);
COnecteaza-te cu noi

Carte

POVESTEA LUI COSMIN, de Karin Gundisch

Publicat

pe

POVESTEA LUI COSMIN, de Karin Gundisch

POVESTEA LUI COSMIN CARE A PLECAT DE ACASA SA CUNOASCA VIATA, de Karin Gundisch

   Povestea lui Cosmin este un roman circular ce respecta au pied de la lettre etapele unei povesti moralizatoare care, desi fictionala, ar avea toate sansele sa fie reala. Faptul ca personajul central face parte dintr-o familie de rromi, nu face altceva decat sa accentueze spiritul nestatornic al acestuia si sa sublinieze transformarile care au loc pana la finalul cartii.

   Prefata si epilogul scrise de autoare incadreaza minunatele aventuri ale unui copil de doisprezece ani pentru care “a visa” este un crez.

   Cine e Cosmin? Cosmin este cel mai mare dintre cei trei copii ai unei familii din Priscani, un sat transilvanean de munte. Cosmin este si capul familiei atunci cand tatal sau fuge cu lunile de acasa. Cosmin este copilul-adult care considera ca e prea mare pentru a-si pierde vremea la scoala cu descifratul alfabetului, dar prea mic pentru a putea lua in maini fraiele vietii.

   Cosmin isi petrece verile din zori si pana in seara pe dealurile din jurul satului, cu privirea pierduta la orizont, asteptandu-i pe strainii care aduc dulciuri si haine in rucsacuri, pe turistii carora le placea sa ii fotografieze pe copii:

   Uneori, si oameni in toata firea din sat voiau sa fie fotografiati. Aflasera ca poti sa ceri si bani de la ciudatii astia care, si la vreme geroasa de iarna, marsaluiau de placere prin zapada, in padure si pe campii.

   Priscani, satul natal al protagonistului, e un loc izolat unde fiecare supravietuieste dupa propriile puteri. Femeile impletesc maturi sau cosuri, vara culeg ciuperci ori fructe de padure pe care le vand in sat, iar barbatii lucreaza cu ziua la taranii romani. Locul e descris ca un spatiu idilic, izolat de “civilizatie”, dar in pofida lipsurilor, viata oamenilor este implinita. Poate ca aici copiii nu au jucarii, dar cu imaginatie, orice poate ajunge, cu putine imbunatatiri, obiect de joaca:

Ionut facuse rost la oras de o bicicleta, careia ii lipseau doar cauciucurile. Mergeai pe janta, dar nu era asa de rau. De fapt, aceea nu era o bicicleta adevarata, intreaga, dar nici strada nu era o strada adevarata, asfaltata sau pavata, ci un drum cu gropi […].

   Existenta zilnica se masoara pentru locuitorii satului in maturi vandute sau in pomeni primite sub forma de hrana ori vesminte. Oamenii sunt liberi acolo, dar sunt, totusi, dependenti unii de altii pentru a-si asigura subzistenta.

   Fie pentru ca libertatea are pentru fiecare alte dimensiuni, fie pentru ca sunt prea deprinsi cu hoinareala si huzurul copilariei, cand incepe scoala, nimeni nu e multumit ca trebuie sa se osteneasca sa reziste intre patru pereti cateva ore. Copiii duceau o adevarata lupta cu slovele incalcite, dar parintii nu se indurau sa nu isi trimita odraslele la scoala si sa piarda, astfel, ajutorul social ce consta intr-o bruma de alimente necesara pentru supravietuire. La acesta se adauga si darzenia invatatoarei care e hotarata sa ii invete carte.

   Dar in scoala atmosfera e una burlesca, iar oricine ar privi pe fereastra o ora de curs, ar privi un spectacol ridicol: copii de diferite varste care, pentru a nu se chinui cu buchisitul literelor, repeta pe de rost propozitii, fetite care se impleticesc recitand trei versuri, elevi care vin cu scuze ca: “Bunica-mea si-a facut suluri de hartie pentru aprins tigara din caietu’ de socoteli! Tusa-mea a infasurat o bucata de slana in foaia din caietu’ de compuneri!” pentru a scapa de corvoada invataturii.

   Insa spiritul aventurier al lui Cosmin il indeamna pe baiat sa paraseasca micul confort al caminului si sa plece in lumea mare pentru a pune stapanire pe libertatea pe care se temea ca o va pierde in favoarea scolii. Asa ca, intr-o buna zi, odata cu patrunderea in scoala calare pe magar, ia sfarsit si neplacerea de a lua parte la orele doamnei Moraru, iar Cosmin porneste intr-o aventura care se dovedeste a fi mult mai instructiva decat se astepta.

   Astfel, “[…] povestea unui tanar dintr-un sat spre care nu ducea nici o sosea” se contureaza ca povestea tanarului care invata ca educatia e garantia libertatii. Hoinarelile prin Bucuresti ii intaresc certitudinea ca poate supravietui singur, dar intalnirea cu Andrei, colectionarul de povesti, il convinge ca e mai bine sa ai o casa la care sa te intorci cu drag. Soferul de tir ii arata o fateta a existentei despre care nici nu banuia ca i-ar putea fi accesibila, iar Cosmin se intoarce in sat nerabdator sa se reapuce de scoala. Dupa fuga de-acasa, aceasta incepe sa aiba o importanta colosala si enigmatica, insa e determinat sa nu se mai eschiveze, daca voia sa aiba “[…] cea mai buna meserie din lume. Sa fii tot timpul pe drum cu o masinuta ca asta zbarnaitoare si sa te mai si plateasca. Nici nu putea sa isi imagineze o meserie mai frumoasa.”

   Karin Gundisch descrie o traiectorie evolutiva si, in acelasi timp, circulara a personajului care este nevoit sa se intoarca in punctul initial pentru ca de-abia dupa ce indeplineste anumite conditii isi poate construi o alta viata. 

__________________________________________

Multumiri pentru lectura Editurii NICULESCU. Cartea poate fi comandata aici.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

Cu capul in nori mai mereu, uneori sunt trantita pe pamant insa nu stau mult si ma intorc in lumea mea. Mi-ar placea sa cunosc toate graiurile pamantului si sa descopar toate cotloanele planetei. Pana atunci insa biletul meu de calatorie e doar cartea.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

Micul rege Decembrie – Axel Hacke. Recenzie de carte

Publicat

pe

Micul rege Decembrie - Axel Hacke. Recenzie de carte

– Noi ne nastem mici, dar apoi crestem mari si mai mari, uneori la fel de mari cat un jucator de baschet. Si apoi, spre sfarsit, ne mai scofalcim puţin. Si apoi vine moartea, si gata, nu mai suntem.

   Voi dispuneti de o mare putere de imaginatie cand sunteti mici, dar stiti foarte putine lucruri. Si din acest motiv sunteti nevoiti sa va imaginati cum arata totul. […] Si apoi aflati ca nu exista pitici si nici uriasi. Imaginatia voastra devine din ce în ce mai restransa si cunostintele voastre din ce in ce mai vaste. Corect?

   Unde s-au dus visele pe care le-am visat pana acum? Si de unde vin visele pe care le vom visa de acum incolo? Sunt printre noi inchise în cutiute colorate sau vor izvori dintr-un neant neexplorat?

   Micul rege Decembrie ne raspunde in mod nesovaielnic: […] visele raman intotdeauna mari si au nevoie de spatiu. Regele Decembrie al II-lea – impozant si caraghios deopotriva – iese din ascunzisul sau ticsit de cutiute colorate in care sunt pastrate visele pentru a-si ajuta prietenul sa supravietuiasca realitatii.

Micul rege Decembrie - Axel Hacke - Recenzie de carte   Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un resprio indispensabil.

   Descoperim citind ca rutina noastra nu trebuie sa fie o monotonie angoasanta, ci putem trece zilnic prin aventuri nemaintalnite si ca suntem aventurieri in prpriul nostru roman.

   Am uitat, desigur, ca: Viata incepe seara cand adormim si face o pauză dimineaţa, cand ne trezim. Dar nu-i nimic, un rege minuscul – semn ca se apropie de sfarsitul vietii – e aici ca sa ne reaminteasca. Plin de naivitate is intelepciune, regele Decembrie ne da o lectie de sinceritate:

   […]Cred ca exista destul de mulţi oameni carora le lipseate un rege mic, fara ca ei sa stie asta.

   Axel Hacke ne vorbeste despre usurinta de a lasa spriritul nostru ludic sa iasa la suprafata. Sa ne luam alter egoul de mana si sa il plimbam prin realitatea noastra de adulti.

   Coboram din imparatia ludicului si mergem sa ne luptam cu balaurii cotidieni, catarandu-ne printre vise si strecurandu-ne numai printre lucrurile valoroase.

   Viata noastra se scurge intre incinta vietii si cea a mortii, fara sa realizam uneori ca nu va fi intoarsa clepsidra si nu vom lua viata de la capat.

– Şi ce faci la birou?ma intreba el?

– Ma ocup cu realitatea […] Cei mai multi oameni care stau in birouri se ocupă cu realitatea.

   De unde vin si incotro se duc visele? Dar noi? Cum aparem pe lume si unde ne ducem la sfarsitul vietii? Intrebarile inocente, de o profunzime rascolitoare din paginile povestii lui Axel Hacke sunt intrebarile fiecaruia dintre noi.

   Eu exist numai pentru ca tu ai dorit sa ma ai, spune regele plin de incredere. Dupa ce inchidem cartea, ramanem cu un zambet enigmatic si cu un mugure de speranta rasarit din mocirla cotidiana. Pentru asta, ar trebui sa spunem: Multumesc!

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

DIN ALTA VIATA – Jurnal de copil. Marius Albert Negut. Recenzie de carte

Publicat

pe

    Cel mai frumos cadou de Craciun din anul 2018 este cartea lui Marius Albert Negut  – Din alta viata – Jurnal de copil.

   Am avut aceeasi senzatie pe care am trait-o in copilarie cand l-am citit pe Creanga cu ale sale amintiri, savoare si farmec, o lume din care nu mai vrei sa pleci.

   Cartea lui Marius Albert Negut  putea la fel de bine sa se numeasca “Amintirile unui decretel” pentru ca acea generatie se regaseste intru totul in jurnalul sau.

Din alta viata - Jurnal de copil - recenzie de carte   Nu intamplator unul dintre capitole se numeste “Singur acasa”, aceasta este impresia pe care o lasa intregul roman – de amuzament, pozne si jocuri povestite intr- o limba romana adecvata timpului descris.

   Sunt cuvinte folosite de autor pe care cei care au trait acele timpuri si le amintesc cu nostalgie  – cracane, invizoace, tevile de cornete.

   Intotdeauna Marius A. Negut foloseste limba romana ca pe cea mai frumoasa si utila metoda de a recreea o atmosfera, de a transpune sentimente si trairi specifice intr-un limbaj pitoresc.

   Am admirat intotdeauna aceasta maiestrie lingvistica.

   Copilul Marius traieste intr-o lume pestrita de la margine de Bucuresti si din Letca si Ciurari, locurile de bastina ale parintilor.

   Fiecare episod povestit este o margica colorata insirata in siragul unor amintiri placute dar si dureroase, pentru ca nu se fereste sa ne povesteasca si despre pedepsele primite pentru tot felul de sotii copilaresti.

   Umorul este o latura pana acum neexploatata de scriitorul Marius Albert Negut, dar pe care il stapaneste magistral. De la umor de situatie – cap.36 “Mai nou, tata gateste….” Sarmale cu cafea, la umorul de limbaj (Tontonel, chiorpec, Halima) si pana la autoironie care ne aduce un zambet pe buze, Marius Albert Negut isi scrie in jurnal intamplari buclucase (se da cu o bicicleta pe o panta cu Vasilica, fratiorul in spate pana aterizeaza dureros) sau de-a binelea romantice cu fetitele care au devenit obiectul pasiunilor sale copilaresti, Luminta, Iulia.

   Vacantele petrecute la tara la bunici la Letca Veche sau Ciurari aduc in pagini alte scene  rurale si alte intamplari uneori potrivnice eroului nostru, care fiind de la Bucuresti o cam incaseaza sau este parat de fratele mai mic si invinuit ca l-ar fi aruncat intr-o garla si din nou, o incaseaza.

   Nu totul este lapte si miere, sunt si capitole amare – `Sticleee goaleee`, in care experienta traita nu este deloc una fericita. Nu voi dezvalui mai mult pentru ca lectura este una savuroasa si cu suspans.

   Surprinde finalul si lasa in acelasi timp o usa deschisa catre urmatoarea carte. Dintr-o data din cititori ne transformam in interlocutori iar dialogul se adreseaza direct sufletului nostru. Fiecare pastreaza in sine copilul care a fost, fiecare a avut un moment de pierdere a inocentei iar Marius Albert Negut ne invita sa meditam la asta.

   Din alta viata – Jurnal de copil este o carte ca un strop de lumina in calea oricarui om care ii deschide paginile si de aceea ar fi o lectura recomandata si copiilor nostri.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro
Continua sa citesti

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Nemira
Continua sa citesti

Calendar cultural

martie, 2019

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X