speranta. Talentul ca fericire, frumusete si distractie animate, vie. Felicitari si mult success in continuare.

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.