Porti deschise la Institutul Francez

0
204
Institutul Francez

Porti deschise la Institutul Francez, cu ocazia sarbatorii de 80 de ani de la instalarea in cladirea de pe Dacia, 77

Comunicat de presa

   Pe 2 noiembrie 2016, in intervalul orar 15-17, Institutul Francez din Bucuresti isi deschide portile pentru a celebra 80 de ani petrecuti in incinta fostului hotel particular, construit de catre arhitectul Oscar Maugsch, de pe bulevardul Dacia, numarul 77. In cadrul acestui eveniment, publicul este invitat sa descopere povestea cladirii, simbol al prezentei culturale franceze pe teritoriul bucurestean.

   Cu acest prilej, atrium-ul, mediateca si gradina Institutului Francez se vor metamorfoza in spatii de creatie artistica, astfel incat sa ofere publicului prezent oportunitatea de a participa si de a lua parte la activitati variate. Cele trei spatii vor gazdui simultan demonstratii de arta urbana, expozitii de tablouri si de carti, instalatii sonore, precum si o emisiune de radio.

   In momentul intrarii in gradina, publicul va asista la o demonstratie de graffiti si de desen live, realizata de steet-artistul, autorul de benzi desenate si ilustratorul Alexandru Ciubotariu, cunoscut in randul publicului larg sub apelativul „Pisica Patrata”. Dupa cativa pasi, publicul va fi invitat sa ia parte la un atelier de initiere in disciplina urbana Parkour, in cadrul careia echilibrul si rapiditatea participantilor vor fi puse la incercare.

   Intrand in cladire, vizitatorul va descoperi unui spectacol inedit de circ si de acrobatii, realizat de tinerii talentati din cadrul fundatiei Parada, inainte de a se indrepta spre mediateca, pentru a vizita o expozitie de carti menita sa prezinte istoria vie a Institutului, de la infiintarea sa.

   Urcand scarile impunatoare din mijlocul atrium-ului, publicul va redescoperi Bucurestiul prin intermediul expozitiei de fotografie de strada „Ruecarest”, cu lucrari ale fotografului Fred Fogherty; totodata, o instalatie sonora prin care actorul Bogdan Zamfir va citi scrisorile lui Roland Barthes catre Philippe Rebeyrol, fost director al Institutului Francez in anii 40 va da viata spatiilor Institutului.

   La etaj, el va asista la emisiunea speciala realizata de Radio Romania International cu ocazia acestui eveniment aniversar, in prezenta directorului Institutului Francez din Romania, Christophe Gigaudaut, a directoarei delegate a Institutului Francez din Bucuresti, Irina Petrescu si a autorului cartii Bucuresti, bulevardul Dacia 77. O poveste franco-romana, Richard Edwards.

   Iesind din incinta cladirii istorice, vizitatorul nu mai este doar un simplu spectator, ci devine martorul istoriei franco-romane, printr-o legatura care strabate timpul.

Discutii pe Facebook
Nemira

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.