Postmodernismul romanesc, de Mircea Cartarescu. Democratia geniului

1
638
Postmodernismul romanesc - Mircea Cartarescu

Democratia geniului

   Mi-a luat aproape 15 ani sa ma simt pregatita sa deschid si sa citesc Postmodernismul romanesc de Mircea Cartarescu si acum ca am terminat-o ma intreb daca internetul romanesc e pregatit si el sa o citeasca. As zice mai degraba ca nu, dar cine stie…

   Postmodernismul romanesc e o lucrare de teorie literara cu care  Mircea Cartarescu a devenit doctor in litere sau cum o fi denumirea oficiala. Sau n-o fi devenit, ca si asta s-ar putea in societatea romaneasca atat de originala in ceea ce priveste standardele de apreciere a profesionalismului.

   Avantajul de a citi aceasta lucrare la 15 ani distanta de la aparitie e ca odata ce ridici ochii din carte poti vedea viitorul in fata.

Postmodernismul romanesc - Mircea Cartarescu   Pe mine, treaba asta cu teoria literara ma inhiba total, pentru ca niciodata n-am inghitit abordarea teoretica a literaturii dar, recunosc , in mare parte cauza e lipsa mea de maturitate, castigata destul de tarziu. Si m-am convins de asta numai dupa ce am citit din lucrarile de teorie literara semnate Mircea Cartarescu. M-am convins ca ii poti citi pe critici, ca le poti urmari si reda discursul in cuvinte docte folosite fara sa te indragostesti de ele ci pentru sensul lor, ca poti cerne graul de neghina din teoretizarile criticilor, ca iti poti crea singur o viziune proprie a lucrurilor, dupa ce ai survolat intregul discurs teoretic al epocii in care respiri, atat pe strada ta, cat si pe meridianele lumii. E posibil si totusi, in fapt, imposibil pentru cei mai multi dintre noi. Dar postmodernismul lumii tocmai asta face. Ne face genii pe toti. Iar Mircea Cartarescu demonstreaza cu aceasta lucrare ceea ce noi, oameni ai prezentului, gandim despre noi insine. Fiecare in parte suntem niste genii. Uneori chiar prin limitele noastre. Aici a ajuns lumea. Si daca nu ma credeti intrati pe facebook.

   Optimist incurabil, Mircea Cartarescu vede frumusetea acestei lumi genialoide si retardate in acelasi timp, asa cum Arghezi, la vremea lui vedea minunea lumii in “bube, mucigaiuri si noroi”. Acest optimism e geniul sau, dublat de puterea de munca – sigur peste puterile mediei, de pasiunea pentru literatura, de dragostea pentru orice scriitor- unica in Romania, si totul poleit de talentul artistic, pe care nimeni inca n-a reusit sa il puna intr-o formula. Optimismul lui Cartarescu e coroana copacului sau, in timp ce nostalgia dupa lumile literare pierdute e radacina  prin care isi hraneste fiinta si din care i-au rodit ramurile de poet si scriitor. Nostalgia e cea care il ajuta sa traiesca cat de cat viu artistic intr-o lume de specialisti care mai de care mai fara de viata.

   Mai este apoi si curajul nebun al omului postmodern de a se amesteca pe sine cu toate timpurile lumii omenesti pentru ca apoi, iesind, fara frane si control, sa recompuna o lume noua  fara de timp, fara determinari si fara de sine. O lume abur. Scriind o lucrare de teorie literara despre discursul si determinarile in care el insusi s-a format si despre literatura pe care a modelat-o cu carnea, sangele si literele masinii sale de scris tatuate pe ficat, fara sa faca nicio referire la sine, dar respirand in fiecare litera de pe fiecare pagina a lucrarii, Cartarescu s-a ingropat pe el ca artist, precum o Ana a lui Manole, in propria biserica.

Postmodernismul romanesc - Mircea Cartarescu
Mircea Cartarescu
sursa foto: ro.wikipedia.org

   Statuile pe care le-a ridicat in firidele bisericii  sale postmoderne le-a slefuit cu o maiestrie care uneori depaseste fiinta din operele acestora. Si nu a facut asta din generozitate sau  din interese meschine, de gasca. Ci pentru ca ochiul interior rece l-a calauzit drept, precum firul cu plumb la ridicarea unui zid.

   Faptul ca metaforele sunt painea si cutitul sau, Mircea Cartarescu fiind in sine mai intai sculptor al lumiilor de halva si apoi profesor, condimenteaza discursul potential arid si tehnic al unei  astfel de lucrari si  face totul mult mai prietenos si mai usor de inghitit pentru nespecialisti.

   Si stiti de ce cred ca si un nespecialist ar trebui sa citeasca aceasta lucrare? Pentru igiena geniului personal care ne tenteaza in fiecare zi si la tot pasul.

Discutii pe Facebook
Libris.ro

1 COMMENT

  1. Nimic mai fals. Geniul e inerent, si prin definitie, autocrat. Daca genialitatea ar fi într-adevar accesibila oricui, aceasta s-ar perima rapid, caci a fi genial înseamna a fi inimitabil, a fi izolat si impermeabil la intemperiile idiomatice si ideologice ale macro-cosmosului. În alta ordine de idei, a fi un geniu înseamna a fi singur, cu fata întoarsa înspre sine.

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.