);
COnecteaza-te cu noi

Carte

POVESTEA LUI COSMIN, de Karin Gundisch

Publicat

pe

POVESTEA LUI COSMIN, de Karin Gundisch

POVESTEA LUI COSMIN CARE A PLECAT DE ACASA SA CUNOASCA VIATA, de Karin Gundisch

   Povestea lui Cosmin este un roman circular ce respecta au pied de la lettre etapele unei povesti moralizatoare care, desi fictionala, ar avea toate sansele sa fie reala. Faptul ca personajul central face parte dintr-o familie de rromi, nu face altceva decat sa accentueze spiritul nestatornic al acestuia si sa sublinieze transformarile care au loc pana la finalul cartii.

   Prefata si epilogul scrise de autoare incadreaza minunatele aventuri ale unui copil de doisprezece ani pentru care “a visa” este un crez.

   Cine e Cosmin? Cosmin este cel mai mare dintre cei trei copii ai unei familii din Priscani, un sat transilvanean de munte. Cosmin este si capul familiei atunci cand tatal sau fuge cu lunile de acasa. Cosmin este copilul-adult care considera ca e prea mare pentru a-si pierde vremea la scoala cu descifratul alfabetului, dar prea mic pentru a putea lua in maini fraiele vietii.

   Cosmin isi petrece verile din zori si pana in seara pe dealurile din jurul satului, cu privirea pierduta la orizont, asteptandu-i pe strainii care aduc dulciuri si haine in rucsacuri, pe turistii carora le placea sa ii fotografieze pe copii:

   Uneori, si oameni in toata firea din sat voiau sa fie fotografiati. Aflasera ca poti sa ceri si bani de la ciudatii astia care, si la vreme geroasa de iarna, marsaluiau de placere prin zapada, in padure si pe campii.

   Priscani, satul natal al protagonistului, e un loc izolat unde fiecare supravietuieste dupa propriile puteri. Femeile impletesc maturi sau cosuri, vara culeg ciuperci ori fructe de padure pe care le vand in sat, iar barbatii lucreaza cu ziua la taranii romani. Locul e descris ca un spatiu idilic, izolat de “civilizatie”, dar in pofida lipsurilor, viata oamenilor este implinita. Poate ca aici copiii nu au jucarii, dar cu imaginatie, orice poate ajunge, cu putine imbunatatiri, obiect de joaca:

Ionut facuse rost la oras de o bicicleta, careia ii lipseau doar cauciucurile. Mergeai pe janta, dar nu era asa de rau. De fapt, aceea nu era o bicicleta adevarata, intreaga, dar nici strada nu era o strada adevarata, asfaltata sau pavata, ci un drum cu gropi […].

   Existenta zilnica se masoara pentru locuitorii satului in maturi vandute sau in pomeni primite sub forma de hrana ori vesminte. Oamenii sunt liberi acolo, dar sunt, totusi, dependenti unii de altii pentru a-si asigura subzistenta.

   Fie pentru ca libertatea are pentru fiecare alte dimensiuni, fie pentru ca sunt prea deprinsi cu hoinareala si huzurul copilariei, cand incepe scoala, nimeni nu e multumit ca trebuie sa se osteneasca sa reziste intre patru pereti cateva ore. Copiii duceau o adevarata lupta cu slovele incalcite, dar parintii nu se indurau sa nu isi trimita odraslele la scoala si sa piarda, astfel, ajutorul social ce consta intr-o bruma de alimente necesara pentru supravietuire. La acesta se adauga si darzenia invatatoarei care e hotarata sa ii invete carte.

   Dar in scoala atmosfera e una burlesca, iar oricine ar privi pe fereastra o ora de curs, ar privi un spectacol ridicol: copii de diferite varste care, pentru a nu se chinui cu buchisitul literelor, repeta pe de rost propozitii, fetite care se impleticesc recitand trei versuri, elevi care vin cu scuze ca: “Bunica-mea si-a facut suluri de hartie pentru aprins tigara din caietu’ de socoteli! Tusa-mea a infasurat o bucata de slana in foaia din caietu’ de compuneri!” pentru a scapa de corvoada invataturii.

   Insa spiritul aventurier al lui Cosmin il indeamna pe baiat sa paraseasca micul confort al caminului si sa plece in lumea mare pentru a pune stapanire pe libertatea pe care se temea ca o va pierde in favoarea scolii. Asa ca, intr-o buna zi, odata cu patrunderea in scoala calare pe magar, ia sfarsit si neplacerea de a lua parte la orele doamnei Moraru, iar Cosmin porneste intr-o aventura care se dovedeste a fi mult mai instructiva decat se astepta.

   Astfel, “[…] povestea unui tanar dintr-un sat spre care nu ducea nici o sosea” se contureaza ca povestea tanarului care invata ca educatia e garantia libertatii. Hoinarelile prin Bucuresti ii intaresc certitudinea ca poate supravietui singur, dar intalnirea cu Andrei, colectionarul de povesti, il convinge ca e mai bine sa ai o casa la care sa te intorci cu drag. Soferul de tir ii arata o fateta a existentei despre care nici nu banuia ca i-ar putea fi accesibila, iar Cosmin se intoarce in sat nerabdator sa se reapuce de scoala. Dupa fuga de-acasa, aceasta incepe sa aiba o importanta colosala si enigmatica, insa e determinat sa nu se mai eschiveze, daca voia sa aiba “[…] cea mai buna meserie din lume. Sa fii tot timpul pe drum cu o masinuta ca asta zbarnaitoare si sa te mai si plateasca. Nici nu putea sa isi imagineze o meserie mai frumoasa.”

   Karin Gundisch descrie o traiectorie evolutiva si, in acelasi timp, circulara a personajului care este nevoit sa se intoarca in punctul initial pentru ca de-abia dupa ce indeplineste anumite conditii isi poate construi o alta viata. 

__________________________________________

Multumiri pentru lectura Editurii NICULESCU. Cartea poate fi comandata aici.

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

Cu capul in nori mai mereu, uneori sunt trantita pe pamant insa nu stau mult si ma intorc in lumea mea. Mi-ar placea sa cunosc toate graiurile pamantului si sa descopar toate cotloanele planetei. Pana atunci insa biletul meu de calatorie e doar cartea.

Click pentru a comenta

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Carte

INGERI RATACITI de Marius Albert Negut

Publicat

pe

recenzie de carte ingeri rataciti marius albert negut raftul cu idei

   Cartile lui Marius Albert Negut sunt mereu surprinzatoare. Fiecare pagina dezvaluie o noua experienta, un alt drum decat cel pe care erai convins ca ai plecat.

   In cazul romanului INGERI RATACITI citim o cronica al unor timpuri involburate si instabile, care partial isi dezvaluie acum consecintele.

   Ce imi place la scrierile lui Marius Albert Negut este ca in cadrul aceleiasi naratiuni schimba registrul si ba citesti un Bildungsroman (pana la urma urmarim niste personaje in devenirea lor – Gargamel, Ursu), ba o cronica istorica – evenimente de la revolutia din 1989 sau mineriade – ba un roman politist, asa cum este partea de final a romanului.

   Gliseaza cu maiestrie si in cel mai natural mod si cu planurile temporale –  1976, apoi 1995 – chiar impartite pe ore, ceea ce involuntar atrage atentia asupra evenimentelor. Si totul se impleteste firesc in mai multe fire narative care alcatuiesc o realitate dura si necrutatoare.

   E lumea de la marginea societatii cea pe care ne-o infatiseaza Marius Albert Negut, lumea subteranelor metroului, lumea aurolacilor si a celor pripasiti pe strazi.

recenzie carte Ingeri rataciti Marius Albert Negut   Sunt parti ale romanului care sunt de-a dreptul terifiante – orfelinatul in care este aruncat Radu  – sunt fraze care aproape dor atunci cand le citesti, scrise cu intensitate si fara mila, “Manolache scoase o sticla din fiset si isi turna atent in causul palmei. Ii puse lui Radu continutul, pe pielea plina de rani si incepu sa frece violent, hahaind incantate. Asa numita lotiune, era gazul pe care il tineau pentru paduchiosi.”

   Marius Albert Negut ne-a obsnuit deja cu abilitatea magica de a folosi limbajul argotic, care acum este parte integranta a cronicii si a prezentarii personajelor.

   Nici nu stii pentru cine compasiunea e mai mare – pentru Mihaita, zis Gargamel – copil al strazii, trecut prin suferinte greu de imaginat, pentru Radu Ursu, caruia destinul ii joaca festa dupa festa – cei apropiati il cred mort iar iubita lui Ana, se arunca in apele Dambovitei de pe podul Izvor – ca o alta Ofelie, Lia – hartuita de un tata vitreg , Iordache,  a,junsa si ea pe strazi.

   Acest Iordache este un personaj emblematic pentru realitatea romaneasca de dupa  Revolutie – securist de frunte, ajuns mare revolutionar si apoi senator, care se ocupa cu traficul de copii si organe. Ceea ce este dureros insa adevarat, este puterea pe care a avut-o si a pastrat-o fosta Securitate, si pe care acum o exercita in slujba unui rau suprem subjugat banului.

   Nu doar personajele sunt partea grea a romanului ci si atmosfera descrisa – catacombele metroului te duc cu gandul la catacombele Parisului, iar cei care au trait momentele din decembrie 1989 aproape le retraiesc cu toata teama si speranta de atunci, insa, surprizantor si cu umor “Poate ca soldatii, ei au tras in aer, dar daca revolutionarii au tras aerul acela in piept?” .Maiastra utilizare a sensurilor verbului “a trage” ne arata cat de sensibil este autorul la valentele limbii romane.

   Tehnica folosita  este cea a unei naratiuni  gen papusa Matrioska – intr-un cadru general  – strada Veseliei  sau subteranele metroului, apar alte naratiuni – povestile de viata spuse de Radu Ursu si Lia si descrierea momentelor din decembrie 1989.

   Partea de final este aducatoare de suspans maxim – Marius Albert Negut stie cum sa construiasca  naratiunea in asa fel incat sa pastreze aproape cititorul iar finalul vine ca o eliberare, ca o apa linistita care acopera tot raul si lasa sa pluteasca doar binele.

   “Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este!Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care, acesta, singur, speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul ce vrea sa ii franga aripile.”

   Asa reuseste autorul sa ne convinga de speranta pe care trebuie sa o avem ca orice inger ratacit isi gaseste drumul.

Romanul INGERI RATACITI este o experienta nu doar de lectura ,dar si de viata pe care m-as bucura sa stiu ca o va parcurge multa lume, mai ales avand in vedere vremurile pe care le traim!

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Carte

50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile

Publicat

pe

Cele mai frumoase scrisori de dragoste

     Din dorinta de a descoperi tainele unei lumi demult uitate am dat intamplator peste o carte ce poarta numele de “50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile”, realizata de David H. Lowenherz.

Scrisori de dragoste    Cu un oarecare scepticism am strabatut adevarate destainuri ale lui Mozart, Michelangelo, Balzac, Beethoven, Kafka, Hemingway si multi altii, toate adunate intr-un volum de exceptie.

    Fiecare manuscris purta cu el la acea vreme trairi si sentimente dintre cele mai felurite: dor, disperare, pierdere, amaraciune, respect, prietenie, recunostinta, gelozie sau poate chiar fericire si indoiala.

Scrisori de dragoste   Cei care isi puneau gandurile in scris reuseau sa inteleaga ca“ existau momente cand nimic nu vorbea mai tare ca un cuvant mut, scris pe o bucata de hartie”, de la oameni simpli, poeti, carturari, filozofi, toti isi exprimau trairile in aceeasi maniera, fie ea mai ordonata, fie insotita de pete de  cerneala, cuvinte sterse si urme de cafea.

 Epistolele surprind dragostea intr-o forma proprie si individuala, de la o dragoste tandra, ca cea dintre W.A.Mozart si Constanze Mozart, la una pasionala: Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”  sau poate chiar una  interzisa ca cea dintre Henric al VII-lea si Anne Boleyn.

   Maniera scrierilor te ajuta sa-ti conturezi in timp si spatiu o imagine a celui care urma sa expedieze scrisoarea, intensitatea cuvintelor si dorinta nestavilita de a primi un raspuns, unul care sa inlature distanta si dorul, il fac pe cititor sa traiasca emotia fiecarui cuvant.

    Intr-o lume in care predomina tumultul, aceste epistole opresc timpul in loc si sugereaza necontenit ca trairile, sentimentele si momentele cu adevarat importante cer timp si rabdare. In arta epistolara acestea se masoara in idei, transcrieri si raspunsuri mult asteptate.

Scrisori de dragoste

 Ludwig van Beethoven catre “Eterna iubita”

         Al tau pentru totdeauna

         A mea pentru totdeauna

               A noastra pentru totdeauna

Discutii pe Facebook
Litera.ro
Continua sa citesti

Carte

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi? Inocenta pacatului, de Marius Albert Negut.

Publicat

pe

Ce vreti sa fiti in viata? Vulturi sau viermi?

   Cartea lui MARIUS ALBERT NEGUT – INOCENTA PACATULUI deschide aceasta intrebare provocatoare.

   Nu m-am gandit pana acum ce poate iesi, peste timp, din GROAPA lui Eugen Barbu.

   Am aflat acum – a iesit un alt scriitor, crud si dureros de veridic – Marius Albert Negut cu al sau roman Inocenta Pacatului.

   Parca citeam o continuare  a romanului scris de Eugen Barbu. Sunt lecturi incomode care ridica probleme de toate felurile si care te scot din starea de confort.

   Eugen Barbu la vremea lui ne aducea im prim plan o lume despre care toti stiam ca exista, dar cu totii o ignoram si la fel face si Marius Albert Negut.

recenzie Inocenta pacatului website cultural   Cutaridei ii ia locul parcul Humulesti, intamplarile sunt la fel de violente si tin de o lume aparte – a consumatorilor de droguri si a tiganilor, a fricii de Securitate, urat mirositoare si intinzandu-se ca lepra si a unei povesti romantice de dragoste dintre profesorul Mihai Carp si sotia sa.

   Ne sunt prezentate simboluri iconice  ale unor lumi paralele, pe langa care trecem si ne facem ca nu o vedem. Consumatorul de droguri – Amalia, copilul de tigani dornic sa isi depaseasca conditia – Peti si profesorul – Mihai Carp, securistul – maiorul Datcu.

   Cartea e o lectura de suspans,  te tine cu sufletul la gura pana la final, inocenta pacatului este umbra intregii naratiuni.

   Se dezvaluie asa cum nu te astepti, inceputul te duce cu gandul catre alte pacate, al carnii , al betiei, hotiei, insa sensul e mult mai profund.

   Mihai Carp pacatuieste printr-un denunt fals. Tatal Amaliei, alcoolic, pacatuieste violandu-si propria fiica. Peti, copilul de tigan fugit din satra in lume, pacatuieste prin hotie. Maiorul  Datcu este reprezentantul fricii – securistul care o ancheteaza pe mama profesorului si apoi chiar pe el.

   Umbra pacatului se intinde si te face sa te intrebi – care din ele e cel innocent?

   Parcurgem un traseu intre lumi paralele, una este povestea profesorului Mihai Carp, alta este povestea Amaliei sau a lui Peti. Planurile temporale gliseaza si ele  intre timpul dictaturii comuniste si anii de schimbare care au urmat.

   Autorul foloseste cu maiestrie si limbajul argotic si in acest fel autenticitatea este garantata, insa nu uita sa explice in notele de subsol si cuvinte care folosite in epoca dictaturii comuniste aveau un sens aparte – RIC – de exemplu.

   La fel procedeaza si in capitolele care descriu lumea consumatorilor de droguri, o lume tulbure si haotica in care Amalia pluteste catre neant.

   Intr-un cuvant, romanul INOCENTA PACATULUI este o lectura complexa si o naratiune scrisa cu un simt al cuvantului si atmosferei deosebit.

   Iar intrebarea ramane provocarea lumii in care traim – vulturi sau viermi – finalul e deschis pentru fiecare si speranta inca exista.

Discutii pe Facebook
Libris.ro
Continua sa citesti

Calendar cultural

decembrie, 2018

Filtreaza evenimente culturale

Niciun eveniment cultural

Facebook

Secretul fericirii – din 19 oct. in cinema

Trending

X