);
COnecteaza-te cu noi

Profil de artist

Profil de artist: actrita Claudia Ene

Publicat

pe

actrita Claudia Ene - Profil de artist

   Actrita Claudia Ene are 18 ani si este din Bucuresti. A absolvit Colegiul Nationa „Grigore Moisil” si a urmat cursurile Teen Media Academy timp de 2 ani, perioada in care – precizeaza Claudia – viata i s-a schimbat.

   În orice grup de prieteni în care ma învârt sunt tipa tacuta sau tipa care cara mereu o carte dupa ea sau mama sarcasmului sau tipa care râde din orice sau toate patru deodata. Pe lânga teatru… mai e restul, la fel de important.

 

 

 

actrita Claudia Ene - Profil de artist

Raftul cu idei: Ce te-a determinat sa alegi actoria/regia?

Claudia Ene: Nu eu am ales actoria, ea m-a ales pe mine. :) Cred ca nici macar nu am stat sa iau efectiv o decizie. A venit de la sine. M-am trezit raspunzând la întrebari de genul “Ce vrei sa faci mai departe?” cu “Actorie”.

Rci: Ce mentor/persoana te-a motivat în calea aleasa?

Claudia: Toate persoanele dragi mie au acceptat, mai devreme sau mai târziu, faptul ca asta e drumul ales de mine. Toate au ajuns sa ma sustina mai mult sau mai putin, începând cu profa mea de româna si cu Cristian Bajora, coordonatorul spectacolelor în care am jucat la cursuri si regizorul Teatrului În Culise. Are el metodele lui unice de a-i motiva pe ceilalti. :)

Rci: Ce pasiuni ai (în afara de teatru)?

Claudia: Îmi place sa citesc si sa scriu, am umplut calculatorul de poezii si povestiri la care înca lucrez. Îmi place sa calatoresc, sa merg pe bicicleta si sa am ultimul cuvânt. :))

Rci: Daca ai alege un alt domeniu de activitate, care ar fi acela?

Claudia: Ar fi unul legat de lucrul cu copiii. Profesoara de româna, psiholog, psihoterapeut, clovn…

Rci: Cum percepi deschiderea oamenilor cu privire la teatru (în general) si la meseria de actor (în particular)? (mai exact – cum reactioneaza cineva când le spui ca esti actor – te privesc cu entuziasm/ îti pun multe întrebari/ sunt indiferenti etc. etc.)

Claudia: Având în vedere ca nu sunt înca o actrita pâna nu termin o facultate de profil, nu pot vorbi decât despre reactiile oamenilor când le spun ca „voi juca teatru când voi fi mare”. Cei care nu ma cunosc încep sa-si dea cu presupusul – „n-ar fi totusi ma bine sa dai la ASE? Jurnalism? Ceva care se cere în ziua de azi?” Chiar si când am fost la o consultatie si am ajuns sa vorbesc despre viitorul meu, doctorul m-a privit cu mila si mi-a zis „Dar stii ca o sa mori de foame…” E amuzant sa-i privesc încercând sa ma înduplece.

actrita Claudia Ene - Profil de artist

actrita Claudia Ene – Profil de artist

Rci: În ce alte domenii/activitati te-au ajutat veleitatile de actor?

Claudia: Nu mai tremur (chiar atât de rau) când vorbesc în fata clasei, pot sa ascund mult mai usor faptul ca nu mi-am facut vreo tema sau nu am învatat (iar acum sper ca niciun prof sa nu citeasca asta), sunt mult mai deschisa fata de ceilalti în general.

Rci: Mai exista urme de trac si emotii atunci când te urci pe scena? Sau e la fel de confortabil ca o discutie cu prietenii?

Claudia: Este momentul acela dinaintea unui spectacol când ma gândesc de ce naibii ma aflu acolo, de ce nu mai bine chem un taxi si plec pe furis, de ce am ales sa apar în fata unor necunoscuti si sa pretind ca sunt ceva ce nu sunt… E un moment înainte de a intra când aerul e mai greu de respirat si urechile parca tiuie mai tare ca niciodata. Dar iubesc momentele astea, fara ele nu as continua sa joc. Ele îmi dau zvâcul necesar pentru a pasi pe scena.

Rci: Care sunt spectacolele tale preferate din cele în care ai jucat? Ce alte spectacole te-au impresionat si ai vrea sa le recomanzi cititorilor?

Claudia: Cirque d’Humanite si Auditia sunt spectacolele care îmi plac cel mai mult. N-am mai jucat Cirque… de anul trecut, dar m-a introdus în lumea teatrului absurd si a facut niste modificari chimice în mine… Iar Auditia… e un spectacol de suflet.

   Recomand cu draga inima Imagineaza-ti ca esti Dumnezeu de la Teatrul În Culise, Profu’ de religie de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, American Buffalo de la Teatrul Act.

Rci: Cu ce actor ”din vechea garda” ti-ar placea sa joci pe scena? În ce spectacol?

Claudia: Horatiu Malaele. Contextul – adica spectacolul în care sa ne întâlnim – nici nu mai conteaza. Daca dumnealui tine un recital de doua ore, iar eu joc un copac în planul secund, sunt fericita. :)

Rci: Care este animalul tau preferat? De ce?

Claudia: Pisica. Nu ai nevoie de motive ca sa-ti placa pisicile.

   Portofoliul de spectacole al actritei Claudia Ene include spectacolele Mofturi…, Cirque d’Humanite, We are Hollywood, Auditia, Just about Love, Supermarket love, Diamante si Narcotice.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

Iubitor de arta si bun-simt, dispus intotdeauna la flirt cu Social Media, Advertising, Copywriting, Jurnalism si Fotografie. Entuziast Wordpress si SEO, dar cu limita, jurnalist pensionat inainte de termen din pricina dezgustului politic.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Profil de artist

Profil de artist: IV-IN

Publicat

pe

IV-IN profil de artist

“Cred ca prima impresie in muzica e la fel de importanta ca in socializare”

   ”Raw, distorsionata si emotionala”, asa descrie IV-IN muzica sa aflata la confluenta dintre techno, deep-tech si experimental. IV-IN (Lorand Marton in afara scenei) si-a descoperit pasiunea pentru productia muzicala inca de timpuriu. In ultimii ani, a interpretat in cadrul unor festivaluri de renume precum Electric Castle sau Delahoya. Pentru IV-IN, muzica are un efect catartic si este puternic conectata cu emotiile umane. In 2015 a lansat primul sau EP, Aerian, un testimonial al copilariei sale.

Cand si cum au fost primele tale contacte cu productia muzicala?

   Am inceput productia muzicala electronica atunci cand aveam 17 – 18 ani. Inainte de asta cantam la chitara si compuneam melodii cu versuri care nu au vazut niciodata lumina zilei. Mi-am descarcat Fruityloops si am inceput sa fac beat-uri. De atunci nu m-am mai oprit, am schimbat programele intre timp si am invatat foarte multe lucruri despre muzica. Am invatat sa pun 100% suflet si 100% distractie in ceea ce fac.

Cu ce incepi atunci cand iti pregatesti un set? In functie de ce criterii construiesti setul?

   Atunci cand am un live set, incep cu o piesa proprie care sa dea tonul la tot set-ul respectiv, ceva ce caracterizeaza toata atmosfera, ca si cum ai face cunostinta cu un om. Cred ca prima impresie in muzica e la fel de importanta ca in socializare.

Adesea, in muzica, emotiile sunt provocate de versuri, nu doar de sunet. In ce masura este o provocare pentru tine sa spui o poveste fara cuvinte?

   Aici cred ca intervine efectul de cum te “atinge” o anumita piesa sau ce amintiri sau sentimente iti trezeste. Difera la fiecare om in parte. Apreciez mult daca cineva are o interpretare proprie a unei melodii, apreciez si mai mult daca reusesc sa trezesc in cineva aceleasi sentimente pe care le simt si eu cand ascult aceeasi melodie.

Daca ar fi sa descrii misiunea unui creator de muzica intr-o singura fraza, cum ar suna?

Creeaza sunete care iti trezesc stari de spirit.

Ce artisti romani sau internationali te inspira si cum iti influenteaza stilul muzical?

   Incerc sa nu ma las influentat de alti artisti. Daca ar fi sa mentionez niste artisti romani pe care ii respect ar fi: Dual Shaman, Cosmin TRG, Quidbop, Sentiment, Ethylen, Ada Kaleh, Vesnic, SIT, Mihai Popoviciu, Adrian Enescu, Rodion Rosca. Iar cei internationali ar fi: SNTS, Ben Klock, Legowelt, Marcel Dettman, Palms Trax.

Crezi ca oamenii inteleg si apreciaza complexitatea muncii tale, in masura in care nu stiu ce se petrece in spatele platanelor?

   Pentru mine, faptul ca cineva isi ridica mainile, striga, este prezent, da like sau share pe Facebook, inseamna apreciere. Nici nu ar trebui sa stie ce se petrece in spatele platanelor, e asemenea unui truc de magie, in momentul in care afli cum se face, nu te mai uimeste. Aprecierea are multe forme, trebuie doar sa iti deschizi ochii.

Muzica live are si o puternica functie sociala. Oamenii se aduna si pentru cateva ore impartasesc o stare si o experienta comuna, fara sa poata interveni in selectia muzicala. Cum profiti de aceasta libertate si cum simti rolul de „generator” de buna dispozitie?

   Incerc mereu sa transmit o stare de spirit, tristete, fericire sau agresivitate (nu in sensul rau). Intotdeauna transmit ceva unic in timpul unui set live, doar cei care participa o pot auzi si asta va fi doar o singura data, nu iese la fel si a doua oara. Faptul ca lumea se aduna si socializeaza pe muzica mea mi se pare un lucru uimitor, cumva simt ca ajut oamenii sa creeze conexiuni intre ei.

In ce masura te influenteaza spatiul in care interpretezi? Prin ce este diferita experienta dintr-un club, fata de cea de la un festival?

   La un festival simti ca ai mai multa libertate, mai ales daca spatiul e mare, altfel se umple locul si sunt altfel de oameni. Unii ajung la tine din intamplare si s-ar putea sa le placa ceea ce aud. In schimb, clubul mi se pare mult mai intim si te poti conecta mult mai repede cu oamenii. Imi place cand nu este o scena ci sunt la aceasi inaltime cu publicul: you have fun, they have fun.

Cum percepi relatia dintre avansurile tehnologice, muzica si arta unui producator? Conteaza instrumentul sau doar ceea ce iese din difuzoare?

   Nu cred ca instrumentul conteaza atat de mult. In plus, instrumentele din ziua de azi sunt foarte scumpe. Producatorii care sunt la inceput de drum nu isi permit poate nici un laptop mai performant. Dar asta NU e o scuza pentru a face muzica ce nu este de calitate. Eu momentan incerc sa ma “intorc in timp” si sa imi achizitionez sintetizatoare mai vechi sau care suna mai ciudat, mai “stricat”. Imi place sa experimentez si imi place sa descopar lucruri noi care tin de muzica. Momentan fac un research pe sintetizatoare rusesti, lumea ar trebui sa stie de ele, au o culoare a sunetului mai altfel, mai frumos in felul lor.

Daca ar fi sa ramai blocat in scena muzicala a unui anumit an, ce an ar fi si de ce?

   Asta e o intrebare grea. Imi plac foarte multe genuri muzicale, fiecare are era lui. Dar cred ca sunt destul de bine plasat in secolul XXI, am acces la foarte multe informatii si muzica poate ajunge mult mai departe, spre deosebire de deceniile sau secolele trecute.

Ce proiecte muzicale pregatesti in acest moment? Este ceva ce iti ocupa mai mult timpul si ai putea sa impartasesti cu cititorii nostri?

   Momentan lucrez la proiectul personal si pe asta pun cel mai mare accent.  Totodata,  pregatesc ceva nou, care va fi o casa de discuri. Deocamdata nu spun mai multe, sper sa surprind lumea cu un roaster interesant si cu un concept nou (cel putin pentru Romania).

IV-IN profil de artist   Il puteti asculta pe IV-IN pe SoundCloud https://soundcloud.com/iv-in si ii puteti urmari activitatea pe Facebook https://www.facebook.com/ivinofficial/

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Personalitati

Cine e pentru noi Mircea Ivanescu?

Publicat

pe

Cine e pentru noi Mircea Ivanescu?

   Aducand vorba, acum mai bine de patru ani, de moartea lui Mircea Ivanescu, am fost intrebata de ce un poet no name pare sa fie dintr-o data atat de apreciat. Daca se intampla sa fii student la Litere, Mircea Ivanescu era fix opusul unui poet no name. Totusi, mi-am dat seama ca, pe cat il apreciau criticii si poetii, pe atat il ignorau manualele, ceea ce e un non-sens, pentru ca teoretic criticii fac canonul. Incoltita, mi-a venit in minte un raspuns simplu, aproape didactic: daca nu-l citesti pe Ivanescu (propun un singur poem: poezia e altceva?), e cam greu sa intelegi poezia romaneasca din anii ’80 pana azi. Cum se explica totusi ca Mircea Ivanescu este inca ocolit de canonul mainstream?

 nu trebuie sa povestesti in poezie – am citit

un sfat catre un tinar poet – deci sa nu povestesc

cum, foarte devreme, ea se scula dimineata, si asezindu-se pe pat astepta sa i se linisteasca respiratia, cu fata in miini

                                                                           versuri din Poezia e altceva? de Mircea Ivanescu

   Desi contemporan cu poetii generatiei ’60, Mircea Ivanescu nu-si gaseste locul, estetic si stilistic, printre marii poeti ai acestei perioade, numiti mai tarziu de Ioan Bogdan Lefter „neomodernisti”, poezia lui depasind „neomodernismul” ca inovatie si repere culturale. Prin regasirea autonomiei esteticului si prin depolitizarea literaturii, poetii generatiei ’60 au ajuns sa fie extrem de indragiti de contemporanii lor, nascandu-se astfel adevarate star-uri literare. Pana in ziua de azi, Nichita Stanescu este vazut ca Poetul cu p mare al intregii perioade postbelice, popularitatea lui in epoca fiind greu de imaginat astazi. Talentat, vulcanic, carismatic si nu foarte inaccesibil, Nichita a fost in ochii publicului larg un lider de generatie, de talia unui star rock local. Platind un anume pret ideologic, saizecistii, in frunte cu Nichita, au fost continuatorii unei traditii literare bruiate de venirea comunistilor la putere, in speta a modernismului intrebelic. Meritul lor principal era ca nu scriau poezie realist-socialista si ca unii dintre ei aveau si talent. Era deja destul in contextul epocii, dar nu suficient in ochii posteritatii, cum se va dovedi curand.

   Astazi, lumea buna literara tinde sa-l vada pe Mircea Ivanescu drept Poetul postbelic numarul 1, contributia esentiala in aceasta schimbare de perspectiva avand-o optzecistii, simpatizand tot ce era livresc, ludic, non-metafizic, (auto)biografic si autoreferential in poemele lui Ivanescu. De fapt, chiar dupa publicarea primului volum in 1968 si in anii ce vor urma, Ivanescu se bucura totusi de aprecierea oniristilor (in frunte cu Dimov), a membrilor Scolii de la Targoviste si, mai tarziu, a optzecistilor. Critici si teoreticieni ai literaturii (Matei Calinescu, Virgil Nemoianu Toma Pavel), care vor face mai tarziu cariera in Occident, au fost nu numai prieteni de pahar cu Ivanescu, dar si sustinatori ai poeziei lui.

   Chiar in ultimii ani au aparut cateva carti de „popularizare” si de promovare a imaginii poetului, cum ar fi interviul luat de Gabriel Liiceanu, aparut in 2012 la Humanitas, Mastile lui M.I. Incongruenta delectabila dintre caracterele celor doi participanti la dialog spune multe despre originalitatea personajului Mircea Ivanescu: bucurestean „autoexilat” la Sibiu, insensibil la istorie (cel putin prin comparatie cu Liiceanu), iubitor de pisici si mare alcoolic, Ivanescu nu pare foarte miscat de legendele care circula in jurul lui. Are suficient umor pentru a-l aiuri si apoi a-l amuza pe cititor si pe Liiceanu insusi cu afirmatia ca ar fi fost implicat politic inainte de 1989 in postura de ofiter sub acoperire in necunostinta de cauza. Toate aceste detalii sunt mostre ale personalitatii unui poet, care nu doar prin textele scrise (esentiale pentru poezia romana postmoderna), ci si prin detasarea fata de sine si relativa nepasare fata de propria celebritate are toate sansele de a castiga cat mai mult loc nu in istoria literaturii (il are deja), ci in imaginarul nostru sastisit de cultul eminescian, exaltat de revarsarile metafizice si de poezia de dragoste a lui Nichita si, in plus, violentat de efuziunile lirice ale unui Adrian Paunescu, care a avut (si inca are) o mare priza la publicul larg. Ne-am putea intreba de ce, in imaginarul nostru, Poetul este cineva visator, sublim aproape, melancolic, rupt de lume, Luceafarul neinteles si de ce acest tipar refuza sa moara?

   Demersul impunerii lui Ivanescu drept Poetul-postbelic-ce-a-schimbat-paradigma rateaza deocamdata recunoasterea marelui public. Critici mai tineri, precum Paul Cernat sau Radu Vancu, continua incercarea de a-l plasa pe Ivanescu in fruntea canonului postbelic, insa o istorie monumentala a literaturii romane, ca cea a lui Manolescu, il expediaza rapid in trei pagini pline de citate, din care reiese ca Ivanescu este un importator al modelelor poetice anglo-saxone la noi si atat. Problema de a-l impune unui public larg tine de negocierea imaginii noastre de „poet” (ca sa imprumut expresia lui Iulian Costache). Mitul eminescian cultivat in continuare prosteste (dincolo de incercari de demistificare celebre) si la scara larga duce in final la dezinteres total si lehamite fata de poezie. Mitul Nichita Stanescu, este in fond, unul de factura eminesciana. A impune maselor ne-avide de poezie imaginea unui poet de tip Ivanescu drept Poet cu p mare, inseamna a sparge un mare cliseu cultivat decenii de-a randul in scolile romanesti.

Cine e pentru noi Mircea Ivanescu?

poetul Mircea Ivanescu I sursa foto: mesmeeacuttita.wordpress.com

_______________________________________

cover photo: Mircea Ivanescu I ziarulmetropolis.ro

Discutii pe Facebook
books-express.ro
Continua sa citesti

Profil de artist

Octavian Cotescu – 30

Publicat

pe

OCTAVIAN COTESCU - 30

   Octavian Cotescu. Un mare actor. Eticheta care acopera, decent in aparenta, o biografie. Daca se observa degradarea etichetei, este asociata prompt amintirea sa cu numele Cuviosului Daniil de la Sfanta Manastire Vatopedu sau cu cel al Valeriei Seciu. Difuzarea unei pelicule dinainte de 1990 completeaza imaginea. Obscurizand-o. Pentru ca fiecare dintre aceste definiri reprezinta doar chipul din urma al unei vieti animate de o forma aparte de luciditate, ea insasi amprenta unui sir de experiente.

Inceputuri

   Nascut la 14 februarie 1931, la Dorohoi, fiul Anastasiei si al lui Ilie Cotet. Tatal – maistru ceferist. Mama – casnica. In 1934 familia se muta la Iasi. La 29 august se naste al doilea copil – Maria. In 1938 incepe cursurile scolii primare. In 1942 este admis la Liceul National din Iasi. Vacantele le petrece la Botosani, la bunicii materni.

   1943 – Parintii divorteaza, iar Anastasia si copiii se muta la Timisoara. Vreme de un an (1944 – 1945), pana la defiintare, Octavian urmeaza cursurile Liceului Militar. Dupa 1945 revine la Liceul National, in vreme ce mama si sora sa se muta la Botosani.

   Mai importanta decat mutarile, razboiul, desfiintarea Liceului Militar este calitatea de spectator al Teatrului National din Iasi. Actorul pe care il admira – Stefan Dancinescu. Multumita acestei intalniri se croieste rostuirea cautarilor. Confirmarea vine in 1945, la serbarea de sfarsit de an cand, pe scena Ateneului Popular din Tatarasi, rosteste monologul „Cucoana Chirita in voiaj”. Un debut nu dintre cele de rand, costumul fiind cel purtat pe scena, seara de seara, de un interpret de seama al personajului alecsandrian, simbol al Iasilor, Miluta Gheorghiu. Inceputul este mai mult decat promitator. Face parte din colectivul de teatru al organizatiei „Apararea patriotica”.

   In 1946, elev in anul IV al Liceului National, este admis la Conservatorul de de muzica si arta dramatica. Urca pe scena Teatrului National din Iasi in 1948, in cadrul unui program ce contine ”Doctor fara voie” de Moliere. Absolveste liceul in 1949 si Conservatorul – devenit Institutul de Teatru „Matei Millo”, un an mai tarziu.

Parasirea Iasilor…

   Aprecierile profesorilor, succesul spectacolelor s-ar fi cuvenit a-l multumi. Insa lor le datoreaza ceea ce nu putea parea decat o nedreptate dintre cele mai crunte – repartitia la Teatrul Municipal din Bucuresti. Pentru fiecare dintre cei care au fost spectatori ai creatiilor montate pe scena sa, semnificatia Teatrului National din Iasi nu poate fi coborata la nivelul vorbelor. Cu atat mai mult pentru cel care detinea credinta ca destinul sau artistic este legat indisolubil de aceasta scena. Iar dezamagirea obtine o confirmare initiala in capitala, prin primirea suficient de glaciala a absolventului de catre directoarea teatrului, Lucia Sturdza-Bulandra, cea care, in spiritul vremurilor de odinioara, considera ca este indreptatita a-si alege ea insasi actorii. Dincolo de departarea de Iasi, de cautarea gazdei, de adaptarea la ritmul unei lumi nu intru totul confortabile, esentiala este increderea unuia dintre fauritorii iscusiti de spectacole si nume ale teatrului romanesc – regizorul Moni Ghelerter. Increderea in „tanarul inalt si subtirel” are urmari curande; cea dintai – schimbarea numelui, caci „vei face teatru si vei ajunge mare”. Octavian Cotet devine Octavian Cotescu.

… si afirmarea

   Apoi, debutul, la 12 mai 1951, in rolul lui Piotr Vosmibratov din „Padurea” de Nikolai Ostrovski, parteneri fiindu-i Lucia Sturdza- Bulandra, Ileana Predescu, Emil Botta, Stefan Ciubotarasu, Jules Cazaban. Gratie interpretarii, doamna Bulandra ii devine protector. Un an mai tarziu obtine cel dintai rol principal – doctor Murgu, in piesa „Oameni de azi” de Lucia Demetrius, dramaturg in voga al perioadei, una dintre piesele ei,” Cumpana”, fiind cea cu care sustinuse examenul de diploma in rolul Mircea Vadu.

   Anul 1958 deschide o noua dimensiune a biografiei – cea de cadru didactic, fiind angajat cu jumatate de norma la catedra Arta actorului a Scolii Populare de Arte. Doi ani mai tarziu, cariera profesorala este continuata la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, al carui rector va fi ales in mai 1981.

Teatru, film, catedra

   Urmeaza spectacole, turnee, distinctii, debutul pe marele ecran – rolul sublocotenentului Dragu in unul dintre primele pelicule politiste romanesti, „Portretul unui necunoscut”, in regia lui Gheorghe Turcu, in 1961. Iau fiinta noi inceputuri. Gogu din „Prostii sub clar de luna”, in 1962, in regia lui Lucian Pintilie, se impune drept cheie a deslusirii lumii lui Tudor Mazilu. Nae Girimea din „D’ale carnavalului” ofera acces spre nuante noi ale personajului caragelian. Rolul titular in „Macbeth”, in regia lui Liviu Ciulei, constituie redescoperire a personajului shakespearian, „prin accentul pe calitatea de sinteza a unor personalitati si atitudini cu destine si intelesuri apropiate” (Liviu Ciulei). Este cel care exploreaza, cu precizie si condescendenta, universul propus de Ion Baiesu. Ofera un Catavencu pe deplin original si un Pilat din Pont impresionant in adaptarea dupa Maestrul si Margareta de Mihail Bulgakov.

   Pentru o intreaga generatie ramane interpretul inegalabil al rolului titular din piesa „Minetti” de Thomas Bernhardt si tulburatorul Tartuffe din „Cabala bigotilor” de Mihail Bulgakov. Pentru o alta – una dintre vocile Teatrului radiofonic si Marcelloni din peliculele Elisabetei Bostan inspirate de „Fram, ursul polar” al lui Cezar Petrescu. Viata personala pare absorbita de teatru, film si catedra. Si totusi, este doar parte a unui demers ce isi intemeiaza fiecare secventa pe onestitatea deplina. O probeaza nu doar creatia artistica, ci si absolventii Institutului carora le-a fost profesor.

Octavian Cotescu - 30

Octavian Cotescu si Marin Moraru I sursa foto: etimpu.com

Dupa treizeci de ani

   La trei decenii de la mutarea sa la cele vesnice, in mod firesc, amintirile sunt subiective. Ferparul din Romania Libera lui august 1985, anuntand decesul sau, in noaptea de 22 spre 23 august. Specularea detaliului biografic, cu speranta consolidarii audientei. Pastrarea urmei glasului sau aprecierile despre actorul de comedie. Compatimirea si folosirea scenelor din pelicule cu rol de plute pentru inchipuirea contururilor varstelor pe care le-am pierdut. Trasatura cea mai de pret ramane, dincolo de acestea, luciditatea. Cea inaltata pe observarea limpede a celui de alaturi. Cea vitala mentinerii valorilor intr-un regim totalitar. Cea smulsa faptului divers pentru a fi lut construirii personajului devenit el insusi materie prima desprinderii de parelnicie.

   Descoperirea sa, dincolo de chipul comedianului, este posibila. Ca inceput unei redeslusiri a valorilor care nu au a se frange inaintea incercarilor. Care ofera speranta. Folositoare pentru a deslusi dincolo de formule generale si dincolo de 30 de ani de la „trecerea in nefiinta”. Spre a intelege nu o persoana, ci o lume. Care, dincolo de detalii de circumstanta, dincolo de tusele subiective ale unui portret, inchipuie un mod de a trai autentic, in afara subterfugiilor si a abdicarii.

   Asa se face ca astazi, nu arta unui actor este cea inaintea careia ne aflam, ci un mod intelept de zidire a fiecaruia dintre noi. Doar astfel avem putinta departarii de risipire. Deoarece, asa cum marturisea intr-un interviu, „n-ar fi bine oare ca, din cand in cand, sa stam si sa privim mai profund dedesubtul cuvintelor-rutina, cuvintelor-reflex, miezul expresiilor asa-zis uzuale, incercand sa ne intoarcem la adevarurile adanci si grave, sufocate, deseori, de atata… uzualitate?” („Octavian Cotescu”, Editura Meridiane, Bucuresti, 1993, p. 64).

__________________________

Sursa cover photo: cinemagia.ro

Discutii pe Facebook
Continua sa citesti

Calendar cultural

mai, 2018

Filtreaza evenimente culturale

09mai(mai 9)17:30:s30iun(iun 30)17:30:sMemory Clouds.Galeria Anca Poterasu, Strada Plantelor nr. 58, Bucuresti Organizator: Institutul Francez din Bucuresti Tip eveniment cultural 2:Expozitie,Vernisaj Etichete eveniment culturalDecebal Scriba,expozitie,Institutul Francez din Bucuresti,Memory Clouds,vernisaj

Facebook

  • {{{ review.rating_post_title }}}
    User Avatar
    {{{ review.rating_title }}}

    {{{review.rating_comment | sstr | nl2br}}}

    Show

Trending

X