Pictura pe panza de paianjen. O arta disparuta.

0
121
Pictura pe panza de paianjen. O arta disparuta.

   Calugarii artisti si cei populari din secolul 16 sunt cei care au dat nastere acestui proces minutios de re-tesere a panzelor de paianjen si de omizi.

   Pana in secolul 16, calugarii si taranii, deopotriva, pribegeau prin izolata Pustertal, o vale din Alpi, intre Austria si Italia. Prin aceasta vale strajuita de Alpii Tirolieni inghetati, acestia cautau cuiburile paianjenilor si ale omizilor, din care adunau cu grija materialul transparent. Matasea adunata avea sa fie transformata in panza delicata, fundatia pentru numeroase portrete de sfinti si peisaje vaste.

   Pictura pe panza de paianjen – un mestesug taranesc nascut in Alpii Tirolieni -, a devenit o forma de arta uitata, cu mai putin de 100 de picturi cunoscute in ziua de astazi.

Arta disparuta de pictura pe panza de paianjen
Exprimarea artistica a evoluat de la figuri religioase la scene pastorale.

   Desi in medie au marimea unei carti postale, picturile pe panza de paianjen presupuneau un proces de realizare exrem de complex. Artistii trebuiau adune panzele de paianjen, sa le formeze in straturi si sa le intinda, fara sa se rupa, peste un sablon oval. Pictura era realizata cu o pana speciala de sitar, cu varf fin. Picturile erau realizate cu cerneala indiana, acuarela, chiar si imprimari.

   “Cand am observat panza de paianjen de pe coperta mapei in care erau picturile, ma asteptam ca in interior sa fie ceva relativ intunecat si macabru”, spune Jason Nargis, bibliotecarul Univeristatii Northwestern care are grija de colectiile speciale. Biblioteca de Colectii Speciale Charles Deering McCornick detine patru dintre cele aproximativ 100 de picturi. “Insa am descoperit niste frumoase picturi simple, luminoase, pline de speranta.”

Pictura pe panza de paianjen. O arta disparuta.
Coperta sumbra a mapei care contine cele patru picturi pe panza de paianjen din biblioteca de colectii speciale a Universitatii de Northwestern.

   Primele exemplare de pictura pe panza de paianjen aveau sa atarne in ferestrele bisericilor si ale manastirilor. Artistii cautau sa-si exprime devotamentul sprirtual si rabdarea interminabila, prin desavarsirea tehnicii de a realiza arta cu cea mai dificila de realizat panza imaginabila. Inna Cassirer scria in editia din 1956 a revistei Natural History: “Cu cat era mai fragila pictura realizata, cu atat era mai apreciata si laudata”.

   Aditional, artistii erau atrasi de efectul transparent al panzei de paianjen. Cand picturile sunt expuse la lumina din spate, imaginile sunt nuantate de o stralucire diafana. “Farmecul picturilor se datoreaza, in parte, faptului ca zonele de fundal sunt lasate nepictate, astfel incat figura pictata pare ca pluteste intr-o ceata stravezie,” observa Cassirer.

   Dupa un timp, picturile realizate prin acest procedeu au devenit un obiect de infrumusetare comun in casele oamenilor obisnuiti. Adesea, picturile infatisau peisaje pastorale, ducese, regi si scene militare din secolele 19 si 20.

Pictura pe panza de paianjen. O arta disparuta.
Pictura in acuarela realizata de Johann Burgman, numita “Mielul lui Dumnezeu si Cartea celor Sapte Sigilii” | Domeniu public

   Panza optima pentru picturi era regasita cu precadere la anumite specii de omizi si paianjeni. Se cauta panza cea mai densa si mai fina. Se spune ca artistii din Alpii Tirolieni apreciau mai ales panzele produse de micuta molie patata gri-cenusie Yponomeuta evonymella si cele produse de paianjenii tunelieri din familia Agelenidae, pentru elasticitate si rezistenta. Cu toate acestea, panzele produse de paianjenul comun de casa Tegenaria domestica erau de asemenea o buna sursa de materie prima. Unele panze de paianjen aveau chiar si mult peste jumatate de metru.

Pictura pe panza de paianjen. O arta disparuta.
Un paianjen “tunelier” in cuibul sau | Sursa foto

   Panzele de paianjen erau adunate din iarba, de pe crengile copacilor si din ungherele podurilor caselor. Firele de panza masurau intre o fractiune de micron pana la trei microni, ceea ce pare minuscul in comparatie cu firul unui vierme de matase, care are intre 13 si 26 de microni. Fragilitatea materialului facea intinderea panzei fara sa se rupa foarte dificila. Mici bucati de materiale straine de asemenea ramaneau captive in panza si interfereau cu transparenta panzei.

Pictura pe panza de paianjen. O arta disparuta
Portretul straveziu al Philippinei Welser, sotia lui Ferdinand I, arhiducele Austriei.

   Pentru a depasi aceste provocari, artistii curatau mai intai panza, o intindeau peste un sablon si ii aplicau un strat de lapte diluat, pentru a adauga fermitate. Johann Burgman, unul dintre cei mai prolifici artisti in panza de paianjen ai sfarsitului anilor 1700, inceputul anilor 1800, a descoperit ca daca inmuia nuci in apa pe care o folosea pentru picturi, apa extragea uleiuri care ajutau la transferul de culoare pe mediul delicat pe care se picta.

   Majoritatea picturilor erau create cu acuarela opaca, adica acuarele bazate pe pigment alb. Parul, ochii, florile si fundele erau toate desenate cu foarte mare precizie. Picturile la care s-a folosit cerneala de India contin linii si detalii atat de fine, incat privitorii adesea confunda minusculele linii ale pensulei cu cele ale liniilor lasate de creion, sau pix. Insa folosirea unui creion ar fi rupt materialul – ajunge sa impingi putin cu degetul ca sa distrugi in totalitate o pictura pe panza de paianjen.

   Artistii adesea alegeau sa lase sectiuni de fundal nepictate, sau sa adauge un paianjen sau o insecta ascunsa intr-un colt al picturii, pentru a sublinia de cata indemanare este nevoie pentru a lucra cu o astfel de tesatura delicata.

Pictura pe panza de paianjen. O arta disparuta.
Se pot observa fibrele fine de la marginile acestei deteriorate picturi pe panza de paianjen.
Pictura pe panza de paianjen. O arta disparuta.
Aceeasi pictura pe panza de paianjen de mai sus tinuta in fata unei surse de lumina.

   Pe langa folosirea de cerneala indiana si de acuarela, unii artisti au si gravat pe panza de paianjen, folosind placute de metal. Panzele de paianjen puse in mai multe straturi au fost intinse peste o placa de metal innegrita si apoi presata cu o greutate. Exista numai sase astfel de gravuri pe panza de paianjen.

   Dupa ce artistul Johann Burgman a murit, in 1825, productia de picturi pe panza de paianjen a inceput sa scada, in Valea Puster. Au existat renasteri ale mestesugului, de-atunci, insa foarte mici. O pictorita din Tennessee, SUA, a inceput sa practice pictura pe panza de paianjen la sfarsitul anilor 1890, dupa ce a citit despre acest mestesug, iar cateva dintre lucrarile sale au fost donate dupa moartea ei din 1956 Muzeului Istoriei Americane din Washington, D.C. In anii 1870, negustorii de tablouri Franz Unterberger si C. Czichna au readus practica picturii pe panza de paianjen in Tirolul de Nord, Austria, comercializand picturi cu peisaje tiroliene ca suveniruri pentru turisti. Un calator care a vizitat magazinul lui Unterberger in 1930 a declarat ca a observat sapte lucrari, unice, expuse. Artistul pe care il angajase Unterberg pentru a produce picturi decedase de curand, luând cu sine in mormant si secretul tehnicilor de pictura pe panza de paianjen.

Pictura pe panza de paianjen. O arta disparuta.
O fragila pictura pe panza de paianjen, cu detalii uimitoare.

   Data fiind fragilitatea extrema a panzei de paianjen, este cu adevarat remarcabil faptul ca aceste picturi pe panza de paianjen au reusit sa suparvietuiasca pana acum, timp de sute de ani. Analiza continua a acestor artefacte ce s-au pastrat deschide noi perspective asupra istoriei oamenilor care le-au creat si le-au folosit.

surse: [1], [2] , [3], [4]

Discutii pe Facebook
libhumanitas.ro

LEAVE A REPLY

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.