POVESTEA LUI COSMIN, de Karin Gundisch

0
584
POVESTEA LUI COSMIN, de Karin Gundisch

POVESTEA LUI COSMIN CARE A PLECAT DE ACASA SA CUNOASCA VIATA, de Karin Gundisch

   Povestea lui Cosmin este un roman circular ce respecta au pied de la lettre etapele unei povesti moralizatoare care, desi fictionala, ar avea toate sansele sa fie reala. Faptul ca personajul central face parte dintr-o familie de rromi, nu face altceva decat sa accentueze spiritul nestatornic al acestuia si sa sublinieze transformarile care au loc pana la finalul cartii.

   Prefata si epilogul scrise de autoare incadreaza minunatele aventuri ale unui copil de doisprezece ani pentru care “a visa” este un crez.

   Cine e Cosmin? Cosmin este cel mai mare dintre cei trei copii ai unei familii din Priscani, un sat transilvanean de munte. Cosmin este si capul familiei atunci cand tatal sau fuge cu lunile de acasa. Cosmin este copilul-adult care considera ca e prea mare pentru a-si pierde vremea la scoala cu descifratul alfabetului, dar prea mic pentru a putea lua in maini fraiele vietii.

   Cosmin isi petrece verile din zori si pana in seara pe dealurile din jurul satului, cu privirea pierduta la orizont, asteptandu-i pe strainii care aduc dulciuri si haine in rucsacuri, pe turistii carora le placea sa ii fotografieze pe copii:

   Uneori, si oameni in toata firea din sat voiau sa fie fotografiati. Aflasera ca poti sa ceri si bani de la ciudatii astia care, si la vreme geroasa de iarna, marsaluiau de placere prin zapada, in padure si pe campii.

   Priscani, satul natal al protagonistului, e un loc izolat unde fiecare supravietuieste dupa propriile puteri. Femeile impletesc maturi sau cosuri, vara culeg ciuperci ori fructe de padure pe care le vand in sat, iar barbatii lucreaza cu ziua la taranii romani. Locul e descris ca un spatiu idilic, izolat de “civilizatie”, dar in pofida lipsurilor, viata oamenilor este implinita. Poate ca aici copiii nu au jucarii, dar cu imaginatie, orice poate ajunge, cu putine imbunatatiri, obiect de joaca:

Ionut facuse rost la oras de o bicicleta, careia ii lipseau doar cauciucurile. Mergeai pe janta, dar nu era asa de rau. De fapt, aceea nu era o bicicleta adevarata, intreaga, dar nici strada nu era o strada adevarata, asfaltata sau pavata, ci un drum cu gropi […].

   Existenta zilnica se masoara pentru locuitorii satului in maturi vandute sau in pomeni primite sub forma de hrana ori vesminte. Oamenii sunt liberi acolo, dar sunt, totusi, dependenti unii de altii pentru a-si asigura subzistenta.

   Fie pentru ca libertatea are pentru fiecare alte dimensiuni, fie pentru ca sunt prea deprinsi cu hoinareala si huzurul copilariei, cand incepe scoala, nimeni nu e multumit ca trebuie sa se osteneasca sa reziste intre patru pereti cateva ore. Copiii duceau o adevarata lupta cu slovele incalcite, dar parintii nu se indurau sa nu isi trimita odraslele la scoala si sa piarda, astfel, ajutorul social ce consta intr-o bruma de alimente necesara pentru supravietuire. La acesta se adauga si darzenia invatatoarei care e hotarata sa ii invete carte.

   Dar in scoala atmosfera e una burlesca, iar oricine ar privi pe fereastra o ora de curs, ar privi un spectacol ridicol: copii de diferite varste care, pentru a nu se chinui cu buchisitul literelor, repeta pe de rost propozitii, fetite care se impleticesc recitand trei versuri, elevi care vin cu scuze ca: “Bunica-mea si-a facut suluri de hartie pentru aprins tigara din caietu’ de socoteli! Tusa-mea a infasurat o bucata de slana in foaia din caietu’ de compuneri!” pentru a scapa de corvoada invataturii.

   Insa spiritul aventurier al lui Cosmin il indeamna pe baiat sa paraseasca micul confort al caminului si sa plece in lumea mare pentru a pune stapanire pe libertatea pe care se temea ca o va pierde in favoarea scolii. Asa ca, intr-o buna zi, odata cu patrunderea in scoala calare pe magar, ia sfarsit si neplacerea de a lua parte la orele doamnei Moraru, iar Cosmin porneste intr-o aventura care se dovedeste a fi mult mai instructiva decat se astepta.

   Astfel, “[…] povestea unui tanar dintr-un sat spre care nu ducea nici o sosea” se contureaza ca povestea tanarului care invata ca educatia e garantia libertatii. Hoinarelile prin Bucuresti ii intaresc certitudinea ca poate supravietui singur, dar intalnirea cu Andrei, colectionarul de povesti, il convinge ca e mai bine sa ai o casa la care sa te intorci cu drag. Soferul de tir ii arata o fateta a existentei despre care nici nu banuia ca i-ar putea fi accesibila, iar Cosmin se intoarce in sat nerabdator sa se reapuce de scoala. Dupa fuga de-acasa, aceasta incepe sa aiba o importanta colosala si enigmatica, insa e determinat sa nu se mai eschiveze, daca voia sa aiba “[…] cea mai buna meserie din lume. Sa fii tot timpul pe drum cu o masinuta ca asta zbarnaitoare si sa te mai si plateasca. Nici nu putea sa isi imagineze o meserie mai frumoasa.”

   Karin Gundisch descrie o traiectorie evolutiva si, in acelasi timp, circulara a personajului care este nevoit sa se intoarca in punctul initial pentru ca de-abia dupa ce indeplineste anumite conditii isi poate construi o alta viata. 

__________________________________________

Multumiri pentru lectura Editurii NICULESCU. Cartea poate fi comandata aici.

Discutii pe Facebook
Litera.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.